agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3568 .



Heaven 4
proză [ ]
promo

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [concept ]

2007-07-27  |     | 



Extras din broșura ‘Visit Heaven 4!’

Beznă… și o răcoare plăcută, criogenică. Un mediu optim pentru a dormi netulburat, mii de ani, departe de calmul apăsător al spațiului vid. Într-un cavou perfect climatizat, cu puternice mesaje subliminale în surdină, călătorul intergalactic se poate desprinde foarte ușor de grija următorului mileniu. Un singur an de semi-conștiență congelată e suficient pentru a șterge toate amintirile anterioare îmbarcării pe ‘Galactic Dream’. Identitatea visătorului în spațiu este astfel înlăturată pentru totdeauna, făcând posibilă însușirea altor date personale unice, de-o amploare și de-o substanță mult ameliorate.
Proiectorul de informații senzoriale subliminale bâzâie neîntrerupt la căpătâiul fiecărui călător milenar, implementându-i noi și noi programe executabile. Fețele triste ale sugestionaților își modifică treptat trăsăturile pesimiste cu care s-au urcat la bordul navei, afișând zâmbete din ce în ce mai largi, mai încrezătoare în viitorul Universului. E drept, instalația de schimbare definitivă a personalității este aceeași pentru toate ființele adormite criogenic. Nu se poate cere unicitate caracterelor nou-create, și nici originalitate în modul lor de a gândi. Dar lipsa unui asemenea detaliu în execuție nu cântărește mult în alegerea croazierei pe ‘Galactic Dream’. Ceea ce contează cu adevărat este… fericirea insuflată.
Gândurile sunt procesate și reprocesate prin rularea aceluiași program, ‘Positive Thinking’, până când beatitudinea imperturbabilă este atinsă și fixată permanent în cuget. Odată încheiat ciclul ‘while unhappy do positive thinking’, ființei reciclate i se permite adâncirea în vise controlabile, până la atingerea destinației: Heaven 4. În acest interval, visătorul intergalactic poate trăi oniric sute de vieți fericite, fără nici un incident neplăcut care să nu fie imediat șters din memorie.
Desigur, sfârșitul fiecărei vieți visate este întrerupt gentil, printr-o moarte ușor de acceptat, fără incidente neplăcute. În pauza dintre două vieți, proiectorul subliminal se restartează automat, reîncepându-și procesul de ștergere/scriere ganduri. Anii de vis sunt îndepărtați până la ultimul neuron, pentru a se iniția noul vis… care este, de fapt, același vis. Conceperea unui nou vis pentru călătorii intergalactici presupune cheltuieli pe care proprietarii lui ‘Galactic Dream’ nu și-le pot permite în acest mileniu. De aceea, deocamdată, pe această navă spațială nu se poate rula decât un singur vis. Un vis intitulat ‘Happy.exe’…
Din păcate, visul nu ține cont de sexul visătorului. Dar, cum fiecărei ființe i s-a șters irecuperabil personalitatea inițială, cea terestră, o asemenea opțiune în meniu nu și-ar avea rostul.
Ce instrucțiuni conține ‘Happy.exe’? Nu sunt deloc complicate. Prima parte din program are rolul de a crea un mediu optim pentru atingerea beatitudinii: este vorba de o imagine de rezoluție medie ce prezintă un peisaj pictat în ulei, de Rembrandt. Cea de-a doua parte a programului conține doar o instrucțiune sonoră: aceea de a cânta la nesfârșit melodia ‘Don’t worry, be happy!’, de Bobby McFerrin. După aproximativ optzeci de ani de rulare, o melodie cântată în plus sau în minus, ‘Happy.exe’ ajunge la ultimul său rând din program: ‘End’. E momentul în care visătorul moare și este pregătit pentru noul său vis… același ‘Happy.exe’.
Ce se întâmplă când ‘Galactic Dream’ sosește la destinație, adică pe Heaven 4? Ce se poate întâmpla, oare? Logic, călătorii intergalactici vor fi treziți din vis și, legați la ochi, vor fi coborâți pe Heaven 4. Când li se va debloca vederea, ce vor vedea oare? Ce vor auzi? Rembrandt, Bobby Mc Ferrin… veșnic.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!