„Iubirea e vie, iubirea e vie, iubirea e vie” ecoul vorbelor lui se răsfrângea din ochii Mariei. Își dorea să o poată îmbrățișa dinăuntru, să se strecoare tiptil, prin pupilele beladonice înlăuntrul ei, să își reverse preaplinul de iubire în amfora umană prin care ea sorbea trăirile acestei lumi.
“Dumnezeu a creat pentru Adam ochii Evei” își spunea Yalchin” i-a smuls coasta pe care a înstelat-o cu doi iriși albaștri”. Auzea încă, șoptite în spațiu, cuvintele de început “Adame, ochii Evei sunt calea ta către mine; iubind-o pe ea mai presus decât pe tine, vei bate la ușa mea. Iubindu-mă pe mine, mai presus decât pe ea, îți voi deschide. Ia aminte, Adame, ochii Evei, să nu fie zidul care să îți oprească drumul către mine.”
Adame, Adame, își spunea Yalchin, fii tăi și-au pierdut deja cărarea în jungla de iriși. Și inimile s-au stins, înnecate în valurile de secreții.
„Nu ar fi fost mai simplu”, îl întrebau prietenii, „să își aștepte liniștit sfârșitul, dezmierdat în brațe de femeie?”.”Ba da, le răspundea el, doar dacă ar întâlni o femeie fără pupile, doar cu iriși...știți de ce, îi întreba și ei ridicau neștiutori din umeri “pentru că ochiul lui Dumnezeu e herniat prin acele pupile. Mă uit la ea și ascult chemarea lui. Și eu o privesc și el se retrage și eu trebuie să alerg după el, înlăuntrul ei. Nu e așa simplu să vezi cornee de zeu atârnând din ochii femeii și apoi să mai poți dormi liniștit în brațele ei.”
Vinerea trecută a chemat-o pe Maria. A aprins o lumânare cu parfum de mosc, a pus ibricul cu apă la fiert și a deschis larg ferestrele.Aerul rece și umed a umplut încăperea. Afară auzea ultimul strigăt al ploii, înainte de strivirea de caldarâm. O aștepta răbdător, cu privirea lipită de minutarul ceasului din perete. Simțea înlăuntrul lui un timp murind și născându-se altul. Se simțea ca în holul unei imense maternități asistând la travaliul universului. Mii de timpi se nășteau, acolo, în camera umedă și cu miros de ploaie. A închis ochii, propunându-și să-i redeschidă înainte de nașterea următorului minut. În cele 60 de secunde, să creeze o realitate. S-a văzut aievea într-o pădure ecuatorială, mustind de preaplinul de vegetație. Liane crescute din pământ se împleteau cu cele atârnând din ceruri. Pășea ușor, aproape cu evlavie, pe un tărâm care îi vorbea de sacralitatea lui. Nu s-ar fi mirat deloc, dacă ar fi văzut temple străjuind linia orizontului. A închis ochii și a simțit cum alunecă în miezul eului său. Cu ochii închiși a început să orbecăie prin junglă, în timp ce înlăuntru, aluneca din ce în ce mai mult în sine.Un zgomot intens l-a trezit. A văzut-o pe Maria intrând pe ușă și s-a văzut pe el ieșind din ochiul ei stâng.O privea în liniște.S-a prăvălit pe un fotoliu și îi absorbea toate mișcările,o urmărea închizându-și umbrela, netezindu-și părul plin de ploaie, dezbrăcându-și hanoracul negru.Nici ea nu zicea nimic.Doar își zâmbeau și surâsurile lor se amestecau cu mirosul ploii și cu aerul încălzit de lumânarea din colț. Maria și-a scos adidașii albaștri, s-a așezat pe fotoliul din fața lui. A luat lumânarea și a pus-o pe măsuța dintre ei.S-au privit prin pânza de aer fierbinte îmbibat cu mosc. El o privea, o vedea aievea încrustată pe nisip, se vedea pe el, luând o pensulă, aplecându-se asupra chipului iubit, amestecând culorile, de la periferie către centru, concentrând-o, aruncând-o prin pupile înlăuntrul ei” Să nu îți fie teamă, iubito! Voi veni să te găsesc în tine. Orb, surd și mut, voi pleca în căutarea ta. Îmi voi închide ochii, îmi voi astupa urechile, îmi voi dezbrăca simțurile și voi veni să te găsesc înlăuntrul tău, pe tine.”