În fața celor două cuști construite în același stil, cățeii se odihnesc :
cel bătrân, Duluș, lățos, cu blană de culoare gri, vechiul slujitor al curții, întins pe o parte căscă plictisit; cel tânăr, Rex, având blana cu firul scurt de un alb murdar, își sprijini botul pe labe urmărind o găinușă tânără roșcată ce-și făcea de lucru cu pietricelele din curte. O găină bătrână neagră trăgea cu putere de o frunză din gluga de coceni.
Deodată Rex ridică capul, ciuli urechile și lătră scurt:
- „Ham! Duluș! Strigă el la vecinul de cușcă, trezește-te aud un zgomot cunoscut.”
Găina bătrână se opri o clipă îl privi, și-și continuă treaba.
- „Ham! Ham! Haide. Vine stăpânul. Bătrâne tu nu mai auzi?”
Duluș se ridică puțin apoi spuse răgușit:
- „În sfârșit! O să primim o porție bună de oase. Îmmmm! Abia aștept!”
Se ridică în picioare și dădu fericit din coada stufoasă ca o mătură. Din spatele cuștii lui, apăru un cocoș cu penele viu colorate. După ce se înfoie bine întrebă pe Duluș:
- „Și ce-o să faci cu oasele? Nu vezi că nu mai ai dinți! Și cei pe care-i ai nu mai sunt buni de ronțăit. Bătrâne!”
- „Le voi mânca!răspunse la fel de răgușit Bătrânul Duluș. Stăpânul le fierbe atât de bine că mi se topesc în gură. Ce știți voi orătăniilor.... Tu vezi-ți de boabele și pietricele tale, se repezi el la cocoș.” Speriat cocoșul bătu din aripi, își luă zborul și se opri pe o creangă a corcodușului de lângă gard.
La poarta cea mare opri o mașină roșie. Stăpânul coborî, se apropie de poartă s-o deschidă, dar Rex i se aruncă în brațe.
- Rex, lasă-mă să deschid poarta. Mă murdărești, marș la cușcă de aici. Ia uite mă la el! Rex continuă să sară în colo și-ncoace. Stăpânul se prefăcu că dă cu mâna în el; știa Rex că nu e de glumă și se ascunse în spatele cuștii, privind mașina prin găurile de la gard.
Brrrrr, brrrrr, mașina roșie intră în ogradă.
Găinile zburară care încotro, lăsând în urma lor praf și pene. Stăpânul deschise ușa din spate și un ghemotoc de fată, ieși din mașină. Făcu trei pași în față și se opri. Duluș sări în picioare și începu să latre fericit
- „Maria!! A venit Maria. De bucurie încercă să facă un salt în față, s-o cuprindă pe fetiță între lăbuțe, dar lanțul scurt îl trase înapoi.”
- „Duluș! Strigă Stăpânul, îmi sperii fata, stai la locul tău.”
Dar Duluș nu-și mai încăpea în piele de bucurie. Ar fi vrut să se apropie de fetiță, să o privească, să-i atingă cu limba mânuțele.
- „Cine-i Maria? Întrebă o puicuță, venită din spatele garajului.”
Ei cine e! Auzi ce întrebare, se minună Duluș. E fetița noastră, a crescut aici în curte. Tu n-o mai știi?
- „Nu de unde s-o știu. Toată iarna eu n-am văzut-o pe aici.”
- „Pentru că ai memorie de găină de aia n-o știi. Tu ai venit în curtea asta de aproape un an, ea are aproape 3 ani, o lămuri Duluș. Uite ce mare a crescut. Acum ca să-i văd ochișorii trebuie să ridic capul.”
- „Nu o țin minte” cotcodăci găinușa.
- „Miau, Miau, De ce e gălăgie aici?” Întrebă Petronel pășind cu grijă pe ulucile gardului. „Aoleu, vai de blana mea!” Zise el când o văzu pe Maria, care stătea nemișcată între cei doi căței și privea curtea. „S-a dus liniștea mea.”
- „Tot tu te plângi, îl întrebă Duluș, tu care stai mai mult la căldură în casă??”
- „Tu nu știi ce rea este fetița asta, miorlăi pisicul Niciodată nu mă lasă să dorm. Mă trage de coadă, îmi smulge blănița, mă strânge de gât.„
- „Dar îi bei lăpticul.... Lasă că te-am văzut eu„, strigă și Rex. „Am scăpat eu odată din lanț, am sărit gardul și te-am văzut urcat pe masă când trăgeai cu poftă, din sticluța ei.„
Maria privea tăcută în jurul ei. Ceva ceva parcă-și amintea ea. Zarva creată în ogradă i se părea cunoscută. Și mirosul.... Soarele încălzise puțin pământul, câteva păsărele ciripeau vesele în corcoduș.
Un strigăt puternic o făcu să tresară.
- Tataie, auzi leul? întrebă ea, ridicând degetul arătător.
Tataie băgat pe jumătate în portbagaj, îi răspunse:
- Nu e leul, e un măgăruș
- De ce nu e leul?
- Leul e departe de noi. E la Craiova.
- Și nu-l auzim?!
- Nu!.
- Atunci cine strigă? Întrebă ea ridicând sprâncenele a mirare.
- Un măgăruș, răspunse tataie.
- Unde e? Nu-l văd.
- E mai încolo în altă curte.
- Hai să-l văd.
- Nu acum, avem treabă, trebuie să descărcăm bagajele, să mâncăm, să dormim, și pe urmă ne ducem să-l căutăm
- Mă duc eu acum. Zise ea hotărâtă, îndreptându-se spre poartă.
În față îi sări Rex.
-“Vreau și eu la plimbare, prințesă mică”, lătră el.
Maria se opri.
- Tataie nu mă lasă Rex să ies pe poartă.
- Păi nu te lasă. El știe că n-ai voie să ieși singurică din curte.
- Rex, dă-te la o parte, strigă Maria. Marș de aici!
- „Ham! Ham. Nu pleci nicăieri fără mine”.
- Tataie, Rex nu mă ascultă.
- Dacă îi vorbești frumos te ascultă. Ia uite. Rex, treci te rog la cușcă.
Rex ridică urechile, lătră odată scurt se întoarse cu spatele și dintr-o săritură ajunse direct în cușcă.
- Ai văzut Maria?
Maria, se aplecă puțin în față să vadă dacă câinele stă bine, și mai făcu un pas spre poartă. Dar Rex, dintr-o săritură era iarăși în fața ei, dând repede din coadă.
- Ești rău. Lasă că mai am și altă poartă. Se întoarse cu spatele și plecă.
Dar tataie o luă în brațe și o duse în casă. Era timpul pentru somnul de după-amiază. Și pentru că soarele se instalase bine pe cer, toți locatarii din ogradă se retraseră pentru un somn odihnitor.