M-a convins că jocurile minții sunt proporționate pentru născociri.

Mi-a dat un indiciu: mincinoșii sunt cel mai ușor de recunoscut. Deschid subiecte aparent încărcate de sens pentru a se eschiva. Povestesc pentru a-și menține tensiunea mintală. Poate născocesc. Ãsta era indiciul: mincinoșii născocesc.
M-am simțit ușor luată peste picior că mă trata de la bun început ca pe orice alt mincinos. Orice mincinos are demnitatea lui, nu sunt toți pe picior de egalitate...
Evident că mă prinsese mințind, dar intenția mea fusese de a expune o născocire pe loc cu scopul de a mă salva. Salvarea însă nu venea din asta.
Ne-am așezat pe marginea trotuarului. Era noapte de-a binelea iar felinarele de pe stradă licăreau epuizate.
A doua întrebare a venit ca o furtună. Am tresărit doar când i-am auzit vocea. Dacă vei întâlni născocirea vreodată să te aștepți ca vocea ei să te înfricoșeze puțin. Pentru că sună la fel cu vocea ta. Într-un moment de depresie și deziluzie halucinantă.
M-a întrebat cum am născocit o astfel de poveste. Am început să-i lansez repede etapele, cu o siguranță in voce datorită căreia mi-a fixat cu privirea degetele de la mână ce se ridicau ritmic, incercând să-mi susțină ardoarea cu care îmi salvam pârghiile sistemului nervos.
M-a întrerupt într-un mod bizar, mi-a suflat spre față și mi-a făcut semn să tac. Nu am convins-o. Elementul X pesemne lipsea.

Să născocești înseamnă să convingi.

Dacă aș fi știut că a convinge începe cu a crede in ceva mult deasupra tuturor elementelor palpabile, reacțiilor, interdicțiilor, contradicțiilor și mai ales întâmplărilor, aș fi făcut primul demers în a mă autoconvinge de cea mai banală intuiție irosită: la un moment dat mintea ta te va da afară. Știi? Te va arunca într-un coș de gunoi...

va continua