Și iac-așa Avram se șucăreste pe tat’su de vindea la icoane, le sparge în bucăți mari sau mici și fuge din Ur ce-i în Messopotamia cea depărtată și se oprește în Hebron, astăzi oraș în Israel.
Aici o "știe" pe Hagar canaanita și Ishmail iese în lume.
Mai apoi o întălnește pe Sara, regină a frumuseții și se amorez de ea.
Dar Sara e stearpă, sau poate că Abramic al nostr’ nu mai e ce era, căci între vreme, cu totul pe neobservate, ajunsese la cam vreo nouj_de_ani.
Dar, totuși se naste Itzhac, băiat cuminte, bine făcut și cu boi ales.
Numa bine ajunge Itzhac la vîrsta de șapte zile, că vin niște oaspeți.
Ingerii, căci asta erau acești oaspeți, îi spun Avramului:
"Grație ai găsit în ochii Domnului pentru că nu vrei a te inchina la iconașe de tot felu’ și El, Domnul, a hotărît că din coapsele tale se va naste puzderie și tu vei fii tatăl a unui mare popor care nu va ști decît de El.
Ca semn al legămîntului nu vrem vreo semnatură de la tine, căci oricum nu știm a citi, ci, cum să-ți spunem ca să nu te speri?, vrem o tăiere prinprejur. Nu, nu al gîtului" - căci văzură că Abreimic se facuse cam alb la figură - "ci mai jos".
"Adică ce?", spuse Abreimic, "eu, la vîrsta mea..., coapsele mele. Copii. Serios? Și încă tăiat... acolo. O mai rămîne ceva?".
"Rămîne, n-ai grije și în afară de asta, dacă Domnul vrea, pînă și o coada de mătură se face arbaletă".
Zis și făcut.
Făcut și la Abreimic, dar și la Itzhacolă.
Și dau să plece oaspeții chirurgi, dar o vad pe Hagar și întreabă:
"Cine e doamna?"
"Păi e slujnica noastră", spuse Abreimic.
"Și e religioasă?".
"Păi da, dar la icoane".
"Nu e bine", spun chirurgii, "dă-o afară cu plod cu tot".
Cu Ismail, adică.
-
Și a mai trecut ceva timp și Avraham, căci ăsta era numele lui acum, tot lucra cu Sara la facere de copchii, dar nimic.
Spune Domnul:
"Ia-l pe Itzhac, pe singurul tău născut" (pe ce chestie îl uitase Domnul pe Ishmail, chiar că n-am habar) "și urca cu el pe Muntele Moriah ca să-l dai jertfă".
Și Avraham...Ce putea face? Dar în momentul decisiv a aparut un inger spunînd:
"Las-te de goange, Avraham, căci Domnul te-a pus doar la încercare".
Aici vrau io să spun că tare m-am bucurat că Avreimic sau Itzhac, nu au facut un infarct, deși cred că ambii au facut în pantaloni, sau, mă rog, în sharvali.
Și mai trecutără vreo cinci, sase sute de ani și evreii în Eghipet sunt.
Sclavi. Apare Moshico, sau Moise, caci așa e trcut în scripte și Domnul îi spune:
"Vei lua poporul meu din robie în Þara dată voua cu legămînt Abramului.
Pasămite, pe chestia cu tăiatul prinprejur, Avramică primise și ceva țară.
"Doamne, dar eu mi-s și peltic și bătrîn", spuse Moshico.
"Taci fiule, căci dacă Eu vreau coada de mătura se face arbaleta. Pardon, asta era pentru Abramico, dar ție iți spun, la drum!".
Și drumul lung a fost, căci Domnul a vrut să intre în Þara Promisă nu foștii sclavi ci copiii lor.
Paj'de ani au tot mîncat la nisip prin Desertul Sinaiului, Moise a scris după dictarea Domnului un Testament, iar cei ce se născuseră în Eghipet au murit de bătrînețe.

-
Și mai trecutără vreo mie și două sute de ani și evreii în Israel sunt.
Și din depărtatul Galil, de pe malul marelui lac denumit Tiberias, vine la Ierusalim Iehoshua, un pescar medic făcător de minuni care mai era și rabin.
"Păcătoșilor", spune, "luați în deșert numele Domnului".
Și numai bine intră El în curtea Templului și răstoana tarabele neguțătorilor de acolo.
"Stai liniștit dragă", îi zice Caiafa de la Sanhedrin. "Acum e de sărbătoarea Paștelui și evreii mei deobicei se cam rascoală împotriva romanului în amintirea fugii din sclavie, iar romanul ne tot căsăpește. De data asta am vorbit cu fărtații să stea în banca lor, dar mata vii cu gălăgie și nu e bine".
Și mai trec vreo trei sute de ani și Constantin, nu, nu cel mare, căci ăla a venit mult mai apoi, nu că Constantin de care vorbesc eu era mic, dar în fine, Constantin țarul romanilor decretă Crestinismul ca religie de stat și mai apoi adună Evanghelii și alte scrieri sfinte și se leaga toate în formă de Nou Testament.
Încă unul?
Parca exsta unul deja?, ați întreba.
Da, exsta, dar aici vorbim de o completare fără a-l anula pe primul.
OK. Încetul cu încetul noua religie pătrunghe la Ioropa, dar...
Avem un dar aci.
Secte, sau dacă vreți - curente.
Și se tot bat unii cu alții rugîndu-se pentru victorie la acelaș Dumnezeu.
Și evreii. Ce fac ei? Au și ei tăt felu' de curenți, dar o singură și unică credință și nici rezbeluri nu fac.
Adică nu se omor unii pe alții și nici pe creștini sau pe musulmani, dar alții îi omoară pe ei, așa, ca echilibru.
Da. Ar mai fi ceva, dar pe altădată.
Numai bine și mulți corali.