agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-08-16 | |
- Stimați vecini, prieteni... concetățeni! V-am convocat pe fiecare separat ca persoane și pe toți împreună ca și comitet pentru că am intrat în posesia unor informații de foarte mare importanță.
Noi, eu și domniile voastre adică acest comitet național de luptă îndârjită împotriva exploatării zeilor și altor divinități, pe scurt, CNLCZDAE al cărui președinte cu onoare mă prezint, Ubaldo Baldassare, aflăm, iată, din nou, iar, a cîta oară vă întreb?!?... că zeii pregătesc un nou atac. De când au înființat patronatul divin aceste odioase creaturi nu pregetă o clipă să întocmească întortocheate scenarii prin care să ne extermine... - Să ne ce? - Să ne ia darul cel mai prețios adică, viața. - Să-l ia, taică, de ce să nu-l ia ? Eu unul m-am săturat. Scoală-te, ia capra, du capra, paște capra, adu capra, culcă-te la loc. Iar scoală-te, ia capra... - Vedeți? Se ocupă zeii de bătrânii noștri? Le pasă zeilor că acest bătrân la vârsta venerabilă pe care o are trebuie să pască și acum capra? Câți ani ai dumneata, Necondimin? - Ei da’, cine i-ar putea număra, taică. Ultimul dinozaur a murit în fața mea și pot să jur că a avut o bătrânețe fericită. - Vorbim deci de cel puțin o mie de ani. O mie de ani în care ești obligat să vezi același soare, aceeași lună, aceeași capră! Terifiant! Unde sunt programele de stimulare, de integrare a bătrânilor, unde e răsplata lor după o viață de muncă? Cine stă de vorbă cu bătrânii noștri? Cine l-a întrebat vreodată, taică Necondimin și cum era pe vremea dumitale? - Ehei, pe vremea mea... -Nu acum, cetățene Necondimin, nu acum, te rog! Iată, stimaților, acest bătrân este un punct nevralgic în societatea noastră... - Ce fel de punct, taică? - Care doare, adică. - Peste tot mă doare, taică, peste tot. Când plouă... - Nu acum, cetățene Necondimin... Revenind la problemele cu adevărat importante. Avem informații că Utnapiștim, prietenul și vecinul nostru, membru de vază al organizației locale, Pișta al nostru, domnilor, e pe cale să ne trădeze într-un mod mârșav și total neașteptat. Sursa noastră, soția dumnealui a descoperit că de la o vreme, Pișta vorbește în somn cu o divinitate suspusă ba aș putea spune chiar foarte suspusă care îi transmite toate procesele verbale de la întrunirile patronatului divin. Din aceste procese am aflat că zeii sunt foarte contrariați. Nici molima, nici seceta n-au reușit să ne împuțineze decît nesemnificativ. Cică suntem certăreți, cârcotași, nemulțumiți, gălăgioși ... dar vă întreb eu, cum am putea fi altfel decât după chipul și asemănarea lor, nu-i așa? -Așa-i! - Bun! Acum au pus la cale un potop. Șapte zile și șapte nopți ploile, fulgerele și trăsnetele se vor abate asupra noastră cu scopul precis de a ne ineca până la ultimul, adică până la Pișta care se pare că e mai moțat. - De ce vor să ne omoare? Că eu asta nu pricep.. - E o întrebare interesantă, dragul meu, cu multe implicații filozofice destul de dificil de abordat. În primul rînd acești dictatori sunt adepții principiului: „Eu v-am făcut, eu vă omor”, principiu care dă adevarată valoare a limitării lor ideologice. În al doilea rând pentru că se simt amenințați numeric. Rata natalității în rândul oamenilor este net superioară celei divine. Interesant este că ei nici nu realizează că noi nu avem nicio vină. Ei au creat organul noi am dezvoltat funcția, nu-i așa? - Așa-i! - Ce-i drept ar fi foarte bine ca și funcția să dezvolte organul, dragă Ubaldo, nu-i așa? Ha, ha, ha! - Așa-i, așa-i! - Să lăsăm elucubrațiile cu tentă sexuală. Nu e momentul să cădem în derizoriu, nu e momentul să ne rătăcim. - Capra mea știe drumul, nu ne rătăcim. Odată eram... - Nu acum, cetățene Nicodimin. Deci, revenind. Ce facem oameni buni, cum acționăm în fața acestei noi amenințări a patronatului divin, ce facem noi, oamenii, în fața potopului? - Să-l omorâm pe Pișta! - Ba pe nevastă-sa! - Dăm foc satului! - Otrăvim fântânile! - Punem capcane! - Luptăm până la unu’! - Da-da, să lupte numai unu’! - Murim ca niște eroi! - Emigrăm! - E...mi... ce facem? - E-mi- grăm, stimați cetățeni! Plecăm, fugim, ne mutăm adică! - Unde? Cum? - Construim o barcă mare, ne suim în ea și plecăm dincolo de capătul lumii. - Păi de ce? I-o zvârlitură de băț până-capătul lumii, ajungem și-not... - Dincolo, am spus, stimaților, dincolo! Să avem curajul să depășim limitele, capetele. - Hehe, dacă eu trec de capetele scării cad jos din pod, nu-i așa? - Așa-i! - E absolut logic că voi cădea și de pe lume, nu-i așa? - Așa-i! - Stimaților, lumea nu e cât o vedem noi, e mult mai mare... - De unde știi? Ai fost tu, Ubaldo? - N-am fost dar am calculat. - Și? - Și cred că lumea e foarte mare... noi cunoaștem doar o bucățică. Sunt cu siguranță și alte popoare, alte țărmuri... - Stimate Ubaldo ți-o spun în calitate de prieten aceste calcule îți pot dăuna. Fii realist! Nu e nimeni dispus să te urmeze până la capătul lumii, cu atât mai puțin dincolo. Oameni buni, nu-i așa? - Așa-i! - Mai mult, în calitate de vicepreședinte al acestui comitet propun mutarea ședinței într-o atmosferă puțin mai relaxată. Să mergem, dragilor, în stufăriș să-l vizităm pe Arabaldo. Am văzut că a pus și scăunele, orzoaica e rece, soluțiile bune vor apărea imediat, nu-i așa? - Asa-i, așa-i! Să mergem! - Stimaților! Stimaților! Nu plecați, vă rog! Problema e foarte serioasă! Ascultați-mă! Nu putem lăsa perpetuarea speciei umane pe mâinile tremurânde ale lui Pișta! Credeți-mă, sunt un vizionar, lumea nu are capete! - Eu te cred, taică, te cred. Odată, bunica caprei ăsteia de o țin acu’ a plecat exact prin capătul lumii și nu s-a mai întors... - Nu acum, cetățene Nicodimin... mai știi, poate a mâncat-o vreo jivină. - N-a mâncat-o, c-aș fi simțit, trăiește și-acu, știu sigur. Și-a luat lumea-n cap și dusă a fost, capra mea știe... Ședința comitetului a ținut mai bine de o săptămână. De când lumea, se pare, bărbații au pus interesele obștei înaintea celor personale. Degeaba au trimis femeile vorbă, degeaba s-a întunecat cerul, degeaba s-a cutremurat pământul. Zeii însă au urmărit cu sufletul la gură partida Utnapiștim versus Potopul. Pariurile au atins cote amenințătoare chiar și pentru limita de înalt a văzduhului. Se spune că mulți zei au rămas atunci doar cu norul dintre picioare. Atitudinea oarecum verticală, preponderent orizontală a lui Utnapiștim, n-a lăsat loc de interpretări. Au trebuit să-l declare învingător la puncte dăruindu-i drept premiu nemurirea, animalele și nevasta. Bașca reputația de om serios pe care omenirea se putea sprijini cu nădejde, nu-i așa? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate