- Mai dă-mi o țigară.
Dănuț întinde moale pachetul, fără să întoarcă privirea. Nu vrea să încurajeze conversația, se simte jenat că un prieten bun ca Doru îi pare acum mai străin decât noii colegi de muncă pe care îi va întâlni mâine.
- Să dea dracu dacă Relu e sănătos!
Toată lumea știe că Relu nu e „sănătos”, din cauza asta, marea majoritate a oamenilor îl evită. Dănuț nu vede de ce atâta interes pentru un individ neonazist, pendulând frenetic între cele mai periculoase extreme.
Îl știe de când erau puști și se jucau într-o fabrică de mobilă părăsită, devenită sediul adunării generale pentru toți copii din cartier.
Într-o seară, un băiat mai mare a aprins focul într-o pubelă. Ardeau acolo tot felul de hârtii. El și cu Vlad Datcu se chinuiau să curețe un cățel de căpușe când a apărut Relu cu un grup de colegi și i-a întrebat ce fac acolo. Nu s-au grăbit să îi răspundă, abia când a insistat ridicând tonul, Silviu, fratele mai mic al lui Vlad, i-a explicat cum vroiau ei să omoare căpușele aruncându-le în foc.
„- Vreți să scăpați de căpușe? Păi ce nu ați zis așa?”
A apucat câinele de ceafă și l-a aruncat în foc spre oroarea tuturor celor prezenți. Până atunci trata cu indiferență faima de băiat rău și sadismul de care da dovadă, de atunci nici un argument în favoarea lui nu l-a mai convins să se scuture de repulsia generată în acea seară.
- Am ieșit ieri cu ei la o bere. Cum era de așteptat, berea a devenit în scurt timp votcă – dădea mai bine la socoteala per total! Am vorbit despre toate tâmpeniile posibile și imposibile, apropo – Adrian Dornea cică a plecat în Franța cu bursă de studii.
Cum îți spuneam, printre miile de baliverne pe care toți le înșiram fără ca vreunul dintre noi să asculte, mă trezesc să spun că sunt stresat, că mă ține tata cu pistolu’ la tâmplă să-mi găsesc ceva serios de muncă. Se uită la mine fix – știi tu, privirea aia a lui de câine de lupte ... se ridică și îmi spune: „- Hai cu mine să îți arăt cum mă relaxez eu!”. N-am mai apucat să spun nimic, că m-a târât după el afară din cârciumă – drept să spun, nici nu era prea greu, la cât eram de amețit.
Dănuț se încruntă, singurul motiv pentru care ascultă este acela că preferă o discuție aiurea decât să înceapă una serioasă cu Doru.
- Am ajuns la liniile de cale ferată, înainte băieții au mai cumpărat o sticlă de la un chioșc de cartier. Nu am dat importanță unde mergeam, eram dincolo de triaj. La un moment dat Relu ne face semn să ne oprim. Ne-am așezat pe iarbă și am început să ne pasăm sticla, amuzați de cele mai tâmpite și porcoase glume care ne treceau prin cap.
La trei linii distanță venea un tren, Relu s-a ridicat și aștepta, am crezut că vroia să privească de aproape trenul în viteză, dar îl văd că se așează în picioare pe șine. M-am trezit pe loc și am vrut să alerg spre el, dar m-au ținut băieții. Semnalul sonor îmi suna în timpane o alarmă pentru întreaga mea ființă. În ultimul moment, Relu s-a rostogolit într-o parte, în șanț. Am rămas cu unghiile înțepenite în mâna care mă trăgea spre scări. Nu înțelegeam de ce fugim, apoi mi s-a spus că mecanicul furios avea să incetinească și să raporteze incidentul. Ne-am oprit pe treptele de la liceul Lucian Blaga. Tâmpiții ăia râdeau și făceau mișto de mine că eram alb la față ca o foaie de hârtie. După vreo 10 minute a venit și Relu.
„- Ei, Dorule, așa mă relaxez eu, măi băiatule! Am văzut chestia asta într-un film, nu îmi mai amintesc altceva din el decât atât. De câte ori mă simt o carne crescută inutil la adăpostul convențiilor sociale, îmi pun instinctele la încercare în felul ăsta simplu. Prima oară când am făcut-o am vomitat de frică, m-au prins ăia, și dacă nu mă smuceam din strânsoarea lor la pasaj, mă dădeau pe mâna poliției.
Sandu a bâjguit ceva cu tentă erotică referitor la „prima oară”, Relu s-a întors brusc spre el: „- Mă tâmpitule, aruncă dracu’ sticla aia din mână! Dacă vrei o noapte fierbinte cu jandarmii la secție, te privește, numai să nu ne amesteci și pe noi!”
Mare nebun Relu ăsta! Credeam că îmi iese inima pe gură de frică!
- Nu pricep de ce îți pierzi vremea cu șleahta asta de dobitoci! Mă rog ... experimentările tale.
- Și de ce nu? Să trec așa prin viață, cunoscând doar oameni „de bine”, fără să îmi fac o idee despre ce orizonturi se deschid în alte vieți?
- Halal orizonturi! Vrei să spui fundături! Îți pierzi vremea aiurea în loc să te concentrezi că ești în ultimul an ...
- Mă plictisești! Ai început să vorbești ca tata și nu ai haz. Viața asta așezată, după care toți alergați ca niște bezmetici, are vreo urmă de trăiri intense, de bucurie, de neprevăzut? Realizări și iar realizări. Vă mândriți cu ele așa cum vă mândreați în clasa a V-a cu colecția de timbre! Pe mine nu o să mă prindă nimeni să-mi înfigă un bold în cap și să scrie în dreptul meu: Aldea Doru Gabriel, analist programator la firma X, salariu lunar de Y lei, căsătorit cu Z . Nu încap eu în definițiile voastre de insectar, stupide și lapidare! Refuz catalogarea și zvârlirea în vreunul din sertarele vieții voastre atent organizate după principii și idei logige și sterile.
Dănuț își simte pulsul în tâmple, lasă liniștea să se așeze între ei pentru câteva secunde și apoi începe rar și hotărât.
- Dacă tu crezi că am să mai stau aici să îți înghit măgăriile, te înșeli amarnic. Nu există viața mea și viața voastră! Realitatea e una, și e aceeași pentru noi toți. Există doar oameni de succes și irosiți, eu prefer prima variantă și te rog să mă scuzi dacă sunt atât de îngust în percepții. Realizările mele ... da, mă mândresc – nu peste măsură – cu munca pe care am reușit să o fructific. Mă uit la tine și nu pricep de ce dracu dai cu piciorul la toate ocaziile, în schimb îți faci timp să mergi la băute și la „aventuri” prostești cu toți derbedeii analfabeți. Mă faci să spun lucruri care sună aiurea ....
Dănuț a cerut nota, s-a ridicat, a scos din buzunare o hârtie de 50 și a lăsat-o să cadă pe masă.
- E cinstea mea. Când vei înceta cu toate experimentările astea adolescentine să mă scoți la o bere.
Doru privește fix bancnota ... Ar fi vrut să îi atragă atenția că Relu a terminat un liceu de renume și că dacă viața asta „comună” nu l-ar fi tras în jos cu toate forțele, probabil că și el s-ar fi mândrit azi cu realizările lui ... Dar îi e lehamite să mai explice, în plus ce dracu mai vrea de la el și Dănuț ăsta?