Freamătă marea în albastrul de sus și jos, întind mâna...mângâi cerul...sorb din vraja mării câte un pic de neant...merg...zbor pe aripile unui pescăruș ce n-are somn...are aripile atât de albe încât zborul lui este lumină printre miile de stele fumegând. Îmi așază în păru-mi albastru spuza de stele căzătoare...Ne ducem dorul unul altuia... încât albastrul mării...al cerului și albul pescărușului se varsă în privirea ta scânteind a dor și iubire.
Pe țărm...doar eu...pescărușul care m-a adus la mal pe aripile sale...și mângâierea brizei ce-mi răsfiră părul...Valuri înspumate îmi sărută gleznele pentru ca apoi să se retragă timide și speriate de propria îndrăzneală... Nisipul îmi vrea urma pașilor ca amintire, dar valurile cuprinse de gelozie se reped să le șteargă... Scoici mi se agață șiraguri, de gât și de brațe rugându-mă să mai rămân...iar algele mi se încolăcesc pe trup îmbrăcându-mă...sau poate...îmbrățișându-mă... Stropi sărați, mi se preling pe buze...nu știu...sunt lacrimile mării sau ale mele...și brusc...mi se face dor de tine...
Mă întreb...oare când vei lua ființă...în oceanul meu de vise...mă întreb oare când te vei apropia de sufletul meu pentru a rămâne definitiv lipit de el...mă întreb oare cum să te aduc mai aproape de inima mea pentru a mi te alătura și pentru a mă simți copleșită de iubirea ce ne-o purtăm...dar care nu poate fi împărtășită...???....
Urmăresc valul ce se apropie de picioarele mele...parcă dorind să mi le ia....și mă îndepărtez de mal...lăsând să ia cu el doar urmele pașilor mei....