agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-10-19 | |
Ajunsă în acel vest, îl caut pe el, cel care era gata să-mi spulbere speranța. Și îl găsesc, fără să simt gustul reușitei, pentru că noua situație are iz prea uman: misterul ce îl înconjoară - distrus, lucru pentru care nu eram pregatită. Dar, indiferent cât aș fi așteptat, rezultatul căutării tot ar fi fost același – demitizant.
Pășesc cu o senzație de extaz în piept peste pragul care desparte atmosfera citadină de lumea surdă, împrăștiată neuniform și dezordonat în lumescul bloc de beton. Dinaintea scărilor ce te duc mai adânc în universul niciodată de descoperit era masa la care urma să mă aștepte: cu un ziar în față, ca într-o scenă ideală de film, ridicând privirea peste pagină, zâmbind formal și adresând un „ceau” tipic și cu un vag accent. Urc, cu posibilitatea de a îl întâlni vreodată - exclusă din minte. Siclamul, expus ostentativ pe un perete, mă duce cu gândul iar la el. Amestecul de texturi, culori, forme mi se pare fascinant. Gândul îmi aleargă înaintea pașilor pe coridor, amețitor, privirea încearcă să cuprindă, mintea să înțeleagă. Un colaj cu zeci de chipuri ce mă privesc povestește despre lumea de afară, ostilă lor, cei dinăuntru. Orașului expus pe peretele opus i se suprapun elementele umane, printr-un imprimeu contrastant, pustiu de viață. Totul te privește ca pe un intrus, se mișcă în jurul tău, deasupra, încercând să te sufoce, să te captureze și să te transforme în exponat. Mă smulg cu disperare din mijlocul lor și alerg spre ieșire. Aerul de afară îmi e prieten mai mult ca niciodată. Da, într-adevăr, mă aștepta la masa aceea. Cu ziarul. Îmi spune „ceau” și îmi întinde mâna.. timp în care eu simțeam că îl cunosc de-o viață și zâmbesc în sine. Pentru că eu l-am creat... și, ca un Pygmalion, am vrut să îi dau viață. Așadar, m-am găsit față în față cu reproducerea fidelă a unui vis. Încă o reușită. Ne-am dus la primul etaj, și ele, care mă priveau pe furiș, știau că nu mai au ce să-mi facă. El era stăpânul lor, le domina, fiare neîmblânzite, și nu mai simțeam frică pentru a le pătrunde tainele. Între timp îi simțeam lui umanitatea, dispăruse aura de mister pe care o avusese... Își frământa mâinile, omenește acaparat de griji și era timid; devenise om, iar eu vroiam să îl transform înapoi în închipuire. Se face din lut... Nu a respectat proporțiile.... Ce mulaj!..... Ai purta așa ceva?..... Prea țipător..... Astea sunt de la anul I.... Am supus arta, m-am simțit regină peste imperiul de culori și materiale. Scânteie... totul scurt cât un vis, spre care am întors capul, l-am privit cu dor și cu un oftat prelung.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate