David, Rege neînfrînt prin voia Domnului


Într-o căsuță săracă dar curată și inzestrată cu cele necesare unui trai simplu, se născu David.

Prunc ca oricare altul era. Nici mai voinic și nici mai frumos, iar după cîteva săptămîni, pe mica și delicata lui țeastă incepura să se ivească fire de par roșcate și aurii, lucru rar la iudei.

Pasămite os din osul bunicii sale Ruth era David. Ruth, moabiana canaanita care nu a părăsit evreii la nevoie și s-a alaturat lor cu tot sufletul ei minunat era bunica lui.

David fusese născut pe cînd părinții săi crescuseră și creșteau alți fii și fice mai mari ca dînsul și David deveni fratele cel mic, alintat și iubit fără de margini.

Slabuț la trup, dar tare și dîrz din fire era, păzind cu mare strășnicie turme de iezi și capre ale familiei lui.

Nu o dată înfruntase el cu o simplă praștie grozavele fiare flămînde ce rîvneau la tuma sa .

*

Poporul evreilor alesese Rege.

Regele Saul era și Comandantul oștilor. Voinic, destoinic și fără de teamă era, dar flistinii porniți pe robiri și jaf nu-i dădeau răgaz și luptele nu mai conteneau.

Departe de casa și turma tînărului David, frații săi luptau întru apărarea gliei și a neamului și nu o dată lupta era în defavoarea evreilor.

În una din aste înfrîngeri, filistinul luase ca pradă de război însuși Arca Sfîntă în care era Legea data lui Moise pe Muntele Sinai.

Cel mai temut luptător filistean era Goliat, os din osul marelui Judecator și luptător evreu, Samson.

Samson fusese trădat cu generații în urma de Dalila, frumoasa filisteană. Robit și înlănțuit de dușman era și în temnița lui i se adusese o alta prizioneră care îi spusese lui Samson că este evreică și că din iubire pentru el a ucis un dușman pentru a fi încarcerată ca și el, Samson.

Păzitorii închisorii o lăsara pe noapte în celula evreului și din iubirea lor se născu un fiu.

Samson nu știa ca femeia minte. Filistienii voiau seminție de luptători vajnici și acest nou nascut îi bucurară mult.

Samson păcălit mai întîi de Dalila și mai apoi de acea "prizioneră", nici nu știa că are un urmaș.

Ei bine, Goliat era unul din urmașii acestui fiu. Era puternic și neînfricat și mulți evrei căzura sub buzduganul lui.

*

Tînărul David fusese trimis de tatăl său cu merinde pentru frații mai mari care erau pe acel front de bătălie și ce văzu?

Cele doua armate față în față în linie dreaptă erau, cînd din rindul flistinilor ieși o namilă de oștean înarmat cu un buzdugan uriaș, care spuse cu glas de tunet:

"Ocară arunc asupra ta, Saule, căci nu ieși la luptă cu mine. Ieși, spun și oricine ar invinge dintre noi, războiul va lua sfîrșit și învingatorul va lua bunuri și țară.

David aruncă merindele din mîini și se cocoță pe o stîncă să vadă lupta, dar Saul nu porni împotriva uriașului filistin și oștile hotărîră popas.

David adună merindele și îi caută pe frații săi:

"Nu vă înteleg frați ai mei", strigă de departe cu mare mînie,

"Ce, ați vrea ca Regele însuși să iasă la lupta cu namila aceea? Alta-i sarcina și menirea sa, dar voi, frați ai mei, voi care mi-ați pus în mîna praștia, voi care m-ați învățat tot ce știu, cum de nu ați ieșit la luptă?”

"Taci, măi Davidel. Taci căci nu știi ce vorbești", spuse vîrstnicul dintre frați.


Se așezară frații să îmbuce merindele, dar David, tînărul de doar 17 ani, nu putea nghiți nimic.

Deodata un sol al Regelui intră în cortul lor și spuse:

"Unde este ostașul care vrea să-l infrunte pe Goliat?”

"De unde pînă unde, solule. Ostas? Fratele nostru nu este ostaș ci un simplu oier, paznic pe turma tatălui nostru", spuse fratele lui David.

Răspunse solul Regelui:

"David, e hotărîrea ta. Nimeni nu te va blama dacă fugi".

Ca să vezi stratagemă de slugă!

"Frați ai mei, tînăr sunt, e drept, dar înfruntai leul cu praștia mea nu o dată", spuse David.

"Davidele, ce vorbesti tu, copile? Au cu prastia vei invinge pe cel mai bun ostaș care o fi existat vreodată? Un ostaș care poate rupe gura leului cu mîinile goale, aidoma bunicului seu, Samson cel Mare".

"Frați ai mei. Să-mi fie cu iertare, dar nu cu praștia voi lupta, ci cu ajutorul Domnului nostru, care e mai tare ca Zeul Dagon al filistinilor".

*

A doua zi...

Goliat și David stau față în față.

Lupta nu a început. Nu încă. Goliat își alege o suliță grea și un paloș gigantic, lăsînd buzduganul în grija purtătorilor lui de arme.

David refuză platosa prea grea pentru el, tot așa și sulița și sabia, își prinde praștia la cingătoare, alege o piatră de marime potrivită și asteaptă în liniște ca Goliat să-și îmbrace platoșa mare cît o caruță.

*

Acum să stiți, dragi ai mei, că praștia așa cum o știm noi nu fusese încă înventată.

"Rugatca", acesta e numele acestei praștii în ebraică și e vorba de un fel de desagă ce conține piatra. Rugatca este legată cu o sfoara de mîna "prăștierului" ca un fel de lasso.

"Prăștierul" învîrte desaga deasupra capului ținînd capătul sforii în mînă și atunci cînd rotația rugatcăi ajunge la viteza mare, el deschide pumnul și piatra pornește la drum.

*

Goliat termină pregătirile și iată, cei doi stau față-n față la distanță de vreo patruzeci de coți unul de altul.

Spune Goliat:

"Ãsta-i doar un copil și nici platoșă și arme nu are. Asta e ce a mai rămas iudeilor? Eu refuz lupta".

"Nu cu mine te vei lupta, Goliat, ci cu Domnul Dumnezeu care îmi va dirigui piatra drept în fruntea ta. Astfel vor vedea cu toții cît de puternic este Dumnezeu și cît de nevolnic este Dagon, Zeul teu".

"Gînganie nerușinată", spuse Goliat, "apropie-te căci nici nu te văd bine și sulița mea va greși ținta".

David tocmai asta și dorea, căci distanța era prea mare pentru rugatca lui.

La un semn Goliat ridică sulția și David începu să rotească rugatca.

Atunci cînd David văzu ca Goliat se incordează pentru a-l fulgera cu sulița sa, elibera piatra și se aruncă la pămînt.

Sulița trecu cu vîjîit mare deasupra lui, dar piatra se opri în fruntea lui Goliat și patrunse în craniu.


"Cum e posibil ca o frunte gigantica ca a lui Goliat să fie străpunsă de o piatră aruncată de un copil?", ați întreba.

Ei bine, David știa din bătrîni că în mijlocul frunții leului și lupului, dușmanii turmei sale, osul este foarte subțire. Goliat muri înainte de a cădea....

*

Și au mai trecut ani.

Saul Regele, domni mai puțin de trei ani și David fu uns rege de către Proorocul Samuel prin porunca Domnului.

Tînăr era David, dar neînfricat și deștept și el învinse dușmanul care se retrase cu Arca Sfîntă a iudeilor în orașele sale de lîngă Askalon.

Domnul trimi o boala grozava filistinilor:

Bube in, pardon, pardon și ei trimiteră un măgar spre Ierusalim și pe spatelele lui ARCA.

"Mulțumim, Doamne", spuse David și porni un dans nebunesc, gol fiind, în jurul zidurilor Capitalei țării sale, orașul David și tot așa pe Muntele Sfînt, Muntele Moriah, acolo unde Dumnezeu poruncise jertfirea lui Izhac de către Avraham opt secole mai devreme.

Asta faptă nu-I plăcu Domnului.

David, care mai era insurat cu Mihal, fiica fostului Rege, făcu fapte neplăcute Domnului și El, Domnul, nu-i pemise să construiasca primul Templu pe Muntele Moriah....

*

David condu poporul Domnului mulți ani mergînd din victorie în victorie și unificind triburile iudeilor, dar îmbătrîni înainte de vreme.


Muri David, formidabilul erou evreu.


Păcate și fapte bune și glorioase făcură ca la moartea sa Domnul să decida că balanța e în favoarea lui David.


Iudeii nu cred în Rai, dar cred în reîncarnare și David va fi Mesiah.


Povestit de Ben Gal, cu voia Domnului.