Am plâns. Nu știu câți au plâns dar eu sigur am. Uneori îl iau cu mine și îi arăt lumea din ochii mei, care se durgălește prin mine și în fața mea, neclar, așa cum se vede imaginea reflectată într-un lac pe care s-au trasat cercuri concentrice. L-am numit Pleosc, fiindcă are darul de a lăsa urme ude, calde și aromate când te atinge. Am observat într’o “bună zi”, nu știu pe unde era “mama zi” în momentul acela dar e mai bine așa căci altfel poate nu observam, că Pleosc are culori diferite, mi-a stat mintea’n loc când am văzut asta, credeam că i s-a întâmplat ceva; câteodată așa de repede și le schimbă încât nici nu mai știu ce culoare avea la început sau ce culoare are acum, ca și cum te-ai uita printr’un strop într’o lume exterioară pictată de Dali cu mâna lui Da Vinci. În schimb Pleosc își păstrează aroma de fiecare dată…măcar atât. Are aroma primăverii; e ca atunci când visezi într’o noapte geroasă de iarna că ești învelit într’un material de primăvară de prima mână…mmmm parcă îi și simt aroma cum se rostogolește pe obrajii arși de soarele fericirii și cum fiecare por gustă cu nesaț esența mea personală transfigurată; și apropo’ este secretă, ludică și extreme de pasională.
În general e destul de liniștit, stă cuibărit în sinea lui, își găsește tot felul de unghere pe care să le exploreze, să le tapițeze cu pulbere de quartz negru și uneori, destul de rar cu jad. Pleosc, uneori, se mai și pierde, așa e de prins în ceea ce meșterește, și îl simt cum panicat, prins în corzi…nu știu de ce am spus corzi când eu personal am doar un cord, îmi zgâlțâie pieptul și nădușind privește prin ochii mei lumea, revărsându’mi în priviri substanța alchimică prelucrată la nesfarșit din eon.
Sunt momente în care am nevoie să mă asculte iar el e de negăsit, nu da nici un semn că m’ar auzi chemându’l și atunci intru după el să îl caut, iar el mă ciufulește de fericire, mă învăluie, îmi sărută ochii și obrajii, îmi ia sufletul în palmă și îmi desenează în șoaptă o lume fantasmatică încât simt fiecare atingere pe care am trăit’o, o simt în piept, în gât, în gură.
Atunci îl las să se joace cu lobul urechii până o colorează cum vrea el.
Am plâns. Îl cheamă Pleosc și uneori ne amestecăm unul cu altul.