Mi se succedeau cele mai dragi momente prin fata ochilor, ma vedeam mica, cu cana intinsa cand mama mulgea vaca, cand am pus prima coronita pe cap, primul sarut, prima iubire, prima noapte de dragoste, lacrimile mamei invaluite in ropote de aplauze, ultimul sarut, ultima noapte de dragoste, lacrimile mamei la aflarea vestii, si revenind aici, pe patul de spital, mirosul de mucegai bagat la masina cu bule, peretii scorojiti si termopanele nefinisate, zambetele false ale asistentelor, sprincenele doctorilor, stufoase si ridicate: '' Nu o s-o mai duca mult fetita asta...'', mama ingenunchind la patul meu, strangandu-ma de pijama si urland ca daca mor o sa se stinga ca o lumanare fata fitil, putinii prieteni defiland si incercand sa ma inveseleasca: ''Lasa, fata, si-asa mereu iti doreai sa mori, tu crezi ca e asa simplu? Nu te primeste pe tine iadu, prea esti rea. Scaraosky isi face griji ca-l detronezi, te mai tine el in viata, nu te teme.'' Eu nu ma tem...
Pumni de par pe perne, maini crapate ca de la frig, dinti care incep sa se miste, si lacrimi, toata lumea din jurul meu, intr-un moment de repaos, simtea gustul picaturilor sarate in coltul gurii.
''De ce dracu mai plagi mama? Nu poti sa ma lasi sa ma duc linistita? De ce plangi? Mi se rupe inima numai la gandul ca asa, plangand o sa te las toata viata, nu mai plange...''
Si saraca mama promitea sa nu mai planga, si dupa ce inchidea usa de la salon, de lipea de perete si scorojea cu ungiile varul, pana ajungea la caramizi, si plangea iara... si iara...
N-am sa mai stau asa, nu mai pot. Mor numai la gandul ca raul pe care il imprasii find asa bolnava, si nefiind inca moarta imi roade sufletul cum rod sobolanii leprosilor din branza veche.
Maine dimieata ma duce acasa, nu mai au ce sa-mi faca. Sunt chiala, cu ochii vineti si cu pielea ca de reptile, am o proteza pe care mi-o pun numai cand mai vine cineva. Nu ma opresc din a primi vizite. Asa am fost pana la 28 de ani, asa vreau sa fiu pana mor. As vrea sa asiste o lume intreaga la moartea mea, dar sa nu sufere nimeni. As vrea sa se intample ceva cu mama, sa nu mai planga incontinuu. Imi e teama ca o sa ramana singura pe lume si mai greu ii va fi ca dupa moartea mea nimic nu o va mai bucura, nimic nu o va mai intrista. Mi-ar placea sa o iau cu mine, si nu, nu din egoism, pentru ca stiu ca langa mine ar fi fericita. Cred ca am putea sta amandoua pe bordura iadului, si eu i-as citi, si ea ar sta cu capul in poala mea si ar rade cum a iezit asa o tampenie din asa o femeie, si ne-am distra copios.
S-a deschis usa salonului, si a intrat. O moarte nu poate veni nicidata singura. Moartea survine in urma unor siruri de morti. Vorbeam cu asistenta si o intrebam de ce dracu' nu mor odata. Si ea mi-a zis ca a vazut multi oameni murind, asa ca stie ca eu fac parte din categoria oamenilor care mor numai dupa ce moare totul din ei. Si, zicea ea, pe mine inca ma tine ceva... Dar nu o sa ma mai tina. A venit. Ma doare sa stiu ca trebuie sa ma vada asa, si sunt convunsa ca nici ochii mei nu mai au decat viermi si otrava miscatoare in ei, ochii mei, odata atat de blanzi si lacrimati sunt acum un manunchi de suflete chinuite in desertul unui inec cu fire rupte de speranta.
M-a luat de mana, si nu mai stiu ce mi-a zis. Aici am inceput sa mor. Mama parca a intrat in camera si cand l-a vazut a ramas inmarmurita in tocul usii. Am privit-o, am privit si mana lui alba peste mana mea diavoleasca, apoi am privit tavanul, apropiindu-se spre mine. Am inchis ochii, odata cu ultimele cuvinte:
''Nu plangeti, e doar moarte...''