agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-02 | |
…Fum. Mese pline până la refuz cu sticle de bere.Câte-un pahar de wisky și câte-un Redbull ici-colo.Aceeasi propoziție simplă, scurtă și la obiect: “ Încă un rând! “ . În seri ca asta, orice om se poate simți ca un rege. Chelnerul apare în scurt timp cu comanda și-i sticlesc ochii după bacșiș. Ori nu-l primește, ori trebuie să se mulțumească cu două-trei hârtii verzi, de zece. Dar nu poate să refuze să-și facă treaba. Suntem studenți; la ce naiba se-asteaptă?! Înghite în sec și revine peste o jumatate de oră la semnul meu, asemănător celui prin care un ghid te-ar chema să vezi și cealaltă încăpere a muzeului. Acelasi lucru: “ Încă un rand ! “. Se strâng rândurile, mai ceva ca-n armată.
Fum. Alcool. Pachete goale de țigări printre picioarele fetelor care se încing și dansează deja pe masă. Băietii le urmează. Sticle pe jumătate goale. Nebunie. Nimeni nu poate ghici ora la care se va pune punct petrecerii, sau dacă petrecerea se va termina vreodata. Doar doi băieti fac pronosticuri : “ Trebuie să țina până pe la 6! Ieșim ultimii! E super tare!” . Fețele celor de la masă radiază de fericire. Toți se simt într-un mare fel! Clubul e plin.Mă ridic și mă plasez între două fete, pe masa care cu greu ne făcea față. Sunt colegele și bunele mele prietene cu care planific foarte des iesiri. Dansez. Intru în ritm. Încep să mă simt bine. Ridic sticla de bere din ce în ce mai des. Încep și mai des să o schimb cu alta plină. Parcă totul e deosebit, văzut prin fundul sticlei, deși, la prima vedere, văzut din profil, aș părea că port ochelari verzi și-mi lipsește o lentilă. Doar eu știu senzația din spatele lentilei și-mi place s-o simt cât mai des! O bere, două, trei…`enșpe mii. S-au adunat mai repede decât numărul taximetriștilor atunci când vreun coleg de al lor îi anunță prin stație că refuzi să-i plătești cursa făcută. Clubul nu are pereții roz, dar culoarea asta începe să îmi fie prietenă și înghite toată încăperea. Scaune goale, dar mese pline. Toți se simt mai liberi acolo sus, tropăind în ritmuri nebune. Tiesto. Traffic. Piesa preferată a colegului meu, care tocmai face cinste cu o bere. El s-a oferit. Jur că, de data asta nu i-am cerut și nici nu i-am întors portmoneul pe fața cealaltă, cum că n-aș avea bani. Nu-i ințeleg pe sinucigasi. De ce să îți iei viata când viața e atât de frumoasă? Watti mulți. Sute. Mii. Zeci de mii. Sute de mii. Milioane… Hopa!! Astea le-am învățat în clasele mici, la matematică. Revin: mii de watti îi simt cum îmi bat în piept, de parcă aș avea o inimă și în afară. Asta înseamnă să trăiești cu adevărat. Mă uit în jur. Prietenii mei sunt într-o stare euforică. Parcă au uitat că nu fac parte din nici un trib. Gândurile astea îmi vin repede și n-am timp să mp opresc din dansat, dar observ că și eu fac același lucru. Fiecare dansează cum simte. Toti “filtrează” muzica în felul lor, iar rezultatul e nebunia ce o provoacă. Bași. Beri. Basi. Beri… BUM-BUM… O necunoscută îmi face semn să cobor de pe masă, ca sa îmi spună ceva. Nu apuc. Mă ia și mă sărută fără să-mi dau seama ce se întamplă, întinzând apoi mâna într-un mod prietenesc, pentru a schița faptul că vrea să afle cum mă cheamă. ”Te-ar fi ars pe rug”, gândesc eu, dând în mintea mea timpul înapoi, cel puțin până pe vremea străbunicii mele pe care nu am cunoscut-o.” Dar te iert, că te văd frumoasă”. Celelalte două fete cu care am legat mai strâns “nodul relațiilor” în seara asta n-au apucat să-mi spună numele lor. Ori n-au vrut, ori ce-mi urlau în ureche și eu nu întelegeam erau chiar niște nume. Oricum, ce mai conta? A doua zi mi-e aproape imposibil să pun totul cap la cap. Cred că și un copiluț de 5 ani ar aranja un puzzle mai repede. Însă flash-urile sunt foarte multe. Mă bântuie până la urmatoarea beție, după care le fac loc celorlalte noi. Un sărut lung și mai franțuzesc decât orice model Renault. Oana. Brunetă și-mbrăcată la fel cum mi-aș îmbrăca și eu prietena, dac-aș avea banii celor din topurile făcute de revista Capital. …Fum. Lumină… LU-MI-NÃ?!? Cu cinci minute înainte de abia-mi vedeam țigara din mâna stângă! O masa goală. Doar o ceașcă cu cafea. “- Þi-am pregătit cafeluța, Mihai. Trezește-te! E ora 9:00. Mi-ai zis că trebuie să mergi la școală de la 10. Sus! Ah, și iartă-mă că am fumat în cameră și n-am deschis geamul…” |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate