- Aici am băut cel mai bun ceai din viața mea... ăsta-i adevărul!
- E cald, e bun. Suntem înăuntru...
A fi înăuntru însemna mult. De luni de zile orașul era acoperit de polei, învelit în acea pojghiță subțire și rezistentă care nu se mai topea și nu putea fi nicicum îndepărtată.
- A mai căzut unul! zise tânărul privind prin vitrina mare dinspre stradă.
Cel bătrân tăcea. Căderile nu mai erau un eveniment. Oamenii se potcoveau precum caii, își puneau pe încălțăminte sfori, lanțuri, cârpe, dar zadarnic. Alunecau, alunecau mereu, cădeau, se târau în coate și genunchi, se atârnau de câte un stâlp și stăteau acolo ca pe un vas în furtună apoi mai încercau un pas, alunecau, cădeau iar... Poleiul se întindea peste tot.
Seara ploua mărunt și peste noapte îngheța oglinda aceea deasupra căreia alunecau oamenii de atâta amar de vreme. Nimeni nu rezista mai mult de câțiva pași. Nu exista nici o direcție, nici un drum: dacă aveai de gând s-o iei într-o parte ajungeai alunecând în alta... Mulți oameni petreceau câte o zi întreagă în oraș, pe străzi necunoscute, pe alei mînați doar de dorința de a ajunge iar acasă. Dacă reușeau li se părea că au făcut ceva în ziua aceea!
- A căzut o bătrânică! zise tânărul suflând subțire deasupra ceaiului.
- Se descurcă ea! făcu indiferent celălalt aruncând o privire peste umăr înspre stradă. Eu zic că-i stâmb totuși - reveni. Uită-te mai bine.
Tânărul privi cu atenție:
- E poziția ta de vină! E prins într-un singur cui, nu are cum să stea strâmb!
Un camion a trecut în derapaj, învârtindu-se mereu între borduri. Câțiva trecători s-au aruncat pe burtă și acum se târau spre ziduri și stâlpi.
- Așa-i peste tot! E iarna secolului!
O femeie își aranja părul în oglinda vitrinei când deodată dispăru ca și cum cineva i-ar fi tăiat picioarele.
- Nu te duci să o ridici? întrebă bătrânul.
- La ce bun? Am cădea amândoi! zise celălalt privind cu interes cum de după rama de jos a vitrinei se ivesc degetele încleștate. A apărut creștetul și apoi chipul crispat, acoperit de părul răvășit. Ridicol tablou!
- Vezi, se ajută singură! Da știu că și-a aranjat frumos părul!
Pe cealaltă parte a străzii trei copii vâsleau pe o față de masă. Se loveau de borduri, se învârteau, chicoteau, râdeau. Vâsleau cu bețe la capătul cărora erau înfipte cuie.
- Copiii se distrează!
- Ei știu mereu cum să se distreze. Știu și să cadă! Cad și râd! Vârstnicii cad și-și rup oasele. Nu vor să cadă - văd că alunecă, dar nu se lasă. Copiii cad cu voioșie. Nu pățesc nimic. Ia uite-i cum se mai învârtesc!
- Numai copiii mai știu la ce-i bună zăpada!
- E strâmb, îți spun eu! reveni bătrânul. E aiurea! E bătut într-un singur cui, ai dreptate, dar e deplasat spre stânga: puțin, puțintel...Curentul, o atingere, ceva... Ar trebui să vorbim cu băiatul să-l îndrepte...
- Cui îi pasă... ?!
- Mie!
- E foarte bun ceaiul! Cum o să ne mai întoarcem acasă... ?
- Dacă îl îndreptăm eu pot rămâne aici până se termină! E un loc plăcut. De ce să mai plecăm?! Chiar…?! N-ar fi bine să-i spunem?
Băiatul de la tejghea lustruia o cană privind în gol. Stătea la etaj, puțin îi păsa de grijile celor care veneau și plecau, de vremea de afară, de problemele clienților.
Ușa de la intrare se crăpă binișor, clopoțelul sună vesel, apoi ușa se deschise larg, scârțîind, dar în prag nu apăru nimeni. După o vreme, la nivelul picioarelor apăru capul blond al femeii care se târâse pe sub streașină și reușise să ajungă la clanță și să deschidă ușa. Intră de-a bușilea în local și când fu cu totul înăuntru se ridică în picioare. Se aranjă zâmbind mereu, stânjenită de privirile celor doi.
- E așa un polei afară! aduse ea vestea bărbaților.
- Mda! făcu bătrânul.
- Bea un ceai cu noi! zise tânărul.
- Bună idee! Sunt Iulia! zise femeia întinzându-le celor doi mâna.
- E riscantă orice ieșire acum! zise Alexandru.
- Am văzut cum ați căzut. Groaznic! făcu bătrânul.
- Asta este! zise femeia aranjându-se. Toți pățesc asta acum. Așa-s vremurile, așa-i vremea. Eu sunt gravidă: cred că o să am copil patinator... O să iasă campion la cât l-am antrenat în perioada asta...!
- Ei, așa o să se descurce! făcu Iustin. E o idee bună asta cu patinele! Măcar știi că ieși să aluneci și ești pregătit. Da, chiar…,să-ți cumperi patine e o soluție!... Hm! Uite-l pe Iisus...!
Pe drum trecea gânditor un ins îmbrăcat într-o tunică lungă. Mergea sigur pe el, gânditor, fără măcar a se clătina, printre trupuri doborâte care-și căutau zadarnic echilibrul și siguranța.
- Mda! făcu Alexandru privind cu atenție. E El...!Și nimeni nu-l urmează.