agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-10-23 | |
dimineața cînd ies din casă toți cîinii mă amușină frigul îmi comprimă gîndurile ca într-un tren personal unde stăm claie peste grămadă. de regulă nu mă gîndesc ce va fi cum va fi ziua de azi. știu că nicio zi nu se termină așa cum începe.
îmi vine să-mi iau un pickamer și să găuresc gresia de la toaletă. în fiecare dimineață femeile vin să fumeze în toaleta bărbaților pentru că vor să păstreze curată buda lor. rîd ca niște tîmpite își aranjează părul apoi pleacă în turmă la fel cum au venit. mă rătăcesc pe coridoare pentru că uit să-mi fixez puncte de reper. mi se pare mai important să mă întreb de ce ne place să rostim cuvinte mari fraze importante cînd nici dracul nu crede în ele. ori să asociem oamenii cu niște diminutive care nu mai au importanță a doua zi. sunt sigur că dacă l-aș întreba pe gardianul de la parter ce înseamnă rue saint jacques ori să-mi anunțe superiorul că a venit quenotte la servici s-ar uita la mine cu o consternare demnă de dumnezeu care nu-și crede ochilor ce fac oamenii unii cu alții. cînd nu văd matizul parcat pe partea aialaltă a străzii mi se strînge puțin inima. încerc să găsesc motive pentru care emilia întîrzîie deși n-o aștept. dar apare uneori cu o pungă de fornetti alteori cu o mapă de documente. iar se preface suprinsă acceptă semnele astea îmi spune că e ceva ciudat îmi spune glumind că o urmăresc. înjură vreo doi șoferi care nu-i dau prioritate apoi parchează strîmb. mă gîndesc fiecare om e fixat în memorie cu niște locuri comune ca niște cuie uneori cuiele astea sunt bătute strîmb atunci omul nu stă prea mult. concetta old nick’s pub nea petrică subway. locurile astea nu contează decît pentru oamenii care le cunosc asta nu înseamnă că ele nu există doar că sunt importante pentru cei care trăiesc în ele. * astăzi vorbim despre foști și foste. cu relaxarea unei șine de tren care se contractă și se dilată în succesiunea cald-frig pînă se uzează și trebuie înlocuită. îmi spune că s-a căsătorit după ce a terminat liceul. marea dragoste se cheamă așa pentru că e mare nu pentru că ar avea o finalitate. bărbatul ei e pe șantier în dublin bine că n-au avut copii pînă acum urmează divorțul. e cam încurcată noi catolicii avem o singură șansă să fim uniți în fața lui dumnezeu. îi povestesc de maică-mea care a avut interdicție zece ani la împărtășanie și treaba s-a rezolvat numai cu dispensă de la episcop. pînă la urmă îmi zice nu mai contează e tot dumnezeul oamenilor așa că n-au decît să o judece. ultima mea femeie n-a fost prea puternică. îmi zicea că fostul ei prieten avea puța mică probabil așa va zice și despre mine următorului. pînă la urmă toți suntem colecții de puțe mai mici sau mari oricît ne-am strădui noi să fim altceva. rămîne surprinsă de cinismul meu. da îi zic toți suntem rase diferite de monștri. monștri de zi monștri de noapte monștri care urlă monștri care sîsîie. îmi dau seama că o sperii și schimb subiectul. își dă capul pe spate și rîde. își aduce aminte cum se străduia în liceu să mă cupleze cu mariana. rîsul fiecărei emilii aduce descătușarea. îmi scot cravata cu furie curtea de apel e un eșafod pe care stau spînzurat în văzul lumii ca lumea să ia aminte și să nu facă ce-am făcut eu. mă deschei la sacou se vede tocul pistolului ca o prelungire a coastelor. zîmbește îmi zice că i se pare senzual mă întreabă dacă poate să pună mîna pe el. rămîne surprinsă e greu păi cum crezi că e moartea. zîmbesc și eu indulgent nothing new ea nu se supără știe că pare banală. îi spun că singurul merit al pistolului e că am siguranța de a pune capăt oricînd lucrurilor. mă întreabă ce-aș face cu oamenii care te abandonează în momentele cele mai importante. story of my life zîmbește indulgent nu mă supăr știu că sunt banal. păi ăștia nu sunt oameni ăștia sunt monștrii cei mai nesuferiți. vin te zgîndăresc mănîncă din tine doar pe alese inima ficatul pieptul nici măcar nu te omoară mai dau așa din cînd în cînd un telefon de control să vadă dacă ești bine. monștrii știa sunt al naibii de inteligenți mănîncă doar părțile din tine care se regenerează. vine timpul să plec. mă sărută mai curajoasă de data asta. își plimbă limba pe buzele mele instinctiv deschid gura o sorb tremură se încleștează îi simt unghiile pînă în măduvă. respiră adînc îmi spune că ar vrea să facă dragoste cu mine. îi spun că aș pătrunde-o violent ca un anevrism. aș intra în tine cu atîta furie încît ai exploda în formă de ciupercă și unda de șoc s-ar simți ca un reactor nuclear. îmi spune simplu vreau apoi fuge. ieri și azi a plouat. apoi a nins. miros gloanțele grăsuțe ca niște viermi nu mă pot opri. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate