Dora dansa. Dansa cu pasiune. Dansul era unul dintre lucrurile pe care le făcea cu adevarat bine. Desigur, i-ar fi plăcut să fi trăit în New York și să fie dansatoare pe Broadway, dar cum se nascuse în România și unde mai pui că și în perioada comunistă, șansele erau ca atunci când va reuși să pună piciorul în New York, dacă îl va pune vreodată, să se plângă deja de reumatism sau chiar de osteoporoză. Așa că se consola cu ieșirile în cluburi de noapte și cu dansul scăldat în lumina stroboscoapelor pe care îl executa cu seriozitate profesionistă și pasiune artistică. Uneori o făcea să atragă atenția sexului opus, dar de cele mai multe ori o făcea pentru că simțea o febră în tot corpul și o stare extatică ce ii dicta mișcările și unduirile pe fondul muzicii preferate.
Acum dansa pe „Kiss” a lui Prince și o făcea al naibii de bine. Cu ochii închiși, cu gesturile adecvate și chiar cu mimica unei adevărate artiste de cabaret.
„Uită-te la papagalul ăla cu cămașă înflorată. Ce ratat!” îi șopti țipând în ureche prietena ei Maura.
Dora râse, normal, dar își continuă dansul. Nu vroia să piardă nici o secundă din melodie, următoarea putea fi o porcărie și nu avea chef să danseze pe niste zdrăngăneli fără patos. Și chiar așa se și întâmplă. Următoarea melodie era o oribilitate fără sare și piper, așa că Dora decise că era timpul să ia o pauză și să își ia ceva de băut.
Ca de fiecare dată consulta meniul de la bar și, deși îl știa pe de rost, spera că poate va zări o băutură care să nu i se pară exorbitantă și care să îi și încânte papilele gustative, dacă se putea. Nu se putea, așa că își luă o bere Corona și începu să privească în jur.
Până una alta, seara decurgea după tiparul obișnuit al serilor în oraș. De obicei, ieșeau în aceeași formulă: Maura – clevetitoarea, Ella – aeriana, Bella – glumeața și Anna – pasionata de clubbing.
Dora încerca să zărească un membru al tagmei masculine care să-i stârnească interesul și să-și fixeze eforturile coregrafice spre a-i atrage atenția. Câțiva domni mai în etate, câțiva papițoi cu bluze sclipicioase, câțiva macho cu cămași albe descheiate, câțiva burduhănoși cu lanțuri grele de aur și ghiuluri pe degetul mic de la mâna stângă... Meniul nu era atrăgător în seara asta. Dora era dezamăgită. Din ce în ce mai greu găsea ceva care să-i fie cât de cât pe plac. Dezvoltase un portret-robot al bărbatului care i-ar face inima să palpite și din păcate, fiind un portret foarte detaliat, nu prea sa nimereau mulți purtători ai cromozomului Y care să semene schemei imaginare. Păi de pildă, ar fi preferat dacă în sezonul călduros, Bărbatul (să-l numim așa, arhetipal) ar fi purtat o cămașă pe nuanțe de bej, eventual cu dungulițe subțiri, abia observabile, dintr-un material ușor, organic, ochelari de soare în stil „aviator”, un pulover subțire aruncat neglijent pe umeri, o piele bronzata și un păr ușor ciufulit, dar oarecum studiat (nu foarte mult - Dorei nu i-ar fi plăcut un bărbat care să exagereze cu atenția față de aspectul exterior), o pereche de jeanși flatanți față de posterior, dar nicidecum mulați. Figura trebuia să conțină o pereche de ochi expresivi și sinceri, dar în același timp jucăuși, un maxilar puternic, bine conturat, buze senzuale, dar nu efeminate, precum și o barbă de vreo 2-3 zile. Cât despre portretul moral al Bărbatului, nu apuc decât să trec în revistă câteva dintre aspectele primordiale: simț al umorului (neapărat), inteligență, originalitate, onestitate, spirit întreprinzător, compasiune, optimism, înclinații artistice, cultură solidă, gusturi muzicale de calitate, împătimit al literaturii de calitate, grijă, bune maniere și nu în ultimul rând, spirit civic.
Dora știa că s-ar fi multumit pentru moment cu un flăcău care să arate cât de cât decent. Și îl găsi amestecat într-un grup. Purta o cămașă neagră și niste ochelari moderni cu rame groase de plastic în stil Prada. Era un început.
Cu toate astea, Dora nu se mulțumi să-și concretizeze nurii în direcția miopului arătos, cât își pierdu vremea și usor ușor și răbdarea mai scotocind cu privirea prin cotloanele pe unde parca nu apucase sa scruteze înainte de a-l identifica pe omul în negru.
Între timp, fetele botezasera o sticlă de vin la o masă apropiată și Dora li se alătura pe ritmuri de Santana. Bău cu înghițituri mari vinul din pahar și, deși nu făcea parte din acel soi de vin care îți alunecă ușor pe gât, lăsând în urmă un plăcut gust fructat acrișor, îl savură oricum. Aruncă o privire în direcția ochelaristului chipeș și observă cu disimulată stupoare că grupului de baieți li se adăugaseră două fete (nesărate, desigur) care flirtau cu obrăznicie de neînchipuit cu cel vizat.
Prea bine, atunci război să fie, își spuse Dora și, ocupând un spațiu cât mai aproape de grupul cu pricina, atât cât îi permitea fără să își dea de gol intențiile, începu să danseze senzual pe o melodie pe care numai ea ar fi fost capabilă să danseze provocator, fără să frizeze vulgarul. Perechi de ochi se holbau la ea și gâturi uscate erau udate din belșug cu felurite băuturi alcoolice, însă numai cel căruia îi era adresat mesajul coregrafic nu dădea nici un semn cum că i-ar fi fost captată atenția.
Ella și Anna dansau și ele lânga Dora și toate trei produseră o rutină diavolească de puteau scoate din minți și pe cei mai tari de înger. Ca niste Iele necurate, se încolăceau una în jurul alteia, își apropiau buzele una de urechea sau gâtul celeilalte, își șerpuiau corpul ca într-un miraj deșertic, își aruncau brațele într-un vârtej nebunesc și își mișcau posterioarele într-un ritm care amintea de turațiile unui motor cu patru cilindri.
Pe nesimțite câțiva îndrăzneți se apropiară de cercul vicios al celor trei și încercară cu tupeu nevinovat, specific celor ca nu-și văd lungul nasului, să intre în dans cu ele. Fetele îi ignorara pentru moment.
Dora îi permise unui fericit să îi invadeze spațiul personal în încercarea de a dansa cât mai aproape de ea, dar numai cu intenția de a-i arata ochelaristului donjuan că avea o droaie de admiratori. Strategia ei, însă, presupunea să nu-i permită acestuia să o atingă sau să o îmbrățișeze în ritm de dans, cât pentru a lăsa loc de întors în caz că El decide să-i arunce o privire.
Numai că cea care arunca priviri era ea și nu viceversa. Una dintre fătuci se apropiase periculos de Miopul Drăgălaș și începuse să se comporte ca și cum erau împreună de când lumea și pamântul. Dar Dora știa că venise singur și că fîtuca nimerise acolo din pură întâmplare. Ptiu, la naiba, de ce nu o fi făcut ea o manevră cât încă nu era Nesărata aia în peisaj. A lăsat să-i scape prada din mână. Acum trebuia să facă mai mult efort să-l atraga in direcția ei.
Simți o mână pe spate și uitându-se, îl văzu pe El zâmbindu-i ușor pe cand trecea pe lângă ea în drum spre toaletă. Deci o remarcase. Mai avea șanse să întoarcă situația în favoarea ei. Dansă, deci, cu și mai multă fervoare.
Bella mai făcu un drum pana la bar și se intoarse cu o frapieră în care trona o robustă sticlă de vin. Fetele ciocniră îmbujorate și Dora simți un val de căldură amestecată cu o moleșeală visceral plăcuta în timp ce sorbea din vinul adus de Bella.
Alcoolul îi dădu curaj și se gândea să-l abordeze ea însăși pe Făt Frumos când acesta, venind de la baie, urma să treacă din nou pe lângă ea. Dar, stupoare, el trecuse deja și se afla din nou în mâinile hulpave ale concurenței.
Dora nu se descuraja, plină fiind de curajul aportat de licoarea de struguri și, în mod discret, dar sigur, se apropie de grupul menționat și continuă să danseze ca și cum dansa pentru ea însăși. Aruncă un ochi adumbrit de rimel către obiectul atracției ei și îl observă pe acesta că o privea și el ușor obraznic cu un zâmbet agățat în colțul buzei. Deci și el o plăcea. Dar vai, potrivit legilor nescrise ale vieții de noapte, era deja arvunit.
Fir-ar să fie! Își zise Dora. Nu e ca și cum o știe pe individa asta de-o viață. Ar putea foarte bine dacă ar vrea să-i facă vânt și s-o înlocuiască cu ea, dar nu se cade în societate. Primul venit primul servit, dacă ea n-a fost pe fază să acționeze când trebuia.
Există niște etape bine stabilite ale unei seri în club: sosirea (familiarizarea cu peisajul care debutează discret prin câteva priviri aruncate în jur, comandarea a ceva de la bar, consumarea unei conversații cu cei din grupul propriu etc.), etalarea atuurilor (manifestată de obicei prin dans de către cei care se pricep și nu numai, uneori de fâțâiala inutilă de colo-colo de către cei - de fapt cele - care sunt mândri de aspectul lor exterior și poartă costumții minimale despre care cred că le vin ca turnate, punându-le în valoare nurii), atacul (concretizat de ambele sexe prin stabilirea unui contact vizual/verbal/tactil/coregrafic urmat de o serie de pauze alcoolice) și deznodământul (plecarea acasă, fie la unul sau la altul fie fiecare la casa lui, în funcție de anumite circumstanțe inutil de dezbătut în acest moment).
Așadar, Dora se găsea în contratimp. Atacul avusese loc de mult și ea pierduse startul. Cum cele mai multe variante de combinații se realizaseră deja, Dora se trezi pe dinafară și nu-i rămase decât să se consoleze cu încă un pahar de vin și hlizeală cu prietenele, în ideea ca n-au intrat zilele în sac și că oricum are balta pește. Însă dacă se gândea mai bine, i se cam întâmpla de ceva vreme să plece acasă singură și neconsolată. Erau mai bine de trei ani de când nu se mai sărutase într-un club cu cineva pe care de-abia îl cunoscuse, erau mai bine de patru ani de când se îndrăgostise fulgerător de cineva la lumina neoanelor sau chiar și la lumina zilei... Nici nu mai ținea minte când fusese ultima oară la o întâlnire... Când primise ultima oară un mesaj cu aluzii amoroase... Când îi bătuse ultima oară inima pentru cineva...
Dora trăia în contratimp de multă vreme și nu reușea să își potrivească pașii cu restul lumii. Maura se căsătorise vara trecută, Bella era însărcinată în luna a treia, Anna era logodită, iar ea... Încă nu știa ce i se intamplă...
Dora dansa. Când dansa era altcineva. Era fericită.