agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-08-13 | |
Elena nu mai știa nimic despre prietena ei. Nu răspundea la telefon, nu răspundea la emailuri, nu nimic. Cele câteva sute de kilometri care le despărțeau se transformaseră în granițe de netrecut. Ultimul email pe care îl primise de la ea era ciudat și se termina abrupt. Suficient de abrupt încât să își facă griji că ceva nu e în regulă.
Se gândea să se ducă să o vadă, dar cum? Fără să anunțe, într-un oraș străin… Cum să facă? Timpul trecea și Andreea nu dădea nici un semn. Tăcerea era din ce în ce mai apăsătoare. Dacă, totuși, ceva se întâmplase, cu bărbatul acela? Dacă îi făcuse rău și nu era nimeni lângă ea să o ajute? Într-un final, Elena se hotărî: o să ia frumușel trenul până acolo, vede despre ce e vorba și se întoarce în aceeași seară. Nu că ar fi fost ea omul de acțiune, dar era prietena ei din copilărie, de care o legau amintiri, greutăți și bucurii împărțite… Avea o datorie față de ea, măcar atât, să vadă dacă este bine și apoi poate să plece. Ce s-ar putea întâmpla? Să se supere? Dar măcar află ce e cu ea. Așa că a ajuns în orașul cu pricina. A întrebat un polițist despre adresă. A luat un taxi. A urcat. A sunat la ușă. A bătut. Nimic. Nici un zgomot. A încercat clanța, care s-a deschis singură. Ușile din casă toate vraiște, camerele goale, pustii, ca și cum n-ar fi locuit cineva acolo, într-un colț un computer. Care funcționa. Era deschis, iar pe ecran, un dialog. Literele continuau să curgă, ca și cum cineva ar fi scris la tastele calculatorului. Elena s-a apropiat, curioasă să vadă ce e acolo. Poate primea răspuns la întrebări. Mai ales că emailurile Andreei pomeneau de un bărbat cu care vorbea pe messenger. noname: e cineva acolo? noname: ești acolo? noname: te rog, răspunde-mi elena: da noname: elena :)? elena: de unde știi? noname: de când te aștept... elena: cine ești? noname: nu mă recunoști? elena: nu elena: poți fi oricine noname: sunt eu, andreea :) elena: ... noname: :( nu mă crezi... elena: nu noname: cand erai in clasa a zecea noname: iubeai un baiat pe nume Aurel noname: (acum nu ai recunoaste, asa un nume!) noname: dar nu i-ai marturisit niciodata elena: asta nu dovedeste nimic! noname: pe soldul drept, deasupra liniei slipului noname: ai un semn din nastere, ca un fluture noname: ultimul lucru pe care il stii despre mine noname: e un email in care iti povestesc o aventura elena: ok, sa zicem ca te cred elena: unde esti? ce e cu tine? noname: sunt aici >:D< elena: aici, unde? noname: chiar nu-ntelegi?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate