agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-08-12 | |
O zăpușeală insuportabilă îl moleșea pe Chirurg. Instalația de aer condiționat se defectase cu două ore înainte de operație. Dar nimeni nu s-a gândit, în acel interval de timp, să cheme vreun reparator. S-au deschis larg toate ferestrele sălii de operație și s-au cumpărat baxuri cu băuturi răcoritoare.
După două sticle de bere rece, ținute la frigider, Chirurgul observă resemnat că zăpușeala nu putea fi atât de ușor combătută. După alte trei sticle de bere, însă, resemnarea i se transformă în euforie și într-o mare doză de optimism: fredona încontinuu melodia ‘I feel I can fly’. ‘Are you ready? Tell me: are you ready?’ m-a întrebat, în stilul unui D.J. aflat în mare formă. ‘Da, desigur. Eu sunt pregătit. Dumneavoastră sunteți?’ A izbucnit în râs. După ce și-a turnat și un pahar cu whisky, s-a apropiat de mine, târându-se pe gresia rece a sălii de operație, și-mi șopti, cu maximă sinceritate, la ureche: ‘Nu-s deloc pregătit! Ha, ha, ha! Dar vă voi opera oricum. Îmi sunteți simpatic. Ha, ha, ha!’ I-am zâmbit, mulțumindu-i astfel pentru declarația lui de simpatie. Totuși… ‘Mă bucur că mă găsiți simpatic, dar nu credeți că ar trebui să amânăm această intervenție?’ Dezamăgit, s-a prăbușit pe gresie, fără suflare. Aș fi dorit să-l resuscitez, dar trupul îmi era deja anesteziat. Am început să țip. Am strigat chiar foarte tare. Dar nimeni nu m-a auzit. Absolut nimeni. ‘De ce țipați în halul ăsta?’ mi-a reproșat Chirurgul, ridicându-se în mod miraculos de pe gresie. Mi-am cerut imediat scuze. I-am explicat, pe scurt, motivul isteriei mele. M-a înțeles perfect și chiar a ținut să-mi muțumească. ‘Pe puțini pacienți îi interesează soarta doctorilor’ a adăugat, cu tristețe în glas. A început să plângă. Mai întăi, a fost un suspin timid. Își ștergea lacrimile răzlețe cu pânza albă în care eram înfășurat. Apoi, pe măsură ce amintirile neplăcute îi descindeau (cam diluvian) din memorie, lacrimile începură să-i curgă în șuvoaie cu debite din ce în ce mai mari. Nu știam cum să-l mângâi, cum să-i domolesc durerea. Eram prea înduioșat pentru a reacționa creștinește. Totuși, făcându-mi puțin curaj, l-am întrebat ce amintiri îl necăjesc. ‘Of, dacă ați ști prin ce trec…’ Cu o voce caldă, trădându-mi maxima duioșenie, l-am rugat să-mi destăinuie prin ce trecea. ‘Nu trece zi în care să nu comit un malpraxis, domnule. Nu trece o singură zi în care operațiile să-mi iasă bine! De fiecare dată, sunt neatent și comit o eroare ce costă viața pacientului. De fiecare dată! Morga e plină de foștii mei pacienți. Fără să vreau, am devenit un criminal în serie…’ Nu l-am crezut. Exagera, în mod evident. Sub efectul alcoolului, mulți doctori exagerează. Un malpraxis instalează nesiguranță, depresie, alcoolism, dar nu și halucinații. Eram sigur de faptul că vinovăția îi perturbase într-o oarecare măsură perceperea realității, dar nu credeam că putea să i-o și modifice. ‘Exagerați! Situația dumneavoastră nu poate fi atât de dezastruoasă. E posibil să fi greșit, o dată sau de două ori… dar cine nu greșește? Toți suntem oameni! Haideți, calmați-vă! Sunteți un chirurg bun. Vă asigur de asta!’ S-a oprit din plâns. I-am zâmbit imediat, încurajator. Mi-a zâmbit înapoi. Cu emoție în glas, m-a întrebat: ‘Atunci… îmi permiteți să vă operez?’ M-am gândit puțin. Dacă ceea ce-mi destăinuise nu conținea deloc exagerări bahice? Dacă toată confesiunea lui fusese adevărată? În timp ce-mi puneam astfel de probleme, Chirurgul reîncepu să suspine. ‘What the hell? E vorba doar de-o operație estetică… ce mi se poate întâmpla rău? Merg pe mâna lui’ mi-am zis, încurajându-mă. A deschis o nouă sticlă de whisky, după ce i-am anunțat decizia mea. Mi-a oferit și mie un pahar, dar l-am refuzat. Voiam să fiu treaz pe toată perioada operației. Treaz sută la sută… ‘La naiba!’ a urlat Chirurgul, după două minute de la începerea operației. ‘Ce s-a întâmplat?’ am reacționat, panicat. ‘Nu se poate! Nu se poate!’ a continuat să țipe Chirurgul. ‘Ce s-a întâmplat?’ am repetat, sub șoc, aceeași întrebare. ‘V-am tăiat o arteră! Asta s-a întâmplat. Of, Doamne! De ce mă pedepsești? De ce? Cu ce Þi-am greșit?’ Filmul vieții mi s-a rupt în acel moment. Acum, când sunt duh, îl bântui pe Chirurg. La fel procedează și ceilalți pacienți omorâți prin malpraxis… Din păcate, Chirurgul ucide în continuare. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate