Vânt de schimbare– roman {fragment}
de Mihail Tănase
Am intrat in sala cu sentimentul ca, brusc, toti vor citi pe chipul meu framantarile ultimelor zile.Nimic.Totul ca-ntotdeauna.Imi venea sa rad de gandul stupid pe care il avusesem cu cateva clipe mai devreme.
Aveam ora de civica si profesorul Vlad Gherasim,dolofan ca o minge de rugby,cu vesnica tigara intre buze,ca de obicei,isi uitase palaria pe cap.Rar se debarasa de ea.
Cand am intrat in sala tocmai isi rostea una din celebrele cuvantari de admonestare si critica.Aceleasi cuvinte ca intotdeauna.
- Asa nu mai merge,”tovarasi”! Unde e disciplina? Unde va credeti,acasa la mama? Asa nu mai merge!
- Despre ce este vorba? Am intrebat in soapta pe colegul meu Emil,dandu-I cu cotul?
- Cand se intorcea sambata cu masina de la decan pe la ora 23:30 a vazut-o pe Monica in fata cinematografului Scala,in fusta mini sarutandu-se cu un individ.
“Sambata,atunci cand s-a produs incidentul acela cu mine”- mi-a sagetat in minte.
Am alungat gandul.
- Si? E gelos? Incercai eu o gluma.Emil imi arunca o privire care suna – spusa in cuvinte: ,,nu e momentul de glume”…
Monica era de prin partile Sibiului.Cand vorbea folosea expresii de pe meleagurile natale.Cand explica ceva,spre a fi cat mai convingatoare,folosea cu predilectie un zambet cald si fermecator.Era foarte frumoasa.Corp atletic,ochi mari,negri,parul negru,ii dau o infatisare de actrita de cinema.Acestea se imbinau cu bunatatea si cumintenia pe care nu o data ni le aratase.De aceea eram surprinsi de cele auzite.Eram convinsi insa ca nu era ceva grav.
- Tovarase profesor,interveni cu voce taraganata George,cred ca ar trebui sa-I dam ei cuvantul.Are dreptul sa se dezvinovateasca,nu? Poate ca involuntar s-a aflat pe strada la ora aceea.Sau poate ca dumneavoastra ati confundat-o.Locuieste la camin doar,si cum stim cu totii,caminul are portar,nu?
Intrebatori am intors capul spre ea.S-a ridicat in picioare cu capul plecat.Era rosie in obraji.Intelegeam cum se simtea dar nu aveam cum s-o ajutam,desi am fi dorit cu totii acest lucru,eram sigur.
- Hai domnisoara,vorbeste,a urlat Gherasim la ea.George spune ca m-am inselat.Buuun! Poate ca ma inselam daca imi continuam drumul si nu ma opream sa ma conving ca esti tu.Acum mai poti spune ca m-am inselat,George?
Am ramas perplecsi.Cata cruzime era in acest om si cata placere ii facea sa chinuie inimi nevinovate.
- Hai vorbeste.Ca maine ii duce mamei in loc de diploma care sa evidentieze ca ai terminat cu ,,brio” facultatea,un nepotel.Apoi sa te tii scandal,ca noi nu suntem buni de nimic,ca mancam painea statului de pomana,ca n-am avut grija de voi si nu v-am educat cum trebuie.Stiu parintii cat ne dati voi de furca? Haaa? Nu stiu,ca n-au de unde! Voi n-oti fi prosti sa le spuneti ,,aventurile” voastre.Nu stiu parintii vostrii ca noi va repetam,si iar va repetam,ca nu e bine sa umblati noaptea pe strazi – nici cu cunoscuti – ca sunt golani si neispraviti care abia va asteapta! Si apoi,prestigiul institutiei noastre,de ce sa-l stricati voi?
“Aceasta era propaganda comunista,cenzura care se punea pe orice,pe libertate,pe tine insuti transformandu-te intr-o masina,intr-un robot care executa intocmai ce I se spune,ce I se comanda”.
Monica plingea.Nu din pricina moralei ce I-o facea Gherasim,stiam bine,ci pentru ca ii era rusuine de noi,crezand ca ne-am facut o parere proasta despre ea.
Se insela,bineanteles.Cu totii il cunosteam pe Gherasim ca sa o condamnam pentru asta.O priveam cu simpatie si cu mila totodata.
- Va rog sa ma scuzati ca intervin, ,,tovarase”profesor,insa nu sunt de aceeasi parere,se auzi vocea lui Stefan.Noi o cunoastem bine pe colega noastra si nu credem sa faca – adica suntem, siguri – ca nu face ea treburi dintr-astea.Eu nu inteleg cum poti crede in continuitatea pe mai departe a prestigiului institutiei daca nu crezi mai intai,in om.Doar nu este vorba de un dusman.De unde teama asta nejustificata?
Gherasim tragea cu disperare din tigara care aproape ii ardea degetele.Nu stia ce sa spuna,dar nici nu voia sa se lase batut.Isi aprinse o noua tigara,apoi insotindu-si cuvintele cu un gest ce trebuia sa convinga repeta:
- Se strica, ,,tovarase”,se strica.Ce vor spune generatiile viitoare?Aaaa,unde sa invat?Acolo nu e institut,e maternitate.Si? Se duce prestigiul…
- Aveti dreptate intr-un fel,dar noi o cunoastem pe Monica si ea nu…
- Atunci las-o sa se dezvinovateasca singura,sa vedem ce argumente aduce,il intrerupse brusc Gherasim.
Imi placea Stefan.Lucid si bataios.,,Am sa discut cu el despre impasul in care ma aflu.Poate indirect”.Abia infiripat am si renuntat la acest gand.Atunci nu mi-am dat seama de ce.Mai tarziu insa am inteles ca discutia nu avea nici un sens.Oricum,nu avea cum sa ma ajute.Stefan este de buna credinta,dar e rece,formuleaza judecati definitive din primele impresii.Ar fi inceput desigur cu compatimirea.El condamna etichetarea,fara sa observe ca adesea face acelasi lucru si el.Concluzia la care am ajuns in legatura cu Stefan ma intristeaza.Nu pot discerne daca e o realitate sau ceva determinat de starea mea sufleteasca.Ma cuprinsese – pe langa oboseala ce o resimteam din nou – un sentiment apasator,un fel de frica inexplicabila.Asteptam parca,ca din clipa in clipa sa mi se intample brusc prezicerea medicului.In timp ce ma aflam in mijlocul colegilor,ascultam discutiile lor,nu aveam acel sentiment psihic,ci,numai pe cel fizic care nu ma parasea deloc.,,Nu trebuie sa ma izolez’’- am hotarat in momentul in care Monica a inceput sa vorbeasca.
Nu mai plangea.Intelesese desigur ca nu avea rost sa se consume in favoarea satisfactiei lui Gherasim.Stergandu-si o lacrima dupa obraz spuse calm:
- Da.Eu am fost Sambata in fata cinematografului Scala.
Am privit chipul lui Gherasim latit intr-o asteptare prost ascunsa.Ochii lui straluceau si radia de fericire vazand ca victima sa,recunostea relatarile lui parsive.
- Ce nu stiti insa nici unul – si aveam de gand sa va spun mai tarziu,este ca m-am casatorit.Cu cel care m-a vazut ,,tovarasul’’ profesor.Este inginer la 23 august si locuim impreuna la el.Asa ca daca o sa am un copil voi avea unde sa-l cresc.
Am ramas cu gurile cascate.Inclusiv severul Gherasim.Am felicitat-o cu totii.Mai putin Gherasim.Cand s-a terminat ora l-am auzit spunand:
- Ce-am discutat azi e valabil si pentru ceilalti.
Apoi a iesit din clasa.
…Se-nsereaza.Umbrele nopti se intind din ce in ce mai mult in camera.Obsesiv incep sa puna stapanire peste tot.Apas comutatorul si se face lumina,umbrele disparand in totalitate.In mine nu se face insa lumina.Amintirile domnesc in bezna.
,,Acum,cand scriu,raman surprins adesea de fidelitatea cu care pot transpune pe hartie amanuntele acelor zile.Niciodata n-am fost un observator atent.Categoric lucrul acesta se datoreaza concentrarii tuturor simturilor pe care le-am trait in acele zile acum mai bine de sapte ani.Totul se datoreaza trairii a acelor ani groaznici si durerosi’’.
Am simtit din nou acea nevoie de a discuta cu cineva impasul prin care treceam.Undeva insa in adancul sufletului meu,se cuibarise din nou teama de a fi sincer.Aveam certitudinea ca prietenii,colegii nu m-ar ingelege.Ar cleveti pe seama mea.
Si daca nu indraznesti sa fii sincer in relatiile cu oamenii,ce-ti mai ramane? Nimic.Oare ce mi s-ar spune daca s-ar sti totul?
Gandul mi-a fost intrerupt de telefonul care suna.In receptor am auzit glasul Mihaelei.Ma invita sa luam masa la restaurant.
Mi-am privit ceasul.Era timpul sa plec.Mihaela ma astepta.Ca in urma cu numai doua zile.Dar acum eram altul.Desii imi venea greu sa o fac,am hotarat sa-I spun adevarul.Sa hotarasca singura pana nu va fi prea tarziu.
Si acum era momentul cel mai potrivit,sa o fac.
……………………………………………………………………………………………………..

Miercuri,joi,vineri,sambata…
Tramvai,inghesuiala.Aceleasi figuri.Scoala.Apoi duminica.Zi in care nu se intampla nimic.Luni,marti,miercuri,joi,vineri.Maine voi avea un examen.Nu stiu daca voi reusi sau nu,in fapt sunt prea putin pregatit la franceza,unde cunosc bine doar cativa autori:Rimbaud,Baudelaire,Camus,Apollinaire,iar in limba scrisa fac inadmisibile greseli.Totusi este mai putin importanta reusita la acest examen.Daca il voi trece sau nu,ramane de facut o alta alegere.,,Alegerea de sine’’, cum spunea nu-mi mai amintesc cine.Ce am de facut cu adevarat,cum voi iesi din lantul indoielilor care ma afunda zi de zi mai mult? Putinatatea timpului ce mi s-a daruit,face ca alegerea mea uneori sa fie pripita.Lovitura primita ma impiedica sa gandesc rational.Lucid.Esecul fiintei mele ma indeamna la lucruri iesite din comun.Cu greu ma stapanesc.Incerc sa ies de pe aceasta tangenta nemiloasa,si totodata sa ma inscriu in ,,limitele” cercului,miscarea cu obstinatie pe orbita acestuia pana la aflarea unei raze care sa patrunda spre launtrul meu,spre a ma incalzi.si totul sub ochiul nemilos al Domnului Timp care nu vrea sa uite nici un moment de bietul muritor si neputintele lui.
Luni…
S-a intamplat ceva.sau poate nu s-a intamplat nimic.In zilele care au urmat pe Mihaela am vazut-o destul de rar.Seara.De fiecare data ne plimbam putin.Ne desparteam greu si totusi cu un simplu ,,noapte buna”.Nu gaseam ce sa ne spunem.
Asteptam deznodamantul.Va veni de la sine.Dar cand? Inca nu stie nici medicul.Poate peste cinci luni.Poate peste sapte.Nu e sigur cand.Si atunci?
,,Ploua.Ca niste schije de gheata picaturile de ploaie imi bat la fereastra.Altadata imi placea sa adun cateva picaturi stralucitoare.Simteam cum se incalzesc in palmele-mi incinse.Acum ar fi in zadar.Am palmele reci.Mai reci ca gheata.E prea multa gheata in mine.
Dar sa nu-mi mai amintesc de nimic.
Sa continui sa scriu.Sa astern pe hartie,asa cum am hotarat,tot ce s-a intamplat dupa cele 1468 de zile.Prin ce uragane monstruase am trecut.Oare cum le-am rezistat? Ma intreb si acum fara a putea da raspunsul concret.
In acea zi de luni am avut adunare UTC.La ordinea de zi - disciplina la ora de curs.Am sosit la timp.Am cautat un loc liber si m-am asezat de cum am intrat.
Boala incepuse deja sa-si spuna cuvantul.Nu puteam sa mai stau mult timp in picioare.
Ca intotdeauna Gherasim a inceput expunerea darii de seama.La un moment dat a inceput sa
vorbeasca liber.Despre studenti.Despre acte de indisciplina din dormitoare,despre sali,etc
,,Noroc ca sunt putini de teapa lui Gherasim – m-am gandit cu manie.Era de o severitate
cumplita”.
Ascultam morala.Gherasim vorbea rar.Fraze de multe ori auzite,care,repetate la infinit,isi
Pierdusera continutul.
,,Oare de ce nu izbutesc 9oamenii sa fie ei insisi,de ce incearca sa imprumute deprinderi si cuvinte care se opun firii lor? Dar eu sunt oare ceea ce par? Masca! Nu,sunt altcineva.Pana cand?”
N-am mai putut urmarii discutiile.Ma gandeam departe,foarte departe.La zilele cand eram eu insumi.La Mihaela.In unele momente o simteam langa mine,alinandu-mi suferinta.O mangaiam,o sarutam,ii vorbeam despre fenomene ciudate nedezlegate de oamenii de stiinta,petrecute peste mari si peste tari,despre oameni pe care nu I-am vazut,dar despre care stiam ca exista,ca au vise,nazuinti.Iar ea imi soptea trei cuvinte:,,nu te parasesc”!… Apoi se asternea tacerea.O tacere adanca.
Au terminat de vorbit toti cei care s-au inscris la cuvant.Nu stiu ce s-a spus.Citeam insa nemultumirea pe fata lui Gherasim.Se vedea ca nu-I izbutise manevra.
La un moment dat,Mariana,o colega a Mihaelei,m-a impins cu cotul.
- Ai o mutra jalnica! La ce te gandesti?
- Oare cum or fi aratand picioarele tale mai sus de genunchi?
- Du-te dracului!…
Mariana parea totusi contrariata.Dupa o clipa imi sopti:
- Serios,ce-ai patit?Esti posac si ironic.De catva timp te porti ciudat.
Eram furios.O furie neputincioasa.Masca m-a tradat si de aceasta data.Daca Mariana a observat ca la mine ceva nu este in regula,era de presupus ca si altii au facut aceasta constatare.Furia trecu treptat intr-un fel de deznadejde.Ideea ca ma demasc mi se infipse adanc in minte.Foarte curand toata lumea va afla ce se petrece cu mine.Dar inca nu voiam sa se afle.
Oare unde voi ajunge cu izolarea mea? Nu puteam raspunde la intrebare,dar simteam cum in mine are loc o transformare profunda,un proces de pervertire spirituala.Ma temeam de astfel de schimbare,nu aveam insa puterea sa o inlatur.Masca imi reusea din ce in ce mai greu.Dupa intamplarea cu Mariana,nu-mi mai inspira incredere.Devenise prea transparenta.
A trecu inca o saptamana.Totul se afla in aceeasi nemiscare.Nu s-a schimbat nimic in evolutia bolii.Zile.Ploi.Nopti.Bezne.Alternante,monotonie.Toate sunt la fel.Ce-ar putea sa se intample? Mihaela? Ea s-a schimbat.E alta.De atunci.A inceput sa ma ocoleasca,intarzie la intalniri.Sau nu vine deloc.
O intelegeam.Incepeam sa raman singur.Intervenise altcineva in viata ei.Si nu aveam nici o putere sa lupt.Pentru mine totul era pierdut.
Noptile… Cortegiul inainta in acordurile marsului funebru.In urma carului mortuar pasea Mihaela.Plangea.Din sicriu unde zaceam intins,o priveam cu bucurie rautacioasa.A pierdut totul.Orice posibilitate de a-si rascumpara vina ca ma parasit.De acum in colo va trai cu remuscarile.Treptat-treptat,sunetele triste s-au stins.Locul lor l-a luat melodia unui bluzz la moda.Pe aripile lui am dansat prima oara cu Mihaela.Pe buze I s-a ivit un zambet timid,care apoi s-a transformat intr-o cascada de ras vesel.Ca atunci in seara primului nostru dans.Cascadele s-au succedat cu repeziciune.S-au accelerat,schimbandu-se in convulsii spasmodice,in hohote de plans.In cateva fractiuni de clipe am retrait anii nostrii de cand ne cunosteam.O zguduitura puternica m-a aruncat deodata din sicriu.Am privit buimac in jur.Visasem.

VIII

Mi se pare imposibil de a mai fi eu insumi.Atunci cand am incercat jocul dureros de a ma ascunde de oameni,de colegii mei,credeam ca am gasit o solutie.M-am inselat.Asa cum infractiunilor mici de multe ori le urmeaza altele mai grave,tot astfel au evoluat si actiunile mele.Minciunile s-au succedat.Incat cred ca atunci viata mi-a fost un lung sir de amagiri si neadevaruri.De sperat,nu mai speram aproape nimic,dar uneori doream atat de mult ca lucrurile sa revina cumva pe fagasul de altadata.Ajunsesem sa ma mint pe mine insumi…
In saptamana ce a trecut,aici,in linistea statiunii unde ma aflu,am inteles cat de cumplita avea sa fie viata mea in viitorul foarte apropiat.Tineri,in carucioare de invalizi,priveam ingrozit cum sunt urcati pe brate scarile,de catre rude sau prieteni.
Mihaela e departe.Imi face impresia ca in lipsa ei judec mai lucid.
In urma cu cinci zile am fost din nou la doctorul Virgil Cojoaca.Starea mea se agrava.Pentru stoparea de moment si prelungirea evolutiei bolii,mi-a recomandat aceasta statiune.
- Pentru cat timp ii oprim evolutia,domnule doctor? L-am intrebat atunci.
- Pentru numai cinci luni…
Cinci luni.Putin.Foarte putin.Totusi mi se parea o eternitate.Cinci luni ma mai puteam inca bucura de placerile plimbarilor pe jos.Liber.
Mi-am luat medical.Colegilor nu le-am spus de ce.Mi-era teama sa raman acasa si sa astept ca boala sa invinga.Inconjurat de prieteni,acestia ar fi putut observa ca se petrece ceva cu mine.Oare cat mai puteam sa ma ascund de colegi,de oameni in general? Cinci luni.Numai cinci luni,apoi…

Aici sunt singur cu gandurile mele.Ore in sir privesc apele unui paraias de munte sau ma retrag pe o banca ascunsa in parcul cu copaci seculari.Imi place sa ratacesc printre trunchiurile acestora.Altadata mi-ar fi facut nespusa placere sa colind locurile astea impreuna cu Mihaela.Acum insa,daca ar fi aici,as fi nefericit.Imi doresc asa mult sa fiu din nou cel de altadata,dar nu exista cale.Nici o raza nu-mi indica fagasul pe care ar trebui s-o pornesc.
Tratamentul pe care-l fac nu este prea complex.Este in parte la latitudinea bolnavului.Bai minerale obligatoriu si gimnastica la sala si libera.Cu cat mai mult effort cu atat mai bine pentru bolnav.Gimnastica,stimulata de baile fierbinti,ajuta la fortificarea musculaturii.Cert e ca nimeni nu ma tulbura in preocupari.Dar oare am vreuna? Am,daca se pot numi astfel gandurile ce se rotesc mereu in jurul aceleiasi probleme.Stol negru de pasari in asteptarea pradei.
In cea de-a doua saptamana am primit o scrisoare de la Mihaela.Cu ce nerabdare am desfacut plicul!
,,Dragul meu! De cate ori ramasa pe ganduri,simt ca imi odihnesc capul pe genunchii tai! Ca atunci,in serile linistite – petrecute impreuna.Tacerile lungi ma-ncantau.Puteam sa visam la fericire.La fericirea noastra… Imi amintesc aproape cuvant cu cuvant,discutiile noastre.Le spun discutii dar de fapt vorbeai numai tu.Nu-I asa ca nici tu nu ai uiitat acele seri? Sa-mi raspunzi neaparat la aceasta intrebare.Curaj! Nu dispera.Ai incredere ca vei invinge boala si vei vedea ca totul va fi bine… Eu sunt alaturi de tine si voi fi mereu.Plang uneori.Mi-e dor de tine.Voi lua cateva zile medical si te voi vizita”.
Masinal,fara sa-mi dau seama,am rupt scrisoarea in bucati,aruncand hartia in lacul pe al carui mal ma aflam.Petele albe se departau tot mai mult de mine,duse de unduirile line ale apei.Si de Mihaela eram departe.O lacrima mi s-a prelins pe obraz.Randurile Mihaelei rascolisera in mine fapte care nu aveau sa se mai intoarca niciodata.Amintiri aveam si eu,dar la ce foloseau?
Ce-ar fi trebuit sa-mi scrie?Nu-mi dau seama.In tot cazul,ar fi trebuit sa fie altceva,ceva care sa inlature valul dens al tristetii mele.
In ziua urmatoare am primit o telegrama.Am deschis-o doar pe jumatate,aruncandu-mi ochii pe singurul rand scris:,,sosesc sambata cu trenul de la ora noua”.
Va veni Mihaela! Am plecat la micul restaurant din comuna sa asigur masa pe ziua urmatoare.Am inchiriat si o camera unde sa doarma.Asteptam cu nerabdare sa treaca orele pana la sosirea trenului.De ce o mai asteptam!? Doar voiam sa se indeparteze de mine!
Acceleratul a intrat in gara.N-au coborat decat cativa calatori .La vederea celei ce se apropia de mine am ramas stupefiat.
- Tu aici?!
- Da.De ce te miri? N-ai primit telegrama?
- Ba da,am raspuns cu sovaiala.Am primit-o,totusi mi se pare ciudat sa te stiu aici,acum…
- Am venit sa te vad.Inchipuieste-ti,mi-a fost dor de tine…Ce ti se pare curios? Am venit sa te vad.Asta-I!…
- Doar pentru atat? Am intrebat ironic.Ca sa inlatur totusi efectul produs,am adaugat: Iti multumesc ca ai venit,ma simteam foarte singur.Sa mergem.
In drum spre restaurant am dat in buzunar de telegrama.Am scos-o.
- Uite misiva de la tine,am spus zambind.
Am despaturit hartia si am privit-o.In partea de jos,pe o banda ingusta,lipita,sta cuvantul:,,Mariana”Vedeam literele dar parca nu-mi venea sa cred .Fusesem atat de convins ca voi gasi acolo numele Mihaelei,incat ma amuzasem de situatie.In cele doua saptamani nu-I scrisesem decat Mihaelei.Era firesc sa-mi inchipui ca telegrama era de la Mihaela.
Mihaela n-a venit.Ma napadise amaraciunea.Pe ea am asteptat-o in gara.Ar fi trebuit sa vina chiar daca nu-mi trimisese telegrama! Atat m-am gandit de intens la ea,la clipa cand o voi intampina pe peron! Mihaela n-a simtit chemarea mea!
- Mariana de unde ai stiut ca sunt aici? Am intrebat-o in timp ce impatuream telegrama.
- Stiu totul.Mi-a povestit Mihaela,spuse dupa un moment de tacere.
,,Va sa zica,asa.Ceea ce eu nu puteam discuta cu altii,Mihaela o facea destul de usor.Poate au aflat si colegii”.
La restaurant Mariana vorbea tot timpul,vrand sa ma amuze,sa ma scoata din starea mea.A si reusit in parte.Am mers apoi pe malul paraiasului.
Am intrebat-o despre Mihaela si daca mai stie ceva despre colegi.Mi-a spus ca Mihaela este bine,ca asteapta sa ma intorc,iar despre colegi nu stia mare lucru doar ca Gherasim isi cumparase o lulea,inlocuind astfel vechiul obicei de a sta tot timpul cu tigara in gura.
- Acum arata ca un lup de mare,incheie ea.
Am ras,in timp ce o priveam.Era frumoasa.Parul blond - in razele soarelui – stralucea ca aurul.Iar din privirea violeta si calda intelegeam ca se bucura de izbanda obtinuta.
Este un om minunat! Se bucura pentru orice;cand rezolva o problema,cand reuseste la un examen…
Imi place cand razi,spuse simplu.Dar sa razi din inima,astfel n-are nici un rost.
Cu un gest involuntar I-am mangaiat mana.Nu si-a restras-o.
- Ti-am pregatit o camera,I-am spus.
- Serios Esti foarte grijuliu,dar n-am venit cu intentia de a dormi.La altceva mai bun nu te-ai gandit?
In glasul ei intelegeam reprosul.
- Aici,zau,n-ai la ce sa te gandesti.Nu e discoteca,nu e cinematograf…Nu e nimic de facut…Eventual,o baie in acest paraias.
- Intocmai.Eram pe punctul sa-ti fac eu propunerea.Mi-am luat cu mine costumul de baie.
In doua boschete de pe malul raului ne-am dezbracat.Mi-am amintit de Mariana.Ce ciudat.De cand ne cunoastem,nu ne-am apropiat unul de altul.Apoi deodata…Pe Mariana o socoteam o prietena ideala,care nu ridica probleme de nici un fel.Niciodata n-am observat vreun gest din care as fi putut deduce ca as fi insemnat mai mult pentru ea.Si acum…De ce a venit?
- Icet te mai dezbraci,m-a trezit la realitate ea.
- Sunt gata.
Am privit-o.
- Asa,imi arata picioarele mai sus de genunchi,imi spuse vadit jenata.
Am ras din nou.Si iar am zarit in ochii ei aceeasi bucurie sincera.Am luat-o de mana si-am alergat spre valurile marunte.Peste o clipa ne-a acoperit apa.Cand am iesit la suprafata,la doi pasi de mine,Mariana cu mii de stropi stralucitori pe pielea aramie,radea.Se bucura.Am ras si eu.Cu gandul sa nu-I stric bucuria.
Stam intinsi pe nisipul fierbinte.Discutia incepuse ca si cand am fi continuat-o de undeva.Continuarea unor ganduri nerostite.
- Altcuiva I-ai mai vorbit despre starea ta? Ma intreba ea cu glas temator.
- Nu… adica da.Cu Mihaela.
- Pierzi mult daca te inchizi in tine… De ce te ascunzi de oameni? Lasa la o parte mandria.Acum nu te poate ajuta la nimic.
N-am raspuns.Am stat mult timp intinsi la soare.Tarziu,cand amurgul era pe sfarsite,am plecat la restaurant,iar de-acolo am condus-o la camera pe care o rezervasem Mihaelei.In poarta casei I-am urat noapte buna.
Somniferul nu mi-a folosit la nimic.Noaptea nu mi-a adus odihna.Pasarile intunecate ale nelinistilor continuau sa ma bantuie.Fiecare palpait de aripa insemna o izbanda crunta,intensifica sentimentul de teama.Asteptam ca din clipa in clipa sa se intample ceva oribil,in mod fatal de neanlaturat.,,Sunt foarte bolnav”! Sentimentul acesta necunoscut pana nu de mult,imi inspira groaza.,,Sunt foarte bolnav”! – mi-a fost ultimul gand lucid,inainte de a ma prabusi intr-o nefiinta tulbure…