Rame albe de un semet contur erau in camera Veronicai, unde ma gaseam si eu la acea data .Se vedea frumos bulevardul, nu de la geam, ci prin comentariul Veronicai ce si ea imi dadea vaga impresie ca-l vede printr-un mic vitraliu care era pictat pe geam. Eu nu stiu ce e afara. Inima tarii mi-a spus cineva odata. Dar nu stiu. Pe mine ma sfideaza strazile, sunt prea insensibil si calc direct pe ele. Desi prin geam se vad frumoase. Sau o fi doar o coloratura a vitraliului?
Ma impac bine cu un roman de Eliade si pe furis admir papirusul salbatic din ghiveci.Odata si-o data sub nisipul fierbinte al verii cine stie…
Refrene mute ale energiei ce vibreaza eliadesc ma indemna la visare.Duc mecanic paharul cu flori de petale si trandafiri la gura si am vaga senzatie de o noua energie.”Stelele se uita la mine” si prima data vad patul ca o punte de echilibru insuportabila intre vis si realitate.Il parasesc. E un loc periculos. Daca in starea asta de visare cadem din pat, unde cadeam? Ce gand ciudat. Putin cidru, ma va ajuta sa ma dezmeticesc, sau nu, mai bine apa, apa pura, la care se adauga echilibrul inghetat al unui cub iluzoriu rece. Totul pare atat de insuportabil. Imi vine sa ma dedau la tot felul de excese. Undeva in zare cineva flutura steagul zorilor. Stelele acum se coboara in nisip sa straluceasca. Ele sunt infinite, iar noi suntem mici si insuporetabili, o mare lume meschina. Fascinant de cum putem trai in ea. Ce serviciu academicos si nobil ne fac ganditorii.
Tabloul din camera parca ma tinteste cu ochii, pare insuportabil sa ma uit la el. Doar puritatea da puterea de al privi, niciodata altcineva, altceva.L-as capul in jos si nu mai am puterea decat sa ma duc la fereastra si sa tip desi poate cu glas stins(nu realizes exact cum), caci o vad , tanara, alergand :Veronica! , Veronica!

Veronica= nume provenind de la Veron Eicon ,in traducere Icoana, fereastra