Primăvară ... . Soarele este o inimă înflăcărată, care arde pe cerul azuriu. Norișori albi și pufoși îmbracă bolta în rochie de mireasă pentru nunta cu dealurile înverzite. Copacii înmuguriți de vise se pleacă în fața invitaților ghiocei care își înalță clopoțeii mici și veseli din iarba crudă. Un parfum floral îmbată totul cu un sentiment profund de iubire. Râul rece, întinerit, inundă poiana, parcă fermecată de cântecul suav al unei privighetoare. Ca un titan în armură aurie, soarele misterios își pune viziera pentru asfințit, melancolic, dulce și blajin. Văzduhul însângerat își schimbă rochia de mireasă cu o trenă violacee, somptuoasă. Se face frig, un vânt aspru, amar și orb zgârie chipul fraged și încremenit al floricelelor dragi. Se aude un freamăt neliniștit al copacilor sub atingerea grea a vântului, un susur al izvoarelor somnoroase. Începe să plouă, aerul este pătruns de acel miros specific ploii. Firele de iarbă se scutură de apă. Văzduhul lăcrimează încă, dar se face treptat întuneric. Păsările nocturne își iau zborul prin noaptea enigmatică și fermecătoare și se pierd în abisul ei adânc. De undeva, din iarbă, lângă un copac se aude: Cri-cri-cri! , cântecul unui greier rătăcit în căutarea fericirii. E primăvară!