Lecția de pictură

Să o pictez pe Petronela goală, asta da, era o idee strașnică. I-a plăcut și ei și am fasonat-o împreună până când a ajuns cristal. Mai trebuia să găsim pictorul și studioul iar poziția și cadrul - pe astea vroiam să le stabilim noi, firește.
Poze îi mai făcusem eu la mare, pe plajă așa că poze nu mai vroiam, dar un tablou nud era ceva mai artistic și pe măsura gusturilor lui Petronela. Pozele le făcusem pe film clasic și le dădusem la developat la un studio normal. Între timp am avut și un aparat foto digital dar îmi plăcea să mă gândesc că dacă ajung președinte la un moment dat, vreun paparazzi isteț urma să descopere pozele din tinerețe ale lui Petro goală, și să te ții scandal cu pozele hot ale Primei Doamne. Și declarația mea, bine înțeles:
- Domnule președinte, cum comentați incidentul?
- Hm, când văd pozele astea din nou, îmi dau seama că o iubesc tot atât ca și acum 20 (sau 30) de ani când le-am făcut. Vedeți, voi, pe vremea aceea, încă nu se inventase fotografia digitală. Însă mulți se uită dar numai unul primește totul.
Iar poporul urma să continue să mă iubească și să mă realeagă!
Bineînțeles că i-am făcut ulterior și niște foto digitale dar n-au ieșit ca și primele, cele făcute pe film normal, poate fiindcă pe alea le-am dus la studio și există amenințarea să apară într-o bună zi pe Net și să le vadă toate colegele ei de la Direcție și s-o dea afară de la servici, dar cu atât mai bine fiindcă câștigă mult mai bine ca și consultant și n-are nevoie de prăfuita aia de Direcție cu toate mofturile lor de instituție reformată. Tre’să reformezi întâi creierul oamenilor și pe-ăsta n-ai cum să-l reformezi decât dacă îl ții 12 ore în formol - cred că e clar, da?
Dar am deviat de la subiect. Deci, stăteam într-o noapte și îi scriam numele pe șold lui Petronela:
- Ce frumoasă ești. Mi-ar plăcea să te pictez. Așa..., goală.
- Vreau! Petro s-a însuflețit, îi plăcea ideea. Am tras-o către mine. Ne-am sărutat iar ea și-a aranjat un sân pe care îl turteam într-o poziție incomodă.
- Cum vrei să mă pictezi? Și unde? Aici am început să învârt din rotițe:
- Păi cred că la un studio. Sau vrei pe malul mării? Din câte știu eu, pictorii fac schițe de nud și te pot picta pe ce fundal vrei, dacă vrei ca în “Dejunul în iarbă” al lui Manet.
Cred că așa a făcut și Manet, iar gândul de a dezbrăca o femeie în parc între doi bărbați servind dejunul a inflamat mințile contemporanilor lui și a făcut tabloul celebru.
- Cel mai fain ar fi pe un soclu, în chip de statuie clasică cu mâinile ridicate deasupra capului, aranjându-ți părul astfel încât să ți se ridice sânii. Chiar dacă sunt puțin lăsați, privesc către înainte și din cauza asta par îndrăzneți.
- Þi se par lăsați? a glumit Petronela, deși amândoi aveam aceeași părere despre subiectul ăsta. Cum naibii să nu fie lăsați la 35 de ani și după două sarcini?
La vârsta asta mai găsești sâni ca merele sau ca perele doar la fetele care le aveau cât bobul de mazăre la 16 ani. Așa că majoritatea sânilor sunt de tipul lăsați și doar nu tre’să te cramponezi de aiureala asta sau să-i consideri că nu mai sunt mișto. Ce, noi, la 35 de ani mai arătăm ca la 18? Burta mai poți s-o dai jos cu sport dar părul pe cap nu ți-l mai aduce nimeni, odată ce a plecat. Totuși e îmbucurător faptul că părul, odată cu vârsta, se îndesește prin alte zone (pe piept, la ce v-ați gândit?) așa că putem spune că la bărbați, în realitate părul nu cade, ci migrează.
Cum v-ar plăcea dragilor ca și femeile să ne cuantifice într-o formulă de genul 25-10e6 -3000. Unde 3000 sunt cmc ai motorului SUV-ului, 10e6 e contul din bancă, în devize noi, iar 25 înseamnă etatea și nu alte ticăloșii la care v-ați gândit.
În ecuația asta de fete model, 90-60-90, mie îmi place să bag și QI așa că formula mea se transformă în 90-60-60-90. Păi dacă tot are 90-60-90, să ne-o livreze în configurație completă, cu QI de 60, ca să nu pună întrebări, sau să pună doar din alea care te fac să râzi.
Dar iar am deviat, și am de pictat o femeie goală. De fapt eu sunt doar cu dezbrăcatul. În sfârșit. Deci eram amândoi în pat și o mângâiam pe șolduri.
- Vreau să te așeze goală pe un soclu sau pe un postament, în picioare, cu mâinile deasupra capului, ca o statuie grecească. Ãștia se pricepeau la dezbrăcat femei...
- Cu un fald sau o togă alunecată pe șolduri sau pe o coapsă…
- Totuși nu, goală complet, iar eu să te privesc în cele 2 ore cât trebuie să pozezi și să mă desfăt cu goliciunea ta.
- Uneori, arătată așa..., nu complet, acoperită parțial, e mai sexi, cred. Cam cum e Venus din Milo.
Când am văzut statuia asta de-adevăratelea, am fost uimit de faptul că e în trei dimensiuni, o știam doar din poze, așa că mi s-a părut foarte sexi faptul că puteam să-i dau ocol și să mă benoclez la fundul ei făcând pe admiratorul de artă.
Petronela seamănă puțin la corp cu Venus din Milo. Are șoldurile rotunde și generoase, talia subțire, abdomenul conturat frumos în secțiunile mușchilor abdominali și fundul puțin turtit. Umerii largi iar la 16 ani cred că avea și sânii tot ca ai lui fata asta, Venus. Sau așa cred, fiindcă eu am cunoscut-o ulterior, pe la 20 de ani, și sânii i-am văzut cam tot pe-atunci, după vreo lună de plimbat de mână.
Am căutat pe Net artiști care pictează nuduri și am aflat că “în orice nud e o armonie a formelor, în toată construcția unui corp feminin, indiferent cum arată. Pare puțin bizar, pentru că ne-am învățat cu tipul de frumusețe feminină gen model. Or, nu e așa. Am văzut femei foarte grase cu o frumusețe a carnației extraordinară. Exact cum e în natură. Nimic nu e aiurea“ Așa spunea unul din artiști. Iar un alt artist, glumind pe tema faptului ca găsești mai greu un model care să fie dispus să pozeze nud, susține că, întrebat fiind de câte o domnișoară dacă ar dori să-i facă portretul, el ar fi răspuns: „Portret? Până unde? Până la brâu, mai jos de brâu?“. Sună interesant și oarecum asemănător cu ce cred și eu.
Vă scutesc de detaliile polițiste ale căutării pictorului respectiv și de detaliile negocierii cu el. În orice caz, nu s-a trădat nici o clipă, nu i s-a clintit nici un mușchi pe față când i-am explicat ce vreau, că vreau să fiu singurul cumpărător al tabloului, că să nu existe și alte còpii sau clone ale lucrării și, bineînțeles, că eu trebuia să asist la ședințele de pozat. Nici măcar n-a întrebat cum arată Petronela. Ne-a poftit să vizităm studioul, în timpul când ține cursurile și apoi să rămânem după plecarea studenților dacă mai dorim.
Petronela cam avea rezerve, “Hai, pe bune, vorbești serios?” când i-am spus că am găsit un pictor și că mergem să vedem studioul și să-l cunoaștem. Parcă am început și eu să cred că e o idee cam aiurea și că e mai bine să ramână în stadiul de gând erotic șoptit în nopțile noastre de dragoste.
Am ajuns la studio, care era chiar în incinta Școlii de artă. Deși veche, Școala avea un aer de conac mucalit iar fațada era vopsită într-un alb prietenos. La intrare era un mic părculeț cu gard viu aranjat în formă de labirint și gazon frumos tuns și un copăcel din acela cu flori roz în formă de ciorchini atârnați. Era o grădină minunată și conacul o clădire frumoasă, nu avea nimic sordid sau respingător așa că Petronela a oftat și am intrat.
După ce ne-am învârtit puțin pe culoare, am găsit clasa de desen a profesorului Ștefan Georgescu. Ușa era plină de slogane artistice de genul “Dragostea reprezintă acel moment minunat, când iubind pe altcineva, învățăm să ne cunoaștem pe noi înșine" de unu’, Alexander Smith sau “Creativitatea înseamnă să-ți permiți să faci greșeli. Arta înseamnă să știi pe care să le păstrezi”.
Am bătut politicos la ușă și am intrat. Profesorul era printre cursanți, m-a recunoscut, n-a aruncat nici o privire curioasă la Petronela de genul “ia, dom’le, s-o văd și eu” și ne-a poftit să luăm loc. Cursanții însemnau un tip cu părul lung și multe piercing-uri, o fată cu ochelari și o doamnă trecută bine peste cincizeci de ani, cu un halat murdar de vopsele. Proful explica tipului cu piercingurile că dacă ar muta masca către centrul imaginii desenul ar avea mai mult echilibru. M-am gândit cum naiba poate să mute masca deja pictată în mijloc, poate că o dă cu alb și o repictează în mijloc. Fata cu ochelari s-a dus către celalată încăpere a studioului și am văzut că șchiopătează puțin. Era atrăgătoare și cu niște blugi moderni rupți și cu uzuri inegale. M-am gândit la Frida Kahlo.
Petronela vedea pentru prima oară studioul așa că se uita curioasă în jur. Peste tot erau mulaje de ghips, fețe de oameni, studii de membre, gâturi musculoase, unul din sclavii lui Michelangelo, buchete de flori nemuritoare și tot felul de obiecte inutile, o mașină de cusut veche, un radio vechi. Iar pe pereți tot felul de lucrări, desen, pictură, chestii combinate, cu pictură, colaje din ziare, sfori, ghemotoace de hârtie, cum s-o numi arta asta? Și iarăși multe tărtăcuțe, servind evident de modele și apărând în multe din desenele expuse. Tot spațiul era înțesat cu șevalete așa ca dacă vroiai să te deplasezi dintr-un punct într-altul al studioului, trebuia să faci un fel de slalom. Din camera cealaltă se auzea un CD-player cântând Enigma, au ei un cântec behăit, ceva gen incantație antică, mă rog, exact muzica potrivită pentru un studio de pictură.
- Ce e în camera cealaltă? m-a întrebat Petronela în șoaptă.
- Același lucru ca și aici, o sală tot cu mulaje, șevalete și lucrări.
S-a făcut ora opt și cursanții începeau să plece iar eu parcă deveneam puțin nervos așteptând momentul când aveam să rămânem singuri cu artistul și modul cum aveam să depășim momentele penibile.
Ultimii cursanți au plecat, în cele din urmă. Proful s-a apucat să spele niște pensule, pe care le freca în palmă, până când ieșea toată culoarea și apoi le dădea pe un ciot de săpun de rufe și iar le lua la clătit.
- Le spun mereu să-și spele pensulele, și ei...
M-am gândit că și eu le spun studenților când pleacă să închidă calculatoarele, iar ei... Gândurile mele și ale profului mergeau în aceeași direcție. Noi le spunem ce să facă și până la urmă facem tot noi. Ca la niște copii, care speri să se facă mari în cele din urmă.
- Aveți o grădină foarte frumoasă în fața școlii, s-a băgat în vorbă și Petronela, îndrăzneață.
- E schilodită natura, dar ochiului îi place simetria. Vă plac grădinile franțuzești?
- Da, mi-a plăcut mult Versailles. Petro nu ratează ocazia să arate că e umblată. Era cât pe ce să intervin, nu știam dacă ea știe diferența dintre grădinile franțuzești și cele englezești. Era evident că ăsta e sensul întrebării artistului dar chestia cu Versailles s-a nimerit bine.
Așa că nu m-am băgat. Proful n-a comentat nici el în plus.
- Așa se spală pensulele? s-a mirat Petronela.
- E partea plicticoasă a meseriei noastre, a spus artistul.
Cred că e la fel în orice meserie. Până la partea de creație, tre’să faci tot felul de chestii auxiliare, care îți mănâncă timpul, dar fără ele nu se poate și nici nu le poți lăsa pe mâna altuia.
- Ați mai vizitat vreun studio de pictură? întreabă proful.
- Nu. Chiar mă gândeam. Seamănă cu un laborator.
- Mai degrabă cu o bucătărie. Care lucrări vă plac?
- Asta. Și cred că și asta. Petronela arăta către un cap zâmbitor pus pe un trunchi disproporționat de mic și spre o vioară așezată pe o masă lângă o tărtăcuță, ca și cum violonistul ar fi făcut o pauză și urma să se înfrupte din tărtăcuță.
Am simțit o oarecare tensiune. M-am uitat la ceas și am dat o turnură abruptă discuției:
- OK, haideți să ne apucăm. Adică să vă apucați... Mi s-a părut cam aiurea ce am spus, adică el să se apuce de treabă sau el și Petronela să se apuce de treabă și m-am simțit oarecum în plus.
- Unde stă modelul? Aveți un soclu sau așa ceva?
- Vă propun să stea cam pe aici. Proful arată o zonă mai liberă între șevalete.
Hm. Cam ciudat, nu știu de ce, mă așteptam să o pună pe un soi de soclu, să fie ca o statuie, ridicată puțin, și la care să te uiți în sus. Așa, ar fi stat pur și simplu în încăpere la același nivel cu artistul și cu mine.
- Și unde se... schimbă? Mi-am dat seama că era o tot o întrebare aiurea, în ce să se schimbe? Dimpotrivă, urma să se dezbrace și să se schimbe în... nimic.
- Cred că dincolo. Iarăși am fost puțin surprins, nu văzusem vreun paravan sau ceva de genul ăsta. Era doar camera de la intrare și cu un cuier.
- Dacă vreți, putem începe cu niște schițe de bust, depinde cât timp puteți să stați, sau...
- Cred că putem să stăm vreo două ore, am zis eu.
- A, OK, a spus artistul.
Nu prea am înțeles dacă începem cu niște schițe de bust sau chiar...
- Puteți merge dincolo cu doamna, a spus artistul. Eu sunt gata aproape. A luat un șervet super-uzat și pictat ca un curcubeu, cu care s-a șters pe mâini. Chiar că studioul semăna cu o bucătărie. Aici e șevaletul. Mi-a arătat un șevalet cam la vreo 2 metri de locul unde urma să stea Petronela, mi s-a părut cam aproape.
Am mers cu Petronela dincolo. Ea s-a apucat curajoasă de primul nasture al bluzei.
- Sărută-mă, mi-a zis în șoaptă. Mi-e cam rușine.
- Păi putem să începem cu niște schițe de bust, cum a zis proful. Sau... Am lăsat gândul neterminat.
Petronela își descheiase deja bluza, se vedea sutienul acela frumos și cadrilat pe care i-l luasem acum vreo lună și la care avea și chiloți asortați. Apoi și-a îndreptat umerii scoțându-i din bluză și aruncându-și pieptul înainte. I-am simțit mirosul parfumului și al corpului ei, pe care îl știam așa de bine.
Petronela și-a dus mâinile la spate căutând clemele sutienului. Era un model care avea cleme și în față, mie pe acolo îmi plăcea să îl desfac și glumeam cu Petronela că sutienul ăsta are două cleme: unele pentru când faci baie sau te îmbraci în pijama și unele pentru când te iubești.
Și-a ridicat brațele deasupra capului. Sânii aveau areolele încrețite.
- Sunt OK pentru schițele de bust?
- Hei, dar dezbracă-te de tot! Ai văzut că am zis că avem timp să stăm vreo două ore.
- Dar proful nu a zis dacă e de ajuns pentru... tot.
- Păi poate lucrează la ansamblu de la bun început. Am început să simt o fluturare în stomac:
- Te rog, dezbracă-te de tot!
- Nu prea aș vrea așa, din prima. Și apoi chiar el a cerut să facă întâi schițe de bust.
Petronela oftează, pune mâna pe fermoarul de la fustă și și-l desface. Fermoarul face un fel de zumzet de plastic electrizat care cred că se aude și în încăperea alăturată. Trage de fustă care alunecă peste șolduri și rămâne în chiloți. Petronela o agață în cuier îndreptându-i faldurile. Face o pauză și pentru o clipă cred că vrea să rămână în chiloți, se mai uită odată la fusta din cuier. După care pune mâna pe chiloți și și-i scoate. Pășește în afara lor și se mai uită odată în jurul camerei căutând ferestrele, dar le-am văzut de la bun început că sunt astupate de jaluzele așa că n-are cum s-o vadă cineva. Strânge chiloții ghemotoc și nu știe dacă să-i agațe în cui, în cele din urmă îi pitește sub poșetă, pe masa de lângă cuier. Simt din nou mirosul de parfum și de corp binecunoscut al lui Petronela.
- OK, mă duc dincolo, da? Acum vorbește cu voce aproape normală. Pleacă curajoasă făcând slalom printre șevalete. I se vede fundul arcuindu-se când își schimbă greutatea de pe un picior pe altul.
Ne bâlbâim puțin la intrarea în camera cealaltă, nu știu dacă să o las înainte sau să merg eu în față, în cele din urmă o iau eu înainte, cu Petronela ascunsă după mine. O duc de mână pe ultimii pași și o las cam în locul unde ne-a zis proful.
Eu mă retrag pe un scaun, artistul e deja în spatele șevaletului și dă cu pensula pe pânză pregătind tabloul. Îl udă cred, mă gândesc. Văd că nu se uită încă la Petronela și îi sunt recunoscător. Petronela își îndreaptă umerii, am mai văzut-o făcând așa când stă în fața oamenilor, doar că acum e goală de tot. Se mișcă de pe un picior pe altul, își duce mâinile în față ca și cum ar vrea să-și ascundă pubisul, dar își dă seama că nu e cazul. Își pune mâinile pe lângă șolduri și apoi la spate ca și când nu ar ști ce să facă cu ele. Sânii au sfârcurile puțin ieșite, deși nu e frig, suntem în toiul verii. Are talia subțire și șoldurile cambrate, cu mușchii abdominali frumos desenați, chiar că seamănă cu Venus din Milo. Strânge coapsele parcă încercând din nou să-și ascundă pubisul, de data asta cu picioarele dar își dă seama din nou de atitudinea forțată și ia poziția pe loc repaus, cu un picior în față ușor depărtat. Privirea îmi e atrasă direct de pubisul ei frumos epilat. Pe fundal, peretele nu are nici un tablou și îmi dau seama de ce a pus-o proful să stea aici. Pe albeața peretelui i se văd între picioare trei sinusoide tivite cu păr, între încheieturile coapselor și pubis și cea centrală dintre jumătățile... Gândurile mele caută cuvântul potrivit și închid ochii aproape dar surprind privirea lui Petronela care sesizează direcția ocheadelor mele și schimbă poziția pe loc repaus de pe un picior pe altul. Aproape zâmbesc dar Petronela nu îmi răspunde, are o privire pe care nu pot să o decodific.
Își drege vocea și spune direct:
- Cum trebuie să stau?
- Așa cum stați acum e OK, spune artistul. Nu trebuie să stați foarte fix, dimpotrivă, să încercați să aveți o atitudine relaxată. Dacă vi se pare că ați obosit, puteți să vă mișcați.
O admir în voie. Încerc chiar un fel de exercițiu. Uit că e goală, îi privesc fața. Are un fel de zâmbet și o privire care spune parcă: haide, uită-te acum în voie, fiindcă a fost ideea ta. După care îmi cobor privirea pe umerii ei largi. Petronela și-a relaxat brațele, acum și le ține libere pe lângă corp și le mișcă ușor.
Îmi arunc privirea către șevaletul artistului, el schițează niște linii curbe. Pare mai degrabă un desen abstract, cu greu poți să-ți imaginezi o siluetă umană în ceea ce face. Îmi întorc ochii spre Petronela, îi mângâi sânii cu privirea. Mie nu mi se par deloc lăsați. În ultima vreme s-a îngrășat câteva kilograme și sânii i s-au făcut rotunzi și apetisanți. Glumeam cu ea că dacă are de gând să slăbească, să încerce să-și păstreze sânii așa.
Apoi îmi continui exercițiul, îi mângâi șoldurile, și îmi cobor privirea pe coapse și gambe. O parte din mușchii picioarelor îi sunt încordați, ca să-și păstreze poziția, gleznele i se reliefează frumos. Piciorul ei gol, cu o pretenție de pedichiură (Petronela are unghiile la picioare foarte mici și degetele picioarelor scurte) mi se pare foarte sexi și “dezbrăcat” de sandale. În schimb, piciorul care stă pe loc repaus e relaxat, cu degetele mângâie ușor podeaua, ca și cum ar vrea să-i testeze consistența. Îmi urc privirea peste genunchiul ei, are o pată roșie, a stat picior peste picior până să se dezbrace și încă nu i-a dispărut. Coapsa relaxată are o linie ușor curbă care se termină exact la marginea... Gândurile caută din nou cuvântul potrivit, acum stând pe scaun și cu privirea acomodată pot să-i privesc în voie pelvisul, se vede foarte clar ușoara bombare acoperită cu părul frumos tuns, ca un delușor proaspăt cosit. Crăpătura pubisului i se insinuează între picioare, ca o vale de torent care se stinge în arcuirile leneșe ale feselor.
Petronela îmi surprinde din nou direcția privirii, se uită apoi la artist, el finisează ceva la liniile lui, nu o privește acum. Încet, Petro desenează jucăuș cercuri pe podea cu degetele piciorului relaxat pe care îl mai îndepărtează puțin.
Artistul aruncă o privire înspre Petronela, și privirea lui e tot albă, pare să se uite mai mult la desen decât la model.
- Pot să fac o pauză? Bum, vocea lui Petronela, mă trezește brusc. Am cam înțepenit. Mă uit la ceas: a și trecut o oră?
- Sigur, dacă v-ați plictisit, putem continua altcândva.
“Altcândva”? Mă întreb în ce grai se zice asta sau e mai degrabă un termen livresc, potrivit pentru artiști?
- Nu, OK, spune Petronela. Mai pot să mai stau, nu am obosit chiar așa. Pot să văd și eu?
- Da, vă rog. Petronela se duce curajoasă către șevaletul artistului. E complet goală. Trecând pe lângă mine, îi simt trupul plutind prin aer și îi aspir aroma corpului. Aplecată ușor peste șevaletul artistului, stă cu fundul spre mine. Nu știe ce să facă cu mâinile, încearcă să-și ascundă pubisul, își dă seama, și și le duce la spate, deschise peste fese. Vin și eu lângă ea. Reflex, o mângâi cu dosul palmei pe fund și o iau de mână. Se uită la desen, un mănunchi de linii curbe. Ca și mine caută o asemănare.
- Asta sunt eu?
Artistul îndreaptă o linie.
- Mă gândesc că o manieră impresionistă s-ar potrivi cel mai bine cu carnația dumneavoastră. Aveți o tentă a pielii foarte sugestivă, pare să radieze. De aceea, aș încerca contururi estompate. Se uită la șevalet și din când în când întoarce capul pe jumătate către noi, de fapt pe mine nu mă poate vedea fiindcă sunt chiar în spatele lui și din cauza asta vorbește oarecum cu sânii Petronelei fiindcă e cam la zece centimetri de ei.
Deși bănuiesc că “tentă a pielii” și “carnație” sunt termeni profesionali, mă șochează puțin să aud comentarii despre cum arată Petronela goală. Artistul i se adresează politicos, mă întreb dacă s-a uitat la “carnația dumneavoastră” și puțin cu ochi de bărbat.
- Ești frumoasă, spun și eu, cu voce puțin răgușită.
- Gata, mă duc din nou să pozez. Continui ca și până acum? îl întreabă pe pictor. Are o față serioasă, fața ei când vorbește cu clienții, concentrându-se să înțeleagă. Doar că e complet goală. Pare să fi uitat în întregime asta.
- Da. Dacă nu vă supărați, aș vrea să vă și mișcați puțin, ca să prind dinamismul mișcărilor dumneavoastră. Bănuiesc că faceți sport, musculatura dumneavoastră se reliefează autentic. Nu trebuie să o prezum, se etalează singură, așa că e ușor de desenat.
- Vă mulțumesc. Petronela se îndreaptă către zona de pozat. Atinge o pensulă care cade de pe policioara unui șevalet. Se apleacă după ea îndoind picioarele cu genunchii apropiați, gestul delicat al femeilor îmbrăcate în fustă, ca să nu-și dezgolească coapsele prea mult. Așează pensula la loc și își continuă slalomul, mișcând din șolduri.
Fiindcă artistul nu a fost prea explicit când i-a cerut să se miște puțin, nu știe ce să facă, merge câțiva pași, după care se întoarce cu spatele și se uită la niște tablouri. Unele sunt așezate prea sus așa că se ridică puțin pe vârfuri ca să se uite la ele. Unul din tablouri pare un câmp de mușețel, cu mult alb și culori vesele. Pajiștea e discontinuă, iar zonele nepictate sunt pur și simplu albe, fără nimic.
- Pot să vorbesc, întreabă Petronela? Chicotește. Vorbește cu vocea ei normală și se mișcă aproape dezinvolt. Cine a pictat tabloul ăsta? Întinde un deget către el, și se ridică ușor pe vârfuri ca să-l arate mai bine.
- Eu, răspunde proful.
- E de vânzare?
- Da.
- E scump? Petronela, din câte îmi dau seama, dă târcoale clientului pregătindu-se să negocieze. Nu întreabă direct cât costă.
- La ultima expoziție de la Septimia avea prețul de două milioane patru sute.
- Și acum? Mi-ar trebui pentru la firmă.
- Două patru sute. La fel.
- Pot să îl văd mai bine? Petronela se întinde după tablou. Își ridică brațele după el. Fesele i se bombează, musculoase. Mi se pare că stă cam mult întinsă după tablou. I-a plăcut complimentul cu musculatura și, de data asta, simt că se arată. Ia tabloul și îl agață pe o sfoară mai jos.
- OK pentru azi, spune artistul. Dacă doriți, puteți să luați tabloul, să vedeți cum arată la firma dumneavoastră și să îl aduceți data viitoare, dacă vă răzgândiți.
- A, mulțumesc frumos. Petronela ia tabloul și îl pune sub braț, ca pe o mapă. Pornește către noi.
- Cred că trebuie să mai vin la pozat.
- Încă două-trei ședințe ar fi ideal, spune artistul.
- Cam când să venim din nou? Petronela discută acum direct cu proful, dezinvoltă. Unul din sâni i se odihnește chiar pe pajiștea cu mușețel.
- Puteți miercuri, cam pe la aceeași oră?
- Da, sigur. Petronela mă ia de mână dar se întoarce brusc:
- Aoleu, miercuri, am ședință de bilanț.
- Atunci joi?
- OK.
- La revedere, spun și eu. Fiindcă mi se pare că sunt cam posac îi întind mâna artistului. Petronela râde, râsul ei cristalin, pe care îl știu atât de bine, face un pas în față și îi întinde și ea mâna:
- La revedere, domnule profesor. Mi-a făcut plăcere să vă cunosc.
- Sărut mâna, doamnă.
Așa e Petronela. Doar că acum e complet goală și dă mâna cu un bărbat. Stă dreaptă cu sânii înainte. După care se întoarce ca să plece și își întoarce fundul către profesor, cu aerul cel mai normal. Deasupra feselor i se văd două gropițe. Fundul ei mi se pare orbitor de gol. O iau de mijloc și ne îndreptăm spre sala cealaltă. Îmi las mâna pe șoldurile ei și tresar când îmi dau seama că e dezbrăcată și că gestul, normal pe stradă, e foarte erotic acum.
Ajungem la cuier. Petronela scoate chiloții ascunși sub poșetă, începe să se îmbrace și plecăm. Afară s-a făcut aproape noapte. Grădina școlii miroase plăcut, a iarbă cosită. O iau de mijloc, și gestul mă uimește prin banalitatea lui, în contrast cu același gest făcut înăuntru când îmi țineam mâna pe șoldurile ei goale. Ea se desprinde din îmbrățișarea mea și o ia prin iarbă. Sandalele i se udă și mișcă fericită din degetele de la picioare.
- Trebuie să punem și noi așa gazon acasă, îmi spune. Aș umbla toată ziua în picioarele goale prin el.
- Doar picioarele? Goală de tot și să servești cafeaua goală, în iarbă, ca în pictura lui Manet.
- Ai înnebunit? Vrei să ne vadă copiii?
- De ce ți-ai desfăcut picioarele pentru mine, acolo înăuntru?
- Mi-a plăcut să te înnebunesc. Îmi plăcea privirea ta.
- Am văzut totul.
- Știu. Pentru tine...
Am încercat să îmi sap imagini erotice în minte și de la a doua și următoarele ședințe de pozat. Petronela era din ce în ce mai dezinvoltă. La una dintre ele, s-a dezbrăcat foarte repede, mai repede decât puteau s-o urmărească gândurile mele înfiebântate. Aproape a fugit printre șevalete și când a ajuns în zona de pozat și-a desfăcut brațele de peste sâni cu palmele întinse, întoarse către noi, într-un fel de “ta-dam, iată-mă-s!”. Iar altă dată, când am stat mai mult de vorbă cu proful, eu îmi uitasem telefonul în mașină și când m-am întors, Petronela era deja dezbrăcată, pozând. Când am întrebat-o apoi de ce s-a dezbrăcat fără mine, mi-a zis că după ce am plecat eu, discuția cu proful începuse să cam lâncezească, așa că n-a avut ce să facă și a trebuit să se dezbrace.
- Dar și tu ai întârziat cam mult după telefonul ăla. Asta era adevărat, după ce am recuperat telefonul, m-am dus să iau un Fanta Madness și am făcut vreo 5 minute până la primul butic și înapoi. Pe drum îmi doream să fi început deja să se dezbrace și mă desfătam cu gândul ăsta.
Cele mai erotice momente erau pauzele, fiindcă Petronela trebuia să facă tot felul de lucruri care să o relaxeze. Și fiindcă pauzele erau scurte, nu avea rost să se îmbrace pentru cinci minute așa că se plimba de colo-colo, bând suc sau admirând picturile și vorbind cu proful și cu mine. Odată a sunat-o un client și a vorbit cu el despre niște balanțe care trebuiau depuse ziua următoare și în care trebuiau făcute niște corecturi în linia douăzeci și trei fiindcă o parte din mobilier și calculatoare trebuiau casate de mult și nu avea rost să le plimbe prin conturi atâta vreme. Petronela era frumoasă și gesticula amplu, cum face de obicei când vorbește cu clienții la telefon, de parcă ar vrea să-i convingă dând din mâini. Așa că i se balansau și sânii odată cu brațele și fiindcă trebuia să se miște mai repede, în ritmul discuției, în perimetrul strâmt al zonei de pozat, la un moment dat și-a ridicat un picior pe marginea unui postament mișcând din fund în ritmul discuției cu o coapsă aruncată într-o parte și cu pelvisul larg deschis. Noroc că proful nu putea să o vadă din poziția lui.
Oricum, după câteva ședințe, Petronela își recăpătase complet dezinvoltura, nu mai părea s-o jeneze deloc că e goală, vorbea și glumea cu proful și cu mine fără nici un fel de inhibiții. Chiar și eu mă obișnuisem cu pozatul ei, doar din când în când mai îmi lăsam gândurile să se inflameze cu ochii la ea.
Într-una din pauze, Petronela a zis:
- Oare aș putea să învăț și eu să pictez? A luat o paletă și o pensulă, amestecând în joacă culorile, încă umede pe paletă. A tras apoi două linii portocalii pe o coală de desen de pe un șevalet, uitându-se la una din tărtăcuțe.
- Dacă vreți să pictați tărtăcuța, i-ați prins foarte bine culoarea, a spus proful. Femeile au deseori un simț cromatic foarte dezvoltat. Asta era adevărat. Petronela avea un gust impecabil la haine și se pricepea să asorteze culorile într-un mod foarte rafinat. Cum era compleul alb cu galben în care venise azi și care era agățat în cuierul din sala cealaltă. Petronela s-a întins mai bine către șevalet, aproape atingându-l cu sânii.
- Dar nu țineți bine pensula. Trebuie să o apucați mai de la mijloc iar mâna să se miște mai liberă ca să poată să tragă tușe ferme. Proful s-a ridicat și a venit lângă Petronela, susținându-i mâna cu pensula. Fiindcă trebuia să o țină tot cu mâna dreaptă, stătea destul de aproape de ea, cu șoldurile aproape atingându-li-se. Proful era îmbrăcat ca un artist, în blugi și cu o cămașă de velur neagră. Iar Petronela era complet goală cu spatele drept și brațul îndoit. De sub braț, i se vedea sânul, iar pe deasupra spătarelor scaunelor îi vedeam fundul mișcându-se, în timp ce se ridica ușor pe vârfuri ca să vadă mai bine tărtăcuța.
A apucat pensula mai bine, așa cum i-a arătat proful. După care s-a răsucit pe jumătate la mine ca să-mi ceară părerea. Acum era răsucită de tot către prof și cred că Petronela i-a atins cotul cu sânul. Apoi s-a întors din nou la șevalet. Proful i-a mai îndreptat odată mâna, trăgând linii mai lungi pe coala de desen, cu sânul lui Petronela mișcându-se odată cu brațul.
- Dacă doriți, puteți veni la cursuri, a spus proful.
- Credeți că aș mai putea învăța la vârsta asta?
- De ce nu, Gauguin avea aproape patruzeci când s-a apucat de pictură. Și în mod evident, după ce absolviți un curs de pictură veți vedea lumea cu alți ochi.
Petronela s-a întors acum complet către mine. Peste spătarul scaunelor dintre noi, de data asta, îi vedeam pubisul. Petronela și-a strâns coapsele, și și-a ascuns pubisul în spatele paletei multicolore.
- Ce crezi, sunt bună de pictoriță?
După care a plecat către zona de pozat dând din fund, mi s-a părut mie, mai mult decât era cazul. A fost ultima oară când am văzut-o goală în studio.
Proful făcuse numai desene cât îi pozase Petronela, așa că atunci când am văzut tabloul, era să cad din scaun. Noi văzusem doar schițele în cursul ședințelor de pozat, așa că uitasem cu totul că scopul lor era realizarea tabloului.
Toată splendoarea tentei pielii lui Petronela și a carnației ei se vedea în tabloul ăla. Și tot erotismul ședințelor de pozat. Proful era un adevărat maestru. Petronela era complet goală, văzută din față... în chip de pictoriță la șevalet! Părul îi cădea egal pe frumoșii ei umeri largi. Fața îi este serioasă, privind către autor și nu către șevalet, cu privirea ei care nu spune nimic. Pare că e surprinsă în plin lucru, urmărindu-și un gând interior, dar fără să se uite la tabloul pe care îl pictează. Tabloul este așezat pe șevalet dar nu vedem nimic din el, către privitor se vede dosul șevaletului, cu picioarele încrucișate, o placă banală din lemn. Nu știu cum, dar parcă e pus dinadins acolo, ca ochiul să se poată odihni pe ceva neutru în timp ce contemplă pictorița goală.
Brațul drept îl are ușor îndoit, cu cotul puțin ascuns de marginea de sus a șevaletului, ținând delicat pensula pregătindu-se să aștearnă o tușă pe tablou după ce-și termină gândul. Sub umeri i se văd cu generozitate sânii cu areolele roz, privind către înainte și cu contururile estompate, într-o manieră impresionistă, sugerând orele dimineții. Întreaga scenă pare să se desfășoare la orele dimineții iar cadrul este un parc, de fapt parcul nostru municipal, cu sălciile având crengile lăsate către marginea lacului și din loc în loc, chiparoși. Se văd oameni plimbându-se pe alei iar în planul apropiat, doi dintre ei se uită la tabloul pictoriței și își țin capetele apropiate ca și cum ar comenta desenul dar în privirile lor nu se vede nimic din faptul că pictorița e goală, ca și când nici n-ar vedea-o. La pictoriță se uită totuși un alt privitor, dar nici acesta nu pare să remarce că e complet goală, privirea lui mai degrabă urmărește mișcarea grațioasă a brațului drept al pictoriței.
Sânii sunt pictați în manieră foarte realistă, așa cum sunt în realitate, ușor lăsați, din cauza asta pictura pare cu adevărat vie. Aproape că ți-e rușine să o contempli fiindcă pictorița se uită direct în ochii privitorului.
Șoldurile sunt punctul forte al lui Petronela, rotunde și ample în contrast cu mijlocul subțire. Talia e puțin îndoită fiindcă unul din picioare stă în poziția pe loc repaus, cu halucele atingând delicat iarba ca și cum ar desena. Și eu care credeam că pictorul nu văzuse detaliile ședințelor de pozat!
Iar brațul stâng ține paleta multicoloră ascunzând pe jumătate partea inferioară a abdomenului dar lăsând să i se vadă totuși pubisul. Paleta e puțin stridentă printre tonurile calde ale restului tabloului așa că atrage privirea ca un fel de zonă caldă. Ochii se mută contrariați direct de pe paletă la pubisul pictoriței care e pictat tot în tonuri impresioniste, ușor estompate, dar nu în manieră clasică ci cu părul pubian prezent, desenând un triunghi întunecat, umbrit de coapse. Faptul că părul e vizibil îi dă putere compoziției, îți dai seama că e o femeie reală și o privești în ochi, după care ți-i pleci din nou rușinat când îi întâlnești privirea.
Lângă șevalet, pictorița are un scaun pliant, de lemn, pe care sunt așezate pur și simplu hainele ei scoase, într-un fel de movilă în ușoară neorânduială, ca și cum pictorița a venit pe malul lacului și s-ar fi dezbrăcat ca să aibă mai multă inspirație.
Efectul era uluitor. Iar privitorii care păreau să nu vadă pictorița goală ci doar tabloul și gesturile ei, îi dădeau un efect ciudat, de scenă suprarealistă. Era minunat.
- Uau. E super!
Și lui Petronela îi place evident tabloul. Se foiește parcă neliniștită, abia acum realizând că pictorul a surprins totul la ședințele de pozat.
- E... frumos, spune ea. Și roșește. Își trage puțin jacheta peste decolteu ca și cum ar încerca să-și ascundă sânii. Îmi dau seama că se simte dezbrăcată, și studiată în toate detaliile goliciunii ei. Uimitor cum poate să fie așa de dezinvoltă când e complet goală, iar acum s-a topit toată, e ca o fetiță rușinată.
- Nudul e într-adevăr o temă foarte dificilă. Aș spune că e una dintre cele mai bune lucrări ale mele. Și soției mele i-a plăcut foarte mult.
- Soția dumneavoastră e tot pictoriță?
- Nu. Auziți, aș vrea să vă rog ceva. Săptămâna viitoare este o expoziție la galeriile Septimia. Aș dori să expun tabloul.
Nu știu de ce, dar nu mi se pare deloc o idee bună. Parcă nu era vorba de așa ceva. Și oricum, eu urma să-l cumpăr.
- Păi, nu știu dacă... Hm. Mai bine să...
- E OK, spune Petronela. Tabloul nu e o poză din Playboy. Și, de altfel, nu se vede sigur că sunt eu.
Nu, pe naiba! Asemănarea e izbitoare. Ia uite ce șolduri, ce sâni, ce coapse. Scrie Petronela pe ele.
- Doar tu mă vezi așa, chicotește Petronela. Tac din gură, gândindu-mă că artistul a văzut mai multe decât mine și acum le arată la toată lumea. Deși, ar trebui, poate, să-i fiu recunoscător. Știam că Petronela e frumoasă, dar nu știam că e, de fapt, tulburător de frumoasă.
- Cât costă tabloul, am întrebat?
- Cred că în galerie s-ar putea ușor cota la vreo trei sute de euro. Zece milioane.
Văleu, mamă! Dar în sinea mea eram mulțumit, nici nu avea cum să coste mai puțin.
- Și vă scad ședințele de pozat, deci nouă milioane pentru dumneavoastră.
I-auzi! Deci șase ședințe de pozat costă un milion, mai puțin de două sute de mii pe ședință. Slăbuță performanță pentru un model de pictură. Evident că nu poți să-ți faci o carieră din asta.
La vernisaj, Petronela n-a putut să vină, fiindcă era în perioada de predare de declarații și iar avea de lucru până în gât și venea la unșpe noaptea acasă. Așa că m-am dus doar eu. Era cam îmbulzeală, deși galeria era în vechiul sediu al Primăriei și avea vreo trei săli.
Chiar în sala de la intrare, l-am văzut pe prof, într-un costum negru tăciune și cu lavalieră la gât. Pe lângă el mai stăteau ceva somități locale, directorul Școlii de Artă, președintele comisiei de cultură a Consiliului județean și alți onorabili cetățeni.
Se periau pe rând unii pe alții, iar directorul școlii era evident că nu-l înghițea pe artist fiindcă îi spunea numai “domnul Georgescu” deși ceilalți i se adresau cu “dom’ profesor” iar unii chiar cu “maestre”. Atunci am aflat că proful ținea chiar și un curs, la București. Iar directorul galeriei, un tip cu fața pământie, nu a scăpat ocazia să explice și el că era în litigiu cu Primăria, pentru încă două săli, pe care “domnii de la locativ” se încăpățânau să le țină, după cum spunea, ca să le închirieze, pe sub mână, pentru nunți deși era evident că galeria e insuficientă pentru urbea noastră, “ia priviți, ne călcăm pe picioare” și că oamenii mai au nevoie și de galerie de artă nu numai de cârciumi și buticuri.
Nici nu știam că există atâția admiratori de artă în orașul nostru. Mi-am făcut loc mai spre interior dar am fost abordat de o doamnă cu un piept mare și cu bijuterii ample.
- Domnul Comea, să știți că soția dumneavoastră e cu adevărat frumoasă. Nudul e piesa centrală a expoziției.
- Daa? m-am mirat.
- Nudul e o compoziție foarte dificilă, puțini artiști se încumetă să o abordeze. Nici soțul meu nu a mai pictat nud din tinerețe. Să vă spun drept, nu l-am lăsat fiindcă eram geloasă pe modelele pe care le-ar fi putut avea, deși modele le eram tot noi, studentele de la artă, colegele lor. Poate tocmai de-aia.
Uitându-mă la măreția ei, îmi vine greu să cred că a pozat vreodată ca model. Oare și Petronela o să fie la fel peste 30 de ani?
- Sunteți doamna Georgescu, soția domnului profesor, cred.
- Are o carnație extraordinară și un echilibru extraordinar între musculatură și contururi. Și o piele cu o fermitate și o tentă aparte. Rar mi-a fost dat să văd o femeie așa de înzestrată. E modelul perfect. Dacă sunteți, de acord aș vrea să fac și eu o ședință foto cu dânsa.
Aoleu, foto? Ia uite la maharajahă!
- E vorba de nud artistic, nimic sordid sau licențios. Pur și simplu poze cu o femeie frumoasă goală. Se câștigă mult mai bine decât ca model de pictură.
- Hm, am să vorbesc cu ea.
- Mai vreau să vă spun ceva, tabloul este foarte bine cotat, a ajuns la 2300 de euro. Și ni-l cere și galeria Exposia de la București.
Simt că mă sufoc și îmi vine să o iau de gât. I-auzi zgripțuroaica! Ce șantaj. Porcovani ticăloși! De unde să dau eu optzeci de milioane pe un tablou cu nevastă-mea goală? Fir-ar a naibii de treabă. De-asta a trimis-o proful pe elefanta de nevastă-sa, și de-asta mă ia așa pe departe cu carnația și toate complimentele.
- Da, dar domnul profesor, mi-a zis alt preț, și că o să ne vândă nouă tabloul. Încerc să cobor vocea fiindcă începusem să țip la ea.
- Vă rog să mă iertați. E o operă de artă, iar prețul unei opere de artă se negociază ca la bursă. Soțul meu a fost de acord, însă, să vă lase schițele.
- Mâzgălelile alea? îmi vine să urlu la ea. De ce nu le vindeți pe alea, ticăloșilor? În loc de asta oftez:
- Da, bine, OK.
- Și nu uitați de propunerea mea.
Mă îndrept către ușă. Mă uit la profesor, în timp ce ies, el pare să-mi evite privirea. Plec fără să mă mai uit la tablouri.
A doua zi, m-am înființat la prima oră la galerie, după ce am stat în mașină vreo jumătate de oră așteptând să se facă 10:30 ca să nu pară că dau buzna să mă benoclez la poze cu femei goale, pardon, picturi. Nici nu apucasem să vorbesc cu Petronela, ea venise la miezul nopții acasă, și se băgase în pat direct, iar în cinci minute dormea, după obiceiul ei.
Așa cum mă temusem, toată galeria era plină de aiureli, tărtăcuțe și desene suprarealiste cu ceasuri topite, astfel încât toată lumea, puținii vizitatori de la ora aia, se uita bineînțeles, la nudul profesorului, pardon, al nevesti-mii.
De ce maniera clasică place publicului? Și de ce artiștii s-au îndepărtat de stilul clasic și pictează acuma numai aiureli? De ce impresionismul e acum “clasic” deși la vremea respectivă se dorea răzvrătit și non-conformist?
Cum să nu te uiți la o pictură cu o femeie frumoasă goală? Te poți uita cât vrei, arta nu e o perversiune. Poți face asta în public și poți să și comentezi detaliile cu soția sau prietenii. Poți să cumperi tabloul și să te uiți la el în fiecare zi. Asta dacă ai 2300 de euro de dat pe un tablou. La naiba, poți să cumperi o mașină cu banii ăștia. Sau chiar o bucată de pământ.
Și te uiți la o chestie pe care o înțelegi, fir-ar să fie. Te uiți la o femeie goală, cu sâni ca ai soției tale, cu șolduri arcuite și pubisul cu păr, așa cum arată, poate, și soția ta. Și îți zboară mintea la o pictoriță rebelă care se duce în parc și se dezbracă de tot ca să aibă inspirație. Și la tinerețea ta și la arhitecta pe care ai iubit-o, poate, (tot un fel de pictoriță), și pe care ai mângâiat-o pe sâni într-o noapte în parc.
Și la cei trei bărbați privitori din tabel care par să nu bage în seamă femeia goală care pictează și la starea erotică frustă pe care ți-o transmite și care seamănă puțin cu fanteziile tale.
Și mai ales, fiindcă nu știi că artistul a pictat de fapt în studio, chiar îți imaginezi că artistul a dezbrăcat o femeie frumoasă în parc, punând-o să pozeze în chip de pictoriță. Și te gândești să mergi mai des în Parcul Municipal, scrutând sălciile și chiparoșii, în căutarea fanteziei tale pe care Georgescu ăsta a știut să o ilustreze așa de bine.
Asta gândesc bărbații. Dar femeile ce gândesc? Mă dau mai aproape de două privitoare care se uită la tablou. Una dintre ele e îmbrăcată cu oarecare gust, cu picioare frumoase, cocoțate pe sandale cu toc cui, de lac. Totuși, parcă are prea mult roz pe ea. Are buzele subțiri și strânse și se uită critic la tablou. Celalaltă, e o cucoană mai banală, în blugi și cu o bluză spălăcită. E evident că cucoana cu buze subțiri e liderul de opinie.
- Auzi, fată, asta nu e Petronela?
- Care Petronela?
- Aia de la etajul doi, de la declarații.
- Fată, să știi că ea e.
- Ia uite cu ce se ocupă, penala. Știai că pictează?
- Nu, tu știai?
Scorpiilor, ce căutați să frecați menta în oraș, la ora asta? Nu cumva, v-a trimis Direcția pe teren iar voi vă pierdeți vremea prin galerii? Îmi vine să le bat.
- Hai repede la servici. Mamă, ce mai scandal.
- Da’ ești sigură că e ea?
- Clar, nu vezi, are țâțele ei, fundul ei, tot ce vrei.
Era evident că scorpia chiulangioaică se pricepe la anatomie. Nu înțeleg de ce freacă vremea prin birouri, ele ar trebui să fie cu toatele pictorițe.
- Þi-ar plăcea și ție să pozezi?
- Fugi de-aici, dacă află Andi, îmi dă omor. Crezi că s-a dezbrăcat în parc, la noi?
- Ești chiar proastă, fată. A pozat în studio iar pictorul a pus-o în tablou în parc. Nu vezi că mamelucii ăia din tablou nici nu se uită la ea? Păi, era lume ca la urs dacă se dezbrăca în parc. Hai repede înapoi la servici.
M-am ținut de tâmple încercând să gândesc ce să fac. Pentru o clipă, m-am gândit să smulg tabloul și să fug cu el. Am pus mâna pe telefon și am sunat-o pe Petro.
- Zi repede, că mă grăbesc. Am un client pe linia ailaltă.
- Păi de ce mai răspunzi la telefon, dacă vorbeai deja cu unu’?
- Am crezut că e o urgență. Ceva cu copiii, de luat, de adus etc.
- Păi chiar că e o urgență. Ia ascultă!
- Bogdi, nu pot să mă gândesc acum, am o mulțime de treburi pe cap. Dar e cum spui și tu: mulți se uită dar numai tu pui mâna. Ce? Doar nu am apărut în Playboy. Mare scofală. Nici nu se vede că sunt eu.
- Da’ asta te-a recunoscut din prima. Era expertă în țâțe și funduri. O fi lesbiană, de vă știe așa pe toate, după anatomie?
- Știi că femeile văd mai multe decât bărbații. Cum arăta?
- O scorpie uscată, cu buze subțiri, pe la vreo patruzeci și cinci de ani, într-un costum cu mult roz.
- A, e doamna Filotti, de la personal. Chiar că e o scorpie. Bine, lasă-mă că lucrez.
- Pa, te-am iubit. Asta era gluma noastră, odată Petronela a vrut să-mi spună dintr-o răsuflare “te-am pupat” și “te iubesc” și uite ce-a ieșit.
Într-adevăr, mare scofală. Vă imaginați că a fost pelerinaj de la direcție la Galeria de artă, s-au mirat ăia cu toți că a dat pofta de artă peste contabili. Și-au adus și soții, dar majoritatea erau prea tembeli ca să guste o chestie ca asta și le bombăneau pe neveste cu gând să se cărăbănească cât mai repede la televizor, la meci.
Petronela și-a dat demisia de la Direcție, era aiurea să mai piardă timpul pe la ei, fiindcă oricum câștiga mult mai bine ca și consultant.
Din fericire, tabloul a stat puțin la noi în oraș după care s-a dus la Exposia, la București. Cică în final l-a cumpărat un colecționar. Cu 2800 de euro! Cine știe ce ciudat a atârnat-o pe nevastă-mea pe pereți.
- Mâine ieșim cu copiii în parc? Pe Net scria că o să fie vreme frumoasă.
- Te duci doar tu cu ei, fiindcă am de lucru, nu vezi?. Putem însă să ieșim pe seară.
- Ce frumoasă ești. Mi-ar plăcea să te pictez așa, goală. Îi desenam cercuri pe șoldurile rotunde. Stăteam pe canapea, sus, la mansardă, în biroul lui Petronela. De jos se auzeau copiii, chiuind în curte.
- Uf, tot la asta ai rămas. Nu ți-a ajuns tot scandalul? Unde vrei să mergem seara, după ce îi culcăm pe bașbuzuci?
- Păi, tot în parc.
- Þi-ar plăcea să mă dezbrac pentru tine, ca pictorița rebelă?
- Da. Desfă-ți puțin coapsele, vreau să-ți fac niște poze.
- Nu vreau, mi-e rușine!
M-am dus către mijlocul camerei astfel încât să schimb cadrul. O fâșie de asfințit strecurată prin draperii îi lumina pieptul. Sânii erau ca două căpșuni incandescente.
- Uau, rămâi așa. Și desfă-ți coapsele, te rog.
Petronela își depărtează ușor genunchii. Între picioare i se vede pubisul frumos epilat dar, din unghiul în care sunt, se vede doar culmea delușorului cu iarbă tunsă, fără să îi pot privi direct în albia torentului.
- Hai, vino, și ia-mă! Sunt a ta.
Valea torentului mă zgârie cu vegetația de pe maluri, dar în albie e cald. Mă cufund în mâlul întunecos care pare că încă mai păstrează umezeala dimineții...