A fost odată ca niciodată, o fată frumoasă, pe nume Călina. Era înaltă și subțire, cu obraji ca puful, mâini de catifea și ochii de mure. În fiecare zi se ducea pe câmpia de lângă livada de cireși. Era acolo și un mic lac cu apă cristalină, dincolo de care se intindea pădurea, cât vedeai cu ochii. Mergea acolo să strângă flori pentru mama ei. Ar fi vrut să-i strângă și cireșe, căci tocmai erau bune de mâncat, dar livada era păzită de un fioros ciclop cu trei capete.
Într-una din zile, pe când culegea flori, trecu pe lângă ea un prinț falnic, îmbrăcat într-o armură strălucitoare, cu o sabie la brâu și un arc uriaș pe spate. Văzând-o tristă pe frumoasa domniță, o întrebă :
- Cine te-a supărat, frumoasă fată ?
Ridicându-și fața cu ochi înlăcrimați și arătând spre ciclopul care păzea livada, fata spuse :
- Mama mea e tare bolnavă și aș vrea să-i duc câteva cireșe.
Prințul se duse repede la ciclop și-l provocă la luptă. Acesta, speriat, căci era blând din fire, spuse:
- De ce vrei să lupți cu mine?
- Vreau să-i dau tinerei domnițe câteva cireșe pentru mama ei bolnavă.
- Îți dau un coș de cireșe pentru un coș cu flori! spuse repede ciclopul.
- Dar de ce nu-ți culegi singur flori?
- Păi, nu e limpede ? Când vreau să culeg o floare, aceasta se frânge între degetele mele mari. Și sunt atât de multe și frumoase.
Prințul îi spuse Călinei dorința ciclopului și înțelegerea pe care o făcuse cu acesta. De atunci Călina a avut câte cireșe a dorit. Iar ciclopul s-a pricopsit cu o poreclă “ Floricică”, pentru că făcea schimb de cireșe pentru flori.
Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea.

Februarie 2006