agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1543 .



Mama face lucrurile fiinta!
proză [ ]
-copii ai pamantului-

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [lorelei ]

2007-12-09  |     | 



Lumea este cheală, iar Mama face lucrurile ființă! Așa s-a invățat de când stătea pe genunchii Bunicului meu.
Bunicul era bătrân în lumea lui lichidă. Avea ani mulți și păr încâlcit cu frunze. Viețuia în scaunul lui din trunchiul unui copac, pe care nu l-a părăsit niciodată. Te uitai la el și îl vedeai, parcă, pe Pan mut, acoperit de ceață. Anioda, căci așa o mai striga pe Mama, se ascundea în pălăria lui mare si călduroasă. Se juca cu visele. Mereu s-a întrebat de ce Bunicul are pleoapele lăsate spre odihnă, iar mâinile au forme de ramuri frânte și mâhnite.
Dar Anioda se juca..
Bunica era și ea în alt trunchi de copac, singură și bătrână, împletind mereu același fular pentru Mama.
"Cu cât este mai lung, cu atât mai mulți oameni vor încăpea în el. Iar 'tu ești oameni'."
Vorbea, parcă, în consoane uniforme și vocale răsfirate. Bunica mea cânta:
"Ploaie, oaie...brânză, vacă,
Fata mea este bondoacă."
Râdea, apoi singură printre coji de copac și împletea riduri fără vârstă pe fular.
Mama avea o păpușă din lână roșie și galbenă. Se juca cu ea pentru că îi amintea de burta bunicii mele: mișcări fără conștiință sau gânduri emise fără voință, natura ce se zărea prin fâșii de piele sau vântul ce o alinta pe piept, din vene.
Într-o zi coborî din pălăria bunicului, își luă păpușa între brațe și o duse într-un copac "nou". Era un stejar tânăr și senin, cu frunze moi și crengi subțiri.
Mama a suflat păpușii în urechi și pe buze, praf din pereții tâmplelor ei. A sărutat ochii și obrajii cu ape reci și acute. I-a legat trupul cu crengi monochrome, până când oasele s-au format, iar coastele au explodat în carne frântă. A cules fire de iarbă tânără și le-a împletit pe forma capului. A sfărâmat pietre deasupra picioarelor și a desenat cu un cărbune tălpi și unghii. Un licurici a așezat, Mama pe pieptul vietății din lână.
La miez de noapte, a plecat cu păpușa spre râul ce trecea peste dealuri și păduri. Ajungând în sufletul apei, a lăsat-o să se odihnească între culorile naturii.
A fugit Mama desculță înapoi în pălăria bunicului. S-a ghemuit între plete și a tăcut. A visat cum apa îi strângea trupul, iar pe burtă i se nășteau forme de copil albastru. Noaptea-ntreagă s-a simțit ingreunată de ființe mici și transparente: buburuze verzi cu zeci de piciorușe, gândăcei galbeni cu plete-n ochi, furnicuțe-albastre cu gene înmiresmate și buline măritate cu-o broscuță încuiată într-o ușă măcinată.
Trecea noaptea în vânt de sunete, culori și forme de viață.
Cu cap greoi și mers legănat, a coborât din pălăria bunicului. Mama îmbătrânise. Trupul greu de oase frânte și carne picurată printre coaste îi întregeau neajunsul ființei. A pornit peste dealuri și păduri. Râdea și riduri i se nășteau pe frunte. Se împiedica de scâncete , ce ajungeau la ea în burtă cu o rezonanță acustică. A plâns!
Din apă o mică vietate se zărea, avea păr înrădăcinat în pământ și ochi liberi.. Mama a desprins cu grijă ființa aproape străvezie și a înfășurat-o într-o frunză uriașă de stejar.

Plecând spre copacul cel "nou", vântul mi-a colorat obrajii, pădurea mi-a însuflețit inima, iar păsările mi-au hrănit ochii cu muzică închisă-n lemn. Rădăcini mi-au pătruns pântecele.
Un fir de păr am inghițit atunci. M-am obișnuit cu el așa.
Mama-mi împletește un fular și cântă, și râde. Tată, îmi este Pădurea.
Noi suntem ființe, ce trăim în copaci cu luna-ntre plete si soare pe buric. Ne-am învățat așa!

Noi suntem Copiii Pământului!


.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!