Dragă doamnă dirigintă,
Fiindcă nu sînt sigur că o să ne vedem chiar de la începutul anului școlar, încep încă de pe acum să scriu compunerea despre toamnă pe care știu sigur că ne-o veți da într-una din primele ore de clasă.


Noi știm că vine toamna atunci cînd meciurile de fotbal încep să se joace în nocturnă, cînd vărul Fane pleacă înapoi în Italia, acolo unde și-a găsit de lucru după ce l-au dat afară de la combinat și cînd dumnevoastră, profesorii, amenințați cu greva fiindcă nu aveți salarii destul de mari.
Odată cu toamna, mămica și tăticu au și ei mereu aceleași discuții despre salarii, mai ales că gogoșarii s-au scumpit față de anul trecut și nouă ne e mai simplu să mîncăm numai zacuscă în serile de iarnă. Ca în fiecare an, tata, care e cercetător și are un salariu mai mic decît am auzit la televizor că aveți dumneavoastră, e tare supărat; zice că o să plece după vărul Fane, să lucreze ca mecanic într-un atelier auto. Așa spune în fiecare an, dar pe urmă scormonește într-un sertar unde știu că își ține actele, scoate de acolo diploma lui de doctorat și pornește pe jos către institut.
Ca în fiecare toamnă, mama robotește mai mult prin bucătărie și bombăne mereu că ea ține întreaga familie. Acum e adevărat că ea cîștigă cam de două ori mai mult ca tata, dar muncește ca inginer într-o fabrică de textile, la un patron, și stă acolo zece ore pe zi. Numai sîmbăta stă opt ore. Nu vă spun ce zice ea despre vacanțele dumneavoastră de cîte trei luni fiindcă iarăși mă lăsați corigent și a zis tata că, dacă iarăși trebuie să care la sacoșe ca să trec clasa, mă zvîntă cu bătaia.
Eu mai știu că a venit toamna în ultimii ani și fiindcă, după 1 septembrie, îmi vine în minte o întrebare de oameni mari: la ce e bună școala? Că eu țin cu Dinamo și am auzit că acolo un fotbalist nu prea grozav cîștigă într-un an cît un cercetător într-un deceniu și mă gîndesc că, la urma-urmei, tata nu are dreptate cînd spune că e cam rușinos ca profesia ta să fie alergatul în chiloți după o minge. Dar pe mama și pe tata nu îndrăznesc să-i mai întreb, fiindcă sînt și așa destul de amărîți cu soră-mea, care e inginer chimist și a trebuit și ea să plece. Deși ei i-a ajutat școala... Că, atunci cînd a ajuns prima dată la bucătăria spaniolă unde spală acum vase, a constatat științific că detergenții folosiți nu erau tocmai buni și a cumpărat alții. Și de aia zic: atunci cînd stau și mă întreb de ce ne trebuie atîta școală, mă gîndesc și că poate ar fi mai bine să ne învățați altfel de lucruri la școală, de astea cu detergenți sau măcar să ne dați carnete de șofer, ca să merg, ca vărul Fane, la muncă în Italia.
Eu mai știu că vine toamna și fiindcă prietenul meu Viorel începe meditațiile cu dumneavoastră, că se apropie examenele. Asta e rău fiindcă, fără el în poartă, băieții de la scara vecină ne bat mereu la fotbal. Și adeseori, cînd mergem sus în uscătorul de la bloc, ne gîndim ce bine ar fi fost ca tatăl lui Viorel să nu fi fost doctor, ca să nu aibă atîtea milioane pe lună ca să dea pe meditații. Acum, dacă intrați și dumneavoastră în grevă cred că nici măcar în uscător n-o să mai putem sta, că sigur o să se adune acolo băieții mai mari, ca să fumeze și să bea bere...
Singurul lucru care îmi place cînd vine toamna e că mama se întoarce cu o pereche de pantaloni noi de la fabrica ei, pe care îi scoate de la fundul unei sacoșe și, după ce mi-i potrivește de lungime la mașina de cusut, mă pupă pe frunte și-mi spune "La mulți ani". Fiindcă, am uitat să vă spun, mama tot o ține pe-a ei, că de 15 septembrie e ziua tuturor copiilor, dar eu, sincer, nu prea cred să fie așa.
L.V. Romanescu