agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-05 | |
Darurile Domnului
Schiță în patru acte 1. Întâlnire de gradul zero Demult, când Dumnezeu și Sfântul Petru umblau pe pământ, au ajuns și prin dealurile subcarpatice. Era după război, sărăcie lucie, persecuții politice și mai ales o secetă cum nu se pomenise. Întristat, Sfântul Petru zice. - Doamne, generozitatea ta e nemărginită!. Doi copii cu sufletul curat se roagă să-ți cobori privirea asupra lor. Amândoi învață bine, muncesc mult, dar … Bine Petrule, cheamă-i la mine . A venit mai întâi cel cu buzele groase. Avea o uitătură ageră și nu părea intimidat. L-a privit Dumnezeu îndelung și i-a zis. - Am să-ți ofer un dar pe care o să-l ai toată viața. Trebuie să știi însă că nimeni pe lumea asta nu le are pe toate. Ai două alternative … fie ajungi mare profesor, director de revistă, cronicar vestit, aspirant la înalte dregătorii dar… textele îți vor semăna ca trase la indigo, fie…. Copilul n-a așteptat să audă mai mult. - Dă-mi Doamne celebritatea că nu-mi pasă de restul. Al doilea a venit mai sfios. Tocmai scrisese o poezie și colegul îl pârâse că e contra partidului. Consiliul profesoral s-a întrunit imediat și a hotărât să fie dat afară din toate școlile. Dumnezeu l-a întrebat și pe el ce își dorește mai mult. Fiu de țărani din moși strămoși, băiatul a zis că se mai gândește. Atunci Dumnezeu i-a spus: -Și faima are un preț.Deși creativ, nici profesor plin nu vei ajunge ! De îți vei căuta rădăcinile, mulți se vor distra pe seama acestui fapt. Așadar alege,…creativ și potent sau om de succes și…. Facă-se voia Ta Doamne! Eu aș dori măciuca! Decât celebru și vândut mai bine anonim și să …Amin! A făcut semnul crucii și a ridicat privirea la cer. Așa să fie, a zis Dumnezeu și în acel moment s-a auzit o bubuitură năpraznică, pământul s-a cutremurat și pentru câteva clipe, a fost luminat orbitor. . 2. O jumătate de veac mai târziu. Copiii au urmat calea așa cum doriseră. Primul a fost numit director de revistă, membru în tot felul de comisii, invitat la congrese internaționale și chiar candidat la înalte dregătorii. Studenții vorbeau cu smerenie în preajma lui, își descopereau capul dar când se depărta, răbufneau . Omul ăsta s-a țăcănit! Seara, când rămânea cu sine însuși, scotea oglinda din buzunarul de la piept și-o întreba : oglindă, oglinjoară, cine e mai mintos în țară ? Măreția ta, în cercurile prin care te învârți, n-ai asemuire, dar ...undeva pe Mureș e unul mai gureș, sus la Siret fost-a unul mai deștept, iar cel de pe Jiu, te face Zbanghiu! Aaa, Aaa ! Gemea ca un bivol înjunghiat. De furie a spart oglinda în mii de bucățele ... Pentru prima oară s-a gândit că a greșit când i-a cerut lui Dumnezeu faima, devenise o povară prea grea. Din cauza asta avea tot felul de excentricități, pe care le ascundea cu mare grijă. Oftă adânc. Privi în urmă la propria-i viață. Se bucurase de prețuirea scriitorilor încă de tânăr. Unul singur îl ținuse la distanță, directorul unei reviste literare. Scrisese articole elogioase despre talentul literar al acestuia, apoi, când se schimbase macazul, exprimase opinii diametral opuse, despre același om! Își aminti și de drumurile sale în străinătate, de întâlnirile pe care le avusese cu personalitățile din diasporă și despre faptul că în România i se cerea să detalieze evenimentele. Nu le mărturisise niciodată că acționa ca factor de influență... Azi, vroiau același lucru de la El promițândui-se în schimb un premiu și traducerea volumelor sale în limbi străine. La început respinsese ideea, dar, cu fiecare zi ce trecea, gândurile se concentrau la zecile de miii de euro pe care i-ar fi primit.. Doamne, Dumnezeul meu, s-a închinat într-o seară îngenunchind, acuma la bătrânețe, te mai rog, te mai rog...... Rămase o vreme transfigurat și ascultă cu atenție. Dacă va voi Dumnezeu să mă ajute, îmi va trimite și de data asta un semn. Și în acel moment, mobila veche din casă, stil Ludovic al XIV-lea, trosni puternic. Domnul profesor își freca mâinile de bucurie ! Dacă ar fi fost cineva pe acolo, i-ar fi spus că mobila a trosnit din cauza diferenței de temperatură între momentul X când deschisese fereastra pentru că îl luase cu căldură deși era în toiul iernii, și momentul Y când o inchisese fiindcă îl apucase frisoanele de frig. Însă domnia sa nu se pricepea la fizică, așa că a continuat să-și rumege gândurile , tolănindu-se în fotoliul din bibliotecă, mulțumit că Dumnezeu nu-l uitase. -Domnul din Ardeal și-a luat nasul la purtare . Nu-i dau atestatul poa’ să stea și în cap ! Cărțile pe care le-a publicat sunt niște făcături! Trebuie umilit, îi cer să scrie despre ... despre ... ha, ha, ha... Îl dau jos și de la revistă că m-am săturat să publice persoane compromise și să scrie editoriale anapoda. Am să trimet niște „scrisori” de la cititorii fideli ai revistei mele , doar să-mi găsesc timp să le întocmesc. Of, e greu cu cel din Moldova! Trebuie neapărat scos din cărți ! Are multe creații minore, ca versurile, „eu îmi apăr sărăcia și nevoile „.. Parcă de apărarea sărăciei are nevoie România ! Voi porni o campanie în țară și în străinătate si-o dezbatere fără inhibiții până îl dau jos! Ãla din Olt, ce nerușinat! Vrea diplomă de doctor în meteorologie! Am să opresc ploaia până o seca râul! Își permite să exprime opinii despre ...Îl pun la punct, numa’ să fiu odihnit! După aceste gânduri, domnul Escu a avut un somn profund. Era fericit. A doua zi, a convocat colectivul revistei pe care o conducea și a cerut subalternilor să scrie articole despre „lipsa de conținut științific” a grindinei căzute în Oltenia, despre „ nebunia profesoarei care a spus că provoacă ploaia artificială folosind sărurile de uraniu”. Nu mai există oameni normali în această țară ?! a întrebat retoric, ridicând capul din hârtii și lăsând să-i cadă ochelarii pe nas. De atâta efort, asudase. Fruntea și palmele îi erau reci. Crampa din burtă și ușoara stare de vomă, îl chinuiau. Femeile astea, impostoare, țipă el. Una a scos un volum pe sute de pagini cu un poem în limba dacilor ...Ha, ha, ha !... Ha, ha, ha! Cu mâna tremurândă luă un pahar de apă și bău. Tâmplele îi zvâcneau puternic. Chiar și opera halebardului e apă de ploaie ! S-o revizuiască! Ori picură, ori burnițează, ori e furtună ! Și ... Se retrase în aplauze furtunoase. Se grăbea să ajungă acasă, avea o nevastă tânără și dorea să fie cât mai mult în preajma ei. Acuma la bătrânețe, Dumnezeu îi ascultase ruga și îi dăruise putință. Primise darul cu bucurie și își promisese lui însuși că se va dedica treburilor domestice. Se săturase de echilibristică. Nu renunțase la cărți, le răsfoia și scria din când în când articole. L-a apucat furia când unul dintre scriitorii apropiați l-a înfruntat direct. De supărare nu mai dormea noaptea. Atâta nerușinare! În loc să-și ceară iertare se obrăznicise spunând că a fost reintrodusă cenzura ! La ultima ședință pe care o convocase , nu s-a mai abținut, îi strigase din toate puterile sale, afară, afară, afarăăăăă ! 3. Pragmatism. Pentru a-și expune ideile, domnul Escu a făcut un lung turneu în America. Într-o conferință publică, a întrebat retoric.Cine ar putea să ne salveze de noi înșine? Dacă vom continua tradiția mioritică, sau dacă vom crede că un poet desuet ne reprezintă, va fi mai bine în România ?! A sosit timpul să fim pragmatici. A sosit timpul să punem pe soclurile goale alte statui. Noi românii trebuie să avem ca modele alte personalități. Este nevoie de o resurecție, de revoluția conștiinței ! Întors în țară, a lucrat ca în tinerețe, fără odihnă, la propriul volum autobiografic, vorbind pe sute de pagini cât de mult i-a plăcut în copilărie și în tinerețe să citească. După apariția cărții se împăcase cu Sine. Nu se mai temea de moarte. Era atent să nu se enerveze, așa îi recomandase medicul. Îi părea rău că va părăsi această lume. Avea încredere în soție, o iubea sincer și spera ca ea să-i promoveze opera când nu va mai fi. Sfârșitul a venit pe neașteptate. S-a enervat la o întrunire cu scriitorii și a făcut congestie cerebrală. Se opusese ca un coleg să fie primit în Academie... În jurul sicriului, coroanele de flori nu mai aveau loc iar lumea se călca în picioare pentru a-l însoți pe ultimul drum. Epilog În cer, Dumnezeu tăifăsuiește cu sfântul Petru. -Spune-mi Petrule, ce fac protejații tăi.? - Doamne nu sunt protejații mei, m-au impresionat când erau copii pentru curățenia lor sufletească, acuma, deși a trecut o clipită de atunci, nu-i mai recunosc. Primul și-a zidit cavou imens pentru a intra in nemurire, iar celălalt așteaptă cu nerăbdare încă o carte. Ei doi au fost într-o confruntare continuă dar și aceasta s-a dus prin intermediari, nu direct. Doamne, nu-ți lua privirea de la Pământ. E acolo un bătrân cu atâta smerenie, cum n-am întălnit, un sihastru în munții Buzăului, se tot roagă de-o viață să-i împaci pe români, ori unde or fi ei în lume! Pentru credința acestui Om, blagostovește Doamne poporul ăsta și fă din locul unde se roagă el noul Tău lăcaș! Așa să fie Petrule... Cerul s-a despicat, s-a auzit o bubuitură asurzitoare, iar pentru câteva clipe toată zarea s-a înroșit. Doar în biserică era liniște, frig și o mulțime aproape compactă. Escu întins pe catafalc, nu se vedea de coroane și flori. Fostul coleg, atât de bătrân că abia vorbea, i -a prezentat un scurt necrolog și-a încheiat astfel. Amândoi vom trăi și după moarte. El prin acest cavou unde ne-am adunat să-l petrecem, iar eu prin faptul că l-am iertat deși mi-a făcut mult rău cât a trăit. În acel momemt un fulger a luminat încăperea și a lovit coșciugul. Lumea a înmărmurit, nici să respire nu mai îndrăznea. Apoi s-a auzit cântatul unui brotăcel, venea de pe catafalc. Toți au răsuflat ușurați când i-a răspuns de undeva din mulțime, probabil dintr-un loc tainic, umed și rece, alt brotăcel, de fapt ditamai broscoiul după cum orăcăia. Un om sărac cu duhul se învârtea prin mulțime așteptând să primească pomană. Deodată liniștea a fost întreruptă de un cântec : Un brotac și un broscoi Vor pleca din lume goi Nu sunt broaște ci strigoi Se au bine amândoi..... Nicolae Aurelian Diaconescu |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate