a zis "dați-mi un punct de sprijin și voi muta pământul."
i s-a dat.
pentru 2 secunde pământul s-a rupt de orbită, la fel cum o drogată rupe o fiolă de diazepam cu dinții murdari de tutun.
apoi s-a prăbușit asurzitor, fără multe proteste, direct spre fundul gheenei.
pământenii erau îngroziți. aleargau să prindă farfuriile și bibelourile care nu învățaseră la școală că legea gravitației pare inofensivă scrisă
pe un caiet de matematică, dar, în practică, provoacă căderi masive de asteroizi asupra virtuții terestre, ca o ploaie de vară.
printre farfurii și bibelouri care se prăbușeau ca la cutremurul din kobe din 95 pământenii dansau. era un dans ciudat. râdeau de prostul ăla care a oferit punctul de sprijin. râdeau și dansau. groaza dispăruse. afară era cald, cer senin. fundul gheenei era departe. cel puțin așa se transmitea la televizor. crainicele împărțeau cetățenilor-dansatori zâmbete și grafice liniștitoare. un domn pe post de lider al specialiștilor în căderi libere explica ștințiific cum forța de gravitație e prietena noastră cea mai bună.
am ieșit la o cafea destul de plictisit.
pe stradă căderea spre nicăieri era mai greu sesizabilă. era foarte simplu pentru ce, pe stradă nu există bibelouri și farfurii. pe stradă sunt semafoare și magazine pline de femei care se bat pentru o cabină de probat sutiene. m-am oprit la primul semafor. un puști lingea o acadea roșie.
l-am întrebat.
"mai cădem mult?!"
"tata mi-a zis că până termin de lins acadeaua o să ajungem la fundul fundului. tata nu minte niciodată."
ochii mi s-au încețoșat brusc și nepărtinitor. observasem că poartă un tricou pe care scrie "atenție, copil fără tată". instinctul patern și-a făcut loc printre lacrimi și mi-a șoptit duios la ureche "albert, e șansa ta să dovedești că poți fi și tu un cetățean responsabil."
întrebarea a picat ca o ghilotină ruginită.
"vrei să fiu tatăl tău?"
am urmărit cum puștiul fuge strigând.
"ajutor-ajutor! tată, un individ bărbos vrea să mă răpească!"
n-am putut niciodată face aceste 3 lucuri deodată: să alerg, să strig și să ling o acadea roșie. mi-a reușit cu acadele verzi, dar cu acadele roși niciodată.
furios pe neputința mea am intrat în bar.
pachetul de chesterfield, bricheta peste el și telefonul le-am aliniat pe masă, gata pentru ceremonialul cafelei cu lapte.
chelnerița era din republica populară chineză. eu din republica românia. pachetul de chesterfield din regatul spaniei. revelația a fost zdrobitoare pentru netrebnicul din mine. n-o să i-o trag niciodată pe la spate chelneriței. spășit am cerut o cafea cu lapte cu 2 pliculețe de zahăr. am zâmbit ca la circ, când mimul ne demonstrează că orice zid invizibil produce răni mortale în contact cu suprafața craniană. chelnerița zâmbea și ea, ca pentru o revedere de mult anunțată.
"cum te cheamă?"
"1 euro și 10 cenți!"
în timp ce căutam cei zeci cenți prin portofel mi-am adus aminte pentru ce ieșisem afară. să aflu numele idiotului care oferise punctul de sprijin. de unde am eu concluzionat că zâmbetul oricărui chinezoaice produce daune temporale asupra neuronilor mei muribunzi. am plătit.
plătisem să beau o cafea cu lapte într-o lume ce se prăbușește aproape insesizabil.