Am trăit și trăiesc visul. Din păcate viața e un vis în care ne cautăm jumătatea. Când găsești jumătatea nu mai cauți visul. Nu mai ai de ce visa... Trăiești visul cel mai frumos atunci când ești cu persoana iubită.
În ziua aia am auzit cel mai dureros lucru pe care puteam să-l aud. Ceva ce nu concepeam că o să existe vreoadată. Ploaia asta stupidă trebuie să însemne ceva, trebuie să fie lacrimile noastre. Am aflat că sunt ale tale, dar le-am adunat și le-am stins cu un sărut. O să crească o iubire atât de mare din sărutul meu udat cu lacrima ta, îngropat în gropița ta de zâmbet... Am știut că totul este ceva simplu, nu vreau să nu mai visez că nu visez visul asta cu tine. Ești Tu, cea mai frumoasă, o mică Regină a sufletului meu, care știe ce vreau, care încearcă să asculte, care trage cu mine la aceeași greutate a unei dureri. Și ce durere...
Am zărit trandafirul. Mă gândeam cum să fac să fie al tău, toată grădina ar fi trebuit să fie a ta... tot ce este frumos trebuie să moară în fața unei frumușeți mai mari. Tu ești... Tu ești angelică, visătoare, mândră, rea, copil, femeie, a mea...
Simțeam cum ploaia voia să spună mai multe. O să o ascult altă dată. Am alergat să fur un bobocel mic pentru tine, să-ți spun că te iubesc... Îmi era teamă să nu pot să-l rup pe cel care voiam, și am încercat pe cel roz, mic, gingaș. Cu ochii la ploaie, o picătură mi-a șoptit ceva, dar nu am înțeles ce spune. M-am aplecat. Atunci o durere puternică mi-a străfulgerat mâna. Am început să înțeleg ce spunea picătura de ploaie, de parcă știam limba ei. "Nu alege pe cel roz, roșu este culoarea care arată cât de multă iubire este între voi." Atunci m-am aplecat spre bobocul roșu care a plecat capul și s-a lăsat sacrificat. Era pentru iubirea noastră. Era ca o flacără superbă. Era iubirea din inima mea.