agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-07-30 | |
Cu un bisturiu ușor ruginit pe margini, chirurgul m-a anunțat că trebuie să-mi măcelărească puțin testiculele. ‘De ce, domnule doctor? Credeam că veți interveni la penis, pentru augmentare…’. A scos imediat o radiografie și mi-a indicat cu mare precizie: cancer testicular. Fuck! Când mă pregăteam și eu să mă gândesc optimist la viitorul vieții mele sexuale, o bandă de celule anormale a început să se înmulțească în mod necontrolat, punând terifiantă stăpânire pe cartierul meu intim, reproductiv. ‘Cum a apărut? Din ce cauză?’. Doctorul își ascuțea gânditor bisturiul, motiv pentru care a trebuit să repet întrebarea. ‘Care-i cauza, domnule doctor?’. După ce tăie un fir de păr alb, probând astfel tăișul cuțitului său chirurgical, ucigașul în halat alb se-ntoarse spre mine cu o mină a nedumeririi. ‘Nu se știe exact cauza, domnule Balls. Există, totuși, unele situații care cresc șansele dezvoltării unui cancer testicular, asta e tot ce se știe…’. După ce-mi enumeră în fugă factorii care-mi putuseră declanșa nenorocirea, doctorul rugă gentil o asistentă să-mi anestezieze complet zona intimă, după care începu să-mi perturbe funcționalitatea testiculului stâng. Nefiind perfect amorțit, din păcate (sau din fericire), organul secționat reuși să mă gâdile ușor. A fost ultimul zâmbet din viața mea…
Am devenit depresiv imediat după operație. ‘Cum naiba mai pot funcționa eu în societate fără posibilitatea de a-mi perpetua codul genetic?’. Gândurile mi-au luat-o razna, încercând să răspund la această întrebare. M-am închis în casă și am luat drastica decizie de a nu mai ieși în veci afară. Mi-am șters toate cd-urile cu filme porno, mi-am ars toate revistele play-boy, am rupt posterul din dormitor cu Pamela Anderson și am desființat toate canalele TV cu promo sexual, nocturn. Nu aș fi putut rezista fără luarea unor asemenea măsuri. Orice aluzie la sexualitate, fie ea doar sub forma unui banc porcos făcut de sugari, m-ar fi năucit dincolo de limitele depresiei. Depresie pe care și acum o controlez cu greu, ținând acest jurnal online… De ce m-am apucat să scriu în jurnal tot ceea ce-mi trece prin cap? Am luat exemplu… de la o persoană pe care o stimez în mod deosebit. E vorba de fosta mea nevastă. Ileana Darcu. După ce am părăsit-o, aflând că suferă de-o boală incurabilă, Ileana s-a apucat de scris în jurnale. Pe internet, în ziare, la televiziuni… trimitea oriunde pagini din jurnalul ei intim, iar reacțiile de compasiune pe care le genera neîntrerupt, de la oricine, o ajutau mult să treacă peste faptul că o părăsisem. La fel procedez și eu, acum. Sub anonimat, îmi trimit trăirile oriunde apuc. Vorbele de încurajare pe care le primesc mă susțin foarte mult în tentativele mele de a evita suicidul. Un simplu mesaj ca ‘Nu e sfârșitul lumii! Ce dacă nu poți face copii? Facem noi și pentru tine!’, trimis de capul unei familii cu doisprezece copii îngrijiți la limita subzistenței, mă tonifică spiritual cum nici nu vă închipuiți. În memorie îmi apar acum imagini cu ultimul meu act amoros. Pe plajă, cu Midia, amanta mea… Îmi amintesc cu plăcere de părul ei mare de pe picioare și de modul în care și-l smulgea chiar în timp ce ne iubeam. Bărbatul ei îi ceruse în mod imperios să-și epileze semnele de masculinitate, dar, la rugămintea mea, Midia își tot amâna execuția acestui ordin domestic. Știu. Știu că nu ar trebui să mă indispun cu nostalgii… Dar ce altceva pot scrie în jurnal? Să mă gândesc. Să pomenesc faptul că am devenit ‘castrator’? După două luni de la operație, furia mea împotriva umanității a devenit de nestăvilit. Mă simțeam foarte prost, știindu-mă singurul bărbat pe lume incapabil de reproducere. De fapt, mă consideram singurul animal din Univers incapabil de a-și perpetua mare parte din trăsăturile genetice. Desigur, acum sunt conștient de faptul că există și alți nenorociți pe lumea asta care suferă de cancer testicular, dar atunci eram prea copleșit de complexul de inferioritate pentru a raționa corect, umil. Prima victimă a lipsei mele de rațiune a fost… Azorel, căinele meu. L-am castrat imediat după ce l-am prins în tufiș cu o maidaneză. Simțisem o invidie cruntă în momentul în care i-am văzut chipul canin radiind de satisfacție. ‘Nu e drept!’. I-am aruncat ouăle la gunoi. Furia mea nu s-a domolit după acest episod sinistru. În continuare, simțeam că Natura fusese în mod nejustificat crudă doar cu mine, că mă alesese dintr-o antipatie profundă pentru a-mi distruge viața… ‘Da? Mă urăști?’. Am decis să urăsc și eu. În mod activ. În fiecare zi. Fără încetare… Mda. Lipsa testiculelor îmi furase mințile. Devenisem un psihopat, dornic de răzbunare, capabil de orice. Vagabondam nopțile pe străzile pustii, în căutarea oricărei vietăți cu sex între picioare. Căini, pisici, insecte, oameni… toți rămâneau asexuați după ce-mi apăreau în cale. Fără nici o milă, fără nici un regret. Voiam să simtă toți ceea ce simțeam eu. ‘De ce nu te defulezi într-un jurnal?’ m-a întrebat un octogenar după ce l-am castrat. Atunci am decis să țin acest jurnal… și, deși faptele crunte pe care le-am săvârșit se regăsesc în detaliu aici, cititorii m-au înțeles. ‘Aș fi procedat la fel!’ mi-a destăinuit un adolescent, care-și verifică funționalitatea testiculelor zilnic după ce mi-a citit jurnalul. ‘L-aș pune pe soțul meu să acționeze idem, dacă aș afla că are probleme intime’ m-a asigurat o femeie, suspicioasă în privința ultimelor prestații executate de partener. ‘L-am rugat pe tata să se apuce de castrat dacă nu e în stare să-mi aducă un frățior’ reprezintă dorința pe care un copil a avut-o de ziua lui, în momentul în care a stins cele șapte lumânări de pe tort. ‘Trebuie extirpate toate organele de reproducere!’ mi-a transmis reprezentantul unei organizații ecologiste fundamentaliste… Cât timp voi primi astfel de mesaje de încurajare, voi continua să scriu în acest jurnal. Dacă ele vor înceta, voi ieși din nou pe străzi… |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate