- Eu am fost cu una acum un an care era patroană de cârciumă. De la ea știu faza cu micii. Bagă soia, pâine, carne cât să dea gust, foarte multe mirodenii și colorant cât cuprinde. Una din fetele ei spunea că mai bagă uneori și coji de cartof.
- Și nu i-ai dat una în bot când ai auzit așa ceva?
- Ce să îi dea una în bot? Ești nebun?! Umbla după ea ca un câine cu limba scoasă.
- Taci mă, ofticosule! De ce să îi dau una în bot vere? Că se descurca și le lua banii la fraieri?
- Mai lasă-ne dracu Sandule, că ne-ai plictisit cu țiganca ta nespălată și cu hardughia ei mizeră de la marginea lumii civilizate.
Nu poți nici să tragi aer în piept de rasa asta împuțită care umblă printre noi ca gândacii de bucătărie! Ar fi o cheltuială prea mare să îi împușc în cap, i-aș trata pe toți de hoție cu furadan.
Doru devine atent la discuție. Până atunci urmărea plictisit diferitele expresii de pe fețele colegilor de masă, mirându-se de registrul limitat de trăiri care le animă viața povestită în fața unei beri.
- Corect! Din fericire au plecat mai toți în Spania și în Italia. S-a curățat portul de curve. Mai sunt și acum, dar mult mai puține.
Mihai e coleg cu Relu și are tendința să îl aprobe necondiționat pe șeful de echipă și în timpul liber.
- Fericire pe dracu! Au împânzit lumea asta cu mâna lor întinsă spre furt sau spre cerșeală spunând că sunt din România! Nu poți să treci granița că se uită toți la tine cu dispreț din cauza șobolanilor ăstora purtători de boli și obiceiuri infecte. Ce programe sociale de integrare? Eu cu ăștia aș mai face un canal. Pentru ei orice fel de muncă e silnică, deci nu ar fi nicio diferență.
- Exagerezi.
Relu se întoarce spre Doru și zâmbește surprinzător de calm pentru verva din care l-a întrerupt.
- Nu prietene, tu ești cel care e prea îngăduitor. Și din cauza celor ca tine s-a pripășit atât de bine buruiana asta în viețile noastre. Se înmulțesc de la 14 ani ca iepurii și mânjesc cu duhoarea lor imaginea românilor plecați să muncească cinsti.
- Mulți dintre românii pe care tu îi lauzi ca fiind atât de cinstiți au grijă să își mânjească singuri imaginea.
- Mda ... dar te rog să mă crezi că în spatele fiecărui român care fură, tâlhărește, se vinde sau cerșește se află un țigan care mijlocește toate astea. Crede-mă, spre deosebire de tine, eu nu vorbesc teoretic, din auzite. Eu îi știu ... îi văd coborând din mașini de lux, urmați de ploșnițele lor împodobite cu un kilogram de aur.
- Cert e că și românii fură, tâlhăresc, se vân, cerșesc și intermediază. Nu poți să arunci o etnie la gunoi doar pentru că unii dintre ei ...
- Unii?!! Ha-ha-ha! Nu cunosc un țigan cinstit! Tu te dorești tolerant și împăciuitor ca occidentalii. Află de la mine că ăia sunt așa numai după ce au scăpat de scursorile societății. Numai tâmpenia comunismului a ținut pe loc hoarda asta migratoare de paraziți. De ce nu îi vrea Occidentul, dacă sunt atât de preocupați de soarta lor, de faptul că sunt persecutați în România?
- Eu cunosc și cred că și tu cunoști ... este periculos să mergi până la extreme.
- Vrei să spui că oamenii ăștia sunt doar o proiecție a minții mele ? Ar fi bine dacă ar fi așa. Nu îi mai auzeam stâlcind cuvintele în orăcăiturile lor de broscoi, nu ne mai asfixiau cu nespălarea lor, nu mai bântuiau holurile spitalelor cu marfă de doi bani – focare de infecție în mișcare.
- Avram Aurel, nu se poate să nu îl știi, este vecin de cartier cu noi.
- Da ... știu despre cine vorbești, nu îl cunosc personal. Dar te întreb eu, câți sunt ca el? Unul la 1000 poate, cu mari indulgențe.
Ceilalți își ascund cu greu plictiseala, subiectul a ieșit de mult timp din sfera lor de interes. Relu cere nota și îi face semn lui Doru să meargă cu el.
- Mihai, ne vedem mâine la muncă. Să ajungi mai devreme, avem o treabă de rezolvat.
Băieții salută și își reiau zgomotos discuțiile întrerupte. Încă un rând de bere; afară s-a coborât o răcoare plăcută și muzica de la terasă acoperă doar parțial veselia celor care au mai încheiat o zi grea de muncă.
- Unde mergem?
- La mine. M-am săturat de mutrele lor de cheflii. Dau un gin sau o cafea, ce preferi ...