Secretul lui Stradivari

Stradivari a construit multe viori, peste o mie... se spune.
Vreo 600 s-au pastrat pînă astăzi, se spune...
Calitatea lor e neegalata, se spune...
Există un secret aici..., se spune.

Despre pimele două afirmații nu stiu ce să spun.
Io m-am nascut în sec. XX, pe cînd Stradivari le-a facut începînd din 1699.
Cele de azi...
Am văzut cu ochii mei trei vioare în Palatul Regal din Madrid.
Poate că erau din carton.
De auzit aste viori le-am auzit, dar nu am detectat diferența între un Stradivari și un Nagvary.
Nici Menuhin, așa că sunt liniștit (nu că cestia îmi stă pe cap).

Vioarele de astăzi sunt copiate după Stradivari.
Aceeasi formă pitagoreană, sau euclidică, sau arhimede-istă, dacă vreți..., sau nu.

Ca și Stradivari ele-s facute din spruce, adică molid la – placa superioară și maple, adică arțar la placa dedesupt.

Atunci care este „secretul” lui Stradivari?
In primul rînd este secret?
Este:
1. Munca și tenacitatea în a obține perfecția și
2. Ureche muzicală.

Stradivari a cioplit vioarele sale pînă ce a obținut sunetul dorit.
Hai să spunem că a cioplit plăcile la perfecție, dar odată îmbinată vioara a falsat.
Ce a făcut Stradivari, cred eu?
A desfăcut-o și a încercat să vadă unde este problema.
Cred că cu timpul a învățat că trebuie început cu placa din spate, cea mai puțin împortantă și că placa superioară trebuie potrivită conform sunetului plăcii inferioare.
Cu alte cuvinte, Stradivari a făcut „trimming” doar la plata superioară.
Fapt e că nu există două viori care sună la fel.