agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-10 | |
De-o vreme, la bisericuța din sat oficiau doi preoți. Alături de bătrânul preot Rupea, venise de vreo trei duminici, un tinerel negricios, slăbuț, îmbrăcat exact ca un călugăr.
- Nu e încă uns fă! decretase ridicând un deget, Silvia lu` Picu, fiind în cunoștință de cauză în calitatea ei de vânzătoare de lumânări. Peste vro` două luni îl unge, vine popă, aci` la noi. - Aoleo! sărise Viorica lu` Grigoraș, să zicem noi, muieri bătrâne, săru` mâna la un copil? - Săru` mâna ca săru` mâna, da-l mai cheamă și Ciocan! anunțase aceeași Silvia. - Bateți-vă fă peste gură, sunteți în biserică, le îndemă Victoria de la gura văii, cea mai aprigă femeie de prin preajmă. Ce dacă-l cheamă Ciocan, nu poa` să cunune și să boteze? - Suntem în tinda bisericii, nu vezi că le-a găsit venitu` la biserică p`astea tinere?...Doamne iartă-mă! să-l vază pă popa. Cam așa se discutase înainte de predarea ștafetei de către blândul preot Rupea, mai tânărului său coleg, preotul Vasile Ciocan. Satul neavând casă parohială, fusese găzduit într-o casă nelocuită, dar foarte bine întreținută, a unor tineri stabiliți în America. Bătrânii care-o aveau în grijă, o cedaseră cu bucurie, punând cheile în mâna preotului care le spusese un mersi grăbit și-i întrebase cine plătește curentul. Lucreția, mama copiilor plecați, spusese încet, aproape cu teamă: - Nu e nici o datorie acolo, și ce consumați dumneavoastră om plăti tot noi, o vreme... Casa avea de toate, preotul urmând doar să se mute. Asta a și făcut, prin luna lui august, aducând cu el o preoteasă timidă, cu ochi albaștrii, care se vedea cu ochiul liber că-n scurt timp va deveni mamă. În afară de frumușica lui nevastă, în prima zi, popa Ciocan adusese deasupra Daciei, legată cu sfoară, o dormeză cu fața decolorată și vreo cincizeci de mături pe care le descărcase din portbagaj sub ochii gogonați ai vecinelor, care-l pândeau cu strășnicie, după garduri. Ceea ce era cel mai ciudat, era că popa purta un tricou negru de plasă și niste pantaloni ciudați, nici lungi, nici scurți, așa încât privindu-l acum, ai fi jurat că n-are nimic de-a face cu cele sfinte, mai ales că părul îi era puternic gelat și aranjat numai țepi. ,,Ãsta zici că-i corentat, se gândi Veronica, vecina de vis-a-vis, popă cu năvod pă el și păru-mbâlfoiat în halu` ăsta n-am mai pomenit, constată ea cu îngrijorare, bărbat`su` Nelu, fiind consilierul bisericii. În zilele următoare, popa Vasile, făcu nenumărate drumuri cu mașina cărând, spre stupoarea sătenilor, coșuri de nuiele, papornițe, mături și rogojini. Rica lu` Gicu, spusese la fân că dezlegarea enigmei șade la ea de mult : popa era fiul unor țigani rudari din preajma Ploieștiului, care se ,,cilivizaseră`` dar păstraseră meseria moștenită din neam în neam, de-a împleti coșuri și rogojini. Trebuie să vă spun că rogojinile erau privite cu dispreț de către săteni, care se-ntrebau ce vrea popa să facă? vreun cadou enoriașilor?...păi la ei nu mai avea lumea nici preșuri, da` rogojini?... Următoarea ,,acțiune în forță`` a popii a fost la biserică, unde a dublat prețul pomelnicelor, a scumpit lumânările și-a demis-o pe Silvia din funcție, anunțănd că acest post i se pare potrivit coanei preotese. Care venea cu el tăcută la slujbă și se-așeza pe scăunelul unde fusese peste douăzeci de ani locul Silviei. Lumea, năucită la-nceput, nu știa cum să reacționeze, punând totul pe seama tinereții și lipsei de experiență a popii, dar cel mai tare atârna în balanță, sfioasa preoteasă cu burtica mare, care saluta prima orice om din sat. Oricum, acest tânăr preot trezise la viață sătucul cu o mie două sute de suflete și lumea era-n fierbere. La fân se vorbea de popa, la prune tot de el, la dispensar așișderea. Nimeni nu se grăbea să tragă concluzii, se gândeau c-așa or fi popii ăștia noi...da` ce boalii o face cu puzderia de mături, rogojini și restu`? Într-o duminică după-masă, la poarta popii, începură să se-alinieze rând pe rând, vreo patru ,,mașini mici``, din care a coborât o droaie de tineri și tinere care mai de care mai fistichiu îmbrăcat. Vestea a zburat ca gândul prin sat și după vreun ceas era un trafic nebun pe la poarta prelatului, care părea să nu ia în seamă că toată lumea are treabă chiar in după amiaza aceea. Nici n-avea cum, scosese afară, în curte, două boxe uriașe, aduse de oaspeți și una după alta, manelele deocheate răsunau între dealurile mirosind a otavă prospăt cosită. După ce s-a-nserat, popa a scos afară două mese, scaune și se-ncinsese un chef cum nu mai văzuse în veci satul. Fetele se unduiau din șolduri sub ochii holbați ai fericiților vecini, iar popa se scutura înainte și-napoi pe pe lângă o brunețică plinuță. Doar preoteasa, intra din când în când în casă și când revenea se-așeza pe-un scăunel și ronțăia covrigei. A doua zi dimineață, în poarta popii Ciocan era un afiș frumos, băgat in naylon, să nu-l strice ploaia, pe care scria cu litere mari, negre: VINDEM MÃTURI, COȘURI, ROGOJINI INTRAREA PRIN SPATE ........................................................... va urma |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate