agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-11 | | Înscris în bibliotecă de
Cartea întîi
Istoria tuturor CATHERINE TEKAKWITHA, cine ești tu? Ești (1656-l680)? Să fie destul atît? Fecioara irocheză? Ori Crinul de pe Malul Rîului Mohawk? Pot să te iubesc în felul meu? Sînt un bătrîn cărturar, care arată mai bine acum decît la tinerețe. lată ce face cu fața omului statul pe fund. Am venit să te caut, Catherine Tekakwitha. Vreau să știu ce se petrece sub pătura aceea trandafirie. Am oare dreptul? M-am îndrăgostit de o imagine religioasă a ta. Stăteai între niște mesteceni, copacii mei preferați. Numai Dumnezeu știe cît de sus îți erau înșiretați mocasinii. în spatele tău se afla un rîu, fără îndoială rîul Mohawk. Cele două păsări din stînga, în prim-plan, ar fi încîntate să le gîdili gușile albe sau măcar să le folosești pentru a ilustra ceva anume, în vreo parabolă. Ain oare dreptul să te caut cu mintea mea prăfuită, plină de maculatura a vreo cinci mii de cărți ? Abia dacă merg din cînd în cînd la țară. Vrei să mă înveți cîte ceva despre frunze ? Știi ceva despre ciupercile narcotice? Lady Marilyn a murit abia de cîțiva ani. Pot îndrăzni să afirm că un cărturar bătrîn, poate chiar din neamul meu, o va căuta peste patru sute de ani așa cum te caut eu pe tine ? Acum însă tu trebuie să știi mai multe despre rai decît ea. Seamănă cu unul din altarele acelea din plastic ce strălucesc în noapte? îți jur că nu mă supăr dacă da. Sînt stelele, în fond, cu adevărat mici? Poate un bătrîn cărturar să-și găsească în cele din urmă iubirea, ca să nu o mai ia la labă în fiecare seară să poată adormi? Nici măcar nu mai urăsc cărțile. Am uitat cea mai mare parte din ceea ce am citit și, la drept vorbind, ce-am citit nu mi s-a părut niciodată prea important pentru mine ori pentru lume. Prietenul meu F. obișnuia să spună în stilul lui delirant: Trebuie să învățăm să ne oprim curajoși la suprafață. Trebuie să învățăm să iubim aparențele. F. a murit într-o celulă capitonată, cu creierul putred de prea mult sex nebun. Fața i se înnegrise, asta am văzut-o cu ochii mei, și se spune că nu îi mai rămăsese mare lucru din pulă. o asistentă mi-a zis că arăta ca interiorul unui vierme. Te salut, F., prieten vechi și gălă-gios! Mă întreb dacă amintirea ta va dăinui. lar tu, Catherine Tekakwitha, dacă vrei să știi, sînt atît de uman încît sufar de constipație - răsplata unei vieți sedentare. Oare este de mirare că mi-am trimis inima sus, în mesteceni? E de mirare că un bătrin cărturar ce nu a cîștigat niciodată prea bine vrea să intre în ilustrata ta color? 2 Sînt un folclorist binecunoscut, o autoritate în materie de A...i, un trib pe care nu am de gînd să îl discreditez prin interesul meu. Mai există probabil zece A...i curați, dintre care patru ado-lescente. Nu mai trebuie decît să adaug că F. a profitat din plin de statutul meu de antropolog pentru a le-o trage la toate patru. Vechi prieten, ți-ai cîștigat dreptul. A...ii, sau mai degrabă o parte considerabilă rămasă din vechiul trib, și-au facut 10 apariția, se pare, în secolul al XV-lea. Scurta lor istorie se caracterizează printr-un șir nesfirșit de înfrîngeri. Insuși numele tribului, A..„, înseamnă cadavru în limbile tuturor triburilor înconjură-toare. Nu există nici un indiciu că acest popor nefericit ar fi cîștigat vreo bătălie, în timp ce cîntecele și legendele dușmanilor lor sînt practic un neîntrerupt urlet de victorie. Interesul meu pentru această haită de ratați îmi trădează carac-terul. Cînd împrumuta bani de la mine, F. îmi spunea adesea: Mersi, bătrîne A..„! Catherine Tekakwitha, mă asculți? 3 Catherine Tekakwitha, am venit să te salvez din mîinile iezuiților. Da, bătrînul cărturar gîn-dește în stil mare. Nu știu ce se mai spune despre tine în zilele noastre, pentru că am uitat aproape complet latina. „Que le succes couronne nos esperances, et nous verrons sur les autels, aupres des Martyrs canadiens, une Vierge iroquoise - pres des roses du martyre le lis de la virginit6." o notă a unui oarecare Ed. L., S. I.1, scrisă în august 1926. Dar ce mai contează? Nu vreau să car cu mine bătrîna-mi viață de lupte în călătoria pe care o întreprind în susul rîului Mohawk. Pace ție, Companie a lui lisus! F. spunea: un om puternic nu poate să nu iubească Biserica. Catherine Tekakwitha, ce ne pasă nouă că te-au turnat în ghips ? în prezent studiez pla-nurile unei canoe din coajă de mesteacăn. Frații 1. Societatea lui lisus. 11 tăi au uitat cum se face. Și ce dacă există o reproducere din plastic a trupușorului tău pe bordul fiecărui taxi din Montreal? Acesta nu-i un lucru rău. lubirea nu poate fi monopolizată. Există o bucățică din lisus în fiecare crucifix facut la matriță? Cred că da. Dorința este cea care schimbă lumea! Ce anume face ca partea dinspre munte a arțarului să se înroșească ? Pace vouă, fabricanți de nimicuri religioase! Voi lucrați cu material sacru! Catherine Tekakwitha, vezi cum mă las dus de val ? Cum vreau ca lumea să fie mistică și bună ? Sînt stelele, în fond, cu ade-vărat mici? Cine o să ne ducă la culcare? Ar trebui oare să-mi păstrez unghiile? Este materia sfintă? Vreau ca frizerul să-mi îngroape părul. Catherine Tekakwitha, ai început deja să lucrezi asupra mea? 4 Marie de l'Incamation, Marguerite Bourgeoys, Marie-Marguerite d'Youville, poate că m-ai excita, dacă aș reuși să ies din mine. Vreau să obțin cît mai mult. F. mărturisea că nu a auzit de vreo sfintă căreia să nu fi vrut să-i facă felul. Ce voia să zică? F., nu-mi spune că devii în sfirșit profund. F. a zis odată: Am încetat să mai fut fețe la șaisprezece ani. Remarca aceasta am provocat-o exprimîndu-mi dezgustul față de ultima lui achi-ziție, o cocoșată pe care o cunoscuse în timpul unei vizite la un orfelinat. F. mi-a vorbit în ziua aceea de parcă aș fi fost într-adevăr un năpăstuit. Ori poate că nici nu mi s-a adresat mie atunci cînd a șoptit: Cine sînt eu să refuz universul ? 12 5 Irochezii au fost botezați astfel de către francezi. Să dai nume mîncărurilor e una, să numești un popor e cu totul altceva, nu că popo-rului în chestiune i-ar păsa în prezent. lar dacă nu i-a păsat niciodată, cu atît mai rău pentru mine: sînt prea dispus să îmi asum presupusele umilințe ale popoarelor inofensive, după cum o dovedește munca mea de o viață cu A...ii. De ce mă simt atît de prost în fiecare dimineață cînd mă trezesc ? Și mă întreb dacă voi fi în stare să mă cac sau nu. Oare îmi va funcționa organismul ? îmi vor lucra măruntaiele ? Bătrîna mașinărie o fi transformat mîncarea în substanță maro ? Mai e de mirare că am săpat adevărate tunele prin biblioteci după informații despre victime ? Victime fictive! Toate victimele pe care nu le-am ucis sau nu le-am închis noi sînt victime fictive. Locuiesc într-un mic bloc. Partea de jos a casei liftului este accesibilă prin subsol. în timp ce eu eram în centru, pregătind o lucrare despre lemingi, ea s-a strecurat în casa liftului și s-a așezat acolo, ținîndu-și strins genunchii cu mîinile (sau cel puțin așa a dedus poliția din mizeria rămasă). Eu mă întorceam acasă în fiecare seară la unsprezece fară douăzeci, punctual precum Kant. lar ea avea să-mi dea o lecție, bătrîna mea soție. Tu și victimele tale fictive, zicea. Viața îi devenise cenușie în doze imperceptibile, căci, jur, chiar în seara aceea și pro-babil exact în momentul cînd se strecura în casa liftului, mi-am ridicat ochii de pe lucrarea despre lemingi și apoi i-am închis, amintindu-mi-o tînără și senină, cu soarele jucîndu-i prin păr în timp 13 ce mi-o sugea într-o canoe pe Lacul Orford. Numai noi locuiam la subsol, numai noi comandam micul lift pînă în adîncimile aceleă. Atîta doar că lecția ei nu a servit nimănui sau, în orice caz, nu lecția la care se gîndise. Treaba murdară a făcut-o un băiat de la Bar-B-Q ce livra mîncare la domiciliu și care a citit greșit numerele de pe o pungă de hîrtie călduță. Edith! F. a stat în noaptea aceea cu mine. La patru dimineața mi-a mărturisit că se culcase cu Edith de cinci sau de șase ori de-a lungul celor douăzeci de ani de cînd o cunoștea. Cnlmea ironiei! Am comandat pui din același loc și, cu degetele unsuroase și sosul picurînd pe linoleum, am discutat despre biata mea soție strivită. De cinci sau de șase ori, din pură prietenie. Puteam oare să rămîn undeva la înălțime, pe muntele sfint al experienței, la mare distanță, și să aprob printr-o delicată înclinare a capului meu de chinez mica lor iubire ? Ce rău li se facuse stelelor ? Futălău nenorocit, i-am zis, de cîte ori, de cinci sau de șase? Ah, zîmbi F., durerea ne face exacți! Deci, ca să se știe: irochezii, frații Catherinei Tekakwitha, și-au primit numele de la francezi. Ei își spuneau Hodenosaunee, ceea ce înseamnă Poporul Casei Lungi. Și dăduseră o nouă dimensiune conversației. își încheiau fiecare alocuțiune cu hiro, cuvînt care înseamnă „precum am zis". Astfel, fiecare individ își asuma întreaga responsabilitate pentru că a deranjat murmurul nearticulat al sferelor. Lui hiro îi mai adăugau cuvîntul koue, un strigăt de bucurie sau de suferință, în funcție de modul în care era rostit: cîntat sau urlat- Astfel încercau să străpungă vălul misterios care îi desparte pe toți cei ce vorbesc: la sfirșitul fiecărei rostiri, vorbitorul se dădea înapoi, cum ar veni, și încerca să îi traducă 14 interlocutorului vorbele sale, să submineze intelectul înșelător cu ajutorul zgomotului emoției adevărate. Catherine Tekakwitha, vorbește-mi în Hiro-Koue. Nu am nici un drept să mă simt deranjat de ceea ce le spun iezuiții sclavilor, dar în răcoroasa noapte laurențiană spre care mă duc cercetările mele, cînd vom fi înfășurați în racheta noastră din coajă de mesteacăn, uniți în străvechiul stil trainic, came și spirit, și dnd îți voi pune vechea mea întrebare: sînt stelele, în fond, cu adevărat mici, oh, Catherine Tekakwitha, să-mi răspunzi în Hiro-Koue. In noaptea aceea m-am certat cu F. ore în șir. Nu ne-am dat seama cînd s-a făcut dimineață, deoarece singura fereastră a apartamentului acela mizerabil dădea în coloana de aerisire. — Futălău nenorocit, de cîte ori, de cinci sau de șase? — Ah, durerea ne face exacți! — De cinci sau de șase, de cinci sau de șase, de cinci sau de șase? — Ascultă, prietene, liftul merge din nou. — Ascultă, F., nu-mi mai servi căcaturile tale mistice. — De șapte ori. — Cu Edith, de șapte ori? — Corect. — Și încercai să mă menajezi cu o minciună intenționată ? — Corect. — Și chiar numărul șapte ar putea fi o alegere intenționată. — Corect. — Dar voiai să mă menajezi, nu-i așa ? Oh, F., tu crezi că voi învăța vreodată să deosebesc diaman-tele binelui de tot rahatul ăsta? 15 — Totul e de diamant. — Fir-ai al dracului, futălău nenorocit de neveste, răspimsul tău nu mă consolează. Distrugi totul cu aerele tale de sfint. E-o dimineață proastă. lar soția mea nu poate fi înmormîntată în halul în care e. Or s-o îndrepte în vreun spital împuțit de păpuși. Cum o să mă simt în lift cînd o să plec spre bibliotecă? Nu-mi servi rahatul ăsta cu „totul e de diamant", băga-ți-l-ai în găoaza ta ocultă. Ajută-ți prietenul, nu-i fute nevasta! Și astfel conversația noastră s-a prelungit pînă în orele dimineții pe care n-am simțit-o. El o ținea tot pe ideea cu diamantul. Catherine Tekakwitha, voiam să-l cred. Am vorbit pînă la epuizare și ne-am luat-o reciproc la labă, așa cum faceam cînd eram copii în ceea ce acum e centrul orașului, dar care a fost odată pădure. 6 F. vorbea foarte mult despre indieni și o făcea într-un mod enervant de superficial. Din cîte știu, nu avea nici un fel de pregătire în domeniu, în afară de o cunoaștere disprețuitoare și vagă a cărților mele, exploatarea sexuală a celor patru adolescente A...e și faptul că văzuse aproximativ o mie de westemuri hollywoodiene. îi compara pe indieni cu grecii antici, sugerînd că ar avea similitudini de caracter și că ar împărtăși convin-gerea comună că fiecare talent trebuie să se pună în lumină în luptă, pasiunea pentru lupta corp la corp, incapacitatea funciară de a fi uniți pentru o perioadă oarecare de timp, dăruirea absolută față de ideea de competiție și față de virtutea ambiției. Nici una dintre adolescentele 16 A.-.ilor nu a ajuns la orgasm, ceea ce, zicea el, caracteriza probabil pesimismul sexual al între-gului trib, trăgînd concluzia că toate celelalte indience aveau orgasm. Nu l-am putut contrazice. Este adevărat că A...ii păreau să prezinte nega-tivul perfect al imaginii indienilor. Eram puțin gelos pe el pentru această deducție. Cunoștințele sale asupra Greciei antice se bazau în întregime pe un poem de Edgar Allan Poe, cîteva contacte homosexuale cu diverși proprietari de restaurante (mînca gratis la aproape toate bufetele din oraș) și o reproducere din ghips a Acropolei, pe care, dintr-un motiv oarecare, o dăduse cu ojă roșie. Voise să folosească ojă transparentă ca strat pro-tector, dar la magazin cedase dispoziției sale flamboaiante cînd se văzuse în fața armatei de eșantioane colorate, aliniate pe fortificațiile de carton precum poliția canadiană călare. Alese o culoare numită Dorință tibetană, nume care l-a amuzat, deoarece, susținea el, era o contradicție în termeni. Și-a petrecut toată noaptea vopsind modelul de ghips. Am stat lîngă el în timp ce lucra. Fredona fragmente din The Great Pretender, un cîntec ce avea să revoluționeze muzica vre-murilor noastre. Nu-mi puteam dezlipi ochii de pe mica pensulă pe care o mînuia atît de fericit. Trecerea de la alb la roșu vîscos, coloană după coloană, o transfuzie de sînge în degetele decrepite si sfărîmicioase alc micului monument. F. zicînd: Imi port inima ca pe o coroană. Și astfel dispă-rură metopele, triglifele și alte astfel de denumiri încîlcite semnificînd puritatea, iar templul palid și altarul distrus dispărură sub luciul stacojiu. F. îmi spuse: Poftim, prietene, termină tu cariatidele. Am luat pensula, simțindu-mă un fel de Cliton după Temistocles. F. cînta: Ohohohoho, sînt marele pretendent și-s astfel creat să pretind ne-ncetat 17 și așa mai departe — un cîntec bătător la ochi în condițiile date, dar nu nepotrivit. F. spunea adesea: Să nu treci niciodată cu vederea eviden-țele. Cît eram de fericiți! De ce mi-aș reține această exclamație ? Nu mai fusesem atît de fericit dinainte de pubertate. Cît de aproape am fost, ceva mai devreme în acest paragraf, să trădez acea noapte fericită! Nu, nu voi face asta! După ce am acoperit fiecare centimetru pătrat al acelui os de ghips, F. l-a așezat pe o masă de jucat cărți, în fața ferestrei. Soarele tocmai răsărea de după acoperișul ca un ferăstrău al fabricii de alături. Fereastra era trandafirie, iar opera noastră încă neuscată complet strălucea ca un rubin uriaș, ca o bijuterie fantastică! Părea leagănul complicat al tuturor celor cîtorva nobile sentimente pieritoare pe care am reușit să le păstrez și, de asemenea, locul sigur unde să le pot lăsa. F. se întinse pe covor, pe burtă, cu bărbia în pumni, uitîndu-se la acropola roșie și la dimineața dulce de dincolo de ea. Mi-a făcut semn să vin lîngă el. Privește-o de aici, zise, mijește-ți puțin ochii. Am facut ce mi-a cerut, mi-am îngustat ochii și... aceasta izbucni într-un superb foc rece, trimițînd raze în toate direcțiile (mai puțin în jos, unde se afla masa de cărți). Nu plînge, îmi spuse F., și am început să discutăm. — Așa trebuie să fi apărut și în ochii lor în diminețile cînd se uitau în sus la ea. — Vechii atenieni, am șoptit- — Nu, spuse F., vechii indieni, pieile roșii. — Dar au avut așa ceva, au construit indienii vreo acropolă ? l-am întrebat eu, uitînd, se pare, cu fiecare mișcare a pensulei, tot ceea ce știusem yreodată, iar acum fiind gata să cred orice. Spune-mi, F., au avut indienii așa ceva? — Nu știu. 18 — Atunci ce tot vorbești ? încerci să-ți bațijoc de mine? — întinde-te și nu te enerva. Disciplinează-te. Nu ești fericit? —Nu. — De ce te-ai lăsat jefuit ? — F, tu strici totul. Era o dimineață atît de plăcută. — De ce te-ai lăsat jefuit ? — De ce încerci mereu să mă umilești ? l-am întrebat atît de solemn încît m-am speriat de mine. El se ridică în picioare și acoperi modelul cu husa de plastic a unei mașini de scris Remington. Făcu acest lucru atît de blînd, cu un fel de durere, încît mi-am dat seama pentru prima oară că F. suferă, dar nu am înțeles de ce. — Aproape că începusem o conversație perfectă, zise F. în timp ce pomi știrile de la ora șase. Dădu radioul foarte tare și începu să strige dezlănțuit pe fondul vocii comentatorului ce recita o listă de dezastre: Du-te, du-te, oh, Corabie a Statului, accidente rutiere, nașteri, Berlin, trata-mente contra cancerului! Ascultă, prietene, ascultă prezentul, clipa de față ne împresoară, vopsită ca o țintă în roșu, alb și albastru. Zboară ca o săgeată aruncată drept la țintă, într-o cîrciumă soioasă. Golește-ți memoria și ascultă focul din jurul tău. Nu-ți uita memoria, las-o să existe, prețioasă, undeva, în toate culorile de care are nevoie, dar într-un alt loc, înalță-ți memoria pe Corabia Statului ca pe un steag pirateresc și țintește cu tine drept în prezentul clinchetitor. Știi cum să faci asta ? Știi cum poți vedea acro-pola cu ochii indienilor care nu au avut niciodată așa ceva? Fute o sfintă, asta să faci, caută o sfintuliță și fute-o de mai multe ori în vreun colț 19 plăcut de rai, dă buzna în altarul ei de plastic, locuiește-i medalionul în care-i încrustată, fute-o pînă începe să cînte ca o cutie muzicală, pînă cînd luminile monumentului se aprind gratis, caută o mică impostoare cu aer de sfintă ca Tereza ori Catherine Tekakwitha ori Lesbia, neatinsă de pulă, dar care lenevește ziua-ntreagă într-un poem de ciocolată, caută o astfel de pizdă stranie și imposibilă și fute-o pe viață și pe moarte, împroșcînd cu sperină de-a latul cerului, fute-o pe lună cu o clepsidră de oțel în curu-ți, încurcă-te m faldurile-i diafane, soarbe-i secrețiile inexis-tente, cîine lipăind în eter, apoi coboară pe acest pămînt gras și bate-l în lung și-n lat cu pantofii tăi de piatră, încasează o bătaie zdravănă de la o țintă fugară, primește loviturile absurde una după alta, un pumn în creier, o izbitură-n inimă, un șut în scrot, ajutor! ajutor! e vremea mea, secunda mea, așchia mea din copacul de căcat al gloriei, poliția, pompierii! priviți circulația fericirii și a crimei, căci strălucește desenată în pastel precum trandafmul acropolei! Și tot așa. N-aș putea spera să notez nici măcar jumătate din lucrurile pe care le-a spus. Delira ca un nebun, împroșcînd cu salivă tot la al doilea cuvînt. Cred că boala deja începuse să-i macine creierul, căci așa a și murit cîțiva ani mai tîrziu, delirînd. Ce noapte! Și ce dulce pare cearta noastră acum, privind retrospectiv - doi bărbați în toată firea întinși pe jos! Ce noapte perfectă! Jur că încă îi mai simt căldura, iar ceea ce a facut cu Edith nu mai are nici o impor-tanță, chiar așa, îi cunun în patul lor nelegiuit, cu sufletul deschis proclam dreptul real al fiecărui bărbat și al fiecărei femei la nopțile lor sumbre de mozoleală, care sînt și așa destul de rare și împotriva cărora conspiră prea multe legi. Numai 20 de-aș putea trăi din această perspectivă. Ce repede vin și pleacă amintirile mele despre F., nopțile de camaraderie, scările urcate și imaginile fericite ale mecanismului uman în simplitatea sa. Și ce repede reapare sentimentul acela meschin, forma aceea josnică de proprietate, ocuparea și apoi tirania posesivă asupra a vreo șase centimetri pătrați de carne umană, pizda soției. 7 Irochezii au fost cît pe-aci să iasă învingători. Cei trei dușmani principali ai lor erau huronii, algonchinii și francezii. „La Nouvelle-France se va perdre si elle n'est fortement et promptement secourue." Astfel scria părintele Vimont, Superieur de Quebec, în 1641. Uuup! Uuup! Amintiți-vă din filme. Irochezii erau o confederație formată din cinci triburi, răspîndite între rîul Hudson și lacul Erie. Mergînd de la est spre vest, avem anierii (cărora englezii le spuneau mahoci), oneioții, onontaghezii, goyochezii (sau goyoghezii) și tsonontuanii. Mahocii (cărora francezii le spuneau anieri) ocupau un teritoriu situat între regiunea supe-rioară a rîului Hudson, lacul George, lacul Champlain și rîul Richelieu (numit mai întîi Rîul Irochez). Catherine Tekakwitha era indiancă mahoc și se născuse în 1656. Și-a petrecut douăzeci și unu de ani din viață printre mahoci, pe malurile rîului Mohawk, ca o veritabilă doamnă mahocă. Irochezii numărau douăzeci și cinci de mii de suflete. Pe cîmpul de luptă puteau aduce două mii cinci sute de războinici, adică zece la sută din confederație. Dintre aceștia, doar 21 cinci sau șase sute erau mahoci, deosebit de cruzi însă, și asta nu-i tot, mai aveau și arme de foc luate de la olandezii din fortul Orange (Albany) în schimbul blănurilor. Sînt mîndru că ea, Catherine Tekakwitha, era sau este mahocă. Frații săi probabil că descind direct din acele filme alb-negru lipsite de compromisuri, dinainte ca westernurile să devină filme psihologice. în clipa asta simt față de ea ceea ce mulți dintre cititorii mei trebuie că simt pentru negresele drăguțe ce stau vizavi de ei în metrou, cu picioarele lor subțiri și pietroase țîșnind în jos din cine știe ce secrete1 roz. Mulți dintre cititorii mei nu vor afla mciodată aceste secrete. E drept oare? Dar sulele viorii, necunoscute atîtor americance? Dezbră-cați-vă, dezbrăcați-vă, vreau să strig, haideți să ne privim unii pe ceilalți! Să ne facem educație ! F. spunea: La douăzeci și opt de ani (da, prietene, atît de mult a durat) am încetat să mai fut culori. Catherine Tekakwitha, sper că ești creolă. Aș vrea să simt iz de came crudă și de sînge de alb în părul tău gros și negru. Sau o fi fost îngropat la Vatican, în subteranele pieptenilor ascunși ? într-o seară, în cel de-al șaptelea an de căsnicie, Edith s-a dat pe tot corpul cu o chestie grasă de un roșu închis, cumpărată de la un magazin cu articole pentru teatre. Și-a aplicat-o cu un tub. Era ora unsprezece fară douăzeci de minute, mă întorceam de la bibliotecă și am dat peste ea goală pușcă în mijlocul camerei: o surpriză sexuală pentru bătrînul ei soț. îmi întinse tubul spunînd: hai să fim alții. înțelegînd, cred, prin asta, alt fel de a săruta, de a mesteca, de a suge și de a ne zbengui. E o prostie, mi-a zis cu voce inegală, dar 1. Vicfona's Secret - marcă de lenjerie intimă pentru femei. 22 hai să fim alții. De ce să-i minimalizez intențiile ? Poate voia să spună: Hai cu mine într-o nouă călătorie, o călătorie m care numai străinii pot pleca și pe care o să ne-o amintim cînd vom redeveni noi înșine și astfel să nu mai fim nici-odată propriu-zis noi înșine. Poate că se gîndea la vreun loc pe care voise dintotdeauna să-l vadă, așa cum eu îmi imaginez un rîu nordic, o noapte curată și luminoasă ca pietrele de rîu pentru călătoria mea supremă cu Catherine Tekakwitha. Ar fi trebuit să plec cu Edith. Ar fi trebuit să ies din hainele mele și să pășesc în travestiul unsuros. De ce oare n-ii se scoală abia acum, după atîția ani, cînd mă gîndesc cum stătea acolo, vopsită atît de absurd, cu sînii vineții și aducînd la față cu Al Jolson1 ? De ce îmi simt abia acum sîngele înfierbîntîndu-se inutil ? Am privit tubul cu dis-preț. Du-te și spală-te, i-am spus. Am ascultat cum se bălăcea, gîndindu-mă la gustarea noastră de la miezul nopții. Meschina mea victorie îmi facuse poftă de mîncare. 8 o mulțime de preoți au fost omorîți, mîncați și așa mai departe. Micmaci, abenachezi, monta-niezi, attikameghezi, huroni - Compania lui lisus le-a tras-o la toți. Pun pariu că pădurile erau plinc de spermă. Dar nu și irochezilor, aceștia mîncau inimi de preoți. Mă întreb cum or fi fost la gust. F. povestea că o dată a mîncat o inimă crudă de oaie. Lui Edith îi plăcea creierul. Rene Goupil a încasat-o pe 29 septembrie 1642, prima 1. Al Jolson - cîntăreț de culoare. victimă în straie lungi și negre a mahocilor. Mmm, gustos. Părintele Jogues a căzut sub „securea barbarilor" pe 18 octombrie 1646. Totul stă scris negru pe alb. Bisericii îi plac astfel de detalii. Și mie. Uite-i pe îngerașii grăsulii, cu poponețelc lor de homo. Uite-i și pe indieni. Uite-o pe Catherine Tekakwitha zece ani mai tîrziu, un crin răsărit din pămîntul stropit de Grădinar cu sîngele marti-rilor. F., mi-ai distrus viața cu experimentele tale. Ai mîncat o inimă crudă de oaie, ai mîncat coajă de copac, o dată ai mîncat căcat. Cum mai pot eu trăi în lume alături de aventurile tale afurisite ? F. mi-a spus cîndva: Nu există nimic mai deprimant decît excentricitatea unui con-temporan- Catherine era țestoasă, clanul cel mai ales al mahocilor. Va fi o călătorie lungă, dar vom învinge. Tatăl său era irochez, o javră, se pare. Mama era creștină algonchină, botezată și educată în Three-Rivers, care este un tîrg infect pentru o indiancă (mi-a spus asta recent o tînără abenacheză care a făcut școala acolo). In urma unui raid irochez, a fost luată prizonieră, asta fiind probabil tăvăleala vieții ei. Ajutor, salvați-mi limba proastă! Unde-i limba mea iscusită ? Nu acesta-i rostul meu, să vorbesc despre Dumnezeu ? A ajuns sclava unui viteaz irochez și avea o limbă înnebunitoare sau cam așa ceva, pentru că băr-batul a luat-o de nevastă, cînd ar fi putut să facă ce voia cu ea. A fost acceptată de trib și, din acea zi, s-a bucurat de toate drepturile unei țestoase. Se menționează că se ruga neîncetat. Glî, glî, Dumnezeule, aaahhh, pîrț, împinge, Doarone Dumnezeule, sleorp, flarhh, glampf, hîc, haaa, zzzzz, hrrrrr, lisuse — trebuie să-i fi facut bărba-tului ei viața un iad. 24 9 F. mi-a spus: Nu face conexiuni! Mi-a strigat asta în timp ce îmi examina sula umedă, cu vreo douăzeci de ani în urmă. Nu știu ce-o fi văzut în ochii mei leșinați, poate sclipirea unei false înțe-legeri universale. Uneori, după ce ejaculez sau puțin înainte de a adormi, mintea pare să îmi iasă din cap și s-o apuce pe o cărare de lățimea firului de ață și de culoarea nopții. Mintea mea zboară tot mai departe de-a lungul acestei șosele înguste, mînată de curiozitate, strălucind de acceptare, tot mai departe, ca un cîrlig cu pene, aruncat cu măiestrie și înfipt adînc în lumina de deasupra pîrîului. Undeva, unde eu nu pot ajunge și unde nu mai am control, cîrligul se îndreaptă și devine suliță, sulița se scurtează și devine ac, iar acul coase lumea la un loc. Coase pielea de schelet și rujul de o buză, pe Edith de vopseaua-i unsuroasă, ghernuindu-se (atîta timp cît eu, această carte sau vreun ochi etem își va mai aminti) în subsolul nostru neluminat, coase eșarfe de munte, străpunge totul ca un fir neabătut de sînge, tunelul umplîndu-se de un mesaj iiniștitor, superba cunoaștere a unității. Toate lucrurile disparate ale lumii, aripile diferite ale paradoxului, fețele de monedă ale problemelor, întrebările însoțind ruperea petalelor, conștiința de forma foarfecelor, toate polaritățile, obiectele și imaginile lor și lucrurile ce nu lasă umbră și exploziile zilnice de pe stradă, o față și apoi cealaltă, o casă și durerea de dinți, exploziile ce poartă doar nume diferite, pe toate le străpunge acnl meu, iar eu însumi, fanteziile mele lacome, 25 tot ceea ce a existat și există, sîntem parte dintr-un colier de o incomparabilă frumusețe și lipsă de sens. Nu face conexiuni, îmi strigase F. Dacă trebuie, așază lucrurile unul lîngă altul în tabelul tău arborescent, dar nu face cone-xiuni! Revino-ți, strigă F., trăgînd de scula mea moale ca de o funie de clopot, scuturînd-o așa cum scutură o gazdă clopoțelul pentru a se aduce felul următor. Nu te lăsa prostit, strigă el. Acum douăzeci de ani, după cum spuneam. In prezent fac doar speculații asupra motivului care a dus la ieșirea aceea a lui, poate vreun surîs de acceptare universală, absolut dezagreabil pe fața unui tînăr. In aceeași după-amiază, F. mi-a spus una din minciunile sale cele mai gogonate. — Prietene, mi-a zis F., nu trebuie să te simți vinovat pentru ce s-a întîmplat. — Ce s-a întîmplat? — Știi, faptul că ne-am supt-o unul altuia, că ne-am uitat la filme, că am folosit vaselină, că i-am tras-o cîinelui, că am chiulit de la orele de educație politică, că ne-am tras-o sub braț. — Dar nu mă simt deloc vinovat. — Ba da. Dar nu e cazul. Vezi tu, asta nu e deloc homosexualitate. — o, F., las-o baltă. „Homosexualitate" e doar un cuvînt. — De asta îți și spun, prietene. Trăiești într-o lume de cuvinte. De aceea mă milostivesc să-ți zic asta. — lar încerci să ne strici seara? — Ascultă-mă, biet A...! — Tu te simți vinovat, F. Al naibii de vinovat. , Tu ești cel vinovat. — Ha, ha, ha, ha, ha. 26 — Știu ce vrei să faci, F. Vrei să ne strici seara. Nu ești mulțumit cu cîteva orgasme cinstite și cu un tras ca lumea în cur. — Gata, prietene, m-ai convins. Mor copleșit de vină. o să tac din gură. — Ce voiai să spui? — o găselniță a vinovatului meu sentiment de vinovăție. — Acum hai, spune-mi, dacă tot ai început. —Nu. — Spune-mi, F., pentru numele lui Dumnezeu, acum doar discutăm! —Nu. — Fir-ai al dracului, F., încerci să ne strici seara! — Ești jalnic. De asta nu trebuie să faci cone-xiuni, conexiunile tale ar fi jalnice. Evreii le interziceau tinerilor să studieze Cabala. Cone- xiunile ar trebni interzise cetățenilor sub șaptezeci de ani. — Spune-mi, te rog. — Nu trebuie să te simți vinovat de asta, pentru că nu e o relație propriu-zis homosexuală. — Știu că nu e, eu... — Taci. Nu este o relație propriu-zis homo-sexuală, pentru că eu nu sînt propriu-zis bărbat. Adevărul este că am făcut o operație de schimbare de sex, eram fetiță. — Nimeni nu-i perfect. — Taci, taci! E obositor să faci muncă de caritate. M-am născut fetiță, am mers la școală ca fetiță, îmbrăcată cu o tunică albastră cu un mic blazon brodat în partea din față. — F., eu nu sînt unul din băieții care îți fac pantofn. întîmplător, te cunosc foarte bine. Am locuit pe aceeași stradă, am mers împreună la școală, am fost în aceeași clasă și te-am văzut de un milion de ori la duș după ora de sport. Cînd mergeam la școală erai băiat. Ne-am jucat de-a doctorul în pădure. Ce rost are toată chestia asta ? — Așa refuză cel flămînd hrana. — Urăsc felul în care încerci să strici totul. Am pus capăt certei doar pentru că am observat că era aproape opt și riscam să pierdem cele două filme din program. Cum am mai gustat filmele din seara aceea! De ce mă simțeam atît de ușor? De ce aveam un sentiment de camara-derie atît de profund alături de F. ? Mergînd spre casă prin zăpadă, viitorul păru să mă facă să mă deschid: am hotărît să renunț la cercetările mele asupra A-.ilor, a căror istorie catastrofală încă nu-mi era clară. Nu știam ce vreau să fac, dar asta nu mă deranja, eram conștient că viitorul avea să fie plin de invitații, asemenea calen-darului unui președinte. Frigul, care pînă atunci îmi îngheța coaiele bocnă în fiecare iamă, mă învioră în noaptea aceea, iar creierul meu, pentru care am avut întotdeauna prea puțin respect, părea compus din formațiuni cristaline, ca o fur-tună de fulgi, umplîndu-mi viața cu imagini de curcubeu. Lucrurile însă nu s-au petrecut așa. A...ii și-au găsit în mine purtătorul de cuvînt, iar viitorul a secat ca o țîță bătrînă. Care a fost rolul lui F. în noaptea aceea minunată? Făcuse ceva ce a deschis niște uși pe care eu le-am trîntit apoi la loc ? A încercat să-mi spună ceva. lar eu încă nu înțeleg ce. E drept să nu înțeleg? De ce a trebuit să mă potcovesc cu un astfel de prieten obtuz ? Viața mea ar fi putut fi complet diferită. Poate nu m-aș fi căsătorit niciodată cu Edith, care, mărturisesc acum, era o A...! 28 10 întotdeauna mi-am dorit să fiu iubit de Partidul Comunist și de Mama Biserică. Mi-am dorit să trăiesc într-un cîntec folk, precum Joe Hill1. Mi-am dorit să plîng pentru nevinovații pe care bomba mea avea să-i schilodească. Mi-am dorit să-i mulțumesc țăranului tată de familie ce ne-a hrănit cînd eram fugari. Mi-am dorit să am mîneca dreaptă a cămășii îndoită la jumătate, iar oamenii să zîmbească atunci cînd salut cu mîna care nu trebuie. Mi-am dorit să fiu împo-triva bogătașilor, chiar dacă unii dintre ei l-au citit pe Dante: înainte de-a fi omorît, unul dintre ei avea să afle că și eu l-am citit. Mi-am dorit ca portretul meu să fie purtat în Pekin, cu un poem caligrafiat în josul umărului. Mi-am dorit să zîmbesc dogmei și totuși să mă sacrific luptînd împotriva ei. Mi-am dorit să înfrunt mașinăriile Broadway-ului. Mi-am dorit ca Fifth Avenue să-și amintească de potecile sale indiene. Mi-am dorit să vin dintr-un oraș minier, cu apucături grosolane și convingeri primite de la un unchi ateu și bețiv, rușinea familiei. Mi-am dorit să traversez America într-un tren închis, să fiu singurul alb pe care negrii îl vor accepta la conferința de pace. Mi-am dorit să particip la cocteiluri purtînd o mitralieră. Mi-am dorit să-i spun unei vechi prietene, care e oripilată de metodele mele, că revoluțiile nu sînt niște mese festive, că nu poți 1. Joe Hill sau Joseph Hillstrom (1879?-l915) -sindicalist și textier american, acuzat de crimă și executat în Utah. 29 alege ce-ți place, și apoi să-i văd rochia argintie de seară umezindu-i-se în față. Mi-am dorit să lupt împotriva preluării puterii de către poliția secretă, dar din interiorul partidului. Mi-am dorit ca o bătrînă ce și-a pierdut fiii să mă menționeze în rugăciunile ei dintr-o biserică de lut, iar asta s-o aflu chiar de la fiii ei. Mi-am dorit să-mi fac cruce cînd aud cuvinte murdare. Mi-am dorit să tolerez rămășițele păgîne în ritualurile sătești, pledînd împotriva Curiei. Mi-am dorit să mă ocup de afaceri imobiliare secrete, ca agent al unor miliardari anonimi și fără vîrstă. Mi-am dorit să scriu frumos despre evrei. Mi-am dorit să fiu împușcat printre basci pentru că am dus Trupul pe cîmpul de luptă împotriva lui Franco. Mi-am dorit să predic despre căsătorie din amvonul de necucerit al virginității, fixînd părul negru de pe picioarele mireselor. Mi-am dorit să scriu o scurtă lucrare despre măsurile anticoncepționale într-o engleză foarte simplă, o broșură care să fie vîndută în foaiere și să fie ilustrată cu desene în două culori reprezentînd stele căzătoare și etemitatea. Mi-am dorit să interzic pentru o vreme dansul. Mi-am dorit să fiu un preot toxicoman care înre-gistrează un disc la casa Folkways. Mi-am dorit să fiu strămutat pe motive politice. Tocmai am descoperit că o revistă pentru femei l-a mituit cu o sumă imensă pe cardinalul...... confesorul meu s-a dat la mine, am văzut cum au fost trădați țăranii din necesitate, clopotele însă bat în seara aceasta, e o nouă seară în lumea lui Dumnezeu și sînt multe guri de hrănit, mulți genunchi ce tînjesc să se îndoaie, iar eu urc scările tocite în hermina mea zdrențuită. 30 11 Trebuie să ne facem o idee clară despre cum arătau casele lungi ale irochezilor. Lungimea: între o sută și o sută cincizeci de picioare. Inălți-mea și lățimea: douăzeci și cinci de picioare. Bîrne laterale susțineau un acoperiș facut din bucăți mari de scoarță de cedru, frasin, ulm sau pin. Nu aveau ferestre sau coșuri, doar cîte o ușă la fiecare capăt. Prin niște găuri din acoperiș intra lumina și ieșea fumul. Cîteva focuri în fiecare casă, patru familii la un foc. Familii dispuse de-a lungul unui coridor ce se întindea pe toată lungimea casei. „La maniere dont les familles se groupent dans les cabanes n'est pas pour entraver le libertinage." Astfel scria părintele Edouard Lecompte, S.L, în 193o, stîmindu-ne apetitul sexual în stilul expert al celor din Compania sa. Aranjamentul interior al caselor lungi făcea prea puțin pentru „a împiedica licențiozitatea". Ce se întîmpla oare în acel tunel întunecat ? Catherine Tekakwitha, ce ți-a fost dat să vezi cu ochii tăi ieșiți din orbite? Ce secreții se amestecau pe blănurile de urs ? Era mai rău decît la cinema ? F. spunea: Atmosfera de cinematograf este mariajul noctum dintre o închisoare pentru băr-bați și una pentru femei. Deținuții nu știu nimic... doar cărămizile și porțile se împreunează, uniunea mistică se consumă în sistemul de ventilație, mirosurile se absorb unul pe celălalt. Observația trăsnită a lui F. coincide cu ceea ce mi-a povestit un cleric. Acesta zicea că duminica dimineața mirosul de spermă atîma greu ca nn nor deasupra bărbaților adunați în capela închisorii din Bordeaux. Cinematograful modem de artă, facut 31 din beton și pluș, e o glumă, ceea ce, după cum spunea F., e pur și simplu moartea emoției. Nici urmă de mariaj între aceste ziduri rigide, toată lumea stă pe propriile organe genitale, căci: pe marele ecran - organe argintii. Redați-ne sexul ascuns! Să se înalțe sulele din nou, să se răsu-cească precum iedera în jurul razei aurii a proiectorului, iar pizdele să caște sub mănuși și pungi cu dulciuri și nici un sîn dezgolit pentru o clipă să nu ispitească rufele murdare ale vieților noastre cotidiene în palatul filmelor, mortal ca un semnal de radar, și nici un futai neorealist patentat să nu își lase faldurile impenetrabile ale posibilității între spectatori! In casa lungă și întunecoasă a imaginației mele, să schimb neveste și să dau peste tine, Catherine Tekakwitha, bătrînă de trei sute de ani, înmiresmată ca un lăstar de mesteacăn, indiferent ce ți-au făcut preoții sau ciuma. 12 Ciurna! Ciuma! Imi invadează paginile stu-diului. Biroul meu este dintr-o dată contagios. Erecția mi se prăbușește ca într-un film futurist de Walt Disney înfațișînd turnul înclinat din Pisa pe fond muzical de timpane și uși scîrțîind. Imi deschid în grabă fermoarul și prin șliț mi se revarsă praf și moloz. Doar o erecție poate duce la Tine, știu pentru că am pierdut totul în colbul acesta. Ciumă printre mahoci! A izbucnit în 166o, făcînd ravagii de-a lungul rîului Mohawk, lovind satele indiene Gandaouague, Gandagoron și Tionnontoguen asemenea unui incendiu alimentat de vînt, și a ajuns la Ossernenon, unde trăia Catherine Tekakwitha, în vîrstă de patru ani. Cad 32 răpuși războinicul său tată și mama sa creștină, croncănindu-și ultima confesiune, se duce și fra-tele mai mic, cu puțulica inutilă pe veci, ca un apendice. Din această familie damnată, ameste-cată, a supraviețuit doar Catherine Tekakwitha, avînd prețul salvării dăltuit pe față. Catherine Tekakwitha nu e frumoasă! îmi vine să las baltă cărțile și visele mele. Nu vreau să fut un porc. Am dreptul să tînjesc după coșuri și ciupituri de vărsat ? Aș ieși să mă plimb în parc, să privesc picioarele prelungi ale copiilor americani. Ce mă ține aici cînd liliacul crește afară pentru toată lumea ? Mă poate F. învăța ceva ? Acesta spunea că la șaisprezece ani a încetat să mai fută fețe. Edith era adorabilă cînd am întîlnit-o prima oară în hotelul unde lucra ca manichiuristă. Avea părul negru, lung și neted, de moliciunea bumbacului mai degrabă decît a mătăsii. Ochii îi erau negri, un negru dens, fară adîncime, ce nu lăsa să se distingă nimic (cu una sau două excepții), ca ochelarii aceia de soare cu lentile în care te vezi ca într-o oglindă. De fapt, obișnuia să poarte tipul acesta de ochelari. Avea buzele nu prea cămoase, dar foarte moi. Sărutările sale erau imprecise, oarecum nedefinite, ca și cînd gura nu se putea hotărî unde să se așeze. îmi aluneca pe trup ca un începător pe patine cu rotile. Mereu speram că gura i se va fixa perfect undeva și că își va găsi locul în extazul meu, ea însă aluneca mai departe după ce stătea o vreme cocoțată acolo, însă prea puțin, în căutare de echi-libru și nimic altceva, purtată nu de pasiune, ci alunecînd pe o coajă de banană. Numai Dumnezeu știe ce ar avea F. de spus despre asta, fir-ar el al dracului. N-aș fi putut suporta să descopăr că la el zăbovea. Rămîi, rămîi acolo, voiam să-i strig în aerul dens al subsolului, întoarce-te, întoarce-te, nu vezi încotro arată pielea mea toată ? Dar ea aluneca mai departe, în sus pe purcelușii în scară ai degetelor de la picioare, un salt apoi în urechea mea, în timp ce bărbăția mă durea ca un tum de radio înnebunit, vino înapoi, vino înapoi, un plonjon în ochi, pe care îl sugea prea tare (amintindu-mi că îi place creierul), nu acolo, nu acolo, trecînd razant peste părul de pe piept ca un pescăruș peste stropii de apă, întoarce-te la Capistrano, îmi cînta măciulia, pînă la rotulă, un deșert de senzații, explorîndu-mi rotula atît de atent de parcă ar fl ascuns o încuietoare de medalion pe care limba ei ar fi putut-o deschide brusc, enervantă irosire a limbii, coborînd acum de-a lungul coastelor ca rufele pe scîndura de spălat, gura ei vrea să mă întorc pe burtă ca să își poată da drumul la vale asemenea unui montagne russe de-a lungul șirei spinării sau mai știu eu ce, nu, n-o să mă întorc și n-o să-mi îngrop speranța, mai jos, mai jos, întoarce-te, întoarce-te, nu, n-o s-o pliez pe burtă ca pe un pat de campanie, Edith, Edith, lasă unele lucruri să se petreacă în rai, nu mă face să ți-o spun!... Nu m-am gîndit că toate acestea își vor face loc în pregătirile mele. îmi vine foarte greu să te curtez, Catherine Tekakwitha, cu fața ciupită de vărsat și curiozitatea-ți insațiabilă. Cîte o limbă din cînd în cînd, scurte încoronări calde, im guler ocazional din hermina dinților, apoi imediat dizgrația, ca și cînd arhiepiscopul și-ar fi dat deodată seama că l-a încoronat pe fiul care nu trebuie, saliva rece ca un țurțure uscîndu-se după retragerea ei și membrul acesta al meu rigid ca o bară de poartă, deznădăjduit ca un stîlp de sare pe cale să se prăbușească, gata în cele din urmă să petreacă o noapte singuratică în mîinile mele, Edith. I-am împărtășit problema mea lui F. 34 — Te ascult cu invidie, mi-a zis F. Nu-ți dai seama că ești iubit? — Dar vreau să mă iubească în felul meu. — Trebuie să înveți... — Fără lecții. Nu am de gînd să-ți ascult lecțiile de data asta. E vorba de patul și de soția mea, am și eu niște drepturi. — Atunci, roag-o. — Cum adică „roag-o"? — Edith, te rog fa-mă să ejaculez folosindu-ți gura. — Ești dezgustător, F. Cum îndrăznești să folosești asemenea limbaj în legătură cu Edith ? Eu nu ți-am spus lucrurile astea ca să pîngărești intimitatea noastră. — Scuză-mă. — Desigur că aș putea s-o rog, e clar. Dar atunci ar face-o din constrîngere sau, mai rău, ar deveni o datorie. Nu vreau s-o încorsetez. — Ba da. — Te avertizez, F, că nu am de gînd să-ți înghit lașitățile de guru. — Ești iubit, ești invitat să participi la o mare iubire, iar eu te invidiez. — Și să nu te apropii de Edith. Nu-mi place cum stă între noi cînd mergem la film. E doar un gest de politețe din partea noastră. — Vă sînt recunoscător pentru asta. Te asigur, nu ar putea iubi un alt bărbat așa cum te iubește pe tine. — Crezi că-i adevărat, F.? — Știu că-i adevărat. Marea iubire nu este un parteneriat, fiindcă un parteneriat poate fi anulat prin lege sau prin divorț, pe cînd tu ai parte de o mare iubire, de fapt ai parte de două mari iubiri: a lui Edith și a mea. Marea iubire are nevoie de un servitor, dar tu nu știi să-ți folosești servitorii. 35 — Cum ar trebui s-o rog? — Cu biciul, cu n.iște ordine imperiale, umplîndu-i brusc gura și dîndu-i o lecție despre înecat. îl văd pe F. stînd în picioare în fața ferestrei, cu urechile sale subțiri ca hîrtia, aproape transpa-rente. îmi amintesc camera aceea de la periferie, mobilată scump, și, peste drum, fabrica pe care încerca să o cumpere, colecția de săpuimri aranjată ca o machetă de oraș pe fetrul verde al unei mese de biliard bogat sculptate. Lumina răzbătea prin urechile sale de parcă ar fi fost făcute din bucăți de săpun Pears. îi aud vocea falsă, cu accentul studiat de eschimos pe care îl adoptase după o vacanță studențească la cercul polar de nord. Ai parte de două mari iubiri, mi-a spus F. Ce prost păstrător al celor două iubiri am fost, un păstrător ignorant care își petrecea zilele umblînd printr-un muzeu imaginar al autocom-pătimirii. F. și Edith mă iubeau ! Dar eu nu i-am auzit declarația de dragoste în dimineața aceea sau nu am crezut-o. Tu nu știi să-ți folosești servitorii, mi-a zis F., cu urechile strălucind ca niște lantemejaponeze. In 195o eram iubit! Lui Edith nu i-am vorbit însă — nu am putut. Noapte de noapte, stăteăm întins în întuneric ascultînd zgomotele liftului, cu poruncile-mi îngropate în minte, asemenea inscriptiilor mîndre și stăruitoare de pe monuinentele egiptene amuțite sub tone de nisip. lar gura ei continua să planeze nebu-nește pe deasupra trupului meu ca un stol de păsări din atolul Bikini, cu instinctele migratoare distruse de radiații. — Dar te avertizez, a continuat F., va veni o ' vreme cînd nu-ți vei mai dori nimic altceva pe lume decît acele sărutări fără țintă. 36 Fiindcă veni vorba de piele transparentă, așa era gîtul lui Edith: cea mai subțire și mai fină învelitoare posibilă. Te gîndeai că un colier greu din scoici ar fi făcut-o să sîngereze. A o săruta acolo însemna să pătrunzi nepoftit într-o zonă intimă și scheletică precum umărul unei țestoase. Avea umerii osoși, dar nu uscățivi. Nu era slabă, însă, oricît de plină îi era carnea, oasele dețineau întotdeauna controlul. încă de la vîrsta de trei-sprezece ani avea tipul acela de piele căreia i se spune pîrguită, iar bărbații care o urmăreau pe atunci (în cele din urmă a și fost violată într-o carieră de piatră) ziceau că era genul de fată care va îmbătrîni repede, acesta fiind felul în care bărbații de pe la colțuri se consolează în cazul copilelor inaccesibile. Edith a crescut într-un orășel de pe țănnul nordic al Golfului St. Lawrence, unde a înfuriat destui bărbați care credeau că aveau dreptul să îi atingă sînii mici și fundul rotunjor doar pentru că era indiancă și încă din tribul A...! La șaisprezece ani, cînd m-am căsă-torit cu ea, nici eu nu credeam că pielea îi va rămîne așa. Avea fragilitatea aceea mustoasă pe care o asociem de obicei cu lucrurile ce sînt pe punctul de a se ofili. La douăzeci și patru de ani, anul morții ei, nimic nu se schimbase, în afara feselor. La șaisprezece ani, acestea fuseseră două emisfere suspendate în aer, pentru ca mai tîrziu să se sprijine pe niște cute adînci și arcuite; doar atît îi îmbătrînise trupul pînă în clipa în care a fost strivită cu totul. Să mă gîndesc. îi plăcea să-i frec pielea cu ulei de măsline. Mă conformam, deși mie îmi displăcea să mă prostesc cu mîncarea. Uneori își umplea buricul cu ulei, iar apoi desena cu degetul spițele roții lui Asoka, după care îl întindea, dînd pielii o nuanță mai închisă. Avea sînii mici, cumva musculoși, ca un 37 fruct cu fibră. Cînd îmi aduc aminte de sfircurile ei ciudate, îini vine să sparg biroul pe care scriu, ceea ce și fac în acest moment, biată amintire de hîrtie, în timp ce mădularul mi se ridică, pătrun-zînd fără speranță în sicriul ei putrezit, iar cu mîinile mătur de pe birou lucrărilc științifice, aruncîndu-le cît colo, inclusiv pe tine, Catherine Tekakwitha, pe care te curtez cu această mărtu-risire. Sfircurile ei fenomenale erau de culoare închisă, ca pămîntul, și foarte lungi, de vreo trei centimetri, atunci cînd erau întărite de dorință, încrețite de înțelepciune și de atîta supt. Mi le băgam în nări (cîte unul). Mi le băgam în urechi. Credeam neîncetat că, dacă anatomia ar fi per-mis-o, mi-aș fi băgat cîte un sfirc în fiecare ureche în același timp: tratament cu șocuri! Ce rost are să mai învii această fantezie, imposibilă atunci ca și acum? Eu vreau însă electrozii aceia de piele în capul meu! Vreau să aud explicîndu-mi-se misterul, vreau să aud conversațiile dintre cei doi înțelepți ridați. între ei circulau niște mesaje pe care nici Edith nu le putea auzi, semnale, aver-tismente, judecăți. Revelații! Matematică! I-am povestit lui F. despre asta în noaptea morții ei. — Ai fi putut avea tot ceea ce îți doreai. — De ce mă chinui, F. ? — Te-ai pierdut în detalii. Toate părțile corpului sînt erogene sau cel puțin pot deveni astfel. Dacă și-ar fi băgat degetcle arătătoare m urechile tale, ai fi obținut aceleași rezultate. — Ești sigur? —Da. — Ai încercat ? —Da. — Trebuie să te întreb asta: cu Edith ? —Da. —F.! 38 — Ascultă, prietene, lifturile, soneriile, ventilatorul - lumea se trezește în capul cîtorva milioane de oameni. — Oprește-te! Ai făcut asta cu ea? Ați mers atît de departe? Ați făcut asta împreună? o să stai chiar aici și o să-mi povestești fiecare detaliu Te urăsc, F. — Păi, și-a băgat degetele arătătoare... — Avea unghiile date cu ojă? —Nu. — Ba da, fir-ai tu al dracului, ba da! Nu mai încerca să mă menajezi! — Bine, le avea. Și-a băgat unghiile roșii în urechile mele... — îți place toată chestia asta, nu? — Și-a băgat degetele în urechile mele și eu în ale ei și ne-am sărutat. — V-ați facut asta unul altuia ? Cu degetele goale ? V-ați atins urechile cu degetele ? — Incepi să înveți. — Taci din gură! Și cum erau urechile ei ? — Strîmte. — Strîmte! — Edith avea urechi foarte strîmte, aproape virgine, aș spune. — Du-te de-aici, F.! Dă-tejos din patul nostru! Și ia-ți mîinile de pe mine! — Ascultă sau o să-ți rup gîtul, voyeur laș ce ești! Eram complet îmbrăcați, în afară de degete. Da! Ne-am supt unul altuia degetele și apoi ni le-am băgat unul în urechile celuilalt... — Verigheta, și-a scos verigheta ? — Nu cred. M-am temut pentru timpanele mele din cauza unghiilor ei lungi, atît de adînc le băga. Am închis ochii și ne-am sărutat ca niște prieteni, fără să deschidem gura. Dintr-o dată, zgomotele holului au dispărut și eu o ascultam pe Edith. 39 — li ascultai trupul! Unde s-a întîmplat asta ? Cînd mi-ați făcut asta? — Deci astea sînt întrebările. S-a întîmplat într-o cabină telefonică, în holul unui cinema-tograf din centru. — Ce cinematograf? — Cinema Sistem. — Minți! Nu există nici o cabină telefonică la Sistem. Nu există decît unul sau două telefoane pe perete, despărțite de sticlă, cred. Ați facut-o în public! Știu holul acela jegos de la subsol. întotdeauna există cîte-un poponar pe-acolo, care desenează pule și scrie numere de telefon pe pereți. în public! Se uita cineva? Cum mi-ați putut face așa ceva? — Tu erai la W.C. Te așteptam lîngă telefoane, mîncînd înghețată cu ciocolată. Nu știu de ce ai întîrziat atîta. Ne-am terminat înghețatele. Edith a văzut că aveam o așchie de ciocolată lipită de degetul mic. Intr-un mod fermecător, s-a aplecat și l-a lins așa cum ar face un furnicar. Dar nu observase că și ea avea o așchie de ciocolată pe încheietura mîinii. M-am repezit și am cules-o cu limba, destul de neîndemînatic, trebuie să mărturisesc. Apoi, totul s-a transfonnat într-un joc. Jocurile sînt cea mai frumoasă invenție a naturii. Toate animalele sejoacă, iar viziunea cu adevărat mesianică a înfrățirii tuturor ființelor ar trebui să se bazeze pe ideea dejoc, cu adevărat... — Deci, Edith a-nceput! Și cine a atins primul urechile celuilalt? Acum trebuie să știu totul. I-ai văzut vîrful limbii, deci probabil că tu ai început. Cine a-nceput cu urechile? — Nu-mi amintesc. Poate că eram sub influența telefoanelor. Dacă-ți amintești, unul dintre tubu-rile de neon clipea, iar colțul unde stăteam noi era cînd în lumină, cînd în umbră, de parcă pe 40 deasupra noastră ar fi trecut niște aripi mari sau paletele unui ventilator uriaș. Telefoanele rămî-neau negre, singura formă stabilă în întunericul schimbător. Atîmau acolo ca niște măști sculptate, negre, lucioase, netede ca degetele de la picioarele sfinților catolici de piatră, lustruite de atîta săru-tat. Ne sugeam unul altuia degetele, puțin speriați acum, ca niște copii care molfaie acadele în timpul urmăririlor cu mașini din filme. Și deodată unul dintre telefoane a sunat! o singură dată. întot-deauna tresar cînd sună un telefon public. Este atît de imperial și stingher, ca poemul cel mai bun al unui poet minor, ca regele Mihai luîndu-și adio de la Romănia comunistă, ca mesajul dintr-o sticlă plutind pe apă, care începe: „Dacă găsește cineva mesajul acesta, să știe..." — Lua-te-ar dracu', F.! Nu mă mai chinui. Te rog. — Mi-ai cerut să-ți descriu totul. Am uitat să spun că luminile bîzîiau neregulat, ca sforăitul cuiva care suferă cu sinusurile. îi sugeam degetul subțire, atent la unghia ascuțită, gîndindu-mă la lupii care sîngerează pînă mor din cauză că ling cuțitul stropit cu sînge ca momeală. Cînd lumina era bună, pielea îi părea galbenă și pînă și cel mai mic coș i se vedea exagerat, iar cînd se stingea, dădeam amîndoi într-o paloare purpurie, avînd pielea asemenea ciupercilor bătrîne și umede. Cînd a sunat telefonul, am tresărit atît de tare încît ne-am mușcat unul pe celălalt! Niște copii într-o peșteră înfricoșătoare. Da, cineva se uita la noi. Nu că ne-ar fi păsat. Ne privea în oglinda mașinii de ghicit, pe al cărei tambur se tot urca și cobora, introducînd monedele una după alta și formînd diverse întrebări - sau poate una și aceeași - pe discul mașinăriei. Și tu unde dracu' erai ? Subsolul Sistemului este un loc oribil dacă 41 te rupi de cei cu care ai venit. Miroase ca o breșă disperată într-un asediu al șobolanilor... — Minți. Pielea lui Edith era perfectă. lar acolo miroase a pișat, a nimic altceva, a pișat. Și n-are importanță ce făceam. — Știu ce făceai, dar n-are importanță. Cînd a sunat telefonul, tipul ăla s-a întors și a coborît de pe tambur - cu oarecare grație, trebuie să precizez -, iar în clipa aceea tot locul ăla lugubru păru biroul său personal. Noi ne aflam între el și telefonul lui și mi-a fost teamă (sună ridicol) că va face vreun gest violent, cum ar fi să scoată un cuțit sau să își arate chestia, căci toată viața lui anostă, între țevi de apă și pisoare, părea să atîme de acest mesaj telefonic... — Mi-l amintesc! Purta la gît un șnur din acela de cowboy pe post de cravată. — Exact. îmi amintesc cum, în clipa aceea de groază, m-am gîndit că el invocase apelul telefonic tot învîrtind discul mașinăriei ăleia, că efectuase un fel de ritual, cum ar fi cel aducător de ploaie. Mergînd spre telefon, s-a uitat tot timpul drept prin noi. S-a oprit, așteptînd - cred - al doilea apel, care însă nu a mai venit. A pocnit din degete, s-a întors, s-a urcat din nou pe tambur și și-a reluat combinațiile. Edith și cu mine ne-am simțit elibe-rați! Telefonul, pînă atunci atît de amenințător și putemic, ne era prieten! Era agentul unei zeități electronice benigne și atunci am vrut să-l preaslă-vim. Bănuiesc că anumite dansuri ale păsării și ale șarpelui au început în același mod, din nevoia de a imita ceea ce e înfricoșător sau frumos, da, o modalitate de-a atrage prm imitație unele dintre calitățile animalului înfricoșător adorat. — Ce vrei să-mi spui, F.? — Și astfel am inventat „Dansul telefonului". Spontan. Nu știu cine a facut prima mișcare. 42 Deodată degetele noastre arătătoare se aflau în urechile celuilalt. Și am devenit telefoane! — Nu știu dacă să rîd sau să plîng. — Atunci de ce plîngi? — Cred că mi-ai distrus viața, F. Ani de zile am vîndut secrete inamicului. — Greșești, prietene. Te-am iubit, amîndoi te-am iubit, iar tu ești pe cale să înțelegi asta. — Nu, F., nu. o fi adevărat, dar a fost prea greu, prea multă educație dementă și numai Dumnezeu știe pentru ce. In fiecare secundă a zilei a trebuit să învăț cîte ceva, cîte o lecție, cîte-o nenorocită de parabolă, și ce ain ajuns în dimineața asta ? Doctor în rahat. — Asta-i. Asta-i iubire! — Pleacă, te rog, — Nu vrei să afli ce s-a întîmplat cînd eram telefon? — Ba da, dar nu vreau să mă milogesc. 'D'ebuie să mă milogesc de tine pentru fiecare farîmă de informație despre lume. — Dar numai așa ajungi să o prețuiești. Dacă îți cade din copac, ți se pare un fruct putred. — Povestește-mi despre Edith cînd erați tele-foane. — Nu vreau. — Aaaauuaa! Smîrrrc! Ahaha! Smîrrrc! — Stăpînește-te. Disciplină! — Mă omori, mă omori, mă omori! — Acum ești pregătit. Ne-am băgat degetele arătătoare unul altuia în urechi. Nu voi nega implicațiile sexuale. Acum ești pregătit să le faci față. Toate părțile corpului sînt erogene. Gaura curului se antrenează cu biciul și cu sărutări, evident. Pulele și pizdele au devenit niște monștri. Jos imperialismul genital! Orice parte a corpului poate avea orgasm! Nu înțelegi ce-am pierdut ? 43 De ce am renunțat la atîta plăccre pentru ceva ce stă în chiloți ? Orgasme în umăr! Genunchi explodînd ca artificiile1 Păr în mișcare! Și nu doar mîngîieri ce ne duc în anonimatul hrănitor al punctului culminant, nu doar supt și tuburi umede, ci și vînt și conversație și o pereche fru-moasă de mănuși, degete roșind! o, pierdute-s! Le-am pierdut pe toate! — Ești nebun. Mi-am spus secretele unui nebun. — Eram acolo, prinși în „Dansul telefonului". Urechile lui Edith au început să se încolăcească în jurul degetelor mele sau cel puțin așa mi se părea. Era foarte evoluată, probabil cea mai evo-luată femeie pe care am cunoscut-o vreodată. Urechile ei îrni înlănțuiau degetele palpitînd... — Nu vreau detaliile! Vă văd pe amîndoi mai limpede decît mi-ai putea tu descrie. E o imagine pe care nu mi-o voi putea scoate niciodată din minte. — Þi-ai ales gelozia ca formă de educație. — Du-te dracului! Spune-mi ce-ai auzit! — A auzi nu este cuvîntul potrivit. Am devenit telefon. Edith era conversația electrică ce trecea prin mine. — Ei, și ce-ai auzit, ce-ai auzit? — Un sunet de mecanism. — Un sunet de mecanism? — Un sunet obișnuit de mecanism etern. —Și? — Un sunet obișnuit de mecanism etem. — Atît ai de gînd să-mi spui ? — Un sunet obișnuit de mecanism etem, la fel ca măcinatul stelelor. — Așa-i mai bine. — Asta a fost o deformare a adevărului, care, după cîte văd, îți convine. Am deformat adevărul 44 ca să-ți ușurez lucrurile. Adevărul însă e că era un sunet obișnuit de mecanism etem. — A fost plăcut ? — A fost cel mai frumos lucru pe care l-am simțit vreodată. — Ei i-a plăcut ? —Nu. — Chiar? — Ba da, i-a plăcut. Cît de mult îți dorești să fii minț.it! — F., te-aș putea omorî pentru ce mi-ai facut. La proces m-ar achita. — Ai omorît destul pentru o singură noapte. — Dă-te jos din pat! Din patul nostru! Asta a fost patul nostru! Nu vreau să mă gîndesc prea mult la ce mi-a spus F. De ce-aș face-o? în fond, ce altceva era el decît un nebun care nu își mai controla mărun-taiele, unul care îi futuse prietenului nevasta, un colecționar de săpunuri, un politician? Un sunet obișnuit de mecanism etem. Trebuie să și înțeleg așa ceva? Dimineața aceasta e o altă dimineață, florile s-au deschis din nou, bărbații se întorc într-o rînă ca să vadă cu cine s-au însurat, totul este gata pentru a o lua de la capăt. De ce trebuie să fiu legat de trecut prin cuvintele unui mort ? De ce trebuie să reproduc aceste conversatii cu atîta efort, atent ca nici o virgulă lipsă să nu modifice ritmul vocilor noastre? Vreau să vorbesc cu oamenii prin cîrciumi și autobuze și să nu îmi mai amintesc nimic. lar ție, Catherine Tekakwitha, arzînd în clipa ta suspendată, ție îți face plăcere să mă vezi des-puindu-mă cu atîta cruzime ? Mi-e teamă că miroși a Ciumă. Casa cea lungă în care stai ghemuită zi după zi miroase a Ciumă. De ce este cercetarea mea atît de grea ? De ce nu pot memora statistici de baseball, ca primul-mimstru ? De ce miros statisticile de baseball a Ciumă ? Ce s-a întîmplat cu dimineața ? Și biroul meu miroase! 166o de mirosuri! Indienii mor! Potecile miros! Peste poteci se toarnă șosele, dar asta nu ajută, Salvați-i pe indieni! Serviți-i cu inimile iezuiților! Am prins Ciuma în plasa mea de fluturi. Nu am vrut decît să fut o sfintă, așa cum m-a sfătuit F. Nu știu de ce mi s-a părut o idee atît de bună. Abia de o înțeleg, dar atunci mi s-a părut a fi singurul lucru ce mi-a mai rămas. lată-mă coche-tînd cu cercetarea, singura scamatorie de care sînt în stare, în timp ce aștept ca statuile să se clintească... și ce se întîmplă? Am otrăvit aerul, mi-am pierdut erecția. Este oare din cauză că am dat peste adevărul despre Canada? Oare evreii au plătit pentru distrugerea lerihonului ? Francezii vor învăța vreodată să vîneze ? E sufi-cient să existe suveniruri sub formă de colibe indiene ? înțelepți ai Orașului, omorîți-mă, pentru că am vorbit prea mult despre Ciumă. Eu am crezut că indienii mureau de gloante și din cauza tratatelor încălcate. Mai multe șosele! Pădurea duhnește! Catherine Tekakwitha, există vreun detaliu sinistru legat de faptul că ai scăpat de Ciumă ? Trebuie să iubesc un mutant ? Uită-te la mine, Catherine Tekakwitha: un bărbat cu un teanc de hîrtii contagioase și flasc între picioare. Uită-te la tine, Catherine Tekakwitha: cu fața mîncată pe jumătate și neputînd să ieși la soare din cauza afecțiunii ochilor. N-ar fi mai bine să umblu după cineva anterior ție ? Disciplină, după cum zicea F. Asta nu-i ușor. lar dacă aș ști unde duce cercetarea mea, atunci care ar mai fi peri-colul? Mărturisesc că nu știu rostul nici unui lucru. Fă un pas lateral și totul devine absurd. Ce e chestia asta cu fututul unei sfinte moarte ? 46 E imposibil. Cu toții știm asta. o să public o lucrare despre Catherine Tekakwitha și atît. Mă voi recăsători. Muzeul Național are nevoie de mine. Am trecut prin multe, voi deveni un confe-rențiar minunat. Voi folosi cugetările lui F. și voi pretinde că sînt ale mele, voi deveni o inteli-gență, o inteligență mistică. îmi datorează măcar atît. Voi împărți studentelor colecția lui de săpu-nuri, unul cîte unul, pizde de lămîie, pizde de pin, voi fi un maestru al amestecurilor de secreții. Voi candida pentru Parlament, ca F., voi prinde accent de eschimos. Le voi avea pe soțiile altor bărbati. Edith! Corpul ei superb se întoarce pășind maiestuos, cu mersu-i echilibrat și ochii egoiști (sau nu?). Oh, ea nu duhnește a Ciumă. Te rog, nu mă face să mă gîndesc la părțile tale componente. Buricul ei era un mic vîrtej, aproape ascuns. Dacă adierea necesară pentru a înfiora un tran-dafir chinezesc ar deveni deodată carne, aceasta ar fi ca buricul ei. în mai multe rînduri l-a aco-perit cu ulei, spermă, o cantitate de parfum în valoare de treizeci și cinci de dolari, o șaibă, orez, urină, unghiile tăiate ale unui bărbat, lacri-mile altui bărbat, scuipat, un degetar de apă de ploaie. Trebuie să evoc aceste ocazii. ULEI: De nenumărate ori. Þinea o sticlă cu ulei de măsline lîngă pat. întotdeauna m-am gîndit că o să atragă muștele. SPERMA : Oare și a lui F. ? N-aș putea suporta asta. M-a făcut să o depun singur acolo. Voia să mă vadă masturbîndu-mă pentru ultima oară. Cum aș fi putut să-i spun că a fost cel mai intens orgasm din viața mea? OREZ: Orez nefiert. A ținut o boabă acolo vreme de o săptămînă, pretinzînd că putea să o fiarbă. URINA: Nu te rușina, mi-a zis. 47 UNGHII : Spunea că evreii ortodocși își îngroapă unghiile tăiate. Imi amintesc asta cu neliniște. E genul de remarcă pe care ar fi facut-o F. o fi preluat ideea de la el? LACRIMI UE BARBAT : Un incident curios. Făceam plajă la Old Orchard, în Maine. Un individ complet necunoscut, într-un slip albastru, s-a aruncat pe burta ei, plîngînd. L-am înhățat de păr ca să îl trag de acolo. Edith m-a plesnit cu putere peste mînă. M-am uitat în jur: nimeni nu observase, așa că m-am simțit mai bine. L-am cronometrat pe individ: a plîns timp de cinci minute. Pe plajă se aflau mii de oameni. De ce a trebuit să ne aleagă fix pe noi? Am stat zîmbind prostește celor ce treceau pe acolo, ca și cînd smintitul ăla ar fi fost cumnatul meu îndoliat. Nimeni nu păru să observe. Purta unul din slipurile alea ieftine de lînă, care nu maschează deloc coaiele. Plîngea încet, iar Edith își ținea mîna dreaptă pe ceafa lui. Nu-i adevărat ce se întîmplă, am încercat să raționez eu. Edith nu-i o tîrfă de plajă. Brusc și stîngaci, bărbatul se ridică într-un genunchi, apoi în picioare și o luă la fugă. Edith se uită o vreme după el, apoi se întoarse să mă liniștească. Era un A..., îmi șopti ea. Imposibil! am strigat furios. Am întocmit dosare pentru fiecare A... în viață ! Minți, Edith! Þi-a plăcut să îl simți smiorcăindu-se pe buricul tău. Recunoaște ! Poate că ai dreptate, mi-a zis ea, poate că nu era un A... Dar nu puteam să risc. Mi-am petrecut restul zilei patrulînd kilometri întregi de-a lungul plajei, dar individul dispăruse undeva, cu tot cu nasul lui mucos. SCUIPAT : Nu știu de ce. De fapt, nu-mi amin-tesc exact cînd. Oare pe asta mi-oi fi imaginat-o ? APA DE PLOAIE : I-a venit ideea că plouă pe la două dimincața. Nu ne puteam da seama precis 48 din cauza lipsei ferestrelor. Am luat un degetar și m-am dus sus- A apreciat gestul. Credea, fară îndoială, că buricul ei este un organ senzorial, mai mult, o pungă ce garanta posesiunea, confonn propriului ei sistem voodoo. De multe ori m-a ținut strîns sau mai puțin strîns acolo, spunîndu-mi povești pînă spre dimi-neață. De ce nu m-am simțit niciodată cu adevărat în largul meu ? De ce nu am ascultat ventilatorul și liftul ? 13 Zile în care nu pot lucra. De ce m-a deprimat lista aceea? N-ar fi trebuit s-o întocmesc. Am greșit față de burta ta, Edith. Am încercat să mă folosesc de ea. Am încercat să mă folosesc de burta ta împotriva Ciumei. Am încercat să fiu un om dintr-o celulă capitonată, ce spune etemității o frumoasă poveste obscenă. Am încercat să fiu un maestru de ceremonii în smoching, care excită o cabană întreagă de perechi aflate în luna de miere, patul fiindu-i plin de neveste neglijate. Am uitat că sînt disperat. Am uitat că am început această cercetare din cauza disperării. M-am lăsat păcălit de servieta mea. Notele mele îngrijite m-au indiis în eroare. Credeam că fac o muncă oarecare. Vechile cărți despre Catherine Tekakwitha ale părintelui Cholenec, manuscrisele lui M. Remy, „Miracles faits en sa paroisse par l'intercession de la B. Cath. Tekakwith, 1696", din arhivele Colegiului Sante-Marie - mărturiile m-au făcut să mă cred specialist. Am început să fac planuri, cum ar fi un curs pentru anii terminali. Am uitat cine sînt. Am uitat că n-am reușit niciodată să-nvăț să cînt la muzicuță. Am uitat că am renunțat la 49 chitară fiindcă acordul fa îmi sîngera degetele. Am uitat de șosetele școrțoase din cauza spermei. Am încercat să traversez Ciuma într-o gondolă, tînăr tenor gata să fie descoperit de un căutător de talente în vacanță. Am uitat de borcanele pe care mi le dădea Edith și pe care nu le puteam deschide. Am uitat cum a murit Edith, am uitat cum a murit F., ștergîndu-se la fund cu o perdea. Am uitat că nu mai am decît o singură șansă. Am crezut că Edith se va odihni într-un catalog. Am crezut că sînt un simplu cetățean, un parti-cular, un beneficiar al serviciilor publice. Am uitat de constipație! Constipația însă nu m-a lăsat să uit. Sînt constipat din clipa cînd am întocmit lista. Cinci zile stricate încă din prima lor jumătate de oră. De ce eu? — marele of al constipatului. De ce lumea nu funcționează normal în cazul meu? Eu, singuraticul stînd pe dispo-zitivul de porțelan. Cu ce am greșit ieri? Ce bancă inexpugnabilă din psihicul meu are nevoie de căcat ? Cum pot începe ceva nou cu întreaga zi de ieri în mine? Eu, cel ce urăște istoria, ghemuit deasupra vasului imaculat. Cum pot dovedi că organismul este de partea mea? Imi este stomacul dușman ? Invinsul cronic al ruletei de dimineață plănuiește să se sinucidă: un salt în rîul St. Lawrence cu balastul unei burți încuiate. La ce bun filmele ? Pentru muzică sînt prea greu. Dacă nu las o mărturie zilnică, sînt invizibil. Mîncarea veche este otravă, iar sacii au scurgeri. Descuiați-mă! Houdini1 epuizat! Magie simplă dispărută! Omul pe vine se tocmește cu Dumnezeu, dîndu-i listă după listă de decizii de 1. Houdini (1874-l926) - iluzionist american care a devenit celebru prin numerele sale în care se elibera din lăzi sau încăperi încuiate. 50 An Nou. o să mănînc numai salată verde. Dacă trebuie să sufăr de ceva, atunci fa-mă să sufăr de diaree. Lasă-mă să hrănesc florile și gîndacii de bălegar. Lasă-mă să intru în rîndul lumii. Nu-mi plac apusurile de soare și atunci pentru cine mai ard ele? o să rămîn de căruță. Te avertizez că partea mea de muncă lumească va rămîne nefăcută. Dacă sfincterul trebuie să fie o monedă, atunci măcar să fie o monedă găurită. De ce eu ? Voi fblosi știința împotriva Ta. Voi produce cîteva granule ca niște bombe antisubmarin. lartă-mă, iartă-mă, nu-l contracta mai tare. Nimic nu ajută, asta vrei să-mi dovedești? Un om scremîndu-se cocoțat pe colac se pregătește să abandoneze toate metodele. Lasă-mă fară speranță, fară catedrale, fără radio, fară cercetările mele. Mi-e greu să renunț la ele, dar la rahatul din mine mi-e și mai greu. Da, da, renunț pînă și la metoda renimțării. în sala de judecată faianțată, un om ghemuit încearcă în zori o mie de jurăminte. Lasă-mă să depun mărturie! Lasă-mă să dovedesc Ordinea! Lasă-mă să arunc măcar o umbră! Te rog, golește-mă, căci, dacă sînt gol, pot primi, și dacă pot primi, înseamnă că tot ce primesc vine de undeva din afara mea, iar dacă vine din afara mea, atunci nu sînt smgur! Nu pot suporta smgură-tatea. Dincolo de orice, rămîne singurătatea. Nu vreau să fiu o simplă stea ce moare. Te rog, fă să-mi fie foame, pentru că atunci nu sînt un centru mort, pot percepe copacii ca entități distincte și numele rîurilor, înălțimea munților, diferitele forme ale numelui Tekakwitha, Tegahouita, Tegahkouita, Tehgakwita, Tekakouita mă pot face curios, oh, vreau să fiu fascinat de fenomene! Nu vreau să trăiesc pe dinăuntru! Reînnoiește-mi viața. Cum pot exista ca recipient al măcelului de ieri? Sînt pedepsit de carnea mîncată? Să 51 existe oare cirezi sălbatice care nu au o părere prea bună despre mine ? Crimă în bucătărie! Ferme Dachau! îngrijim ființe pentru a le mînca! Oare Dumnezeu iubește lumea ? Ce fel monstruos de a te hrăni! Triburi de animale războindu-ne veșnic între noi! Ce-am cîștigat ? Oamenii - niște naziști în ceea ce privește dieta! Moarte în centrul de hrănire! Cine le va cere iertare vacilor ? Nu este vina noastră, nu noi am pus la cale toate astea. Acești rinichi sînt doar niște rinichi și-atît. Aceasta însă nu e came de pui, e nn pui. Gîndiți-vă la lagărele morții din subsolul unui hotel. Perne stropite cu sînge! Materie trasă în țepele periuțe-lor de dinți! Toate animalele mîncînd, nu de plăcere, nu pentru aur, nu pentru putere, ci pur și simplu pentru a trăi. Pentru a cui Plăcere etemă? De mîine postesc. Demisionez. Dar nu pot demisiona cu stomacul plin. Postul e pe placul Tău sau Te jignește ? Ai putea s-o interpretezi drept mîndrie ori lașitate. Baia mi s-a întipărit definitiv în memorie. Edith o păstra foarte curată, însă eu am fost mai puțin pretențios. Este oare cinstit să îi ceri condamnatului să curețe scaunul electric ? Folosesc ziare; îmi voi cumpăra hîrtie igienică atunci cînd o s-o merit. I-am promis closetului că îi voi acorda multă atenție dacă va fi bnn cu mine, îl voi debloca. Dar de ce trebuie să mă umilesc? Nu lustruiești parbrizul unei mașini facute zob. Cînd organismul meu își va da dmmul, promit că voi reveni la vechile obișnuințe. Ajutor! Dați-mi o sugestie. De cinci zile nu mai pot intra în baie, cu excepția acelei prime jumă-tăți de oră de eșec. Am dinții murdari și părul la fel. La autopsie aș puți. Nimeni n-ar vrea să mă mănînce, sînt sigur. Cum e afară? Există un afară? Sînt încuiat, mort, muzeu impenetrabil al poftei mele. Aceasta este singurătatea brutală 52 a constipației, iată cum ajunge lumea la pierzanie. Ești gata să mizezi totul pe un rîu și pe o baie în pielea goală în fața Catherinei Tekakwitha, fără nici o promisiune. 14 în lumea numelor cu noi! F. spunea: Dintre toate legile ce ne leagă de trecut, numele lucrurilor sînt cele mai stricte. Dacă stau în ceea ce este fotoliul bunicului meu și mă uit afară pe ceea ce este fereastra bunicului meu, atunci mă aflu în miezul lumii lui. F. spunea: Numele păstrează demnitatea Aparenței. F. spunea: Știința începe cu atribuirea superficială de nume, înclinația de a nu da atenție formei și destinului specific al fiecărei vieți roșii și a le numi pe toate „roze". Pentru ochiul brutal și activ, toate florile sînt la fel, ca și negrii sau chinezii. F. nu tăcea niciodată din gură. Vocea lui mi-a intrat în ureche ca o muscă, bîzîind necontenit. Stilul lui mă coloni-zează. F. îmi lasă prin testament garsoniera sa din centru, fabrica pe care a cumpărat-o, căsuța din copac, colecția de săpunuri și hîrtiile sale. In plus, nu-mi place scurgerea din cocoșelul meu. E prea mult, F.! Trebuie să mă cramponez de mine. Mă mai pomenesc după aceea că urechile îmi devin transparente. F, de ce mi-e dintr-o dată atît de dor de tine ? Sînt anumite restaurante în care nu mai pot intra. Dar trebuie oare să fiu monumentul tău ? Și, de fapt, am fost cu adevărat prieteni ? îmi amintesc ziua cînd ai cumpărat în sfirșit fabrica cu opt sute de mii de dolari și ne plimbam pe podelele de lemn cu denivelări, podele pe care le-ai măturat adeseori în copilărie. Cred că efectiv plîngeai. Era miezul nopții, iarjumătate 53 dintre becuri erau arse. Ne-am plimbat printre rîndurile de mașini de cusut, mese de croit și călcătoare cu aburi defuncte. Nimic nu e mai liniștit ca o fabrică fară activitate. Din cînd în cînd loveam cîte o încîlcire de umerașe ori atingeam în trecere stativul de care atîrnau, dese ca vița de vie, și un clinchet ciudat se auzea, ca și cînd o sută de bărbați plictisiți s-ar fijucat cu mărun-țișul din buzunar, un sunet ciudat de violent, de parcă oamenii aceia așteptau printre umbrele grotești lăsate de utilajele abandonate - oameni așteptîndu-și salariile, bătăuși puși să împiedice închiderea fabricii. Eram oarecum speriat. Fabri-cile, ca și parcurile, sînt locuri publice și mi se părea o ofensă adusă gîndirii democratice să îl vezi pe F. atît de mișcat de statutul său de pro-prietar. F. ridică un vechi fier de călcat cu aburi, prins cu un arc gros de un cadru metalic de deasupra. îi facu vînt de pe masă și începu să rîdă, în timp ce fierul sărea în sus și înjos ca un yo-yo periculos, umbrele lăsînd pe pereții murdari dîre asemenea unui burete nebun pe o tablă. La un mornent dat, F. răsuci un întrerupător, lumi-nile pîlpîiră, iar cureaua centrală ce punea în mișcare mașinile de cusut începu să se învîrtă. F. începu să țină un discurs. îi plăcea să vorbească pe fond de zgomot mecanic. — Larry! strigă el, impresionînd băncile goale. Larry! Ben! Dave! Știu că mă auziți! Ben! Nu ți-am uitat spinarea încovoiată! Sol! Am facut ce-am promis! Margerie, micuțo! Acum n-ai decît să-ți bagi papucii zdrențăroși în cur! Evrei, evrei, evrei! Vă mulțumesc! — F. Ești dezgustător. —• Fiecare generație trebuie să mulțumească evreilor săi, mi-a zis F., țîșnind de lîngă mine. Și indienilor săi. Indienilor trebuie să le mulțumim 54 pentru că ne-au construit podurile și zgîrie-norii. Lumea este compusă din rase, ar trebui să înveți atîta lucru, prietene. Oamenii sînt diferiți! Tranda-firii diferă unul de altul! Larry! Sînt eu, F., puiul de goy1 căruia i-ai ciufulit de atîtea ori părul blond. Am făcut ce ți-am promis în magazia întu-necată cu mult timp în urmă. E a mea! A noastră! Acum dansez pe rămășițele ei ! Am transformat-o într-un teren de joacă! Sînt aici cu un prieten! Cînd s-a mai liniștit, F. m-a luat de mînă și m-a dus în magazie. Mosoarele mari și goale și cilindrii de carton aruncau unne precise în lumina slabă, ca niște coloane de templu. Mirosul respecta-bil, de animal, al lînii adăsta încă în aer. Am simțit cum mi se depune pe nas un strat de ulei. Cînd ne-am întors în hală, cureaua de transmisie continua să se învîrtă, iar cîteva mașini fără ac pompau în gol. F. și cu mine stăteam foarte aproape unul de celălalt. — Deci mă consideri dezgustător, zise F. — Nu te-aș fi crezut niciodată capabil de ase- menea sentimentalisme ieftine. Să vorbești cu niște stafiuțe de evrei! — Mă jucam așa cum am promis odată c-o voi face. — Erai de-un sentimentalism dulceag. — Nu-i așa că-i un loc frumos ? Nu-i așa că-i liniștit? Sîntem în viitor. în curînd, bogătașii vor construi locuri ca acesta pe proprietățile lor și le vor vizita la lumina lunii. Istoria ne-a arătat că oamenilor le place să viseze și să hoinărească și să facă dragoste în locuri ce au fost cîndva scena unor activități violente. — Ce-ai de gînd să faci cu fabrica asta? 1. Goy (idiș) - termen jignitor folosit de evrei pentru riRfivrpi neevrei. — o să vin pe-aici din cînd în cînd. o să mătur un pic. o să mî-o pun pe mesele lucioase. o să mă joc cu utilajele. — Ai fi putut fi milionar. Pagina fmanciară vorbca despre manevrele tale strălucite- Trebuie să mărturisesc că lovitura asta a ta a dat multă greutate rahatului pe care mi l-ai debitat de-a lungul anilor. — Orgoliu! strigă F. Trebuia să văd dacă sînt în stare. Trebuia să văd dacă îmi găsesc consolare în așa ceva. în ciuda a ceea ce știam! Larry nu se aștepta la așa ceva de la mine și deci nu eram neapărat dator să încerc. Promisiunea mea din copilărie a fost un alibi! Te rog, nu lăsa această seară să schimbe nimic din cele ce ți-am spus. — Nu plînge, F. — lartă-mă. Voiam să simt gustul răzbunării. Voiam să fiu american. Voiam să-mi umplu viața cu această vizită. Larry nu așa ceva avusese în minte. Apucîndu-l pe F. de umeri, am lovit un suport de umerașe. Clinchetul monedelor nu se auzi însă prea tare, avînd în vedere că era o cameră mai mică și că utilajele mergeau, iar bătăușii se retraseră, în timp ce noi ne îmbrățișam disperați. 15 Catherine Tekakwitha în ungherele casei celei lungi. Edith ghemuindu-se în camera îmbîcsită, unsă pe tot corpul cu grăsime. F. dînd cu mătura prin noua lui fabrică. Catherine Tekakwitha nu poate ieși din casă la amiază. Cînd a ieșit totuși o dată, era înfașată într-o pătură: o mumie șontî-căind. AsLfel își petrecu ea copilăria, departe de soare si de zgomotul vînătorii, martor permanent 56 al indienilor obosiți ce mîncau și se futeau, cu imaginea curatei Doamne Maria zomăindu-i în cap mai tare decît toate instrumentele dansatorilor, timidă precum căprioara despre care auzise. Ce voci auzea, mai tari decît gemetele, mai dulci decît sforăitul ? Cît de bine trebuie să fi învățat regulile de bază! Nu știa cum își încolțește vînă-torul prada, dar știa în schimb cum se tolănește cu burta plină și apoi cum rîgîie cînd face dra-goste. Văzu toate pregătirile și toate încheierile, dar fără perspectiva munților. Văzu cum se împe-recheau, dar nu auzi cîntecele fredonate în pădure și nu văzu lucrușoarele făcute din iarbă și date în dar. Confruntată cu asaltul mașinăriei umane, trebuie să-și fi facut niște idei complicate și lumi-noase despre rai... și să-și fi alimentat ura pentru rahatul concret. E totuși un mister cum se poate cineva îndepărta de lume. Dumque crescebat aetate, crescebat et prudentia, spune părintele Cholenec în 1715. Să fie durerea? De ce viziunea ei nu a devenit rabelaisiană ? 1 s-a dat numele de Tekakwitha, dar sensul exact al cuvîntului nu se cunoaște. „Cea care pune lucrurile în ordine" este interpretarea abatelui Marcoux, bătrînul misionar de la Caughnawaga. L'abbe Cuoq, indiano-logul sulpician1: Celle qui s'avance, qui meut quelquechose devant elle. „Cineva care înaintează în întuneric, cu brațele întinse în față", sună inter-pretarea părintele Lecompte. Am putea spune că numele ei era o combinație a acestor două sensuri: ea, cea care înaintează, pime întunericul în ordine. Catherine Tekakwitha, poate că eu mă apropii de tine în același fel. Unchiul cel bun care a adoptat copilul orfan. După ciumă, întregul sat s-a mutat o milă mai în susul rîului Mohawk, 1. Aparținînd Societății St. Sulpice. aproape de locul unde se varsă în el rîul Auries. 1 se spunea Gandaouague, un alt nume pe care îl cunoaștem sub mai multe variante: Gandawague, cuvînt huron folosit de misionari pentru a denumi cascade ori praguri de rîu, Gahnawague în dialectul mahoc, Kaknawake, care a devenit apoi numele actual de Caughnawaga. Trudesc, nu glumă. lat-o trăind cu unchiul său, soția și surorile acestuia în casa cea lungă, căreia el i-a pus temelie, una dintre principalele construcții ale satului. Femeile irocheze munceau pe brînci. Vînătorul nu aducea niciodată animalul vînat. Făcea o incizie în stomacul acestuia, lua o mînă de intestine și, în timp ce dansa în drum spre casă, presăra mațele ici și colo: unul atîrna de o creangă, altul rămînea agățat de un tufiș. Am vînat, își anunța el nevasta. Aceasta o pornea în pădure urmînd dîra murdară, iar răsplata pentru faptul că găsea animalul mort era aceea că îl aducea înapoi bărbatului, care dormea lîngă foc cu mațele chiorăind. Femeile făceau majoritatea muncilor neplăcute. Războiul, vînătoarea și pes-cuitul erau singurele ocupații pe care le permitea demnitatea bărbatului. în restul timpului, acesta fuma, bîrfea, juca diverse jocuri, mînca și dormea-Catherinei Tekakwitha îi plăcea să muncească. Toate celelalte fete făceau lucrurile de mîntuială ca să poată ieși mai repede afară să danseze, să flirteze, să își pieptene părul, să își picteze fețele, să își pună cercei și să se împodobească cu mărgele de porțelan colorat. Purtau piei bogat ornamen-tate, jambiere brodate cu mărgele și țepi de porc spinos. Frumos! Mie de ce nu-mi poate plăcea așa ceva ? Oare Catherine aude dansul ? Oh, mi-ar surîde una dintre dansatoare. Nu vreau să o deranjez pe Catherine, care muncește în casa cea lungă, în timp ce sunetul înăbușit al pașilor 58 arde cercuri perfecte în inima ei. Fetele nu acordă prea multă importanță zilei de mîine, dar Catherine adună zilele într-un șirag pe care se înșiră umbrele. Mătușile sale insistă. Uite un colier, de ce nu-l porți, draga mea, și de ce nu îți vopsești tenul tău nenorocit? Era foarte tînără, de aceea s-a lăsat împodobită, dar nu și-a iertat asta niciodată. Douăzeci de ani mai tîrziu, plîngea din cauza a ceea ce considera a fi unul dintre păcatele ei cele mai mari. In ce mă bag? Acesta să fie genul meu de femeie ? După o vreme, mătu-șile sale au încetat cu presiunile și ea a revenit la munca neîntreruptă: măcinatul, adusul apei, adunatul de vreascuri pentru foc, pregătirea pieilor pentru comerț — totul cu o bunăvoință extra-ordinară. „Douce, patiente, chaste, et innocente", spune părintele Chauchetiere. „Sage comme une fille franpaise bien elevee", continuă el. Ca o mică franțuzoaică binecrescută! o, Biserică îngrozi-toare! F., asta vrei de la mine ? Aceasta să fie pedeapsa pentru că nu am alunecat împreună cu Edith? Ea mă aștepta, unsă pe tot corpul cu alifie roșie, iar eu mă gîndeam la cămașa mea albă. De atunci m-am dat cu tubul acela din curiozitate, o singură coloană lucioasă, pentru mine inutilă ca și acropola lui F. în dimineața aceea. Acum citesc cît era de talentată Catherine Tekakwitha la broderie și lucru de mînă și că făceajambiere brodate, pungi pentru tutun, moca-sini și coliere frumoase. Ore întregi lucra la ele, folosind rădăcini și piei de țipar, scoici, porțelan, țepi de porc spinos. Pentru a fi purtate de oricine în afară de ea! Pe cine împodobea mintea ei ? Colierele sale erau apreciate în mod deosebit. Era acesta felul ei de a-și rîde de bani ? Probabil că disprețul său o elibera, facînd-o să inventeze modele și aranjamente de culori, tot așa cum 59 disprețul lui F. pentru comerț i-a permis să cumpere o fabrică. Ori îi interpretez greșit pe amîndoi ? Sînt obosit de date, sînt obosit de spe-culații, vreau să fiu mistuit de iraționalitate. Vreau să fiu luat de val. în momentul acesta nu îmi pasă ce se întîmplă sub pătura ei. Vreau să fiu acoperit de săruturi imprecise. Vrcau ca lucră-rile să-mi fie lăudate. De ce este opera mea atît de singuratică ? Este trecut de miezul nopții, iar liftul se odihnește. Linoleumul este nou, robineții nu curg, totul mulțumită moștenirii de la F. Vreau toate orgasmele pe care nu le-am cerut. Vreau o carieră nouă. Ce i-am facut lui Edith de nid măcar stafia ei nu mi-o scoală? Urăsc apartamentul ăsta. De ce l-am mai redecorat? Am crezut că masa va arăta bine vopsită în galben. o, Doamne, te rog, înfricoșează-mă! De ce sînt atît de nepu-tincioși în seara aceasta cei doi oameni care m-au iubit ? Buricul, inutil. Pînă și groaza finală a lui F., tot fără sens. Mă întreb dacă plouă. Vreau experiențele lui F., extravaganța sa afectivă. Nu-mi pot aminti nimic din ce spunea el, Nu-mi amintesc dedt cum își folosea batista, cum o împăturea meti-culos pentru a-și fcri nasul de muci, cum strănuta de strident și plăcerea pe care i-o provocau acele strănuturi. Stridente și metalice, categoric instru-mentale, o mișcare bruscă a capului său osos într-o parte, apoi privirea surprinsă, ca și cînd tocmai ar fi primit un dar neașteptat, și ridicarea sprîncenelor zicînd „închipuie-ți". Oamenii stră-nută, F., atîta tot, nu mai face așa un miracol din asta că mă deprimă, e deprimant obiceiul ăsta al tău de a te bucura de strănuturi și de a mînca merele ca și cum pentru tine ar fi mai zemoase și de a exclama primul cît de bun este filmul. Deprimi lumea. Și nouă ne plac merele. Mă scoate din minți cînd mă gîndesc la lucrurile pe care i le-ai 60 spus lui Edith, făcîndu-le probabil să sune ca și cînd trupul ei ar fi fost primul pe care l-ai atins vreodată. A fost încîntată ? Sfircurile ei cele noi. Amîndoi sînteți morți. Nu privi niciodată prea mult timp un pahar gol de lapte. Nu-mi place ce se întîmplă cu arhitectura Montrealului. Unde au dispărut corturile ? Aș vrea să acuz Biserica. Acuz Biserica Romano-Catolică din Quebec că mi-a distms viața sexuală și mi-a băgat membrul într-un relicvariu destinat unui deget, acuz B.R.C. din Q. că m-a făcut să comit acte homosexuale oribile cu F., el însuși o victimă a sistemului, acuz Biserica de faptul că a omorît indieni, acuz Biserica de faptul că nu i-a permis lui Edith să mi-o sugă ca lumea, acuz Biserica de faptul că a acoperit-o pe Edith cu alifie roșie și a lipsit-o pe Catherine Tekakwitha de alifie roșie, acuz Biserica de faptul că bîntuie automobilele și produce acnee, acuz Biserica de faptul că a construit toalete verzi pentru masturbare, acuz Biserica de distrugerea dansurilor mahocilor și că nu a cules cîntece populare, acuz Biserica de faptul că mi-a furat bronzul de pe piele și că promovează mătreața, acuz Biserica de faptul că trimite oameni cu unghiile murdare prin tramvaie, unde acționează împotriva Științei, acuz Biserica de circumcizia femeilor în Canada franceză. 16 Era o zi superbă în Canada, o zi tulburătoare de vară, atît de scurtă, atît de scurtă. Era în 1664, soare, libelule cercetau plescăitul lopeților, porci spinoși dormeau proptiți în nasurile lor moi, fetițe cu codițe negre împleteau coșulețe mirositoare din iarbă, căprioare și viteji adulmecau 61 v vîntul cu iz de pin, visînd la noroc, doi băieți se hîrjoneau lîngă palisadă, îmbrățișare după îmbră-țișare. Lumea avea în jur de două milioane de ani, însă munții Canadei erau foarte tineri. Porumbei ciudați se roteau pe deasupra satului Gandaouague. — Aaauuu, plîngea inima de doar opt ani. Inima asculta, Inima ce nu era nici tînără, nici bătrînă și nici prizonieră a descrierii, iar Toma cînta pentru toți copiii, Facienti quod in se est, Deus non denegat gratiam. — Azi trebuie să străluciți frumos, Voi, țepi de porc-spinos; Ca ploaia de vară, Voi, mărgele înșirate pe sfoară; Cunună din colți ce nu pier E-acest colier, cîntau Mătușile în timp ce o îmbrăcau pe fetiță pentru ceremonia simplă de nuntă, conform obiceiului lor, căci irochezii se căsătoreau de copii. — Nu, nu, plîngea o inimă din sat. Ponimbei ciudați se roteau pe deasupra satului Gandaouagu6. — Du-te la el, Catherine, oh, e un bărbățel atît de puternic! chicoteau Mătușile. — Ha, ha, rîdea voinicelul. Deodată rîsul încetă, căci băiețelului îi era teamă și nu era o senzație de frică pe care o cunoștea, frica de a fi biciuit ori de a pierde la un joc, însă odată, cînd a murit un vraci... — Ce se întîmplă cu ei ? întrebă familia fiecărui copil, pentru că familiile voiau să stabileaacă o legătură avantajoasă între ele. — Guu-guu, cîntau porumbeii rotitori. Cunună din colți ce nu pier e-acest colier, îi străpunse inirna cu săgeți cîntecul Mătușilor, Nu, nu, plîngea ea, nu e bine, nu e bine, și ochii i se 62 rostogoliră în cap. Tare ciudată trebuie să îi fi părut micului sălbatic, cu fața ei răvășită, cu leșinul ei, căci acesta fugi. — Nu face nimic, fură de acord Mătușile. în curînd va crește și îi vor pomi secrețiile, căci pînă și algonchinele sînt oameni! rîdeau Mătușile. Atunci nu vom mai avea probleme! Și astfel copila se întoarse la viața ei de ascultare, muncă grea și timiditate veselă, izvor de plăcere pentru toți cei care o cunoșteau. Nici Mătușile nu aveau vreun motiv să creadă că orfana nu va urma calea străveche a irochezilor. în scurt timp nu mai fu copil și Mătușile complotară din nou. — o să-i întindem o cursă Rușinoasei. Nu-i vom mai spune nimic. Era o noapte frumoasă cînd veni vremea cere-moniei, care nu presupunea decît ca tînărul să intre în coliba miresei, să se așeze alături de ea și apoi să primească de la aceasta mîncare în dar. în asta consta toată ceremonia, participanții fiind aleși fără a fi consultați, prin înțelegere între familiile lor. — Așază-te și tu, Catherine, toate treburile au fost facute, dragă, nu mai avem nevoie de apă, facură Mătușile cu ochiul. — Ce frig e în seara asta, dragi Mătuși. Luna tomnatică plutea pe deasupra Canadei indiene, iar pasărea-cu-trei-fluierături își slobozi cîntecul dintre ramurile negre ca pe niște săgeți trase în sus, fără nici o țintă. Ciui! Cirui! Þiui! o femeie îi pieptănă părul negru cu un pieptene de lemn, cu mișcări leneșe, murmurînd în tot acest timp o incantație monotonă și tristă. — ...vino cu mine, stai lîngă mine pe un munte... Lumea se trase mai aproape de focurile mărunte și de oalele cu supă. Un pește țîșni din 63 rîul Mohawk și plană pe deasupra dîrei de apă pînă ce dîra se pierdu înapoi în rîu, dar peștele continuă să plutească. — Ia te uită cine-a venit! Umerii lați ai unui tînăr vînător umplură cadrul ușii. Catherine își ridică ochii de la colierul la care lucra, roși, apoi se întoarse la lucnil său. Un zîmbet înflori pe buzele senzuale ale fru-mosului viteaz. Și le linse cu o limbă lungă și roșie, simțind gustul vînatului pe care îl ucisese și din care se înfruptase ceva mai înainte. Ce limbă! se mimmară Mătușile, afundîndu-și pumnii în poală pe sub lucrul lor de mînă. Sîngele năvăli în vintrele tînărului. Acesta își strecură o mînă sub acoperitoarea de piele și și-o luă în palmă: caldă și groasă ca un gît de lebădă- Era acolo; bărbatul aștepta! Păși ca o pisică spre locul unde fata stătea ghemuită, tremurînd, înșirînd micile scoici, și se așeză lîngă ea, întinzîndu-se inten-ționat pentru ca ea să îi vadă fesele tari și coapsele. — Hm, hm, făcu una dintre Mătuși. Un pește ciudat plutea luminos pe deasupra apelor rîului Mohawk. Deodată și pentru întîia oară în viață, Catherine Tekakwitha își dădu seama că trăia într-un trup, un trup de femeie ! Deveni conștientă de coapsele sale și de faptul că acestea puteau strînge, simți viața florală a sfircurilor și golul absorbitor al pîntecelui, sin-gurătatea feselor, dorința de a se deschide ca o ușă a pizdei sale micuțe ce striga să fi.e lărgită, simți existența fiecărui fir de păr pubian, nu multe și atît de scurte că nici măcar nu se răsu-ceau! Trăia într-un trup, un trup de femeie, iar acesta funcționa! își simțea secrețiile. — Pot să jur că-i e foame, spuse o altă Mătușă. Peștele se înălță - atît de strălucitor! -deasupra rîului. Fata simți în imaginația sa 64 cercul brațelor acestui vînător, cercurile pe care avea să le forțeze printre buzele pizdei sale, cercu-rile sînilor săi turtiți sub el, cercul mușcăturilor sale pe umărul lui, cercul buzelor sale sărutînd! — Da, mor de foame. Cercurile erau făcute din bice și chingi cu noduri. Ele o legau, o înăbușeau, îi sfișiau pielea, erau niște coliere de colți ce se strîngeau. Sfircurile îi sîngerau. Ședea pe sînge. Cercurile iubirii se strîngeau ca un laț, strivind, rupînd, tăind. Nodu-rile prindeau fire de păr. Agonie! Un cerc arzător îi atacă pizda și i-o desprinse dintre coapse ca pe un capac de conservă. Trăia într-un trup de femeie, dar... acesta nu îi aparținea! Nu era al ei și deci nu-l putea oferi! Cu un ultim gînd ca o praștie își zvîrli pentru totdeauna pizda în noapte. Nu era a ei și deci nu putea să i-o ofere chipeșului tînăr, deși brațele acestuia erau putemice, iar farmecul său silvestru deloc de neglijat. Și, cum își declina astfel proprietatea asupra propriului trup, intui pentru o clipă inocența bărbatului, văzu pentru un moment frumusețea tuturor fețelor din jurul focurilor trosnitoare din sat. Ah, dure-rea se mai potoli, camea sfișiată care în cele din urmă nu îi mai aparținea se vindecă în libertate și o nouă descriere a sa, cîștigată atît de brutal, i se strecură cu forța în inimă: era Fecioară. — Adu-i omului ceva de mîncare, porunci fioros o frumoasă Mătușă. Ceremonia nu trebuie săvîrșită, vechiul ritual nu trebuie respectat! Catherine Tekakwitha se ridică în picioare. Vînătorul zîmbi, Mătușile zîm-biră, Catherine Tekakwitha zîmbi trist, vînătorul crezu că zîmbește sfios, Mătușile crezură că zîm-bește cu viclenie, Mătușile crezură că vînătorul zîmbește lacom, vînătorul crezu chiar că pînă și mica despicătură din capul mădularului său 65 zîmbea și poate Catherine credea că pizda sa zîmbea în noul și totuși vechiul său cămin. Un pește ciudat, luminos, zîmbi și el. — Þoc, țoc, mmmmm, făcu vînătorul. Catherine Tekakwitha fugi de lîngă oamenii flămînzi care stăteau pe vine. Pe lîngă focuri, oase, excremente, ieși în fugă pe ușă, dincolo de palisadă, prin satul plin de fum, pînă sub arcadele mestecenilor ce se înălțau palizi în lumina lunii. — După ea! — N-o lăsa să-ți scape! — Fute-o-n tufișuri! — Trage-i una și din partea mea! — Huu, huu, huu! — Mănîncă-i plăcinta cu păr! — Nu ierta nimic! — Trîntește-o și trage-i-o din partea mea! — Pune-i un steag pe față! — înfige-i-o! — Repede! — Rușinoasa fuge! — Fute-o-n cur! — Moare după pulă! — Ciui! Cirui! Þiui! — Pînă-n plăsele! — Trage-i-o sub braț! — ...vino cu mine, stai lingă mine pe un munte... — Pfu! Pfu! — Fă-ți pomană cu ea! — Fute-o de să-i piară coșurile! — înhaț-o! — Deus non denegat gratiam! — Pișă-te-n ea! — Hai înapoi! — Tîrfa algonchină! 66 — Franțuzoaică îngîmfată! — Cacă-i-te-n ureche! — Fă-o să-ți spună nene! — Pe acolo! Vînătorul intră în pădure. Nu avea să-i fie greu să o găsească pe Rușinoasă, pe Cea-Care-Șchioapătă. Urmărise vînat mai iute de picior decît ea. Știa fiecare potecă. Dar unde era ? Bărbatul țîșni înainte. Știa o sută de locuri moi, culcușuri din ace de pin, bîrloguri din mușchi. Păși pe o ramură care se rupse, pentru întîia oară în viața lui! Afacerea se transforma într-un futai prea costisitor. Unde ești? N-o să-ți fac nimic rău. o creangă îl lovi în față. — Ho, ho, se auziră vocile din sat, aduse de vînt. Deasupra rîului Mohawk, un pește plutea într-un nimb de ceață bălaie, un pește ce tînjea după plase de pescari, tănjea să fie prins și să vadă oameni mulți în jurul mesei, un pește lumi-nos și zîmbitor. — Deus non denegat gratiam. Cînd Catherine Tekakwitha ajunse acasă în dimineața următoare, Mătușile o pedepsiră. Vînă-torul cel tînăr se întorsese de cîteva ceasuri, umilit. Familia sa era scandalizată. — AIgonchină împuțită! Na! Și na! — Buf! Pleosc! — De-acum o să dormi lîngă rahat! — Nu mai faci parte din familie, de-acum ești doar o sclavă! — Mă-ta nu era bună de nimic! — o să faci ce zicem noi! Pleosc! Catherine Tekakwitha zîmbi vesel. Nu trupul său primea șuturile și nu pe burta ei săreau bătrînele cu mocasinii pe care ea îi brodase. Cît 67 timp o chinuiră, privi în sus prin orificiul pentru fum din acoperiș. După cum remarcă părintele Lecompte, Dieu lui avait donne une ăme que Tertullien dirait „naturellement chretienne." 17 o, Doamne, Dimineața Ta Este Perfecta. Oamenii Sînt Vii în Lumea Ta. Aud Copilașii în Lift. Avionul Zboară Prin Aerul Albastru Originar. Gurile Mănîncă Micul Dejun. Radioul Este Plin De Electricitate. Copacii Sînt Excelenți. Tu Asculți Vocile Necredincioșilor Care Zăbovesc Pe Podul Cu Þepe. Þi-Am Lăsat Spiritul Să Pătrundă în Bucă-tărie. Westclock1 A Fost Tot Ideea Ta. Guvernul Este Blînd. Morții Nu Trebuie Să Aștepte. Tu Ințelegi De Ce Unii Trebuie Să Bea Sînge. o, Doamne, Aceasla E Dimineața Ta. Se Aude Muzică Pînă Și Dintr-o Trompetă Făcută Dintr-Un Femur Uman. Frigiderul Va Fi Mîntuit. Nu-Mi Vine în Minte Nimic Care Să Nu Fie Al Tău. Spitalele Au în Sertare Cancer Ce Nu Le Aparține. Apele Mezo-zoice Erau Pline De Reptile Marine Ce Păreau Eterne. Tu Cunoști Detaliile Cangurului. Piaj^a Ville Marie Crește Și Cade Ca o Floare In Binoclul Tău. In Deșertul Gobi Există Ouă Stră-vechi. Greața Este Un Cutremur De Pămînt în Ochiul Tău. Chiar Și Lumea Are Trup. Sîntem Sub Observație Permanentă. în Mijlocul Violenței Moleculare, Masa Galbenă Se Cramponează De Forma Sa. Sînt înconjurat De Membri Ai Tribu-nalului Tău. Mi-E Teamă Că Rugăciunea Imi Va Cădea în Minte. Această Agonie Matinală Este 1. Westclock - marcă de ceasuri de epocă. 68 Explicată Undeva. Ziarul Informează Că S-A Găsit Un Embrion Uman învelit în Ziar Și Că Un Doctor A Fost Suspendat. încerc Să Te Cunosc în Bucătăria Unde Stau Acum. Mă Tem De Ininuoara Mea. Nu Pot înțelege Cum De Brațul Meu Nu Este Un Arbore De Liliac. Mă Tem Pentru Că Moartea Este Ideea Ta. Nu Cred Că Se Cade Ca Eu Să Descriu Lumea Ta. Ușa De La Baie Se Deschide Singură, lar Eu Tremur De Prea Multă Frică. o, Doamne, Cred Că Dimineața Ta Este Perfectă. Nimic Nu Se Va întîmpla Incomplet. o, Doamne, Sînt Singur Cînd E Vorba De Dorința Mea De A învăța, însă Orice Dorință Mai Mare Trebuie Să Þi-o Adresez Þie. Sînt o Ființă Din Dimineața Ta Ce Scrie o Mulțime De Cuvinte Care încep Cu Majusculă. Șapte Și Jumatate în Ruinele Rugăciunii Mele. Stau Cuminte In Dimi-neața Ta în Timp Ce Mașinile Pleacă. o, Doamne, Dacă Există Călătorii înflăcărate, Fii Alături De Edith Cînd Urcă. Fii Alături De F. Dacă Și-A Cîștigat Dreptul La Agonie. Fii Alături De Catherine Care E Moartă De Trei Sute De Ani. Fii Alături De Noi în Ignoranța Noastră Și De Nenorocitele Noastre De Doctrine. Cu Tbții Sîntem Chinuiți De Gloria Ta. Ne-Ai Făcut Să Trăim Pe Scoarța Unei Stele. F. A Suferit Cumplit în Ulti-mele Sale Zile De Viață. Catherine A Fost Ciopîrțită în Fiecare Ceas De o Mașinărie Miste-rioasă. Edith A Þipat De Durere. Fii Alături De Noi în Această Dimineață A Timpului Tău. Fii Alături De Noi Acum La Ora Opt. Fii Alături De Mine Acum, Cînd Pierd Fărîmiturile De îndurare. Fii Alături De Mine Acum, Cînd Bucătăria Se întoarce. Te Rog Fii Alături De Mine Mai Ales în Timp Ce Caut Un Post De Radio Cu Muzică Reli-gioasă. Fii Alături De Mine în Etapele Muncii Mele Deoarece Creierul Parcă Mi-A Fost Biciuit 69 Și Tînjesc Să Creez Un Lucrușor Perfect Ce Va Trăi în Dimineața Ta Ca o Ciudată Electricitate Statică în Elegia Unui Președinte Ori Ca Un Cocoșat Gol Pușcă Stînd La Soare Pe o Plajă Uleioasă și Aglomerată. 18 Lucrul cel mai original din natura unui om este adesea latura lui cea mai disperată. Astfel, noile sisteme sînt impuse lumii de oameni care pur și simplu nu pot suporta chinul de a trăi cu ceea ce există deja. Creatorilor de sisteme nu le pasă de nimic altceva decît ca acestea să fie unice. Dacă Hitler s-ar fi născut în Germania nazistă, nu s-ar fi mulțumit cu atmosfera ei. Dacă un poet nepublicat descoperă o imagine de-a sa în opera unui alt scriitor, nu se simte consolat, pentru că nu-i este credincios imaginii sale ori evoluției acesteia în spațiul public, ci ideii că nu este legat de lumea dată, că poate să se sustragă aranjamentului dureros al lucrurilor așa cum sînt, lisus și-a conceput probabil sistemul astfel încît să dea greș în mîinile altor oameni, căci așa se întîmplă cu cei mai mari creatori: ei garantează puterea disperată a propriei originali-tăți proiectîndu-și sistemele într-un viitor abraziv. Acestea sînt ideile lui F., desigur. Mă îndoiesc însă că a crezut în ele. Aș vrea să știu de ce a fost atît de interesat de mine. Privind retrospectiv, am impresia că mă pregătea pentru ceva anume și că era gata să folosească orice nenorocită de metodă ca să mă mențină într-o stare de isterie. Isteria este sala mea de clasă, mi-a zis o dată F. Este interesant contextul în care a făcut această 70 remarcă. Văzuserăm două filme unul după altul și apoi mîncaserăm o copioasă masă grecească în restaurantul unui prieten de-al lui. Tonomatul cînta o melodie melancolică, aflată la vremea respectivă în topul atenian. Pe bulevardul St. Lawrence ningea, iar cei doi sau trei clienti rămași în restaurant priveau la vremea de afară. F. mînca absent măsline negre. Vreo doi chelneri beau cafele, după care au început să pună scaunele pe mese, lăsînd - ca de obicei - masa noastră la urmă. Dacă exista în lume un loc nesupus vreunei presiuni, acesta era. F. căsca și se juca cu sîmbnrii de măsline. Făcu această remarcă pe neașteptate, iar mie îmi veni să-l omor. în timp ce ne plimbam prin curcubeul difuz al zăpezii colorate de lumina neoanelor, îmi strecură în mînă o cărticică. — Am primit-o în schimbul unui serviciu oral pe care i l-am făcut unui prieten proprietar de restaurant. E o carte de rugăciuni. Tu ai mai multă nevoie de ea decît mine. — Mincinos împuțit! am țipat eu cînd am ajuns la lumina unui stîlp stradal și am putut citi coperta: EAAHNO - ArTAIKOI AIAAOrOI. E un ghid de conversație grec-englez tipărit în condiții mizerabile la Salonic! — Rugăciunea înseamnă traducere. Omul se traduce într-un copil cerînd tot ceea ce există într-o limbă pe care abia a învățat-o. Citește cartea. — lar partea de engleză este execrabilă. F., tu mă chinui dinadins. — Ah, spuse el voios, adulmecînd noaptea, ah, în curînd va fi Crăciun în India. Familii adunate în jurul curry-ului de Crăciun, colinde la flacăra cadavrului incinerat, copiii așteptînd clopoțeii lui Moș Bhagavad. — îți place să murdărești totul, nu ? 71 — Citește cartea. Caută în ea rugăciuni și povețe. Te va învăța cum să respiri. — Pfu. Pfu. — Nu, nu e bine așa. 19 Acum a venit vremea ca Edith să fugă, să fugă printre bătrînii copaci canadieni. Dar unde sînt astăzi porumbeii ? Unde este peștele surîzător și luminos ? De ce se ascund ascunzătorile ? Unde este grația divină astăzi? De ce nu i se dau bomboane Istoriei? Unde este muzica latină? — Ajutor! Edith avea treisprezece ani și fugea prin pădure, urmărită de bărbați. Purta o rochie facută din saci de faină. o Companie de Făină oarecare își ambala produsele în saci înflorați. o fetiță de treisprezece ani aleargă printre pinii cu ace. Ai mai văzut așa ceva ? Urmărește-i poponețul tînăr, tu, Eternă Pulă a Minții. Cîțiva ani mai tîrziu, Edith mi-a povestit totul sau cel puțin o parte din ce s-a întîmplat și mărturisesc că, de atunci, i-am tot urmărit trupul micuț prin pădure. lată-mă, ded, bătrîn cărturar, îmiebunit de o durere nedefi-nită, urmăritor impulsiv al unor umbre de gonade. Edith, iartă-mă, dar întotdeauna am futut victima de treisprezece ani din tine. lartă-te, mi-a spus F. Pielea de treisprezece ani e foarte frumoasă. Ce altă mîncare în afară de coniac e bună în lume după vîrsta de treisprezece ani ? Chinezii mănîncă ouă vechi, dar asta nu-i o consolare. o, Catherine Tekakwitha, trimite-mi fetițe de treisprezece ani, acum! Nu m-am vindecat. Nu mă voi vindeca niciodată. Nu vreau să scriu această Istorie. Nu 72 vreau să mă împerechez cu Tine. Nu vreau să fiu superficial ca F. și nu vreau să fiu cel mai mare specialist canadian în A...i. Nu vreau o masă galbenă nouă. Nu vreau cunoștințe astrale. Nu vreau să dansez „Dansul telefonului". Nu vreau să cuceresc Ciuma. Vreau ca viața mea să fie plină de fetițe de treisprezece ani. Regele David din Biblie a avut una care să-l încălzească pe patul morții. De ce nu ne-am întovărăși și noi cu oameni frumoși ? Strîns, strîns, strîns, oh, vreau să fiu prins ca într-o capcană într-o viață de trei-sprezece ani. Știu, știu cîte ceva despre război și despre afaceri. Sînt conștient de rahatul existent. Electricitatea celor treisprezece ani este dulce atunci cînd o sugi, iar eu sînt (ori lăsați-mă să fiu) delicat ca un colibri. Nu am ceva de colibri în sufletul meu ? Nu este ceva atemporal și neînchi-puit de ușor în dorința mea plutind pe deasupra unei crăpături tinere și umede pierdută într-o pată de păr blond? Oh, haideți, dragele mele curajoase, atingerea mea nu are nimic de Midas, eu nu transform nimic în bani. Abia ating sfircu-rile neajutorate ce devin, îndepărtîndu-se de mine, probleme de afaceri. Eu nu schimb nimic atunci cînd plutesc și sorb de sub primul sutien. — Ajutor! Patru bărbați s-au luat după Edith. Arză-i-ar focul pe fiecare în parte. Dar îi înțeleg. Satul a rămas în urma lor, doldora de familii și activi-tate. Bărbații aceia o urmăriseră de ani de zile. Manualele din Canada franceză nu stimulează respectul pentru indieni. o anume parte din gîn-direa canadiană catolică nu este sigură de victoria Bisericii asupra Vraciului. Nu-i de mirare că pădu-rile dinjurul Quebecului sînt mutilate și vîndute americanilor. Copaci magici tăiați cu ajutorul unui crucifix. Ucideți mlădițele. Dulce-amară este 73 seva pizdei unei fetițe de treisprezece ani. o, Limbă Națională! De ce nu vorbești în numele tău? Nu vezi ce se ascunde în spatele tuturor acestor reclame pentru adolescenți ? Să fie vorba doar de bani? Ce înseamnă de fapt „atragerea pieței adolescente" ? Ei? Priviți toate picioarele acelea de treisprezece ani desfăcute în fața tele-vizoarelor. Se umnărește doar să li se vîndă fulgi de cereale și cosmetice? Madison Avenue geme de păsări colibri ce vor să bea din acele crăpături micuțe cu părul abia mijit. Atrageți-le, atrageți-le, scriitori convenabili ai poemelor comerciale. America muribundă o vrea pe Abishag cea de treisprezece ani să-i încălzească patul. Niște băr-bați ce se rad vor să siluiască fetițe, dar le vînd în schimb tocuri înalte. Topul sexual al hiturilor este scris de tați care se bărbieresc. o, birouri ale lumii de afaceri, suferind de poftă după copii, vă simt la tot pasul durerea din coaiele albăs-trite! o blondă de treisprezece ani stă tolănită pe scaunul din spate al unei mașini din parcare, cu un deget de la piciorul în ciorap de nylon jucîndu-se cu scrumiera din portieră, iar cu celălalt picior pe mocheta groasă din interior, cu gropițe în obraji și doar o ușoară urmă de acnee inocentă, cu porțjartierul căzut cît trebuie. în depărtare rătă-cesc luna și lanternele polițiștilor. Chiloții marca Beethoven sînt nmezi de la petrecerea școlii. Ea e singura din lume care mai crede că sexul este sfint, murdar și frumos. Și cine e ăsta care își croiește drum prin tufișuri? E Profesorul de Chimie, care a zîmbit toată seara în timp ce ea dansa cu vedeta echipei de fotbal, căci pe bancheta mașinii lui sta ea întinsă și visează. lubirea pentru semeni se naște în singurătate, obișnuia F. să spună. Nenumăratele nopți lungi m-au învățat că Profesorul de Chimie nu este propriu-zis un ticălos. El iubește sincer tinerețea. Publicitatea 74 curtează ființe superbe. Nimeni nu vrea să-și facă viața un iad. în spatele celei mai agresive campanii publicitare se află un colibri flămînd și sfișiat de iubire. F. nu voia ca eu să-i urăsc veșnic pe cei care au urmărit-o pe Edith. — Of. Of. Smiorc. Oh, oh! Au ajuns-o din urmă într-o carieră de piatră sau într-o mină abandonată, oricum un loc foarte mineral și tare, proprietatea indirectă a unor firme din Statele Unite. Edith era o frumoasă indiancă orfană de treisprezece ani, crescută de niște părinți vitregi indieni, deoarece mama și tatăl ei muriseră într-o avalanșă. Colegii de școală se purtaseră urît cu ea pentru că nu o considerau creștină. încă de la treisprezece ani avea sfircuri ciudat de lungi, după cîte mi-a spus. Probabil că informația aceasta s-a scurs în afara dușurilor școlii. Poate că acela a fost zvonul subteran ce a inflamat rădăcinile întregului oraș. Poate că afa-cerile și viața sa religioasă au continuat să se desfașoare normal, dar absolut fiecare om este obsedat în secret de această informație privind sfircurile. Liturghia este subminată de visul sfir-curilor. Greviștii care pichetează fabrica locală de azbest nu sînt pe de-a-ntregul devotați Muncii. Ceva lipsește loviturilor și gazului lacrimogen ale Poliției Provinciale, pentru că toate gîndurile se îndreaptă spre sfircurile extraordinare. Viața cotidiană nu poate tolera această intruziune fan-tastică. Sfircurile lui Edith sînt o perlă perfectă ce irită monotona protoplasmă funcțională a vieții satului. Cine poate sesiza mecanica subtilă a Voinței Colective la care contribuim cu toții? Cred că, într-un anume fel, satul i-a delegat pe acești patru bărbați să o urmărească pe Edith în pădure. Prindeți-o pe Edith! a ordonat Voința Colectivă. Scoateți-ne din Cap sfircurile ei vrăjite. — Ajută-mă, Maică Maria! 75 Au trîntit-o la pămînt. I-au sfișiat rochia cu modelul de zmeură al Companiei. Era o după-amiază de vară. Muștele o ciupeau. Băr-bații se îmbătaseră cu bere. Rîdeau și o numeau sauuagesse, ha, ha! I-au datjos chiloții, răsucindu-i de-a lungul picioarelor ei prelungi și arămii, iar cînd i-au aruncat deoparte nu au observat că aceștia arătau ca un covrig mare și roz. Fură surprinși că avea chiloții foarte curați: chiloții păgînilor trebuie să atîme și să fie murdari. Nu le era teamă de poliție, știau cumva că poliția era de partea lor, fratele unuia dintre ei era polițist și avea coaie ca toată lumea. Au tras-o mai la întuneric, căci fiecare voia să fie oarecum singur cu ea. Au răsucit-o să vadă dacă nu i-au zgîriat fundul cînd au tîrît-o. Muștele o ciupiră de fesele uluitor de rotunde. Au întors-o la loc și au tras-o și mai adînc în întuneric, pentru că acum erau gata să îi scoată și maieul. Intune-ricul era atît de dens și de adînc în ungherul acela al carierei încît abia mai puteau vedea, iar ei asta își doreau. Edith urină de frică și bărbații auziră zgomotul acela acoperindu-le rîsul și gîfiitul. Era un sunet constant, ce părea să nu se mai termine, constant și putemic, auzindu-se mai tare decît gîndurile lor, mai tare decît greierii ce măcinau o elegie pentru sfirșitul după-amiezei. Scurgerea urinei pe frunzele și ăcele de brad din anul precedent deveni un tumult monolitic în cele opt urechi. Era sunetul pur al naturii inexpugna-bile și el le erodă planul ca un acid. Era un sunet atît de maiestuos și simplu, un simbol sfint al unei fragilități pe care nimic nu o putea viola. Bărbații înghețară, fiecare simțindu-se dintr-o dată singur, erecțiile prăbușindu-se ca niște acor-deoane închise, în timp ce sîngele le țîșnea în sus ca florile dintr-o rădăcină. Refuzară însă să 76 coopereze cu miracolul (după cum l-a numit F.). Nu puteau suporta să afle că Edith nu mai era Altfel, că le era Soră. Simțiră Legea Naturală, dar se supuseră Legii Colective. Se năpustiră asupra copilei cu degetele arătătoare, cu pipe, pixuri și nuiele. Tare aș vrea să știu ce soi de miracol a mai fost și ăla, F. Sîngele îi curgea de-a lungul pidoarelor. Bărbații făceau glume grosolane. Edith țipa. — Ajută-mă, Sfintă Kateri! F. m-a sfătuit să nu trag nici o concluzie din această conexiune. Nu mai pot continua. Mi s-a luat totul. M-a urmărit o singură imagine: o vedeam pe Edith la treisprezece ani, suferind sub atacul impotent al acestor patru bărbați. Cînd cel mai tînăr dintre ei s-a aplecat să unnă-rească mai de aproape pătrunderea nuielei sale ascuțite, Edith i-a cuprins capul cu mîinile și l-a tras la pieptul ei, iar acesta a rămas acolo plîngînd, ca bărbatul de pe plaja Old Orchard. F., e prea tîrziu pentru cele două filme. Stomacul mi-e din nou blocat. Vreau să încep să postesc. 20 Acum înțeleg totul atît de limpede! în noaptea morții lui Edith, în noaptea aceea lungă în care am stat de vorbă cu F., el a lăsat nemîncatăjumă-tate din puiul său și abia s-a atins de sos. Acum înțeleg că a facut-o dinadins. îmi amintesc o vorbă a lui Kung1 care îi plăcea lui F. foarte mult: Cînd stătea la masă alături de cineva îndoliat, Maestrul nu mînca niciodată pe săturate. Uncheșilor! Uncheșilor! Cum de mai îndrăznim să mîncăm ? 1. Kung - prinț și om de stat chinez. 77 21 Printre lucrurile bizare pe care le-am moștenit de la F. se află și o cutie de artificii fabricate de Rich Brothers Fireworks Co., Sioux Falls, Dakota de Sud. Aceasta conține 64 de artificii de tip ploaie, opt artificii romane cu 12 și cu 8 sfere, roți de foc, conuri de foc roșii și verzi, fintîni vezuviene, bijuterii de aur, ploi de argint, fintîni orientale și radiante, 6 artificii uriașe de paradă, roți de argint, rachete, comete, fintîni pentru pajiști, șerpi, torțe, conuri roșii, albe și albastre. Am plîns în timp ce le despachetam, am plîns pentru copilăria americană pe care nu am avut-o, pentru părinții mei invizibili din Noua Anglie, pentru o pajiște lungă și verde și o căprioară de fier, pentru povestea mea de iubire din colegiu, cu Zelda. 22 Mi-e frică și sînt singur. Am aprins un șarpe. o fișie de cenușă zvîrcolindu-se țîșni în spirală de pe un colț al mesei galbene pînă cînd micul con se consumă complet: o grămăjoară hidoasă de piele, neagră și cenușie ca un găinaț stors pe post de glazură. Stîrvuri! Stîrvuri! Vreau să înghit dinamită. 23 Dragă Doamne, Este Ora Trei Dimineața. Sperma Tulbure Și Inutilă Se Face Transparentă. Biserica S-o Fi Supărat Pe Mine? Te Rog, Lasă-Mă 78 Să Lucrez. Am Aprins Cinci Artificii Romane Cu 8 Sfere, Dar Patru Dintre Ele Au Avut Mai Puțin De 8. Artificiile Se Sting. Tavannl Proaspăt Vopsit Este Afumat. Mă Doare Sufletul De Foametea Din Coreea. E Un Păcat Să Spun Asta ? Durerea Este Depozitată în Piei De Animale. Declar Solemn Că Nu Mă Mai Interesează De Cîte Ori Și-Au Pus-o Fericiți Edith Și F. Ești Atît De Crud încît Să Mă Obligi Să încep Postul Cu Stomacul Plin? 24 M-am ars rău la mînă ținînd un con de foc roșu și verde. Carcasa arzîndă a unei rachete a aprins un teanc de note despre indieni. Mirosul înțepător al prafului de pușcă mi-a desfundat sinusurile. Noroc că mai era unt în frigider, pentru că refuz să intru în baie. Niciodată nu mi-a plăcut părul meu, dar nu mă dau în vînt nici după bășicile facute de ploaia de argint. Fragmente de zgură plutesc și se lipesc ca niște lilieci aruncați în aer, în ale căror aripi sfișiate disting replici exacte în gri și albastru ale dungilor de pe acadele și ale modelelor cozilor de cometă. Am pus mîna pe atîtea bucăți de carton ars încît îmi las amprentele peste tot. Mă uit în jurul meu la mizeria din bucătărie și știu că viața mi se împlinește. îmi pasă mai mult de degetul meu mare pulsînd roșu și umed decît de întregul vostru univers, împuțit și plin de orfani. Salut noua mea condiție de monstru. Urinez pe tot linoleumul și mă bucur să văd că nu se întîmplă nimic. Fiecare mișel pentru el! 79 25 Șoricu-mi sfirîie pe degetul cel mare, dam, dam, urăsc durerea. Urăsc durerea colosal de extraordinar, mult mai mult decît o urăști tu, dar corpul meu e mai important, eu sînt o Moscovă a durerii, în timp ce tu ești doar o stație meteo din provincie. Intenționez să nu mai studiez decît praful de pușcă și sperrna și uite cît de inofensiv pot fi: nici gloanțe după inimi, nici spermă după soartă, nimic, doar nimbul oboselii, cilindrii veseli și micuți mistuindu-se într-un foc banal după nenumărate erupții de stele căzătoare și curcubeie, picătura vîscoasă de spermă din palmă subțiindu-se și limpezindu-se precum sfirșitul Creației, cînd materia toată se face iarăși apă. Praf de pușcă, sudoarea de pe coaie, masa galbenă începe să semene cu mine, îh, bucătăria seamănă cu mine, m-am refugiat afară-n mobilă, miro-surile inteme sînt pe dinafară, e rău să fii atît de mare, am cucerit mașina de gătit, există vreun loc proaspăt unde să-mi așez ochii într-un pat curat și să visez noi trupuri, oh, dar trebuie să merg la film și ochii să mi-i duc să facă pipi, filmul mă va repune în propria-mi piele fiindcă m-am scurs pe jos în bucătărie prin toate orificiile mele, filmul îmi va astupa porii cu așchii albe și va pune capăt invaziei mele asupra lumii, filmele pe care le-am pierdut mă vor asasina la noapte, mi-e teamă de artificiile lui F., arsurile mă dor prea tare, ce-ai putea tu să știi despre arsuri? Tu n-ai facut decît să te tot arzi. Ușurel, bătrîne cărturar! Voi stinge lumina și voi scrie pe întu-neric un rezumat al capitolului despre indieni de care trebuie să mă apuc mîine. Disciplină. Clic! 80 „Triompher du mal par le bien." Sfintul Pavel. Așa va începe capitolul. Deja mă simt mai bine. Limbile străine sînt un bun corset. la mîna de pe tine! Edith Edith Edith de-a pururi lucruri lungi Edith Ediță pizduliță Edith unde micuța ta Edith Edith Edith Edith Edith întinsă pe E E E aspect de caracatiță pungă Edith buze zona buzelor chiloțeii domniei voastre Edith Edith Edith Edith te-am cunoscut ți-am cunoscut pîraiele prelinse Eeeeddddiiiittthhhh gîl gîl pfu trufa adînc bulb mugur nasture supă dulce de mazăre scuipă freacă glugă prezervativ măciulie fată spermă cap bap bap o floare mops porc bun vîrfde limbă capac de la cap de pat de buze multiple pierdut scufundat dus sus fato cap mic spermă măciulie plici scu-fundat dus-ling căutare nas ajutor clatină tare încă o dată furișează-te sus fată măciulie moț balon scufundat în piele normală pliuri laborator înecat doamnă labii sus sus năzare mazăre linte minte podoabă unde unde lovitură ascunzînd învinețită ? vino sus tare ca alama balon din păr mlaștină mic piele coș din dragoste formă solid umflătură pentru limbă mizerie mare înștiințare oh desglugă dezascunde despăruiește desîneacă sau dinți copoi te avertizez dinte pică dinți cîini dezlegați neiubiți biciuiți formă formă tu mărgea tu mică boantă băiețească sculădefată formă ordin mic periscop din femeie străină submarin dispărut nici un om nu poate pătrunde să iasă vreodată să iasă din oceanul menstrual femeiesc mecca ou fermă mister paturi să iasă să iasă de unde nu voi merge niciodată din adînc scoică întinde din branhii fară aer iarzi de la covorul lat cenușiu fundul plin de stridii al sufletuluidefată departe departe amazon sex control mai sus mai sus aici cliti cliti de la uimitoarea amoebă protoplasmatică interzisă femeie împlinită gla gla galaxie te rog 81 să apari cu casca mică a speranței lipăi lipăi oh perlă roz cristal de radio prețios sîmbure de fruct minunat al întregii curpizde recolta apare formă dezvoltă dezvăluie deschide despielițează vezi iubireadesulă duce la dopdelesbi fatapulă nrrr grrr pod entre bărbați femeie ca să pot să-ți dau plăcere doamna mea pogoară asupra mea mintea ta citadină derutat din labirintul pizdei căci s-ar putea să nu te mai însoțesc niciodată în plasele algelor în hotelurile scufundate înjunglele spon-gioase pîntece pasiv drenat căptușit cu noroi mulaj de plante dulap imens ca Doamna Dumnezeu cum ? tu nu vii sus ? plici plici ascunsă pentru o limbă mai nouă? pentru o limbă mai nobilă? pentru o limbă mai spurcată? pentru limba lui F. ? pentru străin ? orice străin ce ți-ar face asta s-ar simți onorat orice străin cît de ciudat deci deci cobor poate acolo unde voiam să mă duc ca un melc această limbă automată alunecă în josul mușchiului din acvariu foc! o creastă tandră și docilă precum mulajul unui iepure de ciocolată o duc în jos să nu-ți fie rușine căci toate miro-surile sînt alchimizate limba se duce cling în jurul unui colac de salvare trandafiriu aromă bomboană de noroi acesta este un nasture banal mai bun amîndoi avem trebuie să ne sărutăm găurile curului căci fiecare dintre bieții de noi are una noi nu ne-o putem săruta are margini deluroase de bomboană ei dansează biblic are margini de petale ofilite limba se afundă petalele se deschid tremură petalele se strîng într-un nod elastic vorbesc pretențios acum, sap sap sap zdup zdup zdup buf pe dealurile nodului de petale intră acolo mîinile despart bucile despart bucile fabuloaselor părți intime ale ei ale lui Edith ele cedează strivite se deschid ca jumătățile unei piersici coapte ca un pui fiert prea mult baloane 82 de sînge absolut superbe aceasta este Edith rozul cafeniul ei virgin părul la fel ca al meu la fel la fel ca noi toți bieți lucrători cu ziua ce inundăm lumea în genunchi aceasta este proză beton acesta este misterul cotidian astfel îmi introduc fața gura în sfinx căci limba mea a fost doar un joc de probă pe orificiul trandafiriu al sfinxului limba mea se concentrează pe vorbire pură înfigîndu-mi dinții sug adorație rahat pericol iubire curaj des-chis închis deschis închis tot fac petalele de la suprafață închizîndu-se pentru a-și simți micile lor creste de mușchi deschizîndu-se într-un teribil abandon roșu disperat ca un gît de pui de prihor oh Edith cur membrană gîfiind tot stolul gurii mele scăldîndu-se curățindu-și penele filfiind în scăldătoarea însorită de păsări pe un stîlp de intestin caritabil unde mă aflu acum acum nu pleca iată-mă pur și simplu cu fața între bucile ei pe care mîinile le-au despărțit bărbia mea îi face automat bine pizdei acum las bucile și acestea mă împing înăuntru eu mă împing înăuntru îmi strivesc nasul astupînd sucuri rahat de copiljocuri în mintea mea ascultă Edith ascultă-mă sufocă ascultă iubita mea îți sug crăpătura păroasă nu-i așa că sîntem unul Edith nu-i așa că sîntem pe bune Edith nu-i așa că respirăm nu-i așa că sîntem niște amanți teribili nu-i așa că sîntem un set de vederi pomo nu-i așa că sîntem o masă gustoasă Edith nu conversăm miraculos iubito rău roz poziție pericol de vînturi teroare iubito îți jur că te-am iubit Edith haț haț face micul crater țoc țoc țoc țoc Edith Edith fa-mi la fel fă-mi la fel pune-ti curul meu ofilit pe fața ta îți ușurez sarcina fă-mi la fel fă-mi la fel fa-mi la fel Edith liliac Edith Edith Edith Edith Edith Edith întorcîndu-ne în somn transformîndu-ne în linguri Edith Edith Edith Edith te rog să apari 83 ca un vis ieșind din această biată pulă a lui Aladin Edith Edith Edith Edith în dulcele tău înveliș de piele Edith Edith soțul tău singur Edith soțul tău singur soțul tău singur merele tale fuga ta cutele tale soțul tău întunecat și singur. 26 Pe parcursul cercetărilor mele, am aflat la un moment dat despre Primăvara Tekakwithei. Un iezuit vorbea foarte frumos despre ea într-un manual școlar. II y a longtemps que je t'aime. Eram în bibliotecă și cred că m-am oprit un moment din citit. Am murmurat vechea melodie curgătoare de sub stratul de praf. M-am gîndit la pîraie de gheață și lacuri limpezi. Hristos vorbește cu vocea preotului preț de o jumătate de paragraf. Amintește despre o primăvară numită Primăuara Tekakwithei. Preotul este Edouard Lecompte și din această jumătate de paragraf știu că a iubit-o pe fată. El a murit în 2o decembrie 1929, le 2o decembre 1929. Ai murit, Părinte. Mi s-a lipit de suflet acest preot care la început nu mi-a plăcut pentru că părea să scrie pentru Biserică și nu pentru Crinul Așa Cum Crește. Primăvara m-a înviorat noaptea aceea tot așa cum au facut-o într-o altă noapte zăpezile. I-am simțit cristalul limpede. A adus lumea creată în cămăruța mea, contururile reci și radioase ale lucrurilor ce sînt. Entre le village, scrie el, Entre le village et le ruisseau Cayudetta, între sat și pîrîul Cayudetta, au creux d'un bosquet solitaire, în adîncitura unui crîng singuratic, sortant de dessous un vieux tronc d'arbre couvert de mousse, ieșind de sub un trunchi bătrîn acoperit de mușchi, chantait et chante encore de nos jours, a cîntat și mai 84 cîntă și în zilele noastre, une petite source limpide, un pîrîiaș limpede... De aici a luat fetița apă timp de nouă ani. Cît de multe trebuie să știi, Katherine Tekakwitha! Ce mai vis al înțelepciunii, al splendidei înțelepciuni, splendidă ca strălu-cirea datelor, ca atingerea pielii, ce mai foame de înțelepciune mă bîntuie aici, printre cutii desfă-cute de artificii, arsuri egoiste, lucruri personale risipite. Ai venit la copacul acesta bătrîn de 3 285 de ori. Trăiască Istoria pentru că ne spune așa ceva! Vreau să te cunosc așa cum cunoșteai tu cărarea. Cît de mică era poteca facută de pantofii tăi de căprioară. Parfumul pădurilor străbate lumea. Se agață de hainele noastre de piele oriunde ne ducem, chiar și de biciul pe care îl purtăm ascuns în portofel. Eu cred în cerul lui Grigore, populat cu sfinți, da, Papă Incult. Cărarea e plină de date. Rîul rece, străjuit de pini, se află încă acolo. Las informațiile să mă smulgă din bucătărie. Să mă împiedice să mă învîrt ca o roată de ruletă. Ce bine este să știi cîte ceva din lucrurile pe care le-a facut ea. 27 A douăzeci și șaptea zi de cînd am început totul, în urma unei promisiuni facute lui F. Nimic nu merge. Dorm la ore nepotrivite și pierd filmele de la televizor. Și mai multe arsuri. Și mai puțin rahat. Am terminat toate lumînările romane cu 12 globuri, majoritatea celor 64 de artificii, bomba fluierătoare ilegală și așa-numitele fintîni cosmice. Chiloții murdari sînt plini de sperrnă - chiloți reali și murdari ce îmi promiteau cîndva, atunci dnd se aflau încă în pachete de polietilenă, șolduri marmoreene. Sub unghii am păr. 85 28 Dacă Edith ar vedea camera aceasta, ar voma. De ce mi-ai omorît-o, F. ? 29 o să vă explic cum a ajuns F. să aibă corpul acela extraordinar. o să-mi explic și mie încă o dată. CUM A AJUNS JOE VESTIT SI NU UMILIT PENTRU CORPUL SÃU: titlu de pe spatele unei reviste americane de benzi desenate pe care o citeam amîndoi într-o după-amiază, pe cînd aveam treisprezece ani. Stăteam într-un solariu nefolosit de la etajul al treilea al orfelina-tului, o cameră cu acoperișul de sticlă, întunecoasă ca toate celelalte din cauza funinginii depuse de la un coș amplasat greșit - ne ascundeam adesea acolo. CORPUL LUI JOE era subiectul unei reclame pentru un curs de culturism. Rezultatele acestuia erau descrise în șapte desene. Pot să le amintesc ? 1. Joe este ca un schelet. Are picioarele ca niște bețe jalnice. Costumul roșu de baie de tip boxer e larg. Cu Joe se află voluptuoasa-i prietenă. Coapsele ei sînt mai groase decît ale lui. Marea liniștită de pe fundal contrastează cu chinurile lui Joe. Un bărbat cu un fizic teribil îl umilește. Fața tor-ționarului nu se vede, dar fata îi explică lui Joe că acesta e binecunoscut în zonă drept o belea. 2. La orizont a apărut o bărcuță cu pînze. Vedem fața bătăușului. îi admirăm pieptul de băutor de bere. Fata și-a strîns genunchii la piept și se întreabă de ce s-a mai încurcat cu slăbănogul acesta fără cur. Joe a fost ridicat în 86 picioare de bătăuș și acum trebuie să înghită o nouă insultă. 3. Barca cu pînze a dispărut. Niște figuri minuscule sejoacă cu mingea pe marginea mării. Apar și niște pescăruși. Joe suferă lîngă fata pe care e pe cale să o piardă. Aceasta și-a pus pălăria albă de soare pe cap și și-a întors țîțele dinspre el. îi răspunde peste umărul drept. Corpul ei este masiv și matem, cu sînii căzuți. Avem impresia că mușchii ei abdominali sînt încordați. JOE: Bătăușul naibii! o să-i arăt eu într-o zi! EA: Oh, las-o baltă, băiețică! 4. Camera lui Joe sau ceea ce a mai rămas din ea. Un tablou crăpat atîrnă într-o parte pe un perete verde. Lustra spartă se balansează. Joe răstoarnă un scaun lovindu-l cu piciorul. Este îmbrăcat cu un tricou albastru, cravată și pantaloni albi de doc. Strînge pumnul, o articu-latie ca o gheară la capătul unei mîini subțiri ca un picior de pasăre. In imaginația sa, fata se cuibărește la pieptul bătăușului, făcînd o mie și una de glume pe seama corpului lui Joe. JOE : Fir-ar să fie ! M-am săturat să tot fiu o sperietoare de ciori! Charles Axis spune că îmi poate oferi un corp ADEVARAT. Foarte bine! o să trimit cuponul și o să primesc o broșură GRATUITÃ. 5. MAI TÎRZIU. Să fie oare Joe? Acesta își flexează o hartă întreagă de mușchi bombați în fața oglinzii de la masa de toaletă. JOE: Mamă! Da' nu i-a luat prea mult timp lui Axis să mă aducă în forma asta! Ce mai MUȘCHI! Bătăușul ăla n-o să mă mai îmbrîncească încoace și-ncolo! Și ăsta e oare același costum de baie roșu? 6. Plaja. Fata s-a întors. Se distrează grozav. Are corpul relaxat și i se văd coapsele. Mîna stîngă 87 îi stă ridicată într-un gest de surpriză, în timp ce părerea sa despre Joe trece printr-o transformare radicală. Joe tocmai a lansat un pumn care ateri-zează în bărbia bătăușului scoțînd o flamă electrică, facîndu-l să-și piardă echilibrul și să se schimonosească de durere și surpriză. Pe fundal avem aceeași plajă albă și aceeași mare calmă. JOE: Ce ? lar tu ? Þine ceva ce-ți datoram! 7. Fata atinge cu mîna dreaptă bicepșii impre-sionanți ai lui Joe. Umărul și brațul ei drept sînt ascunse de pieptul lui, dar noi știm că și-a stre-curat mîna pe la spate în slipul roșu și strîmt și că se joacă cu testiculele sale. EA: Oh, Joc! Dar chiar EȘTI un bărbat ade-vărat! o FATÃ FBUMOASÃ CARE STÃ PE NISIP CEVA MAI INCOLO : DUMNEZEULE ! Ce mai constituție! BARBATUL INVIDIOS DE LINGA EA : Deja e vestit pentru ea! Joe stă tăcut, cu degetul prins în partea din față a slipului, privind-o pe fata ce se sprijină lasciv de el. Două cuvinte scrise cu litere negre, îngroșate, apar pe cer și din ele țîșnesc raze de lumină. Nici unul dintre personajele desenulni nu pare conștient de manifestarea celestă explodînd într-o liniște teribilă deasupra peisajului marin. EROUL PLAJEI - anunță cerul. F. a studiat mult timp reclama. Eu voiam să facem în continuare lucrurile pentru care veni-serăm acolo: să ne hîrjonim, să ne mîngîiem cu degete prăfuite, să ne comparăm părul pubian -frumusețea de a sta față în față cu un prieten și de a ține două pule în mînă, una cunoscută și flămîndă, cealaltă caldă și ciudată, lucioasă pe toată lungimea ei. Dar ochii lui F- erau umezi, iar buzele îi tremurară cînd șopti: 88 — Cuvintele alea se află întotdeauna pe cer. Cîteodată le poți vedea, așa cum se vede uneori luna în timpul zilei. După-amiaza se întunecă deasupra acoperișulm de sticlă acoperit cu straturi de funingine. Am așteptat în tăcere ca starea de spirit a lui F. să se schimbe, dar cred că am adonnit, căci am tresărit la sunetul foarfecelor. — Ce tai acolo, F. ? — Chestia aia pentru Charles Axis. — Ai de gînd s-o trimiți ? — Să-mi bag pula dacă nu. — Dar e pentru tipi slabi. Noi sîntem grași. — Taci în pula mea. — Sîntem grași, F. — Pleosc! Zdup ! Buf! — Grași. — Zboing! Zbîc! Trosc! — Grași, grași, grași, grași, grași, grași, grași! Am aprins un chibrit furat și ne-am repezit, luptîndu-ne, la broșura căzută pe podea. In partea dreaptă a reclamei se află fotografia celui care deținea titlul de „Cel mai bine facut bărbat din lume". Oh! Imi amintesc! Tipul stă într-un costum de baie fară cusur, pe cuponul care trebuie trimis. — Dar uită-te la el, F., tipul n-are nici un pic de păr. — Dar eu am păr. Eu am păr. Mîinile lui sînt ditamai pumnii, surîsul său e Florida, nu pare serios, nici nu-i pasă cu adevărat de noi și poate e chiar puțin cam gras. — Uită-te puțin la poza asta, F. Tipul are abdomenul moale. — E gras, ce mai. — Dar... — E gras. El înțelege grăsimea. Cască ochii! Uită-te la fața lui. Acum, uită-te la fața Omului 89 Elastic1. Charles Axis vrea să fie unchiul nostru. El e unul dintre noi, cîrpacii care ne aflăm cu multe pagini în urma Omului Elastic. Dar nu înțelegi că el a căzut la pace cu Omul Elastic? Cu Gîndacul Albastru? Și cu Căpitanul Miracol ? Nu înțelegi că el crede în super-lume? — F., nu-mi place cînd încep să-ți lucească ochii așa. — Grăsimea! Grăsimea! E unul de-ai noștri! Charles Axis este de partea noastră! E alături de noi împotriva Gîndacului Albastru, a lui Ibis și a Femeii Minune! — F., iar vorbești ciudat. — Charles Axis locuiește în New York, pri-vește: Str. 34 Vest, nr. 405, New York 1! Crezi că nu știe de Krypton ? Nu-l vezi suferind în fața peșterii lui Batman? A mai trăit cineva așa de aproape de niște mușchi imaginari atît de grozavi ? — F.! — Charles Axis este numai compasiune, el este sacrificiul nostru! El îi cheamă pe cei slabi, dar se referă atît la cei slabi, cît și la cei grași. El îi cheamă pe cei slabi pentru că e mai rău să fii gras decît slab. îi cheamă pe cei slabi astfel încît cei grași să îl audă și să vină fară să fie numiți! — Du-te de lîngă fereastră! — Charles! Charles ! Charlie! Vin, vin să fiu cu tine la trista margine a lumii spiritului! — F.! Uppercut! Poc! Buf! — Duf! *##! Au! Mulțumesc, prietene, cred că mi-ai salvat viața. Atunci a fost ultima oară cînd l-am mai dove-dit pe F. într-o confruntare fizică. în intimitatea 1. Omul Elastic - personaj din benzile desenate, ca și eroii menționați în continuare. 90 camerei lui, i-a dedicat lui Charles Axis cincisprezece minute zilnic. Grăsimea s-a retras sau s-a transformat în mușchi, circumferința pieptului i s-a mărit și nu i-a mai fost jenă să se dezbrace la orele de sport. Odată, pe plajă, un individ imens cu un costum de baie foarte alb i-a aruncat nisip în față cu piciorul în timp ce faceam plajă pe un prosop. F. nu a făcut decît să zîmbească. Individul acela uriaș a rămas acolo, cu mîinile în șolduri, apoi a sărit ca un fotbalist care lovește mingea și i-a aruncat din nou nisip în față. — Hei! am strigat eu. Nu ne mai arunca nisip în față! F., am șoptit, ăsta-i cea mai mare belea de pe plajă. Bătăușul mă ignoră complet. Apucă încheietura groasă și tare a lui F. în pumnul său masiv și îl smuci în picioare. — Ascultă, bă, mîrîi el, ți-aș face moaca zob... da' ești așa de slăbănog că s-ar putea să te usuci și să te ia vîntul. — De ce l-ai lăsat să te îmbrîncească ? F. se așeză jos cuminte, în timp ce individul plecă. — Era Charles Axis. — Dar individul e cea mai mare belea de pe plaja asta. 30 Un bilet! La fundul cutiei cu artificii găsesc un bilet. Dragă prietene, Deschide radioul. Prietenul tău mort, F. 91 La fund. Cît de bine mă cunoștea! Am ținut mesajul (scris pe un formular de telegraf) lipit de obraz. Oh, F., ajută-mă, căci mă desparte un mormînt de tot ceea ce iubesc. RADIO : ...doamnei T. R. Voubouski, Clanra-nald, nr. 56784, celor trei surori medicale din căminul Barclay, știti voi de la cine, un disc în plină ascensiune cu Gavin Gate și Zeițele... și nu uitați: puteți suna chiar acum pentru a transmite dedicațiile voastre în cadrul emisiunii „Discuri cu noaptea-n cap"... TOBE LOVITE CU PERIILE : PSST pSSt pSSt PSST pSSt INSTEUMENTE ELECTRICE : Zum zum zum (promi-siunea mișcării sexuale de pompare regulată și continuă) GAVIN GATE : Aș fi putut să plec zum zum zum (are timp berechet - a bătut cale lungă pînă să spună povestea aceasta crudă) Și să-ți zic (respirație electrică pulsînd) Þi-am spus eu ZEITELE: ...spus eu (un batalion de fete negre, comandat de ofițeri recru-tați din altarele de inuzică gospel bombardate, mă prinde într-o ambuscadă, cu o ură nedefinită și dinți albi) GAVIN GATE : Aș fi putut spune lumii întregi că te va lăsa în lacrimi ZEIÞELE : lacrimi GAVIN GATE : Aș fi puutut șă viin 92 ZEIÞELE : Ahhhhhhhh șă-ți șpun ahhhhhhhh de-a dreptuuu ahhhhhhhh e prea tîrjiu acuu ahhhhhhhh (STOP!) GAVIN GATE : Da' eu știu cînd te doare TOBELE: Zbîc! GAVIN GATE : tu nu știi că mă doare și pe mine ? ZEITELE : și pe mine (acestea se înălțaseră pe aripile suferinței universale din iubire, dar acum au revenit în uniformele lor, mult mai precise, ca și cînd ar fi jurat să se prote-jeze împotriva unui exces emo-țional fatal, harșt/harșt/harșt) TOBELE URCÃ CINCI TREPTE. GAVIN GATE IESE ÎNVÎRTINDU-SE DIN COLÞUL SÃU PENTRU A DOUA REPRIZÃ. ACEASTA VA FI PE VIAÞÃ ȘI PE MOARTE. ZEITELE SÎNT PREGÃTITE SÃ-L OMOARE PE ÎNVINGÃTOR PRIN SUGERE. GAVIN GATE : Aș fi putut să-ți spun că ai căutat-o cu lumînarea (Cine ești tu, Gavin Gate ? Ești un comandant ciudat. Cred că ai avut multe necazuri și ai învățat prea multe. Ești regele vreunei străzi de mahala și cel ce a făcut Legea) ZEITELE : cu lumînarea (își scot sutienele lor luminoase și se îndreaptă spre inima înfricoșată ca un escadron de kamikaze) GAVIN GATE : Cînd ai plecat și mi-ai întors spatele ZEIÞELE: ...spatele GAVIN GATE : te-am implorat, iubito (forța sa e consacrată, trupele îi sînt într-o 93 ordine desăvîrșită, acum poate să plîngă după noi) OofNu! Te rog rog rog! ZEITELE : Ahhhhhhhhhhh lubito, nu pleca! Finc-am știut că îți va face rău (revenire la stilul narativ superior) LOVITURA DIDACTICÃ DE TOBÃ Tu nu știi că mă doare și pe mine ? ZEITELE : .. .și pe mine Ah Ah Ah (un pas înjos pe scara de marmură pentru a-și ridica pri- virea) GAVIN GATE : Zicea că a făcut ce-a vrut cu tine (Gavin a auzit detaliile partidei de sex într-unul din vestiarele alea triste unde se recreează toți amorezii) ZEITELE : Ahhhhhhhh (Răzbunare ! răzbu- nare! dar oare nu sîngerăm încă, Surorilor?) GAVIN GATE : Cît privește iubirea tu nu ai fost ZEITELE: Ha! (cu aceasta exclamație se eliberează de ură) GAVIN GATE : decît o scurtă aventură Of, eu, of, of, of poate sînt nebun (dar noi știm că nu ești, cum nu sînt nici eu, căci noi lucrăm cu materie sacră. o, Doamne! Toate stările iubirii dau putere!) sd te iubesc atît de mult 94 ZEITELE : .. .atît de mult (un dulce semn de punctuație. Acum ele sînt niște femei ce își așteaptă bărbații, stau pe vine pe balcon, înamorate și umede, căutînd cu privirea semna-lele noastre de fum în timp ce se pipăie) GAVIN GATE : Nu înțelegi că și nebunii simt? Deci, iubito ZEIÞELE : Ahhhhhhhhh GAVIN GATE : Vino înapoi (ordin) și lasă-mă să-ți șterg (speranță) lacrimile (realitatea milei) din ochi (cîte un ochi, iubitule, pe rînd, cîte un ochi) GAVIN GATE ȘI ZEIÞELE SE AUTOFLAGELEAZÃ CU BICE ELECTRICE Căci eu nu ți-aș face niciodată rău ZEITELE ...niciodată rău GAVIN GATE Nu, nu, nu ți-aș face niciodată rău ZEITELE ...niciodată rău GAVIN GATE Căci atunci cînd te doare TOBA Duf! GAVIN GATE Nu știi că mă doare și pe mine ? ZEITELE .. .și pe mine GAVIN GATE Mă doare-atît de rău ZEITELE ...și pe mine GAVIN GATE Voi fi cu tine mereu ZEITELE ...și pe mine DlSPAE TREPTAT MAEȘTRII DE SUNET, GAVIN, ZEIÞELE CU SPATELE SÎNGERÎND, CU ORGANELE GENITALE ROȘII ȘI IRITATE, MAREA POVESTE A FOST SPUSÃ, SUB DICTATUEA TIMPULUI, ORGASMUL A SFIȘIAT DRAPELUL, TRUPELE SE MASTURBEAZÃ CU POSTERE DE FETE FRUMOASE DIN 1948 REFLECTÎNDU-LI-SE ÎN LACRIMI, o PROMISIUNE A FOST REÎNNOITÃ. 95 RADIO: I-ați ascultat pe Gavin Gate și Zeițele... Am fugit la telefon. Am sunat la postul de radio. Emisiunea „Discuri cu noaptea-n cap" ? am strigat în receptor. Da? Chiar? Mulțumesc, o, mulțumesc! o dedicație ? o, iubito. Dar nu înțelegi de cît timp sînt singur în bucătărie ? Sînt constipat. Sufar de constipație. Și m-am ars la degetul mare. Nu mă mai lua cu domnule. Trebuie să vorbesc cu cineva ca tine pentru că... TELEFONUL: Clic, clic. Ce faci ? Hei! Hei! Alo, alo, o, nu. Mi-am adus aminte că era o cabină telefonică la cîteva străzi distanță. Trebuia să vorbesc cu fata de la „Discuri cu noaptea-n cap". Am călcat în sperma lipicioasă de pe linoleum. Am ajuns la ușă. Am chemat liftul. Aveam atîtea să-i spun, ei, cu vocea ei albastră și cunoștințele sale despre oraș. Apoi am ieșit în stradă, era patru dimineața, iar străzile ude și întunecate precum cimentul proaspăt, luminile de pe stîlpi aproape niște simple omamente, luna accelerată de eșarfe zburătoare de nori, depozi-tele cu ziduri groase și nume de familie cu litere aurii, aerul albastru și rece saturat de mirosul pînzei de sac și al rîului, zgomotul camioanelor cu legume de la țară, scîrtîitul unui tren din care se descarcă animale jupuite de pe paturi de gheață, bărbați în salopete cu brațele pline de alimente pentru călătorie, ample îmbrățișări în lupta corp la corp de pe linia întîi a războiului supraviețiiirii, bărbații urmînd să învingă, bărbații urmînd să își exprime necazul prin victorie - eu eram afară, în lumea obișnuită și rece, F. mă adusese aici prin nenumărate trucuri milostive, o gură de aer proslăvind existența mi-a explodat în piept și mi-a desfășurat plămînii ca pe un ziar în vînt. 96 31 Regele Franței era bărbat. Eu eram bărbat. Deci, eu eram regele Franței. F.! Mă prăbușesc din nou. 32 Canada a devenit colonie regală a Franței în 1663. lată, vin trupele conduse de le marquis de Tracy, general-locotenent al armatelor regelui, iată mărșăluind prin zăpadă o mie două sute de bărbați înalți, vestitul regiment de Carignan. Știrea se transmite de-a lungul malurilor înghețate ale rîului Mohawk: regele Franței a atins harta cu degetul său alb. Intendentul Talon, guvematorul M. de Courcelle și TYacy se uită cu toții peste sălbăticia infestată. Fraților, să fim mai ceva ca Richelieu! Voci pe deasupra hărților, voci la ferestre, iar forturile se înalță de-a lungul țărmu-lui: Sorel, Chambly, Sainte-Th6r6se, Saint-Jean, Sainte-Anne pe o insulă a lacului Champlain. Fraților, irochezii trăiesc în prea mulți copaci. în ianuarie 1666, M. de Courcelle a condus o coloană de oameni adînc în teritoriul mahocilor - o gafa de proporții napoleoniene. A mers fară călăuzele algonchine care, întîmplător, nu veniseră la timp. Indienii marcară cu nenuinărate cadavre drumul pe unde soldații s-au retras în dezordine. Tracy așteptă luna septembrie a aceluiași an. Șase sute de oameni din regimentul Carignan, șase sute de membri ai miliției și o sută de indieni prietenoși mărșăluiră din Quebec în pădurile ruginii. Expe-diția fu însoțită de patru preoți. După un marș 97 de trei săptămîni, ajunseră în primul sat mahoc, Gandaouague. Vetrele focurilor erau reci, satul părăsit, ca toate satele pe care aveau să le întîlnească. Tracy plantă o cruce, se ținu o litur-ghie și deasupra caselor lungi se înălță muzica solemnă a Te Deum-ului. Apoi arseră satul pînă la temelii, Gandaouague și toate celelalte pe care le întîlniră, devastară regiunea, distruseră pro-viziile de porumb și fasole și incendiară toate recoltele. Irochczii cerură pace și, ca în 1653, m fiecare sat se trimiseră preoți. Armistițiul din 1666 dură optsprezece ani. Monseniorul de Laval îi binecuvîntă pe preoți înaintea plecării lor din Quebec, în căutare de suflete. Preoții intrară în satul reconstruit Gandaouague în vara lui 1667. Mahocii sunară din trompetele lor mari, facute din cochilii, cînd Robes-Noires, cei cu haine lungi și negre, se stabiliră printre ei. Aceștia stătură trei zile în satul studiat de noi, dar aici putem aminti o subtilă atenție din partea Providenței. Preotii fură cazati în coliba Catherinei Tekakwitha, iar aceasta îi servi și îi urmă cînd vizitară pri-zonierii din sat, creștini huroni și algonchini, îi urmări cînd botezară copii și se minună cînd îi izolară pe bătrîni în colibe îndepărtate. După trei zile, preoții pormră mai departe, la Gandarago, apoi la Tionnontoguen, unde fură întîmpinați de două sute de viteji, de discursul plin de elocință al șefului de trib și de uralele sătenilor, care preferau intruziunea magiei străine furiei regimentului Carignan. în întreaga confederație irocheză au fost întemeiate cinci misiuni: Sainte-Marie la Tionnontoguen, Saint-Frangois-Xavier la Ormeyout, Saint-Jean-Baptiste la Onnontague, Saint-Joseph la Tsonnontouan - înșirate de la lacul Saint-Sacrement la Erie, lucrarea a doar șase evangheliști, ce aveau însă în spate o istorie de foc. în 1668, satul nostru, Gandaouague, se mută din nou. De pe malul sudic al rîului Mohawk, ei traversară apa și își reconstruiră casele lor lungi cîteva mile mai la vest, acolo unde rîul Mohawk întîlnește Cayudetta. Noului sat i-au spus Kahnawake, care înseamnă „la praguri". în apro-piere se afla un izvoraș limpede, unde Catherine venea în fiecare zi după apă. îngenunchea pe mușchi. Apa îi susura în urechi. Fintîna țîșnea din inima pădurii, iar livezile minuscule de mușchi erau ca niște cristale verzi. își trecea mîna udă peste frunte. își dorea o frăție profundă cu apa, voia ca izvorul să îi garanteze ofranda corpului său, voia să îngenuncheze udă la picioarele veș-mintelor negre. Leșină și căzu alături de găleata răsturnată, plîngînd asemenea lui Jill1. 33 Fiți alături de mine, medalioane religioase de toate felurile, atîmate de lanțuri de argint, prinse cu ace de siguranță de lenjeria intimă, cuibărite în părul negru de pe piept, alergînd asemenea vagoanelor de tramvai de-a lungul cutelor dintre sînii bătrînelor fericite, înfipte din greșeală în piele în timpul partidelor de sex, abandonate alături de butoni de cămașă, pipăite ca niște monede și inspectate pentru marcaj, pierdute în haine de adolescenți ce se îmbrățișează, ținute în gură în timpul meditației, medalioane foarte scumpe pe care nu au voie să le poarte decît fetițele slăbuțe, atîmate în dulapuri cu lucruri 1. Jill - personaj dintr-o poezie pentru copii, care plînge cînd varsă găleata cu apă. 98 99 nefolosite, alături de cravate fară nod, sărutate pentru a aduce noroc, smulse de la gît în momente de furie, călcate în picioare, gravate, puse pe șinele de tramvai pentru deformări ciudate, prinse de materialul cu care e capitonat plafonul taxiurilor, fiți cu mine acum, cînd sînt martor la patimile Catherinei Tekakwitha. 34 — Scoateți-vă degetele din urechi, zise părintele Jean Pierron, primul misionar permanent la Kahnawake. Dacă vă țineți degetele în urechi, n-o să mă puteți auzi. — Ha, ha, chicotiră moșnegii satului, care erau prea bătrîni pentru a mai putea învăța trucuri noi. Ne poți duce la apă, dar nu ne poți obliga să bem, pe noi, cîini și cai bătrîni ce sîntem. — Scoateți-vă imediat degetele! — Pic, pic, curgea scuipatul din gurile știrbe, în timp ce bătrinii stăteau pe vine înjurul preotului. Preotul intră în coliba sa și își scoase vopse-lurile, căci era și un artist priceput. Cîteva zile mai tîrziu ieși cu un tablou, o prezentare viu colorată a chinurilor iadului. Toți cei damnați fuseseră pictați ca indieni mahoci. Bătrînii batjoco-ritori se așezară pe vine în jurul lui, cu degetele încă în urechi, cînd acesta își dezveli lucrarea. Din gurile putrede izbucniră exclamații. — lată, copiii mei, ce vă așteaptă. o, dar puteți să vă țineți degetele unde sînt. Uitați-vă. Un diavol o să vă prindă cu o frînghie de gît și o să vă tîrască. Un diavol o să vă taie capul, o să vă scoată inima, o să vă smulgă mațele, o să vă lingă creierul, o să vă bea sîngele, o să vă 100 mănînce carnea și o să vă ciugulească oasele. Cu toate acestea, nu veți putea muri. Trupul va reînvia chiar ciopîrțit în bucăți. Ciopîrțirea repe-tată o să vă producă dureri uriașe și chinuri — îffihhh! Tabloul era pictat în roșu, alb, negru, porto-caliu, verde, galben și albastru. Chiar în centru era reprezentată o irocheză foarte bătrînă, cocîr-jată și zbîrcită. Ea era încadrată de propria-i ramă de tigve frumos desenate. Aplecat peste craniile ovale, un preot iezuit încearcă să îi transmită învățătura. Ea își ține degetele artritice m urechi. Un diavol îi înșurubează tirbușoane de foc în urechi, înțepenindu-i probabil degetele acolo pentru totdeauna. Un alt demon azvîrle o suliță de flăcări în sînii eijalnici. Doi draci o taie cu un joagăr de foc între picioare. Un diavol îndeamnă cîțiva șerpi arzînd să i se încolăcească în jurul gleznelor însîngerate. Gura îi este o gaură arsă complet, încremenită într-un țipăt veșnic, implorînd atenție. După cum îi scria Marie de l'Incarnation fiului ei, On ne peut pas les voir sans fi-emir. — îîîîhhh! II a baptise un grand nombre de personnes, scrie Marie de l'Incamation. — Așa, scoateți degetele din urechi, îi îndemnă preotul. Și să nu le mai băgați la loc. Să nu le mai băgați în urechi niciodată. Chiar așa bătrîni cum sînteți, trebuie să uitati pentru totdeauna „Dansul telefonului". — Poc! Poc! Poc! Poc! — E mai bine așa, nu ? Pe măsură ce degetele cu urme de ceară erau scoase din urechi, un zid de tăcere se lăsă între pădure și vatra focului, iar bătrînii strînși lîngă poala preotului se înfiorară, cuprinși de un nou 101 fel de singurătate. Nu mai putură auzi zmeura crescînd ca niște mici domuri, nu mai putură mirosi nenumăratele ace de pin ce pieptănau vîntul, nu își mai putură aminti ultima clipă de viață a unui păstrăv între piatra albă și plată de pe fundul îndungat al pîrîului și umbra fulge-rătoare a labei ursului. Rămaseră nedumeriți ca niște copii cc încearcă în zadar să audă marea în scoici de plastic. Și, asemenea copiilor la sfirșitul unei povești lungi spuse înainte de culcare, li se făcu brusc sete. 35 în 167o, cînd părintele Pierron plecă la misiunea irocheză de pe rîul St. Lawrence, unchiul Catherinei se bucură. Mulți dintre frații săi fuse-seră convertiți la noua credință și mulți părăsiseră satul pentru a trăi și a se închina în noile misiuni. Noul preot, părintele Boniface, nu fu însă mai puțin eficient decît predecesorul său. Și le vorbea limba. Observînd cît de mult le plăcea indienilor muzica, înființă un cor de copii de șapte-opt ani. Vocile lor pure și aspre se răspîndeau prin sat ca mirosul unei mese bune și mulți fură atrași spre capela mică din lemn. In anul 1673, acest sătuc numărînd mai puțin de patru sute de suflete a fost martorul mîntuirii a treizeci dintre ele. Erau suflete de adulți - numărul nu include sufletele nou-născuților și pe cele ale muribunzilor. Kryn, șeful mahocilor, s-a convertit și a devenit pre-dicator la noua misiune. Dintre toți irochezii, mahocii au fost cei mai receptivi la noile doctrine, tocmai ei, care opuseseră inițial cea mai feroce rezistență. Părintele Dablon, egumen general al 102 misiunilor din Canada, a putut scrie în 1673: La foi y a ete plus constamment embrassee qu'en aucun autre pays d'Agniers. în 1674, Părintele Boniface a condus un grup de neofiți la misiunea din Saint-Franeois-Xavier. La scurt timp după ce s-a întors la Kahnawake, a murit în timpul unui viscol de decembrie. A fost înlocuit de părintele Jacques de Lamberville. 36 Colibele satului erau goale. Era primăvară. 1675. Undeva, Spinoza făcea ochelari de soare. în Anglia, Hugh Chamberlen extrăgea nou-născuții cu un instrument secret, forcepsul obstetric, el fiind singurul om din Europa care le ajuta pe femei la naștere cu această metodă revoluționară inventată de bunicul său. Marchizul de Laplace privea soarele înaintea elaborării teoriei sale care avea să susțină că soarele se rotește de la înce-putul existenței, idee pe care o va dezvolta în cartea Exposition du Systeme du Monde. A cincea reîncamare a lui Tsong Khapa atingea o yre-melnică supremație: primea din partea Mongoliei regența Tibetului, cu titlul de Dalai Lama. în Coreea se aflau iezuiți. Un grup de doctori din colonii, interesați de anatomie, dar frustrați de legile care interziceau disecțiile umane, reușeau să obțină „partea de mijloc a unui indian executat leri". Cu treizeci de ani înainte ca evreii să reintre în Franța. Cu douăzeci de ani înainte de consem-narea primei apariții a sifilisului în Boston. Frederic Wilhelm era Mare Prinț Elector. Conform unei reglementări din 1668, călugării din cadrul Ordinului Minimaliștilor nu aveau să mai fie 103 excomunicați dacă, „fiind pe punctul de a ceda tentațiilor cărnii...,. așază prudent deoparte straiele monahale". Corelli, predecesorul lui Alessandro Scarlatti, Hăndel, Couperin și J.S. Bach, era în 1675 vioara a treia în orchestra bisericii St. Louis din Franța, care se afla în acel an la Roma. Astfel, Luna secolului al XVII-lea intra în ultimul pătrar. în veacul următor, 6o 00o 00o de europeni aveau să moară de variolă. F. spunea adesea: Imaginează-ți lumea fară Bach. Imaginează-ți-i pe hitiți fară Hristos. Pentru a descoperi adevărul în orice îți este străin, dispen-sează-te mai întîi de ceea ce este indispensabil în propria ta viziune. Mulțumesc, F. Mulțumesc, iubitul meu. Cînd voi fi în stare să văd lumea fără tine, dragul meu? o, Moarte, noi sîntem îngerii tăi de curte, iar spitalele sînt Biserica ta. Prietenii mei au murit. Oamenii pe care îi știam au murit. o, Moarte, de ce transformi fiece noapte într-o sărbătoare de Halloween ? Mi-e frică. Cînd nu e una, e alta: cînd nu sînt constipat, mi-e frică. o, Moarte, lasă-mi arsurile de la artificii să se mai vindece o dată. Arborii din jurul casei din copac a lui F. (unde scriu aceste rînduri) sînt negri. Nu simt mirosul merelor. o, Moarte, de ce nu e doar gura de tine ? Coconii sînt albi și grețoși. Mi-e frică de viermii din aceste paradisuri ale fluturilor. Este Catherine o floare de pe cer? Este F. o livadă? Este Edith un fir de iarbă uscată? Obișnuiește Moartea să șteargă pînzele de păianjen ? Are Moartea vreo legătură cu Durerea sau Durerea lucrează pentru tabăra opusă? o, F., cît am îndrăgit căsuța aceasta din copac atunci cînd ne-ai împrumutat-o mie și lui Edith pentru luna noastră de miere! 104 37 Colibele din Kahnawake erau goale. Cîmpurile dimprejur erau pline de lucrători, bărbați și femei cu semințe în pumn. Semănau porumbul în pri-măvara lui 1675. — la-ia, suna „Cîntecul semănatului de porumb". Unchiul lui Catherine strîngea grămăjoara gălbuie cuibărită în pumnul său. Simțea fbrța semințelor, jindul lor de a fi acoperite de pămînt și de a exploda. Aproape că îi deschideau degetele. Iși înclină mîna și lăsă o sămînță să cadă într-o gaură din pămînt. — Ah, cugeta el, astfel a căzut Strămoașa Noastră din rai în pustiul apelor primordiale. Unii sînt de părere că diversele animale amfibii, cum ar fi vidrele, castorii și șobolanul moscat, au observat căderea și s-au repezit să o oprească aruncînd pămîntul de sub ape. Deodată încremeni. în adîncul sufletului său simți prezența sinistră a lui Jacques de Lamberville. Da, îl simți pe preot umblînd prin sat la depărtare de peste o milă. Unchiul Catherinei slobozi o Umbră să îl întîmpine. Părintele Jacques de Lamberville se opri în fața colibei lui Tekakwitha. Toți trebuie să fie la cîmp, se gîndi el, deci nu are rost nici măcar să încerc, chiar dacă de data aceasta sînt lăsat să intru. — La, ha, la, ha, se auzi clinchet de rîs dinăuntru. Preotul se întoarse pe călcîie și se îndreptă spre ușă. Umbra îl întîmpină, după care se luptară corp la corp. Umbra fiind goală, îl aruncă 105 la pămînt cu ușurință pe adversarul său îmbrăcat într-un anteriu greoi. Umbra se aruncă asupra preotului, care se străduia să se descîlcească din veșmintele răsucite. In zbaterea ei sălbatică, Umbra reuși să se încurce în ele. Preotul își dădu imediat seama de avantajul său. Stătu complet nemișcat, în timp ce Umbra se sufoca în închi-soarea unui buzunar. Preotul se ridică în picioare și deschise ușa. — Catherine! — în sfirșit! — Ce faci acasă, Catherine ? Tbată familia ta e la cîmp și seamănă porumb. — M-am lovit la degetul de la picior. — Lasă-mă să văd. — Nu. Lasă-l să doară. — Ce lucru minunat ai spus, copila mea. — Am nouăsprezece ani. Toată lumea mă urăște aici, dar nu-mi pasă. Mătușile se poartă tot timpul urît cu mine, nu că le-aș purta pică. Trebuie să car rahatul, dar, mă rog, cineva trebuie să o facă și pe asta. Dar, părinte, vor să mă fut... iar eu mi-am dăruit fututul. — Nu da ceva pentru ca apoi să-l ceri înapoi1. — Ce trebuie să fac, părinte? — Lasă-mă să mă uit la degetul ăla. —Da! — Va trebui să-ți scot mocasinul- —Da! —Aici? —Da! — Sau aici? —Da! 1. Expresie intraductibilă. Indian giver (în original) desemnează pe cineva care face un cadou pentru ca apoi să îl ceară înapoi. 106 — Ai degetele reci, Catherine. Va trebui să le frec între palme. —Da! — Acum o să suflu în ele, știi, așa cum sufli iarna în pumni. —Da! Preotul suflă gîfiit peste degețelele ei cafenii de la picioare. Ce perniță delicioasă avea degetul cel mare! Părțile cărnoase ale celor cinci degete păreau niște fețe de copil dormind sub pătura trasă pînă sub bărbie. Preotul începu să le sărute de noapte bună. — Degeluș purceluș, degeluș purceluș. —Da! Preotul ciugulea pemița, ce părea o boabă de strugure din cauciuc. îngenunchease așa cum mgenunchease Hristos în fața unui alt picior gol. Iși introduse metodic limba între fiecare pereche de degete, în total de patru ori, cu pielea dintre ele atît de fină și albă! Acordă atenție fiecărui deget, luîndu-l în gură, acoperindu-l cu salivă, suflînd apoi ca aceasta să se evapore, mușcîndu-l înjoacă. Era pacat că patru degete erau întotdeauna igno-rate. Iși îndesă toate degetele în gură, limba umblîndu-i ca un ștergător de parbriz. Francisc facuse același lucru cu leproșii. — Părinte! — Libalobaglobauoganaminami. — Părinte! — Ghiogîlțghiogîlț. Leorb. — Botează-mă! — Deși unii consideră reținerile noastre exa-gerate, noi, iezuiții, nu ne grăbim să îi aducem pe indienii adulți pe calea botezului. — Mai am un picior. — Indienii sînt schimbători. Trebuie să ne ferim de nenorocirea de a produce mai mulți apostați decît creștini. 107 — Unduiește. — Comme nous nous d6fions de l'inconstance des Iroquois, j'en ai peu baptise hors du danger de mort. Fata își băgă piciorul în mocasin și îl puse pe pămînt. — Botează-mă. — II n'y a pas grand nombre d'adultes, parce qu'on ne les baptise qu'avec beaucoup de pr6cautions. Argumentația continuă astfel în umbra casei lungi. La depărtare de o milă, Unchiul căzu epuizat în genunchi. Nu vom avea recoltă! El nu se gîndea însă la semințele pe care tocmai le semănase, ci la viața poporului său. Toți anii aceia, toate vînă-torile, toate războaiele... nu se va alege nimic de ele. Nu vom avea recoltă! Nici chiar sufletul său, cînd avea să se coacă, nu va fi dus în sud-vestul cald, de unde bate vîntul care aduce zile însorite și porumbul încolțit. Lumea era neterminată! o durere ascuțită îi străpunse pieptul. Marea luptă corp la corp între loskeha, Cel Alb, și Tawiscara, Cel Negru, eterna luptă avea să se stingă precum doi îndrăgostiți pătimași care adorm strîns îmbră-țișați. Nu vom auea recoltă! în fiecare zi satul se împuțina, pe măsură ce frații săi plecau spre noile misiuni. Pipăi după micul lup pe care îl lucrase în lemn. Toamna precedentă își așezase narile cioplite ale animalului pe ale sale, inspirînd curajul acestuia. Apoi expirase prelung pentru a împrăștia suflarea animalului pe o suprafață întinsă din pădure, pentru a paraliza astfel tot vînatul din împrejurimi. Cînd a omorît o căprioară în ziua aceea, i-a scos ficatul și a stropit cu sînge botul lupului cioplit din lemn. Și s-a rugat: Mare Căprioară, Căprioară Perfectă și Cea Dintîi, 108 strămoașa cadavrului de la picioarele mele, ne e foame. Te rog, nu te răzbuna pe mine că am luat viața unuia dintre copiii tăi. Unchiul se prăbuși pe tarlaua de porumb, sufocîndu-se. Marea Căprioară dansa pe pieptul său, zdrobindu-i coastele. îl duseră la colibă. Nepoata sa plînse cînd îi văzu fața. După o vreme, fiind singuri, bătrînul vorbi: — A fost pe-aici Haină Neagră ? — Da, tată Tekakwitha. — Și vrei să fii botezată? — Da, tată Tekakwitha. — o să te las, cu o condiție: dacă promiți că nu vei părăsi niciodată Kahnawake. — Promit. — Nu vom avea recoltă, fiica mea. Raiul nostru piere. Pe fiecare colină se tînguie îndurerat cîte un spirit pentru că îl uităm. — Dormi. — Adu-mi pipa și deschide ușa. — Ce vrei să faci? — Să suflu fumul de tutun asupra lor, a tuturor. F. avea o teorie, cum că America Albă ar fi fost pedepsită cu cancerul pulmonar pentru că a nimicit Pieile Roșii și le-a furat plăcerile. — încearcă să-i ierți, tată Tekakwitha. — Nu pot. In timp ce sufla slab fumul spre ușa deschisă, Unchiul își spuse povestea pe care o auzise pe cînd era copil, despre cum a părăsit Kuloskap lumea din cauza răului din ea. Acesta a dat un praznic de adio, apoi a plecat în canoea sa cea mare. Acum locuiește într-o splendidă casă lungă, făcînd săgeți. Cînd coliba va fi plină de săgeți, va pomi război împotriva întregii omeniri. 109 38 Este Lumea întreagă o Rugăciune Către o Stea? Sînt Toți Anii Lumii o Listă A Eveni-mentelor Unei Sărbători ? Lucrurile Se Intîmplă Tnate în Același Timp ? Există Un Ac în Carul Cu Fin? Ne Interpretăm Oare Rolurile în Lumina Crepusculară De Pe Scena Unei Mari Săli Cu Bănci Goale De Piatră? Ne Þinem De Mînă Cu Strămoșii Noștri? Zdrențele Morții Sînt Calde Și Mărețe ? Li Se lau Oare Amprentele Tuturor Oamenilor Care Trăiesc In Această Secundă ? Să Fie Frumusețea Un Scripete ? Cum Sînt Primiți Morții în Armata Tot Mai Numeroasă? Este Adevărat Că La Bal Nu Există Doamne Fără Partener? Pot Să Sug Pizde în Loc De Cadou? Pot îndrăgi Formele Fetelor în Loc Să Ling Eti-chete ? Pot 8ă Mor Puțin Cînd Se Dezgolesc Niște Sîni Necunoscuți ? Pot Trasa Cu Limba o Cărare De Piele De Găină? Pot Să-Mi Þin Prietenul în Brațe în Loc Să Muncesc? Sînt Marinarii Religioși în Mod Natural? Pot Strivi o Pulpă Cu Păr Auriu între Picioare Și Să Simt Sîngele Curgînd Și Să Aud Ticăitul Sfint Al Ceasului Ce Leșină? Pot Verifica Dacă Un Tip E ^Viu înghițindu-I Sperma? E Posibil Să Fie Scris în Cărțile Vreunei Legi Că Rahatul E Cușer? Există Vreo Diferență între AVisa Geometrie Și Poziții Sexuale Bizare ? Sînt Epilepticii Intotdeauna Grațioși ? Există Un Astfel De Lucru Ca Reziduurile ? Este Oare Minu-nat Să Te Gîndești La o Fată De Optsprezece Ani Purtînd Chiloți Strîmți Din Gelatină? Atunci Cînd Mi-o lau La Labă Sînt Oare Cuprins De lubire? o, Doamne, Există Un Þipăt, Toate Sis-temele Þipă. Sînt încuiat într-Un Magazin De Blănuri, Dar Cred Că Vrei Să Mă Furi. Gabriel Conectează o Alarmă Anti-Furt? De Ce Am Fost Cusut De Pat împreună Cu Niște Nimfomane? Sînt Oare Ușor De Rupt Ca Un Fir De larbă? Pot Fi Dezlipit De Masa De Ruletă? Cu Cîte Miliarde De Cabluri Este Legat Zepelinul? o, Doamne, îmi Plac Atît De Multe Lucruri încît Va Dura Ani Să Mi Le lei Unul Cîte Unul. Ador Detaliile Tale. De Ce M-Ai Lăsat Să Văd o Gleznă Goală în Seara Aceasta în Căsuța Din Copac? De Ce Te-Ai îndurat Și Mi-Ai Acordat o Licărire De Dorință? Pot Să-Mi Desprind Centura De Siguranță A Singurătății Și Să Mă Ciocnesc larăși De Un Trup Flămînd? Pot Să Adorm După Un Sărut Moale Și Fericit? Pot Avea Un Cîine? Pot învăța Să Fiu Chipeș? Este Oare Posibil Să Mă Rog? 39 îmi amintesc de o noapte cu F., cînd acesta conducea pe șoseaua spre Ottawa, unde trebuia să țină a doua zi prima sa cuvîntare în Parlament. Nu era lună. Lumina farurilor se revărsa peste stîlpii albi ca un lichid corector perfect, iar în urma noastră lăsam un proiect gol înfațișînd drumuri și cîmpuri dispărute. Accelerase la optzeri de mile pe oră. Medalia St. Christopher prinsă deasupra parbrizului descria o mică orbită dato-rată unei curbe strînse. — Mai ușor, F. — E noaptea mea! Noaptea mea! — Da, F, așa-i. Ai reușit în cele din urmă: ești parlamentar. — Am intrat în lumea bărbaților. 110 111 — F., bag-o la loc. Ajunge. — Să n-o bagi nicîodată la loc cînd se face așa. — Dumnezeule! Nu ți-am văzut-o niciodată așa de mare! Ce se-ntîmplă în mintea ta ? La ce te gîndești ? Te rog, învață-mă cum să fac și eu! Pot să ți-o iau în mînă? — Nu! Asta-i între mine și Dumnezeu. — Hai să oprim mașina. F., te iubesc, îți ador forța. învață-mă totul. — Taci din gură. în bord e un tub cu cremă de plajă. Deschide bordul apăsînd butonul cu degetul mare. Caută printre hărți, mănuși și sfori și scoate tubul. Deșurubează-i capacul și stoarce-mi în palmă cîțiva centimetri de cremă. —Așa, F.? — Daa. — Nu închide ochii, F. Vrei să conduc eu? o, ce mai stîlp alunecos masa el acolo! Aș fi putut vorbi la fel de bine cu peisajul absent pe care îl anincam în urma noastră, ferme și reclame de benzinării sărind ca niște scîntei de o parte și de alta a aripilor mașinii în timp ce despicam linia albă cu nouăzeci la oră, cu viteza unui aparat de sudură cu acetilenă. Mîna lui dreaptă sub volan, îndemnînd, îndemnînd, F. părînd să se tragă în portul întunecat din depărtare ca ur docher meditativ. Ce păr frumos îi ieșea diii chiloți! Butonul de la cămașă îi sclipea în lumina lantemei de bord, pe care o aprinsesem pentni a vedea mai bine această delicioasă operațiune, în timp ce pumnul i se mișca tot mai repede acul kilometrajului atingea nouăzeci și opt. Cît de sfișiat eram între teama pentru propria-mi siguranță și dorința de a-mi băga capul întrf genunchii lui și bord! Huișșș! trecu pe lîngă no: o livadă. Un semn cu Strada Prindpală se aprinsi în lumina farurilor... îl lăsarăm în urmă, facul scrum. Imi doream ca încrețiturile mărunte ale scrotului său încordat să mi se agațe de buzele crăpate. F. își închise deodată ochii de parcă i-ar fi intrat zeamă de lămîie în ei. Apucă strîns drugul palid și alunecos și începu să și-o frece nebunește. Mă temeam pentru organ, mă temeam și îl doream în același timp, tare și strălucitor cum era, aerodinannc ca o sculptură de Brăncuși, cu umflătura capului roșie și fierbinte ca o cască de pompier atomic. Aș fi vrut ca o limbă de fumicar să șfichiuiască perla umedă pe care F. o observă și, cu o mișcare violentă și fericită, o înglobă în lubrifierea generală. Nu mi-am mai putut suporta singurătatea. Mi-am smuls nasturii pantalonilor mei europeni demodați în nebunia mea de a mă atinge ca un iubit. Eram o mînă de sînge. Zuum! o parcare se aprinse și se stinse. Am simțit căldura prin mănușile de piele pe care nu avusesem timp să mi le scot. Insecte kami-kaze se striveau de parbriz. îmi țineam viața în mîini, toate mesajele pe care doream să le trimit Zodiacului se adunau pentru a-și începe călătoria, în timp ce gemeam sub presiunea intolerabilă a plăcerii. F. țipa bolborosind și împroșca salivă în toate direcțiile. — întoarce-ți fața spre mine, întoarce-ți fața spre mine, suge lumină, suge lumină! țipa F. (dacă-mi amintesc corect sunetele). Astfel existarăm noi în ochiul cuiva timp de o secundă: doi bărbați într-un proiectil șuierător de oțel țintind spre Ottawa, orbiți de un extaz mecanic ascendent, vechiul pămînt indian îngro-pat în funingine în urma noastră, două pule tumefiate țintind spre eternitate, două capsule despuiate, pline de gaz lacrimogen singuratic menit să oprească răzmerița din creierele noastre, două sule aprige separate ca garguiele pe două 112 113 colțuri diferite ale unui tum, două acadele sacrificiale (portocalii în lumina lămpii de bord) oferite șoselei sfișiate. — Aiaiaiaiai! strigă F. de pe culmea lui. — Slof tlif, sunară gheizerele sale de spermă lovind bordul (desigur, sunetul somonilor înotînd în amonte și lovindu-se cu capetele de stîncile subacvatice). Cît despre mine, știam că încă un zvîcnet al mîinii avea să mă elibereze - pluteam în pragul orgasmului ca un parașutist în fața ușii șuieră-toare a avionului -, dar dintr-o dată m-am întristat... dintr-o dată m-a părăsit dorința... dintr-o dată am fost mai treaz (o fracțiune de secundă) decît am fost vreodată... — Zidul! Zidul ocupa întregul parbriz, mai întîi ca o părere, apoi deodată clar, ca și cînd un specialist ar fi focalizat microscopul, cu fiecare imper-fecțiune a betonului tridimensional - limpede! precis! - un film cu epiderma lunii, rulat la viteză mărită-, apoi parbrizul deveni din nou neclar în momentul în care zidul se izbi de sticla farurilor... am văzut butonul cămașii lui F. atin-gînd marginea volanului ca o planșă de surf... — lubitule! Ahhhhfffiuuuui... — Prrrruuup, facu zidul. Am străpuns peretele pentru că era dintr-c bucată imensă de mătase vopsită. Mașina o luă săltînd peste un cîmp gol, cu pînza sfișiată agățată de emblema de crom de pe capota Mercedesului. Farurile rămase întregi luminară un chioșc pără-sit de hot-dog chiar în momentul cînd F. apăsă frîna. Pe tejgheaua de lemn am văzut o sticlă goală cu un capac perforat. Am privit-o fără expresie. — Ai ejaculat? întrebă F. Pula îmi atîrna afară din șliț ca o bucată de sfoară. — Păcat, spuse F. Am început să tremur. — Ai ratat un orgasm trăsnet. Mi-am pus pumnii încleștați pe bordul mașinii și mi-am așezat fruntea pe ei, plîngînd în hohote. — Am avut o grămadă de bătaie de cap să atîrnăm chestia aia, să închiriem parcarea și celelalte. Mi-am ridicat brusc fața spre el. — „Să atîrnăm", „să închiriem" ? Despre cine vorbești ? — Edith și cu mine. — E băgată și Edith în toată treaba asta? — Ce zici de secunda aia, chiar dinainte de a-ți veni să scuipi? Ai simțit golul? Te-ai eliberat ? — Edith știe de porcăriile noastre ? — Ar fi trebuit să continui, prietene. Nu tu erai la volan. Și nu puteai face nimic. Zidul stătea să cadă peste tine. Ai ratat un orgasm trăsnet. — Edith știe că sîntem poponari? L-am înhățat de gît cu intenții criminale. Cît de slabi și anemici îmi erau pumnii în lumina portocalie. F. îmi desprinse degetele ca pe un colier. — Calm. Calm. Șterge-ți ochii. — F., de ce mă chinuiești? — o, prietene, ești atît de singur. Cu fiecare zi ce trece ești tot mai singur. Ce-o să se-ntîmple cu tine cînd noi n-o să mai fim? — Ce te fute grija? Și cum îți permiți să-mi dai tu mie lecții? Ești un escroc! Un pericol public! o rușine pentru Canada! Mi-ai distrus viața! — Se prea poate să ai dreptate. — Căcănar împuțit, cum îndrăznești să recu-noști că am dreptate? 114 115 F. se aplecă pentru a răsuci contactul și se uită în poala mea. — încheie-te la șliț. E un drum lung și rece pînă în Parlarnent. 40 Scriu deja de o bucată bună de timp despre aceste întîmplări adevărate. M-am apropiat însă vreun pic de Kateri Tekakwitha ? Cerul îmi este foarte străin. Nu cred că mă voi opri vreodată asupra stelelor. Nu cred că voi purta vreodată o ghirlandă de flori. Nu cred că stafiile îmi vor șopti vreodată mesaje erotice în părul cald. Nu voi ști niciodată să duc cu grație, în autobuz, o pungă de hîrtie cu mîncarea de prînz. Voi merge la înmormîntări, iar acestea nu îmi vor trezi nici un fel de amintiri. Au trecut mulți ani de cînd F. mi-a spus: Cu fiecare zi ce trece ești tot mai singur. Asta a fost cu mulți ani în urmă. Ce-a vrut F. să spună cînd mi-a zis să fut o sfintă ? Ce este o sfintă ori un sfint? Sfintul este cineva care a atins o posibilitate umană greu de atins. Este imposibil să spui despre ce posibilitate e vorba. Cred că are de-a face cu energia iubirii. Contactul cu această energie are ca rezultat exer-citarea unui soi de echilibru în haosul existenței, Sfintul nu anulează haosul; dacă ar face acest lucru, lumea s-ar fi schimbat de mult. Nu cred că sfintul anulează haosul nici măcar în ceea ce-l privește, căci ideea că un om ar putea pune ordine în univers are ceva arogant și belicos. Este un gen de echilibru ce reprezintă slava sa. El alunecă peste denivelări ca un schi scăpat din picior. Traseul său este o mîngîiere a colinei. Urma sa este un desen al zăpezii într-un moment în care 116 aceasta formează un aranjament anume cu vîntul și cu piatra. Ceva din el iubește atît de mult lumea încît se abandonează legilor gravitației și întîmplării. Departe de a zbura cu îngerii, el trasează cu precizia unui seismografstarea între-gului peisaj însîngerat. Casa lui este periculoasă și limitată, însă el se simte acasă în lume. Sfintul poate iubi formele umane, formele fine și răsucite ale inimii. E bine să avem printre noi astfel de oameni, astfel de monștri ai iubirii ce aduc echi-librul. Aceasta mă face să cred că numerele din umă corespund numerelor de pe biletele de loterie pe care le-am cumpărat atît de scump și deci că prețul nu este o iluzie. Dar de ce să fuți o sfintă ? Imi amintesc cum molfăiam odată coapsa lui Edith. Sugeam, sărutam lucrul acela cafeniu, care era Coapsă, Coapsă, Coapsă - o Coapsă devenind tot mai moale și curgînd mai departe, în parfum de șuncă, spre movilița Pizdei -, o Coapsă subțiindu-se și devenind tot mai tare pe măsură ce unnam direcția firicelelor de păr și dădeam peste Rotulă. Nu știu ce-o fi făcut Edith (poate vreuna din secrețiile ei magnifice) sau eu (poate vreunul din misterioasele mele jeturi de salivă), dar dintr-o dată fața îmi fu udă, iar gura îmi alunecă pe pielea ei: Nu era Coapsă sau Pizdă sau orice alt cuvînt scris cu cretă de vreun elev (și nici eu nu faceam Sex); era pur și simplu o formă aparținîndu-i lui Edith, apoi doar o formă umană, apoi doar o formă și, timp de o bine-cuvîntată secundă, într-adevăr nu am mai fost singur, am devenit parte dintr-o familie. Atunci am facut dragoste pentru prima oară. Nu s-a mai întîmplat niciodată. Asta mă vei face să simt, Catherine Tekakwitha? Dar nu ești moartă? Cum să mă apropii de o sfintă moartă? Pare lipsit de sens să aspir la așa ceva. Nu sînt fericit 117 în vechea căsuță din copac a lui F. Vara s-a termmat de mult. Creierul mi-e mort. Cariera -distrusă. o, F., asta e educația pe care voiai să mi-o dai? 41 Catherine Tekakwitha a fost botezată pe 18 aprilie („Luna frunzelor deschise la culoare"), în anul 1676. Te rog, întoarce-te la mine, Edith. Sărută-mă, iubita mea. Te iubesc, Edith. Revino la viață. Nu mai suport singurătatea. Cred că am riduri și îmi miroase gura. Edith! 42 La cîteva zile după botez, Catherine Tekakwitha a fost invitată la o mare petrecere în Quăbec. De față au fost marchizul de Tracy, inten-dentul Talon, guvernatorul M. de Courcelle, șeful mahoc Kryn, unul dintre cei mai aprigi convertiți pe care i-a avut vreodată creștinătatea, precum și numeroase doamne și domni importanți. Din părul lor se înălța parfum. Erau eleganți la modul în care doar niște cetățeni aflați la două mii de mile de Paris pot fi. Spiritele asezonau fiecare conversație. Nici untul nu era oferit fără un aforism. Se discuta despre activitățile Academiei Franceze de Științe, care număra numai zece ani de la înființare. Unii dintre invitați aveau ceasuri de buzunar cu arc, o nouă invenție de măsurat timpul care facea furori în Europa. Cineva explica funcționarea unui alt dispozitiv recent conceput, 118 menit să regleze mersul ceasurilor: pendulul. Catherine Tekakwitha asculta în liniște tot ce se discuta. Cu capul plecat, primea complimente pentru ornamentele de pene de pe veșmîntul ei din piele de căprioară. Masa lungă și albă strălucea cu ce era mai de soi în materie de argintărie, cristaluri și flori timpurii de primăvară și, pentru o fracțiune de secundă, ochii i se umeziră de splendoarea momentului. Servitori chipeși turnau vin în paharele ce semănau cu niște trandafiri cu tulpină lungă. o sută de lumînări se reverberau într-o sută de tacîmuri de argint, în timp ce musafirii parfumați munceau la feliile de carne și, pentru o fracțiune de secundă, puzderie de sori orbitori îi răni ochii și îi stinse apetitul. Printr-o mișcare scurtă și neașteptată pe care nu ea o comandă, își răstumă paharul cu vm. Privi pata în formă de balenă, paralizată de rușine. — Nu-i nimic, spuse marchizul. Nu-i nimic, copila mea. Catherine Tekakwitha stătea nemișcată. Mar-chizul își reluă conversația. Se discuta despre o nouă invenție militară realizată în Franța, baioneta. Pata se întinse cu repeziciune. — Pînă și fața de masă poftește la acest vin bun, glumi marchizul. Nu-ți fie teamă, copila mea. Nu există pedepse pentru că ai vărsat un pahar de vin. în ciuda activității afabile a cîtorva servitori, pata continuă să coloreze porțiuni tot mai mari din fața de masă. Conversația se restrînse pe măsură ce mesenii își îndreptară atenția către înaintarea uimitoare a acesteia. Acum acoperea întreaga față de masă. Discuțiile încetară cu totul atunci cînd o vază de argint se facu purpurie, iar florile roz din ea căzură sub aceeași influență. în doar cîteva minute se produse o metamorfoză 119 completă a culorilor. în sala purpurie răsunară vaiete și înjurături cînd fețele, hainele, tapise-riile și mobila căpătară aceeași nuanță închisă. Dincolo de ferestrele înalte se aflau insule de zăpadă scînteind în lumina lunii. Intreaga adu-nare, servitori și stăpîni deopotrivă, își îndreptă privirile afară, căutînd parcă să primească de dincolo de sala contaminată asigurarea că mai există un univers multicolor. Zăpada de primăvară se întunecă în fața ochilor lor, luînd nuanța vinului vărsat, iar luna însăși absorbi și ea culoarea imperială. Catherine se ridică încet în picioare. — Cred că vă datorez tuturor scuze. 43 Am impresia că scena de mai sus este apoca-liptică. Cuvîntul apocaliptic are origini interesante. Vine din grecescul apokalypsis, care înseamnă revelație. Acesta derivă din grecescul apokalyptein, cu sensul de a descoperi, a revela. Apo este un prefix grecesc care înseamnă „din", „provenind din". Kalyptein înseamnă „a acoperi". Cuvîntul face parte din aceeași familie cu kalybe, colibă, și kalymma, însemnînd „văl de femeie". în concluzie, apocaliptic descrie ceea ce este expus atunci cînd se ridică vălul unei femei. Ce am făcut sau ce nu am făcut să-ți ridic vălul, să intru sub pătura ta, Kateri Tekakwitha? Acest ospăț nu este menționat de nici unul dintre biografii clasici. Cele două izvoare principale ale vieții ei sînt părinții iezuiți Pierre Cholenec și Claude Chauchetiere. Ambii au fost confesorii ei la misiunea Sault Saint-Louis, unde Catherine Tekakwitha a venit în toamna liii 1677 (calcîndu-și promisiunea facută unchiului ei). De la părintele Cholenec ne-a rămas Vie de Catherine Tegakouita, Premiere Vierge Irokoise, în manuscris. o altă Vie, scrisă în latină, i-a fost trimisă celui ce era Pere G6neral de la Compagnie de Jesus1 în 1715. De la Chauchetiere avem La Vie de la B. Catherine Tekakouita, dite ă pr6sent la Saincte Sauuegesse, scrisă în 1695, al cărei manuscris se păstrează în prezent în arhivele Colegiului Sainte-Marie. In aceste arhive se mai află un alt document important, scris de Remy (Abbe, P.S.S.) și intitulat Certificat de M. Remy, cure de la Chine, des miracles faits en sa paroisse par l'intercession de la B. Cath. Tekakwita, scris în 1696. îi iubesc pe iezuiți pentru că au văzut miracole. Slavă iezuitului care a făcut atîtea pentru a cuceri frontiera dintre natural și supra-natural. Sub nenumărate măști - cînd ministru, cînd preot creștin, cînd soldat, brahman, astrolog, cînd confesor al monarhului, cînd matematician, cînd mandarin -, fblosindu-se de o mie de arte, ademenind, convingînd, silind oamenii să recu-noască sub greutatea miracolelor consemnate că pămîntul ține de eternitate. Slavă lui Ignatius Loyola, lovit de un glonte protestant francez în timpul atacului de la Pamplona, deoarece pe patul de sufermță, în grota Manresa, acest mîndru soldat a văzut Misterele paradisului, iar aceste viziuni au produs vajnica Societate a lui lisus. Societatea și-a permis să afinne că fața de marmură a lui Cezar este doar o mască a lui Dumnezeu, iar în pofta imperială de putere lumească iezuiții au văzut foamea divină de suflete. Slavă profeso-rilor mei de la orfelinatul din zona centrală a Montrealului, care miroseau a spermă și tămîie. Slavă preoților din camerele pline de cîrje, care au penetrat o iluzie și care știu că șchiopătatul 1. Preacuceraicul Părinte General - conducătorul ordinului monahal al iezuiților. 120 121 este doar o fațetă a perfecțiunii, tot așa cum buruienile sînt flori pe care nu le culege nimeni. Slavă pereților pe care stau aliniate cîrjele, adevă-rate muzee ale buruienilor. Slavă duhorii alchimice de ceară topită, ce trădează familiaritatea cu vampirii. Slavă sălilor boltite în care am înge-nuncheat față în față cu Acuzatorul cu nimb de căcat al Lumii. Slavă celor ce m-au pregătit pentru priveghiul înghețat din noaptea aceasta, singura sardea reală într-o conservă de stafii. Slavă acelor călăi de demult ce nu se îndoiau de sufletele victimelor lor și care, asemenea indienilor, lăsau puterea Dușmanului să alimenteze forța comu-nității. Slavă celor ce credeau în Vrăjmaș și puteau astfel prospera în stilul bărbătesc al războini-cului. Slavă băncilor din vechea noastră clasă, acea mică, dar vitează armada care, an după an, înfrunta Potopul cu un echipaj de novici. Slavă cărților noastre terfelite, primite în dar de la municipalitate, și mai ales slavă Catehismului, care invită la obscenități marginale și care a contribuit la menținerea closetului ca emoționant templu al Profanului. Slavă plăcilor mari de mar-mură din care erau facute cabinele și de care nu se lipea nici o dîră de rahat. Aici era cultivată ideea anti-luterană de materie care iese ușor la spălat. Slavă marmurei din Sălile Excrementelor, Linie Maginot în fața invaziei Failibilității Papei. Slavă parabolelor din closetul orfelinatului, petelor gălbui ale porțelanului ce dovedesc că o singură picătură de apă este la fel de puternică precuni era glaciară- o, fie ca undeva ceva să amintească de noi, orfani căliți, aliniați să folosim un săpun pentru negii de pe degetele celor șaizeci de mîini ale noastre, cu scopul de a salva aparențele la Inspecție. Slavă băiatului curajos ce și-a smuls negii cu dinții și care a fost prietenul meu, F. Slavă celui ce nu și-a putut înfige dinții în el însuși, adică lașul de mine, autorul acestei istorii, și căruia îi este frică în acest moment în cabina sa de deasupra curenților canadieni, cel al cărui neg de pe deget s-a deformat după ani de eroziune din cauza creionului. îmi permiteți să mă încălzesc înălțînd osanale? Am jignit pe toată lumea și văd că mă îngheață magia automată a tuturor. — F.! Nu-ți mînca negii! — o să-mi mănînc negii în fața întregii lumi. Și mai bine ai face la fel. — Eu aștept să dispară singuri. —Ce? — Aștept să dispară singuri. — Să dispară? F. se lovi peste frunte și alergă de la o cabină la alta ca și cînd ar fi trezit un sat întreg, deschi-zînd fiecare ușă și adresîndu-se fiecărei mașinării de stat pe vine. — leșiți afară, afară! strigă F. Ãsta așteaptă să-i dispară negii singuri. Haideți să-l vedeți pe prostănacul care așteaptă să-i dispară negii singuri. Impiedicîndu-se de lanțurile pantalonilor lăsați în vine, colegii mei s-au revărsat din cabine, scotocind penibil în partea fară elastic a chiloților. Dădură buzna afară, unii în timp ce se masturbau, cu broșurile alunecîndu-le de pe genunchi ori cu inscripțiile romantice de pe ușile vopsite citite doar pe jumătate. S-au adunat în jurul nostru, îmbulzindu-se să vadă numărul bizar al lui F. Acesta îmi ridică mîna în aer ca la box, în timp ce eu atîrnam sub strînsoarea lui și întregul trup mi se usca asemenea unui mănunchi de tutun scos la licitație de piticul de la Liggett and Myers. — F, nu mă umili, îl rugai eu. — Veniți mai aproape, oameni buni. Priviți-l pe omul care poate aștepta. Priviți-l pe cel care are o mie de ani în fața lui. Aceștia scuturară cu neîncredere din capetelt înghesuite unul într-altul. — N-aș fi vrut să pierd asta pentru nimic îi lume, spuse careva. — Ha, ha, ha! F. îmi lăsă mîna în jos, fară a-mi da însi drumul, iar eu căzui grămadă la picioarele lui Apăsă cu tocul pantofilor săi de căpătat pe degetul meu mare, suficient de tare ca să renunț la oricc gînd de a mai scăpa. — Sub piciorul meu se află mîna care își vs lua pur și simplu adio de la cîțiva negi. — Ho, ho! — Are haz. o, Cititorule, știi că aceste rînduri sînt scrisi de un om? Un om ca tine, ce își dorea o inimi de erou. Un om scrie toate acestea în izolarf arctică, un om ce-și urăște memoria, dar își amin tește totul, un om care a fost cîndva la fel d( mîndru ca tine, care a iubit societatea cum numa un orfan o poate iubi, care a iubit-o ca un spioi în țara laptelui și a mierii. Un om ca tine scri( acest pasaj extrem de îndrăzneț, un om care i visat ca și tine la șefie și recunoștință. Nu, nu, vi rog, fară crampe, fără crampe! Luați-mi crampeli și promit să nu mai întrerup, jur, o, voi zei ș zeițe ale întîmplării Pure. — Ho, ho! — Mișto! Toate acestea se întîmplau dimineața devreme Dincolo de ferestrele opace și cu gratii ale băi nu prea era soare, însă nu aveam voie să aprin dem becurile decît iarna. o lumină murdară, d( acvariu, în care lucrurile ce ar fi trebuit să scli pească luceau stins ca niște monede de jumătatf de dolar ascunse într-un borcănaș de vaselină Fiecare chiuvetă albă, fiecare țepușă de pe pereți despărțitori ai cabinelor (ca să nu te poți urca 124 avea propriul borcan de vaselină. Dar cei mai strălucitori erau genunchii goi ai publicului meu batjocoritor, iar cele mai albe erau picioarele de un alb de mahala ale băieților grași și mai mari decît noi, cărora le mijea părul. Trăgînd aer în piept, F. puse capăt batjocurii. Am încercat să-i surprind privirea ca să-l pot implora. îmi așteptam pedeapsa pe gresia de culoarea vaselinei. începu să bată cîmpii pe un ton obiectiv, dar eu știam ce avea să urmeze. — Unii cred că negii dispar de la sine. Alții sînt de părere că vor dispărea în timp. Unii nici nu vor să-i bage în seamă. Există chiar unii care neagă existența negilor. Mai sînt și cei care pretind că negii sînt frumoși și-i încurajează ori de cîte ori apar. Alții spun că negii sînt folositori, capabili să fie educați și să învețe să vorbească. Experții au început să se pronunțe în această chestiune. Au apărut teorii asupra metodologiei. La început s-au folosit metode brutale. o școală a lansat ideea că negii nu trebuie constrînși. o aripă radicală crede că negii nu pot stăpîni decît limbile din grupul asiatic. Un grup de extremiști susține că este o greșeală să forțezi negii să învețe vreo limbă umană, întrucît există o limbă unică a negilor, pe care profesorii înșiși ar trebui să o înțeleagă mai întîi. o mînă de indivizi nebuni de legat insistă că negii sînt deja volubili, că au fost dintotdeauna așa și că nu trebuie decît să învățăm să-i ascultăm. — La subiect, F.! — Și ce dacă? — Cît mai durează pînă-ncepe tortura? Plictisindu-i cu mare curaj, F. trecu acum la faza dramatică a credo-ului. Se lăsă pe călcîi pentru a scoate un țipăt de la mine. Dintr-o dată, vaselina deveni vaselină folosită, iar lumina părea 125 că intră prin găurile din niște boișteni morți plutind pe apă. Aveai șenzația că toate closetele sînt blocate și că profesorii aveau să vină și să afle prea multe despre noi. — Nu cred că negii „or să dispară singuri". Mie negii mi se par urîți. Eu sînt un om simplu. După mine, se vorbește și așa prea mult. Pentru mine, negii sînt un secret pe care nu ureau să-l țin. Cînd văd un neg mă gîndesc la bisturiu. —Ahhh! Pronunțînd ultimul cuvînt, ridicase mîna în semn de salut. Salutul se termina într-un briceag, tot așa cuin baioneta pune în evidență fară echivoc rostnl unei puști. Orfanii traseră aer în piept. — Cînd văd negi mă gîndesc la „îndepărtare rapidă". Mă gîndesc la „înainte și după". Mă gîndesc la „Medicamente miraculoase". Mă gîndesc la „în doar zece zile". — Hai! Hai! — Mă gîndesc la „al dumneavoastră pentru modesta sumă de". Mă gîndesc la „încercați metoda CÃMINUL ȘTIINÞIFIC". Mă gîndesc la „TRIMITEÞI-MI BROȘURA GRATUITÃ'. Prindeți-l, oameni buni! Aceștia mă împresurară și mă ridicară în picioare. Imi înhățară mîna și mi-o ținură întinsă. Se aliniaseră de-a lungul brațului meu ca mari-narii care trag de o parîmă. Spinările lor îmi stăteau în cale, astfel că nu îmi mai vedeam mîna. Cineva îmi întinse palma pe faianță și îmi îndepărtă degetele. — Da! strigă F. peste hărmălaia generală. Mă gîndesc la „Acționează acum". Mă gîndesc la „Nu amîna". Mă gîndesc la „Oferta aceasta expiră". — Ajutor! — Astupați-i gura! — Mmmmmm. Mmmmmmm. 126 — Acum! Taie ! Harșt! Am încercat să-mi imaginez că eram unul dintre cei care trăgeau de braț, unul dintre marinari, și că undeva, departe, aceștia tăiau o bucată de unt. 44 Povestea ospățului Catherinei Tekakwitha este apocaliptică, după cum începusem să zic. De fapt, povestea mi-a spus-o sotia mea, Edith. Mă întor-sesem dintr-un week-end în Ottawa, unde F. îmi aranjase să am acces la Arhive. Stăteam toți trei la lampa cu cuarț din apartamentul nostru de la subsol. F. zicea că eu eram singurul care putea să stea gol, și el și Edith îmi văzuseră deja pula, dar ei nu își văzuseră unul altuia părțile ruși-noase (minciună). Logica lui F. era infailibilă, dar tot mă simțeam prost să îmi dau jos chiloții în fața lor și e adevărat că nu aș fi lăsat-o nici-odată pe Edith să se dezbrace de tot sau pe F. să umble țanțoș prin fața ei. — Dar mai bine nu, am zis cu voce stinsă. — Prostii, dragule. — Măcar unul dintre noi să se bronzeze ca lumea. Se uitară la mine cînd îmi dădeam jos chiloții, îngrijorat că nu m-am șters ca lumea la fund și că avea să se vadă. De fapt, aveam senzația că F. mă folosea ca reclamă pentru propriul său corp. Eram panoul jupuit care făcea publicitate realității sale. Expresia sa părea să-i spună lui Edith: Dacă o arătare ca asta poate respira și se poate trezi în fiecare dimineață, gîndește-te ce futai îți pot oferi eu. 127 — Stai între noi. — Nu sta picior peste picior. — la-ți mîinile de-acolo. lar cînd Edith m-a dat cu loțiune Sun and Ski, nu am știut dacă e bine să am o erecție. Duminica seara, ca acum, Edith și F. obișnuiau să-și injecteze puțină heroină, care este inofensivă și mai puțin periculoasă decît alcoolul. în acele zile, eu eram încă de modă veche și o consideram un drog ucigaș, așa că refuzam de fiecare dată invitația de a mă alătura lor. în seara aceea m-a izbit faptul că erau extrem de ceremonioși în timp ce își preparau seringa hipodermică și „încălzeau calul". — Ce sînteți așa de solemni? — o, nu-i nimic. Edith se repezi la mine și mă strînse la piept, apoi veni și F. și m-am simțit ca o reclamă de lenjerie intimă înfațișînd un aeroport în care își iau rămas bun niște piloți kamikaze. — Cărați-vă de-aici! Nu-i cazul să vă dați bine pe lîngă mine, că n-o să vă torn. — La revedere, dragul meu. — La revedere, vechi prieten. — o, n-aveți decît să faceți ce vreți, amîndoi. Haideți, degeneraților, zburați spre Paradisul vostru schilod. — La revedere, zise Edith din nou, cu tristețe, și ar fi trebuit să știu că nu era o seară obișnuită de duminică. Căutară printre venele lor una prin care încă mai curgea sînge, își înfipseră ăcele în came, așteptară semnalul roșu că „au nimerit" și apoi injectară soluția în sistemul circulator. Scoaseră brusc ăcele și se prăbușiră pe spate pe sofa. După cîteva minute de stupoare, Edith zise: 128 — Dragule? — Ce-i? — Nu răspunde atît de repede. — Da, adăugă F. Fă-ne o favoare. — Nu pot privi așa ceva, soția și prietenul meu. Supărat, am intrat în dormitor, trîntind ușa după mine. Bănuiesc că mi-au văzut bucile ca prin ceață cînd plecam. Unul dintre motivele pentru care plecasem era acela că de fiecare dată cînd îi vedeam folosind ăcele aveam o erecție și, din moment ce hotărîsem să nu am atunci cînd mă dăduse cu Sun, and Ski, am considerat că a mă excita acum m-ar fi pus într-o lumină anormală. în al doilea rînd, voiam să scotocesc prin sertarele lui Edith, ceea ce faceam în fiecare duminică, în timp ce ei zăceau inconștienți în lumea lor narcotică, și, din cauza numeroaselor eșecuri pe care cronica de față le-a pus în lumină, această inspecție ilegală devenise principala mea distracție. Aceea nu a fost însă o seară obișnuită de duminică. Cel mai mult îmi plăcea sertarul ei cu cosmetice, pentru că era colorat și plăcut miro-sitor, iar sticluțele se răstumau cînd îl deschideai și cîte un fir de păr facial rămînea uneori lipit de pensetă ori amprentele ei se păstrau pe un capac uleios... E destul de ciudat, dar cu ajutorul acestor dovezi m-am apropiat cumva de frumu-sețea ei, tot așa cum o mie de pelerini venerează o relicvă, organul ținut în formaldehidă al unui sfint pe care puțini l-ar fi aclamat în carne și oase. Am tras de butonul sertarului, anticipînd clinchetul încîntător, cînd... înăuntru nu era decît sticlă spartă, două rozarii ieftine, cîteva fiole cu un lichid incolor și niște bucăți de hîrtie. Fundul de lemn al sertarului era ud. Am luat cu grijă una dintre hîrtiuțe, care s-a dovedit a fi un cupon. 129 122 123 CUPON PENTRU BROȘURA GRATUITÃ Metode științifice, Dept. FL-464 Str. 92 Est, ap. 134, New York 28, N.Y. Trimiteți-mi urgent prin poștă broșura GRATUITÃ Metodă de subțiere la domiciliu a picioarelor groase, împachetată în hîrtie simplă, marcată „Personal" și fără nici un fel de obligații. Nume ................................................................ Adresă .............................................................. Oraș ........... Regiune ............. Stat ............... Dar picioarele lui Edith erau frumoase! Și mai era unul: PICIOARE SUBÞIRI Adăugati rotunjimi armonioase Gleznelor, Gambelor, Genunchilor, Coapselor, Șoldurilor! Picioarele subțiri vă diminuează aspectul atractiv. Acum cel puțin puteți să vă ameliorați picioarele subdezvoltate din cauze normale și să completați orice parte a piciorului doriți sau chiar întregul pirior, așa cnm au făcut numeroase femei, unnînd această nouă metodă științifică. o autoritate binecunoscută în domeniul picioarelor, cu ani de experiență în domeniu, vă oferă acest curs testat și omologat - de doar 15 minute pe zi — în intirnitatea căminului dumneavoastră! Contine ilustrații pentru fiecare etapă a metodei PIciORUL ȘTIINÞIFIC, însoțite de indicații simple: obținerea unor picioare frumoase și mai puternice, îmbunătătirea culorii pielii și a circulatiei la picioare. OFERTÃ GRATUITÃ pe termen limitat! 130 Pentru a obține prin poștă o broșură gratuită Metoda de ameliorare la domiciliu a picioarelor slabe, împachetată în hîrtie simplă, făra nici un fel de obligații, trimiteți-ne numele și adresa. Dept. METODE ȘTIINÞIFICE SL-418 Str. 92 Est, ap. 134, New York City 28 Ce se întîmplă aici? Ce legătură poate avea Edith cu aceste îndemnurijalnice? Ce se întîmpla pe strada 92 Est, la numărul 134 ? Exista acolo un depozit de picioare amputate ? Intr-un colț al sertarului, udă pejumătate, se găsea o altă hîrtie: începutul explicației. Incă o mai văd. Incă o mai pot reproduce în minte, cuvînt cu cuvînt. MARGELE CU APÃ DIN FINTINA MIRACULOASÃ DE LA LOURDES Chiar locill unde Sfinta Berniitiette a avut viziunca Sfintei Fecioare Maria' Imaginați-vă; să țineți în mînă, să atingeti cu degetele, SÃ VEDEÞI CU PROPRIII OCHI apă din miraculoasa i Fintînă de la Lourdes, închisS permanent ha mărgelele transparente de rozariu! A 2-a, a 3-a și a 4-a mărgea (Ave Maria) ale acestui nou și neobișnuit rozariu conțin într-adevăr apă din izvorul miraculos creat de Fecioara Maria! Este aceeași apă care a ajutat mii de bolnavi, AriTM '"(i1™1 și orbi să se însănatoșească. "——" Rozariul însuși este lucrat frumos, cu 2,98 USD imitații de mărgele prelucrate la flacără, BUCATA și este prevăzut cu un splendid lanț cu cruciuliță, ambele placate. Ambalat GRATIS ! F 1 o L A PERMANENTÃ CU APÃ DE LOURDES... plină ochi cu Apa care a vindecat mii de oameni de o r b i r e , infirmitate și tot felul de boli, chiar și de temutul cancer. Făcută din sticlă suflati; perfectă pentru transportat. elegant într-o casetă de plastic pentru bijuterii, pe catifea albastru regal. Alegeți mărgele: o transparente ca diamantul o albastru safir sau D negru de abanos. Nu trimiteți bani!... achitați doar 2,98 dolari bucata (plus taxe poștale) la primire. Sau evitați taxele .-, • »• i trimițind 2,98 dolari acum ! Veti prinu "'"""""P-'cîte o FIOLÃ PERMANENTÃ timpde GRATUITA CU APÃ DE LOURDES 1o zUe pentru fiecare rozariu și broșura GRATIS GRATUITÃ de șase pagini „Miracolul de la Lourdes" dacă acționați ACUM. Veți fi încîntați; în caz contrar, puteți returna rozariul pentru rambursare completă în termen de 1o zile' | CLUBUL REVELAÞIEI, INC„ Dept. 423, MadMon Avenue or. 623, N«w York, N.Y. 10022 131 123 Am ieșit în fugă din dormitor, cu hîrtia în mînă. Edith și F. dormeau pe sofa, la o distanță respectabilă unul de celălalt. Pe măsuța de cafea erau împrăștiate uneltele odioase ale viciului lor: ăcele, picăturiJe pentm ochi, garoul și... o duzină de „Fiole permanente cu apă de Lourdes" goale. I-am zgîlțîit pe amîndoi. — De cînd durează asta? Le-am băgat fiecăruia, pe rînd, anunțul sub ochi. — De cît timp vă injectați asta în organism ? — Spune-i, Edith, șopti F. — E prima oară cînd o folosim. — Spune-i totul, Edith. — Da, vreau să știu totul. — Am facut un amestec. — Am amestecat două tipuri de apă. — Ascult. — Ei bine, o parte din apă era din fiolele de la Lourdes și cealaltă parte de la... —Da? — Spune-i, Edith. — De la izvorul Tekakwithei. — Adică nu mai sînteți toxicomani? — Asta-i tot ce ai să-ntrebi ? spuse F. pe un ton obosit. — Lasă-l în pace, F. Vino să stai între noi. — Mu-mi place să stau gol între voi. — N-o să ne uităm. — Bine. Le-am verificat ochii cu un chibrit, m-am pre-facut că le dau niște pumni și, după ce m-am asigurat că nu se uită, m-am așezat. — Ei, ce efect are? — Nu știm. — Spune-i adevărul, Edith. — Nu știm. 132 Și, ca și cînd ar fi fost pe cale să înceapă o explicație printr-o anecdotă, Edith mă prinse de mînă și îmi spuse povestea Banchetului Catherinei Tbkakwitha, care a avut loc demult, în Quebec. In timp ce ea povestea, F. mă prinse de cealaltă mînă. Cred că plîngeau amîndoi, pentru că ei îi curgea nasul cînd vorbea, iar F. părea să tremure ca și cînd ar fi gata să ațipească. Noaptea aceea, Edith a făcut în dormitor tot ce-am vrut eu. Nu a fost nevoie de nici o comandă radio pentru gura ei activă. o săptămînă mai tîrziu, se afla sub lift, pe post de „sinucigașă". 45 îngheț de mor în nenorocita asta de casă din copac. Am crezut că Natura va fi mai bună decît bucătărioara mea plină de spermă de la subsol. Am crezut că zgomotul păsărilor va fi mai dulce decît zgomotul liftului. Specialiștii cu magneto-foane spun că, de fapt, ceea ce auzim ca o singură notă scoasă de o pasăre constă din zece sau două-sprezece tonuri cu care aceasta țese multe și variate armonii lichide splendide. Ei dovedesc acest lucru încetinind viteza benzii. Cer asistență medicală! Cer să fiu operat! Vreau să mi se implanteze un aparat cu tranzistori care să înce-tinească audiția. Altminteri, Știința să-și păstreze revelațiile departe de presă. Vara canadiană trecu precum o mască de Halloween și vremea rece se înstăpîni. Numai atîtea dulciuri primim ? Unde este lumea științifico-fantastică de mîine pe care ne-au promis-o astăzi ? Cer o schimbare de climă. Ce act de curaj m-a facut să vin aici fară aparatul de radio ? Trei luni fără radio, fredonînd depășitul 133 îbp Te.n, Top Tfen-ul meu scos atît de abrupt din istorie, izolat de evotuțiile pieței de discuri, bietul meu Top Ten căruia nu-i insuflă viață nici un cuplu de treisprezece ani mozolindu-se pe covor în fața combinei audio, mult prea seriosul meu Top Ten mărșăluindu-mi prin cap asemenea gene-ralilor dintr-ojuntă, ce nu știu că o nouă lovitură de stat a fost pusă la cale chiar în noaptea balului oficial, vechiul și dragul meu Top Ten ca un batalion de vatmani cu mîneci aurii îndreptîndu-se răbdători spre senectute și pensie în timp ce un consiliu a votat introducerea metroului și toate tramvaiele sînt trimise în muzee, stîngaciul meu Top Ten plin de ecouri electrice și voci pubere, tînguitoare, ce-mi străpung inima ca o echipă de majorete cu coapse dezgolite făcînd roata tiganului în fața tribunelor goale, bretelele delicate ale sutienelor strîngîndu-le pielea atît de dulce, chiloții lucind fluorescent de sub fustele plisate care le cad în timp ce pivotează pe degetele dispuse în semnul prictRniei, poponețele lor aclamate, ferme, sportive, îmbrăcate în satin, reprezentînd spiritul școlii, descriind scurte curcubeie mov și oranj nespus de dulci, muștiucele de metal ale mega-foanelor calde de atîta Alma Mater și mirosind a ruj alb, pentru cine toate aceste umede acrobații Technicolor ? pentru cine aceste arcuri incendiare de chiloți dezgoliți ca la expoziție, licărind printre urale ca niște smochine proaspete cojite la mare artă, da, un milion de secrete pline de sămînță în fiecare pungă sigilată, rostogolindu-se de-a lungul marginilor umede în gura știrbă a timpu-lui? pentru cine plutiți, poponețe ale Top 'Tera-ului? Șeful Găștii zace zdrobit sub Honda sa, printre ruinele perspectivelor de slujbă, fantomaticul fundaș negru plutește pe terenul înghețat pînă în cupele Facultăților de Drept, iar mingea norocoasă pe care ți-ai scris numele ia poze de pe Lună. o, bietul meu Top Ten, tînjind să pieri chiar din cauza popularității, mi-am uitat radioul, așa că poți lîncezi alături de celelalte momîi din amintirea mea, tu, al cărui unic gest de onoare este să faci harakiri cu muchia boantă a brățărilor de identificare returnate, melodii din Top Ten-ul meu obosit, sperînd să fiți uitate ca baloanele și zmeiele pierdute, asemenea cotoarelor biletelor de teatru, ca pixurile rămase fără pastă, ca bate-riile vechi, ca deschizătoarele de conserve după folosire, ca o farfurie turtită de aluminiu pentru o cină la televizor — vă păstrez ca pe conținutul bolii mele cronice, vă condamn la munca silnică a imnului național, vă refuz martiriul în parada hiturilor de mîine, vă transform în bumeranguri, micii mei kamikaze, tînjiți să fiți „triburile pierdute", dar eu vă ard numere pe braț cu fierul roșu, tom medicamente miraculoase în Casa Morții, atîm de poduri plase împotriva sinuci-derii. Sfinți și prieteni, ajutați-mă să scap de Istorie și de Constipație. Faceti ca păsările să cînte mai rar, faceți-mă să ascult mai cu viteză. Durere, pleacă din această casă suspendată, tu, broască ce te cațeri în copaci, mare cît industria. 46 — Sînt bolnav, dar nu foarte tare, spuse unchiul Catherinei Tekakwitha. — Lasă-mă să te botez, zise Haină Neagră. — Să nu lași nici un strop din apa ta să mă atingă. I-am văzut pe mulți murind după ce i-ai atins cu apa ta. — Aceia sînt acum în rai. 134 135 — Raiul e un loc bun pentru francezi, dar ei vreau să fiu printre indieni, pentru că francezi; n-or să-mi dea nimic să mănînc cînd ajung acolo iar franțuzoaicele n-or să se culce cu noi la umbrg brazilor. — Toți sîntem din același Părinte. — Ah, Haină Neagră, dacă am fi cu toții dir același Părinte, atunci ar trebui să știm să facen cuțite și haine la fel de bine ca voi. — Ascultă, bătrîne, în căușul palmei țin ( picătură inistică ce te poate scăpa de o suferințl veșnică. — în rai se mcrge la vînătoare, la război saii la ospețe? — o, nu! — Atunci nu mă duc. Nu-i bine să lenevești — Te așteaptă focul iadului și diavoli gata să te tortureze. — De ce i-ați botezat pe dușmanii noștri huronii ? Ei vor ajunge în rai înaintea noastră și ne vor goni cînd ajungem și noi. — în rai e loc pentru toată lumea. — Dacă e atîta loc, atunci de ce păziți intrarea cu atîta grijă, Haină Neagră? — Nu prea mai ai timp. Sigur o să ajungi îi iad. — E destul timp, Haină Neagră. Chiar dacă am vorbi pînă se împrietenesc nevăstuica și iepu rele și tot n-am rupe frînghia zilelor. — Ai o elocință diabolică. Focul te așteaptă, bătrîne. — Da, Haină Neagră, un focșor umbros înjuru] căruia stau umbrele rudelor și strămoșilor mei După ce plecă iezuitul, o chemă pe Catheriiu Tekakwitha. — Șezi lîngă mine. — Da, unchiule. — la pătura de pe mine. — Da, un'chiule. — Uită-te la trupul meu. E-un trup de mahoc bătrîn. Uită-te bine. — Mă uit, unchiule. — Nu plînge, Kateri. Nu vedem bine printre lacrimi. Și, chiar dacă tot ceea ce vedem printre lacrimi e clar, e în același timp și deformat. — Te voi privi fără lacrimi, unchiule. — Scoate-mi toate hainele și uită-te bine la mine. — Da, unchiule. — Uită-te mult timp. Uită-te bine. Uită-te fără-ncetare. — Fac precum spui, unchiule. — E timp destul. — Da, unchiule. — Mătușile tale ne spionează prin spațiile dintre scoarțele de copac, dar nu le băga în seamă. Uită-te fără-ncetare. — Da, unchiule. — Ce vezi, Kateri? — Văd un trup de mahoc bătrîn. — Uită-te fără-ncetare și o să-ți spun ce-o să se-ntîmple cînd spiritul va începe să-mi pără-sească trupul. — Nu pot să te-ascult, unchiule. Sînt creștină de-acum. o, nu mă strînge așa tare de mînă! — Ascultă și privește. Ceea ce-ți voi spune nu poate jigni nici un zeu, nici de-al tău, nici de-al meu, nici pe Mama Bărbii, nici pe Marele lepure. — o să ascult. — Cînd în nările mele nu va mai fi vînt, trupul meu spiritual va începe o lungă călătorie către casă. Privește acest trup zbîrcit și plin de cicatrice în timp ce vorbesc cu tine. Frumosul meu trup spiritual va începe o călătorie grea și 136 137 periculoasă. Mulți nu duc această călătorie pînă la capăt, dar eu o voi duce. Voi trăversa un rîu înșelător stînd în picioare pe un buștean. Praguri sălbatice vor încerca să mă izbească de stînci ascuțite. Un cîine uriaș mă va mușca de călcîie. Apoi voi urma o potecă îngustă printre bolovani care danscază și se lovesc unul de celălalt și mulți vor fi zdrobiți, dar eu voi dansa cu bolo-vanii. Uită-te la acest trup de mahoc bătrîn în timp ce vorbesc cu tine, Catherine. Lîngă potecă e o colibă din scoarță de copac. In colibă trăiește Oscotarah, Sfredelitorul de Capete. Voi sta lîngă el și acesta o să-mi extragă creierul. Face asta tuturor țestelor ce trec pe acolo. E pregătirea necesară pentru Vînătoarea Veșnică. Uită-te la trupul ăsta și ascultă. — Da, unchiule. — Ce vezi? — Un trup de mahoc bătrîn. — Bine. Acum acoperă-mă. Nu plînge. N-o să mor acum. o să-mi visez vindecarea. — o, unchiule, sînt atît de fericită. Imediat ce Catherine Tekakwitha ieși zîmbi-toare din casa cea lungă, Mătușile sale haine se năpustiră asupra ei cu pumni și cu blesteme, Fata se prăbuși sub loviturile lor. „Ce fut en cette occasion", scrie părintele Cholenec, „qu'elle declara ce qu'on aurait peut-etre ignore, si elle n'avait pas etă mise ă cette epreuve, que, par la mis6ricorde du Seigneur, elle ne se souvenait pas d'avoir jamais terni la purete de son corps, et qu'elle n'apprehendait point de recevoir aucun reproche sur cet article au jour du jugement". — Te-ai futut cu Unchiu-tău! strigară ele. — L-ai dezgolit! — Te-ai uitat la scula lui! o tîrîră la preot, la părintele de Lamberville 138 — Þi-am adus o creștinuță. S-a futut cu Unchiu-său! Preotul le trimise de-acolo pe sălbaticele acelea urlătoare și o examină pe fata ce zăcea însînge-rată la picioarele sale. Cînd se sătură, o ridică de la pămînt. — Trăiești aici ca o floare printre spini veninoși. — Mulțumesc, părinte. 47 Odată, demult (se pare), F. m-a trezit din somn trăgîndu-mă de păr. — Vino cu mine, prietene. — Cît e ceasul, F. ? — E vara lui 1964. Avea un zîmbet curios pe față, pe care nu i-l mai văzusem niciodată. Mi-e greu să explic de ce, dar mi s-a făcut rușine și mi-am încrucișat picioarele. — Școală-te. Mergem la plimbare. — întoarce-te să mă-mbrac. — Nu vreau. — Te rog. Trase cearșaful de pe trupul meu încă greu de somn și de visele despre soția mea pierdută. Clătină încet din cap. — De ce nu l-ai ascultat pe Charles Axis? — F., te rog. — De ce nu l-ai ascultat pe Charles Axis? Mi-am strîns mai tare coapsele și mi-am pus scufia de noapte peste părul pubian. F. mă fixă nemilos. — Mărturisește. De ce nu l-ai ascultat pe Charles Axis? De ce nu ai trimis cuponul în după-amiaza aceea de demult de la orfelinat? 139 — Lasă-mă-n pace. — Uită-te la corpul tău. — Edith n-avea nici o nemulțumire legată de corpul meu. —Ha! — Þi-a spus ție vreodată ceva despre corpul meu? — Și-ncă cum! — Ca de exemplu ? — Mi-a spus că ai un corp arogant. — Și ce dracu' vrea să-nsemne asta? — Mărturisește, prietene. Mărturisește despre Charles Axis. Mărturisește-ți păcatul trufiei. — N-am nimic de mărturisit. Acum întoarce-te să mă-mbrac. E prea devreme pentru șarade ieftine. Cu o mișcare fulgerătoare, îmi suci brațul într-un half-nelson, ma smulse din patul nos-talgic și mă forță să mă privesc în oglinda mare din baie. în mod miraculos, scufia rămăsese atîr-nată de părul meu pubian sîrmos. Am închis ochii, —Au! — Privește. Privește și mărturisește. Mărtu-risește de ce l-ai ignorat pe Charles Axis. — Nu vreau. F. își întări strînsoarea de profesionist. — o, o, o, te rog! Ajutor! — Adevărul! Ai disprețuit cuponul din cauza păcatului trufiei, nu-i așa ? Charles Axis nu era de-ajuns pentru tine. In mintea ta lacomă nutreai o dorință de nerostit. Voiai să fii Gîndacnl Albastru. Voiai să fii Căpitanul Minune. Voiai să fii Omul Elastic. Robin nici măcar nu era destul de bun pentru tine, tu voiai să fii Batman. — îmi rupi spatele! — Voiai să fii un Superman care nu a fost niciodată Clark Kent. Voiai să trăiești pe prima 140 pagină a cărții de benzi desenate. Voiai să fii Invincibilul Ibis, care nu și-a pierdut niciodată Ibistick-ul. Voiai să scrie BUM! BANG! PLEOSC! ÎÎÎHH! UUF! ZDRONC! în aer între tine și tot restul lumii. Să devii un Om Nou în doar cinci-sprezece minute pe zi nu însemna absolut nimic pentru tine. Mărturisește! — Doare! Doare! Da, da, mărturisesc. Voiam miracole! Nu voiam să urc spre succes pe o scară de cupoane! Voiam să mă trezesc pe neașteptate că am vedere cu raze X! Mărturisesc! — Bine. F. schimbă half-nelson-vl în îmbrățișare și mă trase spre el. Degetele îmi erau foarte îndemî-natice acolo, în obscuritatea de porțelan a acelei băi-închisoare. în timp ce-i desfăceam prima copcă a pantalonilor Slim Jim, am scăpat de scufia de noapte cu o lovitură ușoară. Aceasta căzu între degetele mele de la picioare și pantofii săi, aseme-nea unei frunze tomnatice de smochin într-o utopie a nudiștilor. Zîmbetul acela curios nu îi dispăruse de pe buzele delicioase. — Ah, prietene, aștept de mult timp această mărturisire. Braț la braț, ne-am plimbat prin Montrăal, pe străduțele înguste din zona portului. Ne-am uitat la marile dușuri de grîu curgînd în calele cargobo-turilor chinezești. Am observat geometria pescă-rușilor ce plutesc în cercuri perfecte pe deasupra unor puncte nodale formate din gunoaie. Am privit vasele mari de croazieră șuierînd și micșo-rîndu-se în josul fluviului St. Lawrence, devenind niște canoe strălucitoare din scoarță de mesteacăn, apoi niște scufii de noapte, apoi ceața liliachie a dealurilor îndepărtate. — De ce tot zîmbești așa? Nu te doare fața? — Zîmbesc fiindcă mă gîndesc că te-am învățat destule. 141 Braț la braț, am urcat pe străzile ce duceau spre munte, spre Mont Royal, cel ce a dat numele orașului nostru. Niciodată magazinele de pe strada Ste. Catherine nu au înflorit mai viu și niciodată mulțimile nu s-au îmbulzit mai vesel. Mi se părea că observ pentru întîia oară aceste lucruri, culo-rile vii ca acele prime pete de pe pielea albă a renilor. — Hai să cumpărăm crenvurști fierți de la Woolworth's. — Hai să-i mîncăm cu mîinile încrucișate, să vedem dacă ne pătăm cu muștar. Ne-am plimbat pe strada Sherbrooke, spre vest, către partea engleză a orașului. Am simțit imediat tensiunea. La colțul parcului Lafontaine am auzit lozincile scandate ale unei demonstrații. — Qu6bec Libre! — Qu6bec Oui, Ottawa Non! — Merde ă la reine d'angleterre! — Elizabeth, cară-te acasă! Ziarele tocmai anunțaseră intenția reginei Elizabeth de a vizita Canada, vizită de stat pla-nificată pentru octombrie. — Urîtă gloată, F. Hai să ne grăbim. — Nu, e o gloată frurnoasă. — De ce? — Fiindcă se cred negri, iar acesta e cel mai frumos sentiment pe care-l poate avea cineva în acest secol. Braț la braț, F. mă trase spre locul acțiunii. Mulți demonstranți purtau flanele pe care scria QUEBEC LIBRE. Am remarcat că toți o aveau sculată, toți erau excitați, inclusiv femeile. De la baza unui monument, un tînăr, dar binecunoscut cineast se adresa mulțimii ce aclama. Purta o barbă subțire de savant și ojachetă țipătoare, de piele, atît de obișnuite pe coridoarele de la L'Office 142 National du Film. Vocea îi răsuna clar. Apăsarea dejudo a lui F. m-a determinat să ascult cu atenție. — Istoria! strigă tînărul pe deasupra cape-telor noastre. Ce avem noi de-a face cu Istoria ? întrebarea îi ațîță. — Istoria! strigară ei. Dați-ne înapoi Istoria! Englezii ne-au furat Istoria! F. își facu drum mai adînc în masa de trupuri. Acestea ne-au primit automat, așa cum nisipu-rile mișcătoare înghit un monstru de laborator. Ecourile vocii clare a tînărului plutiră pe deasupra noastră ca o inscripție pe cer. — Istoria! continuă el. Istoria a hotărît că în bătălia pentru un continent indienii trebuie să piardă în favoarea francezilor. In 176o, Istoria a hotărît ca francezii să piardă în favoarea englezilor! — Huo! Spînzurați-i pe englezi! La baza șirei spinării am simțit ceva plăcut și am început să mă frec extrem de ușor de rochia subțire de nylon a unei fanatice care striga în spatele meu. — în 1964 Istoria hotărăște... nu... Istoria ordonă ca englezii să cedeze acest pămînt pe care l-au iubit atît de imperfect, să îl cedeze francezilor, să ni-l cedeze nouă! — Bravo! Mon pays malheureux! Quăbec Libre! Simții o mînă strecurîndu-se prin partea din spate a pantalonilor mei largi, o mînă de femeie, pentru că avea unghii lungi, fine și ascuțite ca un fuselaj. — La naiba cu englezii! am strigat pe neașteptate. — Așa, șopti F. — Istoria hotărăște că există învinși și învin-gători. Istoriei nu-i pasă de cazuri, Istoriei îi 143 pasă doar al cui Rînd este. Și atunci vă întreb, prieteni, vă întreb un.lucru simplu: al cui Rînd e astăzi? — Rîndul nostru! se auzi un singur răspuns asurzitor. Mulțimea, în mijlocul căreia eram acum și eu o particulă voioasă, se apropie și mai mult de monument, de parcă am fi fost o piuliță pe un șurub, iar întregul oraș pe care doream să-l pose-dăm ne strîngea tot mai tare, ca o cheie fixă. Mi-am lărgit cureaua pentru ca mîna ei să încapă mai adînc. Nu îndrăzneam să mă întorc să dau ochii cu ea. Nu voiam să știu cine e - ăsta mi se părea faptul cel mai lipsit de relevanță. îi sim-țeam sînii ascunși în tecile de nylon strivindu-se de spatele meu și lăsîndu-mi cercuri umede de sudoare pe cămașă. — leri a fost Rîndul bancherului anglo-scoțian să își pună numele pe colinele Montrealului. Astăzi este Rîndul Naționalistului din Quebec să își lase numele pe pașaportul unei noi Republici Lauren-țiene! — Vive la Republique ! Era prea mult pentru noi. Aproape fără cuvinte, am urlat aprobator. Mîna răcoroasă se întoarse acum în așa fel încît palma era facută căuș sub mine și avea acces ușor la pliurile cu păr. Pălăriile săreau în jurul nostru ca floricelele de porumb și nimănui nu-i păsa ce pălărie prindea înapoi, căci pălăriile erau proprietate comună. — leri a fost Rîndul englezilor să aibă servi- 1 toare franțuzoaice din satele noastre din Gasp6. | leri a fost Rîndul francezilor să aibă cunoștințe despre Aristotel și dinți stricați. — Huo! Rușine! La zid! I-am simțit parfumul transpirației și al como-rilor ei și asta a fost tulburător de personal, mai 144 personal decît orice schimb de nume. Ea însăși își îndesă regiunea pelviană în propria mînă acope-rită de pantalon, pentru a culege, cum ar veni, produsele secundare ale pătrunderii sale erotice. Am dus mîna liberă în spatele amîndurora ca să-i prind ca pe o minge de fotbal florala ei fesă stîngă și astfel ne înlănțuirăm. — Astăzi e Rîndul englezilor să aibă case murdare și bombe franceze în cutiile poștale! F. se desprinse pentru a se apropia de vorbitor. Mi-am strecurat și cealaltă mînă în spate și mi-am fixat-o pe fesa dreaptă. Jur că eram Bărbatul Elastic și, respectiv, Femeia Elastică, pentru că păream să pot ajunge oriunde, în timp ce ea mi se mișca fară efort prin chiloți. Ne-am început mișcările ritmice, care corespundeau perfect cu respirația mulțimii, familia și incubatorul dorinței noastre. — Kant a spus: Dacă se găsește cineva care se transformă de bunăvoie în rîmă, se mai poate plînge că este călcat ? Sekou Toure a spus: Indi-ferent ce spui, naționalismul este inevitabil din punct de vedere psihologic, iar noi sîntem cu toții naționaliști! Napoleon a spus: o națiune care și-a pierdut independența a pierdut totul. Istoria este cea care hotărăște dacă Napoleon va spune aceste cuvinte de pe tron mulțimii sau de la fereastra unei colibe mării pustii! Această virtuozitate academică fu oarecum problematică pentru adunare și smulse doar cîteva exclamații. în acel moment însă l-am văzut cu coada ochiului pe F. ridicat pe umeri de cîțiva tineri. Un chiot ca de pisică sălbatică se ridică în momentul în care fu recunoscut, iar vorbitorul se grăbi să încorporeze izbucnirea spontană în credința intensă a întregii mulțimi. 145 — Avem în mijlocul nostru un Patriot! Un om pe care englezii nu l-au putut discredita nici măcar în propriul lor Parlament! F. alunecă înapoi în nodul respectuos care îl ridicase, pumnul strîns rămînîndu-i ridicat deasupra capului asemenea periscopului unui submarin ce se scufundă. lar acum, ca și cînd prezența acestui veteran ar fi conferit adunării o nouă febrilitate mistică, vorbitorul începu să cuvînteze, ba aproape să scandeze. Vocea sa ne mîngîie la fel ca degetele mele pe ea, la fel ca degetele ei pe mine, vocea sa căzu peste dorința noastră ca un șuvoi de apă peste o roată de moară tînguitoare și am înțeles că vom avea cu toții, nu doar fata și cu mine, un orgasm colectiv. Aveam mîinile încolăcite și strivite și nu mai știam dacă eu îmi țineam știuletele de la rădă-cină sau ea își freca labiile ce i se întăreau! Aveam cu toții mîinile Omului Elastic și ne-o țineam unii altora, goi de la brîu în jos, captivi într-o piftie de broască1 mustind de sudoare și secreții, prinși într-un lanț aexual paroxistic de o dulceață neasemuită. — Sîngele! Ce-nseamnă Sîngele pentru noi ? — Sîngele! Dați-ne Sîngele-napoi! — Freac-o mai tare! am strigat, dar cîteva fețe furioase mă țistuiră. — încă de la începuturile rasei noastre, Sîngele, acest izvor enigmatic al vieții, a reprezentat hrana și destinul nostru. Sîngele edifică trupul, Sîngele este sursa spiritului unei rase. în Sînge mocnește; moștenirea noastră ancestrală, în Sînge este întru-l pată forma Istoriei noastre, din Sînge înflorește i Gloria noastră și Sîngele este curentul de adîncime | poreclă ofensatoare dată 1. Frog (broască) francezilor. pe care nu-l vor putea devia niciodată și pe care toți banii lor furați nu-l vor putea seca! — Dați-ne Sîngele nostru! — Ne cerem Istoria! — Vive la Republique! — Nu te opri! am strigat. — Elizabeth, cară-te acasă! — Mai vreau! m-am rugat. Bis! Bis! Encore! Mulțimea începu să se împrăștie și lanțul sexual se destrămă. Vorbitorul dispăruse de pe piedestal. M-am trezit deodată față în față cu toată lumea. Plecau. Am început să mă agăț de reverele lor. — Nu plecați! Puneți-l să mai vorbească! — Patience, citoyen, Revoluția a-nceput. — Nu! Faceți-l să mai vorbească! Nimeni să nu părăsească parcul! Mulțimea își croi drum pe lîngă mine, aparent satisfăcută. La început, bărbații zîmbeau cînd îi apucam de rever, atribuind imprecațiile mele ardorii revoluționare. La început, femeile rîdeau cînd le luam mîinile și căutam pe ele urme ale părului meu pubian, căci o doream pe ea, pe fata cu care venisem să dansez, fata ale cărei dulci fosile circulare le mai purtam încă pe spatele cămășii. — Stați! Nu plecați! Blocați ieșirile! — Lasă-mi mîna! — Dă-mi drumul la rever! — Trebuie să ne-ntoarcem la serviciu! Am implorat trei indivizi solizi care purtau Hanele QUEBEC LIBRE să mă ridice pe umerii lor. Am încercat să-mi fixez piciorul în partea de sus a unei perechi de pantaloni ca să mă pot cățăra pe bluzele lor și să mă adresez de la înălțimea umerilor acelei familii care se dezintegra. — Dați bîzdîgania asta jos de pe mine! 146 147 — Asta pare englez! — Asta pare evreu ! — Dar nu puteți pleca! încă n-am ejaculat! — Tipul e pervers sexual! — Miroase mîinile fetelor! — Iși miroase și propriile nuini! — Hai să-l batem de să-i sune apa-n cap, Probabil că-i un pervers sexual. — E-un ciudat. Apoi apăru lîngă mine F., marele F., care îmi confirmă pedigriul și mă scoase din parcul ce redevenise un parc oarecare, cu lebede și amba-laje de dulciuri. Luîndu-mă de braț, mă duse de-a lungul străzii însorite. — F., plîngeam eu. N-am ejaculat. larăși n-am reușit. — Nu, iubitule, ai reușit. — Ce-am reușit? — La test. — Ce test? — Penultimul. ; 48 „Poa' să bată vîntul rece, dacă mă iubești, către est ori către vest, față fac și-acestui test, dacă mă iubești." Piesa era pe locul șapte în „Parada hiturilor occidentale" cu mulți, mulți ani în urmă. Cred că pe șapte. Titlul e format din șase litere. 6 se află sub influența lui Venus, planeta iubirii și a frumuseții. Conform astrologiei irocheze, ziua a șasea a săptămînii trebuie dedicată curățeniei personale, aranjării părului, purtării' unor haine ornamentate cu scoici, poveștilor de! iubire, jocurilor de noroc și luptelor corp la corp.! „Care-i motivul pentru care nu te mulțumesc?" 148 Trebuie să fie undeva în vechile topuri muzicale. Astă seară este înghețatul 6 martie. în pădurile canadiene, aceasta nu înseamnă primăvară. Luna se află în constelația Berbecului de două zile. Mîine va intra în cea a Taurului. Irochezii m-ar urî acum dacă m-ar vedea, pentru că am barbă. Cînd l-au capturat pe Jogues, misionarul din o mie șase sute și ceva, una dintre torturile minore la care a fost supus (după ce un sclav algonchin i-a tăiat degetul mare cu o scoică de rîu) a fost să-i lase pe copii să-l tragă de barbă. „Trimite-mi o imagine a lui lîristos fară barbă", îi scria iezuitul Gamier unui prieten din Franța, dovedind o exce-lentă cunoaștere a particularităților indienilor. F. mi-a povestit odată despre o fată care era dotată cu un păr pubian atît de luxuriant încît, pieptănîndu-l zilnic, îl facuse să coboare vreo cincisprezece centimetri înjosul coapselor. Imediat sub buric își desenase (cu rimel negru) doi ochi și niște nări. Făcîndu-și cărare chiar deasupra ditorisului, despărțise părul în două arcuri sime-trice ce dădeau impresia unei mustăți deasupra unor buze crîmpoțite, roz, sub care restul părului atîma ca o barbă. o imitație de piatră prețioasă înfiptă în buric, aducînd cu un semn de castă, completa imaginea comică a unui ghicitor sau mistic exotic. Ascunzîndu-și corpul sub cearșa-furi, cu excepția acelei părți, fata îl distra pe F. cu interpretări umoristice ale proverbelor orien-tale atît de la modă în acea vreme, vorbind de sub așternuturi cu îndemînarea unui ventriloc. Eu de ce nu pot avea astfel de amintiri ? Ce rost au toate darurile tale, F., colecția de săpunuri, cărțile cu expresii uzuale, dacă nu-ți pot moșteni și amintirile, care ar conferi un oarecare sens obiectelor prăfuite pe care mi le-ai lăsat, tot așa cum conservele și automobilele accidentate capătă 149 valoare cînd sînt așezate în contextul unei galerii de artă plină de pluș ? Ce rost are toată învăță-tura ta ezoterică fără experiența ta specifică ? Ai fost prea exotic pentru mine, tu și toți ceilalți învățători, cu metodele voastre de respirație și de reușită în viață. Cum rămîne cu noi, cei care suferim de astm? Cum rămîne cu noi, ratații? Cum rămîne cu noi, cei ce nu ne putem căca normal? Cum rămîne cu noi, cei ce nu avem în palmares orgii sau futaiuri excesive față de care să devenim detașați ? Cum rămîne cu noi, cei ce sîntem distruși cînd prietenii ne fut nevestele? Cum rămîne cu noi, cei ca mine ? Cum rămîne cu noi, cei ce nu sîntem în Parlament? Cum rămîne cu noi, cei cărora ne este frig pe 6 martie, fără vreun motiv anume? Tu ai dansat „Dansul tele-i fonului". Tu i-ai auzit interiorul lui Edith. Cuvi rămîne cu noi, cei ce scotocim prin țesuturii moarte ? Cum rămîne cu noi, Istoricii, care trebuiej să citim părțile murdare? Cum rămîne cu noi,| cei ce amușinăm o căsuță din copac? De ce aii facut totul atît de confuz? De ce nu m-ai putut' mîngîia și tu ca Sfintul Augustin, care cînta: „Priviți cum cei săraci cu duhul se ridică și ne| fură raiul de sub nas"? De ce nu mi-ai pututj spune și tu ce i-a spus Sfinta Fecioară țărăncuțeij Catherine Laboure pe o stradă obișnuită, Rue duj Bac, pe la o mie opt sute și ceva: „Grația divinăj se va pogorî asupra tuturor celor ce se roagăj pentru ea cu ardoare și credință" ? De ce trebuie să studiez urmele de vărsat de pe fața Catherinei Tekakwitha de parcă aș fi obiectivul unei rachete trimisă spre Lună? Ce-ai vrut să spui cînd stăteai sîngerînd în brațele mele și mi-ai zis: „Acum depinde de tine"? Cei ce spun așa ceva vor de fapt să sugereze că de fapt ceea ce au facut ei' este partea cu adevărat importantă a chinurilor. 150 Gine vrea doar să strîngă în urma altora? Cine vrea să se așeze pe scannul cald al șoferului? Vreau și eu piele rece. Și eu am iubit Montrealul. Nu am fost întotdeauna Muma Pădurii. Am fost și eu cetățean. Am avut soție și cărți. Pe 17 mai 1642, mica armada a lui Maisonneuve - o pinasă1, o corabie cu fundul plat și două bărci cu vîsle — s-a apropiat de Montreal. în ziua următoare au alunecat ușor pe lîngă țărmurile singuratice și verzi și au acostat în locul pe care Champlain îl alesese cu treizeci și unu de ani mai înainte pentru o așezare. Flori timpurii de primăvară se ițeau din iarba fragedă. Maisonneuve sări pe țărm. Corturile, bagajele, armele și proviziile îl urmară. într-un loc frumos fu ridicat un altar. Acum, toată lumea stătea în fața lui: înaltul Maisonneuve, oamenii săi înconjurindu-l, precum și dra Mance, dna de la Peltrie, servitoarea ei, meșterii și muncitorii. lar în față stătea părintele superior Vimont, egumenul misiunilor, în veșmin-tele bogate ale funcției sale. Oamenii îngenun-cheară în tăcere cînd azima fu ridicată. Apoi preotul se întoarse către micul grup și zise: — Voi sînteti un bob de muștar din care va răsări un copac și va crește pînă ce ramurile sale vor acoperi pămîntul. Sînteți puțini, dar lucrarea voastră este lucrarea lui Dumnezeu. Zîmbetul său este asupra voastră, iar copiii voștri vor umple părnîntul. După-amiaza se întunecă. Soarele se pierdu în pădurea dinspre apus. Licuricii licăreau în amurg pe deasupra pajiștii. Prinseră cîțiva, îi legară cu ață în buchete luminoase și îi atîmară în fața altamlui, unde azima rămase expusă. Apoi își ridicară corturile, aprinseră focurile, postară 1. Pinasă - corabie cu două catarge. 151 santinele și se întinseră să se odihnească. Astfel se desfășură prima slujbă ținută în Montreal. Și, oh, din această cocioabă văd luminile marelui oraș profețit, orașul despre care s-a prezis că își va lăsa umbra peste pămînt, văd licărind slab în ghirlande mari licuricii din centrul Montrealului. Acesta este consolarea mea mentală în acest 6 martie înzăpezit. Și-mi amintesc un verset din Cabala (Partea a șasea din Barba lui Macropro-sopus): „...că fiecare lucrare există pentru a spori Mila..." Vino mai aproape, cadavru al Catherinei Tekakwitha, sînt minus 2o de grade și nu știu cum să te strîng în brațe. Răspîndești vreun miros în acest frigider? Sfinta Angela Merici a murit în 1540. în 1672 a fost dezgropată (tu j aveai șase ani, Kateri Tekakwitha) și trupul ei | răspîndea un parfum dulce, iar în 1876 era încă j intact. Sfintul loan Nepomuk a fost martirizat la j Praga în 1393 pentru că a refuzat să dezvăluie o taină de spovedanie. Limba i s-a păstrat în întregime. Experții au examinat-o 332 de ani mai tîrziu, în 1725, și au confirmat că avea forma, culoarea și lungimea limbii unui om viu și, de asemenea, că era moale și flexibilă. Trupul Sfintei Caterina de Bologna (1413-l463) a fost dezgropat la trei luni după înmormîntare și răspîndea un parfum plăcut și dulce. Patru ani după moartea Sfiiitului Pacificus di San Severino, în 1721, trupul său a fost exhumat și a fost găsit plăcut mirositor și neputrezit. In timp ce trupul era mutat, cineva a alunecat și, cînd cadavrul s-a lovit de scări, capul s-a desprins, iar din gît i-a țîșnit sînge proaspăt! Sfintul loan Vianney a fost înmor-mîntat în 1859. Trupul său era intact cînd a fost deshumat în 1905. Intact; dar este „intact" sufi-cient pentru o poveste de iubire ? Sfintul Francis Xavier a fost dezgropat la patru ani după 152 înmormîntarea sa din 1552, și încă avea culoarea naturală. Ajunge să ai culoare naturală? Sfintul loan al Crucii arăta încă bine la nouă luni după moartea sa, în 1591. Cînd i-au tăiat degetele, acestea au sîngerat. (Aproape) trei sute de ani mai tîrziu, în 1859, trupul era neatins de putreziciune. Pur și simplu neatins. Sfintul losif Calasanticus a murit în 1649 (același an în care, peste ocean, irochezii l-au ars pe Lalemant). Măruntaiele i-au fost scoase, dar nu și îmbălsămate. Inima și liinba acestuia sînt încă intacte în zilele noastre, dar nu se știe nimic despre rest. Bucătăria mea de la subsol era sufocantă, iar termostatul pornea uneori cuptorul din cauza unei defecțiuni. F., de asta m-ai adus în copacul acesta înghețat? Mi-e frică de lipsa miresmei. Indienii puneau boala pe seama unei dorințe neîmplinite. în fața bolna-vului erau stivuite oale, piei, pipe, coliere, cîrlige de undiță, „în speranța că, avînd în vedere diver-sitatea lor, dorința ar putea fi satisfacută". Adesea se întîmpla ca pacientul să își viseze propriul tratament, iar cererile lui nu erau niciodată refu-zate, „oricît de extravagante, inutile, grețoase ori abominabile ar fi fost". o, cerule, fS să fiu eu indianul bolnav! Lume, fă să visez în mahocă. Visele erotice nu ies la spălat. Dețin mformații de natură sexuală despre indieni, informații ce repre-zintă o adevărată psihiatrie divină și pe care aș vrea să le vînd acelei părți a minții mele care cumpără soluții. Dacă le-aș vinde Hollywoodului, ar însemna sfirșitul lui. Acum sînt furios și mi-e frig. Ameninț cu distrugerea Hollywoodul dacă nu primesc imediat iubire spectrală, nu doar neatinsă de putreziciune, ci copleșitor de dulce mirositoare. Voi pune capăt Filmelor dacă n-o să mă simt mai bine cît de repede. în viitorul apropiat vă voi distruge cineinatograful de cartier. Voi 153 desena un miliard de obloane peste „Show-ul de la miezul nopții". Nu-mi place postura în care mă aflu. De ce trebuie să fiu eu cel ce taie dege-tele ? Chiar trebuie să fac testul Wassermann pe schelete ? Vreau să fiu cadavrul unui copil unic, purtat de doctori neîndemînatici, iar sîngele meu tînăr de 30o de ani să curgă valuri pe scările de ciment. Vreau să fiu lumina din morgă. De ce trebuie să fac disecție pe bătrîna limbă a lui F. ? Indienii au inventat baia de aburi. Și acesta e doar un detaliu picant. 49 Unchiul Catherinei Tskakwitha și-a visat trata-mentul. Satul se grăbi să-i urmeze instructiunile. Tratamentul său nu era neobișnuit. Era unul din leacurile recunoscute și atît Sagard, cît și Lalemant descriu tratamentul în diferite sate indiene. Unchiul spuse: — Aduceți-mi toate fetele tinere din oraș. Satul se grăbi să-i dea ascultare. Toate fetele tinere stăteau înjurul blănii sale de urs, starletele tarlalelor de porumb, dulcile țesătoare, fete aflate în timpul lor liber, cu părul împletit doar pe jumătate. „Toutes les filles d'vn bourg auprts d'vne malade, tant ă sa priere." — Sînteți toate aici? —Da. —Da. — Sigur. —îhî. —Da. — Aici. —Da. — Am venit. 154 —Da. — Desigur. — Aici. — Aici. —Da. — Prezent. —Da. — Cred că da. —Da. — Așa s-ar părea. —Da. Unchiul zîmbi satisfacut. Apoi puse fiecărei fete o veche întrebare: „On leur demand ă toute, les vnes apres les autres, celuy qu'elles veulent des ieunes hommes du bourg pour dormir auec elles la nuict prochaine". Ofer documentația dintr-un simț al datoriei, căci mă tem că uneori durerea mea deformează faptele și nu vreau să denaturez realitatea, fiindcă realitatea este una dintre posi-bilitățile pe care nu-mi permit să le ignor. Reali-tatea este un hîrleț grosolan, însă unghiile mele sînt învinețite și sîngerează. Realitatea e ca o monedă nouă, strălucitoare, pe care nu vrei s-o cheltuiești pînă nu s-a tocit în caseta cu bijuterii și reprezintă întotdeauna gestul nostalgic final al falimentului. Averea mea s-a dus. — Cu ce tînăr viteaz o să te culci la noapte ? Fiecare fată îi spuse numele iubitului din acea noapte. — Dar tu, Catherine? — Cu un spin. — Asta merită văzut, chicotiră toate. o, Doamne, ajută-mă să trec și de asta. Stomacul mi-e plin de putreziciune. Mi-e frig și sînt ignorant. Vomez la fereastră. Mi-am bătut joc de Hollywoodul pe care-l iubesc. îți închipui ce rob scrie asta ? Strigătul demodat de implorare al 155 unui evreu al cavemelor, tremurînd în timp ce vomită de frică la prima sa eclipsă de lună- Ara, ara, ara, araauuuu! Modelează această rugăciune către Tine. Nu știu cum s-o fac să aibă efect de cor pe 1 00o de voci ca în „gîndește-te la crin". Modelează acest morman cu fațete lucioase facute cu lopata de zăpadă, căci am vrut să construiesc un altar. Am vrut să aprind un mic și ciudat sanctuar la marginea șoselei, dar mă înec în străvechiul bazin cu șerpi. Am vrut să înhămez fluturi de plastic cu motorașe acționate de elastice și să șoptesc: „Gîndește-te la fluturii de plastic". în schimb, eu tremur sub umbra archaeopteryxului în picaj. Maeștrii de ceremonie (les Maistres de la cere-monie) îi chemară pe tinerii numiți de fete, iar ; seara aceștia veniră mînă în mînă în casa cea | lungă. Rogojinile erau întinse. Tinerii se întinseră 1 doi cîte doi de la un capăt al barăcii la celălalt, | „d'vn bout ă l'autre de la Cabane", și începură să se sărute și să se fută și să se sugă și să se îmbrățișeze și să geamă și să-și dea jos picile de animale și să se strîngă cu foc și să ciugulească sfircuri și să gîdile pule cu penele de vultur și să se întoarcă pentru a ajunge la alte orificii și să-și lingă unii altora crețurile pielii și să rîdă cînd vreo pereche și-o punea într-o poziție caraghioasă și să se oprească pentru a aplauda cînd două trupuri intrau țipînd în transă orgasmică. La fiecare capăt al colibei, doi căpitani cîntau și își sunau zornăitorile din carapace de broască țes-toasă, „deux Capitaines aux deux bouts du logis chantent de leur Tortue". Spre miezul nopții, unchiul se simți mai bine și se ridică de pe rogo-jină și se tîrî încet de-a lungul colibei, oprindu-se ici și colo pentru a-și pune mîna pe o fesă goală ori pentru a-și adînci degetele într-o gaură umedă 156 sau pentru a-și băga riscant nasul între „ciocănari" de dragul unei perspective microscopice, atent la tot ce era neobișnuit și glumind pe seama a tot ce era grotesc. Se tîrî de la o pereche de picioare desfăcute la alta, cu ochii roșii ca un împătimit al filmelor de pe Strada 42, cînd dînd un bobîmac vreunei sule palpitînd, cînd pălmuind vreun șold cafeniu rătăcit. Fiecare futai era la fel și în același timp diferit; în aceasta constă splendoarea vindecării unui bătrîn. își aminti de toate fetele pe care le-a avut, de hîrjonelile printre ferigi, de toate orificiile înconjurate de pufși fețele radiind și, cum se tîra de la o pereche la alta, de la un cuplu la altul, de la o dulce poziție la alta, de la o pompă la alta, de la o gură lacomă la alta, de la o îmbrățișare la alta, înțelese deodată sensul celei mai mari rugăciuni pe care a învățat-o vreodată, prima rugăciune în care Manitu se mani-festase, cea mai mare și mai adevărată formulă sacră. Și, cum se tîra, începu să cînte rugăciunea: — Mă schimb Sînt același Mă schimb Sînt același Mă schimb Sînt același Mă schimb Sînt același Mă schimb Sînt același Mă schimb Sînt același... Nu scăpă nici o silabă, iar cuvintele pe care le cînta îi plăceau, pentru că, pe măsură ce cînta fiecare sunet, îl vedea schimbîndu-se și fiecare schimbare era o revenire și fiecare revenire era o schimbare. 157 — Mă schimb Sfnt același Mă schimb Sînt același Mă schimb Sînt același Mă schimb Sînt același Mă schimb Sînt același Mă schirnb Sînt același Mă schimb Sînt același... Era un dans al măștilor și fiecare mască era perfectă, căci fiecare mască era o față reală și fiecare față era o mască reală, astfel că nu mai era nici o mască și nici o față, pentru că nu era decît un dans în care nu erau decît o singură mască și o singură față care era aceeași și care era un lucru fară nume ce se schimba și se tot schimba în el însuși, iarăși și iarăși. Cînd veni dimineața, căpitanii își scuturară zornăitorile mai lent. Pe măsură ce se iviră zorile, își adunară hainelc. Bătrînul era în genunchi, proclamîndu-și credința și anunțîndu-și tratamentul încheiat, în timp ce îndrăgostiții se plimbau agale m dimineața cețoasă și verde, ținîndu-se de după mijloc și de după umeri - sfirșitul schimbului de noapte într-o fabrică de îndrăgostiți. Catherine s-a culcat printre ei și aplecat neobseruată o dată cu aceștia. Cînd ieși afară la soare, preotul veni în fugă. — Cum a fost? — Acceptabil, părinte. — Dieu veuille abolir vne si damnable et malheureuse ceremonie. 158 Ultima remarcă este dintr-o scrisoare a lui Sagard. Huronii numeau această metodă inedită de tratament Andacwandet. 50 Și ascult, sperînd să primesc răspunsuri de la vîntul rece, învățătură și alinare, însă nu aud decît promisiunea infailibilă a iernii. Noapte de noapte o strig pe Edith. — Edith! Edith ! — Ara, ara, ara, araauuu, urlă silueta lupului de pe deal. — Ajută-mă, F. Explică bombele! — Ara, ara, ara, araauuu... Vis după vis, stăm cu toții întinși, ținîndu-ne în brațe. Dimineață de dimineață, iarna mă găsește singur printre frunze destrămate, muci înghețați și lacrimi. — F.! De ce m-ai trimis aici ? Și parcă aud vreun răspuns? Este căsuța aceasta din copac coliba lui Oscotarach? F., ești cumva Sfredelitorul de Capete? Nu știam că ope-rația durează atîta și că este așa de anevoioasă. Ridică-ți toporișca boantă și mai încearcă o dată. Plimbă-ți lingura de piatră prin terciul cerebral. Vrea lumina lunii să-mi intre în țeastă? Vor aleile sclipitoare ale cerului înghețat să-mi curgă prin găurile ochilor? F., tu ai fost Sfredelitorul de Capete care și-a părăsit coliba și a cerut auto-rităților districtuale să fie și el operat ? Sau încă mai ești cu mine ? Și cît de avansată e operația ? — F., futălău nenorocit al nevestelor altora, explică-te! în seara aceasta strig întrebarea m gura mare, așa cum am mai strigat-o de-atîtea ori pînă acum. 169 Imi amintesc obiceiul tău enervant de a te uita peste nmărul meu cînd studiam, în speranța puțin probabilă că vei prinde vreo informație bună de folosit la cocteiluri. Ai observat un fragment dintr-o scrisoare scrisă de părintele Lalemant în 1640: „...que le sang des Martyrs est la semence des Chrestiens". Părintele Lalemant regretînd că nici un preot nu fusese încă omorît în Canada și că aceasta era de rău augur pentru noile misiuni indiene, căci sîngele martirilor este sămînța Bisericii, — Revoluția din Qu6bec trebuie să fie unsă cu puțin sînge. — De ce te uiți așa la mine, F. ? — Mă-ntreb dacă te-am învățat destule. — N-am nevoie de politica ta murdară, F. Tu ești un ghimpe în coasta Parlamentului. Ai adus ilegal dinamită în Quebec, dînd-o drept artificii. Ai transformat Canada într-o vastă canapea de psihanalist în care visăm și revisăin coșmaruri ale identității și toate soluțiile tale sînt la fel de anoste ca psihiatria. Și ai supus-o pe Edith la nenumărate partide de sex nelegitim ce i-au dis-trus mintea și trupul, făcînd din mine șoarecele de bibliotecă singuratic pe care îl chinuiești tu acum. — o, dragul meu, ce te-au mai cocoșat Istoria și Trecutul, ce mai cocoșat jalnic ești. Stăteam foarte aproape unul de celălalt, așa cum mai stătuserăm în atîtea alte camere, de data aceasta în obscuritatea de sepia dintre rafturile bibliotecii, ^inîndu-ne mîinile unul în buzunarul celuilalt. Intotdeauna mi-a displăcut aerul lui superior. — Cocoșat! Edith nu s-a plîns niciodată de corpul meu. — Edith! Ha! Nu mă face să rîd. Tu nu știi nimic despre Edith. 160 — Las-o-n pace, F. — Eu am scăpat-o pe Edith de acnee. — Edith și acnee! Avea o piele perfectă. — Ho, ho. — Era o plăcere să o săruți și să o atingi. — Datorită colecției mele de săpunuri. Ascultă, prietene, cînd am întîlnit-o prima oară pe Edith, era într-un hal fără de hal. — Ajunge, F.! Nu vreau să mai aud nimic! — A sosit vremea să afli cine era cea cu care te-ai însurat, cine era fata aceea pe care ai desco-perit-o făcînd niște manichiuri extraordinare la frizeria hotelului Mount Royal. — Nu, F., te rog. Nu mai distruge nimic. Lasă-mi trupul ei. F.! Ce se-ntîmplă cu ochii tăi? Ce se-ntîmplă cu obrajii tăi ? Sînt lacrimi ? Plîngi ? — Mă-ntreb ce-o să se-ntîmple cu tine cînd o să te las singur. — Dar unde te duci? — Revoluția are nevoie de-un pic de sînge. De sîngele meu. — o, nu! — Londra a anunțat intenția reginei de a vizita Canada franceză în octombrie 1964. Nu e suficient ca ea și prințul Filip să fie întîmpinați de cordoane de polițiști, de blindate împotriva demonstranților și de spatele mîndru al mulțimii ostile. Nu trebuie să facem greșeala pe care au făcut-o indienii. Consilierii ei de la Londra trebuie facuți să înțeleagă că demnitatea noastră este alimentată cu aceeași hrană ca a oricui altcuiva: exercițiul fericit al arbitrarului. — Ce ai de gînd să faci, F. ? — în partea de nord a străzii Sherbrooke e o statuie a reginei Victoria. Am trecut de multe ori pe lîngă ea în drum spre întunericul cinema-tografului Sistem. E o statuie plăcută a reginei 161 Victoria la tinerețe, înainte ca dnrerea și necazurile să o fi îngrășat. E tumată în cupru, care s-a facut verde din cauza trecerii timpului. Mîine noapte o să pun o încărcătură de dinamită în poala ei de metal. E doar efigia de cupru a unei regine moarte (care a știut, că tot veni vorba, sensul cuvîntului iubire), e doar un simbol, dar Statul lucrează cu simboluri. Mîine noapte o să arunc simbolul acela în aer, făcîndu-l mii de bucățele... și pe mine o dată cu el. — F., să nu faci asta! Te rog! — De ce nu? Nu știu nimic despre iubire, dar ceva asemă-nător iubirii îmi smulse următoarele cuvinte din gît cu o mie de cîrlige de undiță: — Pentru că am nevoie de tine, F. Un zîmbet trist apăru pe fața prietenului meu. își scoase mîna stîngă din buzunarul meu cald și, | întinzîndu-și brațul ca pentru a mă binecuvînta, mă strivi de cămașa lui egipteană într-o îmbră-țișare caldă. — Mulțumesc- Acum știu că te-am învățatl destule. — Pentru că am nevoie de tine, F. — Nu te mai smiorcăi. — Pentru că am nevoie de tine, F. — Șșșș. — Pentru că am nevoie de Tine, F. — Adio. în timp ce se îndepărta, m-am simțit singur și mi s-a facut frig, iar cărțile cafenii de pe raftu-rile de metal foșneau ca frunzele căzute și duse de-a valma de vînt, purtînd același mesaj de oboseală și moarte. Aștemînd aceste rînduri, am senzația clară a durerii lui F. A durerii lui! o, da, cînd desprind această crustă de istorie, dau 162 de durerea lui, strălucind ca o picătură pură și triumfătoare de sînge roșu. — Adio, îmi spuse peste umărul său musculos. Ascultă explozia de mîine noapte. Stai cu urechea la coloana de aerisire. Asemenea luminii înghețate a lunii prin fereastra căsuței lui, durerea sa îmi inundă recunoașterea, modificînd conturul, culoarea și greutatea fiecărui lucru din inima mea. 51 Kateri Tekakwitha, te chem, te chem, te chem, probă 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1, bietul meu cap neelectric ce te cheamă cu voce tare și cu durere 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, rătăcit printre ace de pin, locatar al unui conge-lator, căzut în genunchii striviți și căutînd fire de păr pe post de antenă, frecînd pula albastră a lui Aladin, chemîndu-te, testînd cabluri celeste, apăsînd butoane de sînge, degetul fute terciul de stele, dentistul sfredelește osul frunții, sfărîmat ca piatra întemnițată, te chem, te chem, speriat de tocană, semnale rufele jegoase ale minții fete de cauciuc deoparte, napolitană banană de vodevil, aerul negru plin de plăcintele umilinței, n-am priză sub scalp, probă, probă de dans ultimul, scorpionul de cauciuc pe pema sînului, pumni de lapte amneați înspre doctori, te chem să mă chemi, te chem să mi-o freci doar o dată măcar, acceptăm dovezi falsificate, acceptăm coajă de mesteacăn în plastic, te chem, acceptăm membre artificiale, acceptăm accesorii pentru sex fabri-cate-n Hong Kong, acceptăm confesiuni sub formă de bani, acceptăm peruci artificiale, să vină 163 pilulele, vederi cu unchi demodați sugînd acceptate chiar și pe post de Plraton ideal de culoare, acceptăm frecatul de scaunul de cinematograf, acceptăm plictiseala astrologică, acceptăm limita de soție, morți cauzate de pistolul polițistului, acceptăm voodoo urban, acceptăm mirosurile false de harem, acceptăm monede, pase de spiritism în susul coapselor unei doamne bătrîne și singure, acceptăm vînzări de poduri criminale, Zabbatai votați nasturi tociți în locuri cu stigmate, coame de Moise de piață, acceptăm teorii despre forma pătrată a pămîntului, inele defecte de microscop pentru Tom, dicționare de pizde tipărite înșelător pe hîrtie velină pufoasă, acum te chem, acceptăm toate motivele, frînghie și riduri pe fese, șoseaj luminoasă Marie și case, viziuni de farmacie' nerevocate, acceptăm doctorate în Zen, acceptăm, clisme necizelate, nu se cer recomandări, credem I în extazul modei academice, mașini nespălate, [ întreaga mea incredulitate dejucată te cheamă! cu o plecată groază fizică-n creier, probă 9, 8, 7, | 6, 5, 4, 3, 2, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, capul meu neelectric te cheamă. 52 Cu ghidul de conversație pe genunchi, o implor pe Fecioară cu fiecare cuvînt. KATERI TEKAKWITHA LA CURAÞATORIE (grațioasele cursive îi aparțin) V-am adus la spălat niște rufele îmi trebuie pînă mîine ce credeți? Le puteți termina pînă mîine? îmi sînt absolut necesare în special cămășile 164 cît despre celelalte, am nevoie de ele nu mai tîrziu de pînă poimîine Le vreau perfect noi și curățite lipsește o cămașă, o batistă și o pereche de ciorapi Acesta îl vreau înapoi Vreau să îmi curățiți acest costum cînd pot să vin să-l iau? Mai am o rochie, o haină, pantaloni, o vestă împletită, o bluză, lenjerie de corp, ciorapi, așa mai departe. Voi veni peste trei zile să le iau vă rog să mi le călcați da, domnule. Veniți să le luați cum vi se par pantalonii ? îmi plac. Așa îi vreau cînd e gata costumul? peste o săptămînă e mult de lucru la el o să vă fac un costum minunat Voi veni să-l iau chiar eu nu, nu veniți! vi-l vom trimite acasă, domnule bine. Atunci îl aștept sîmbăta viitoare costumul este scump costumul este ieftin sînteți un croitor bun mulțumesc la revedere mai încolo o să-mi mai fac unul cum doriți, domnule vă vom satisface deplin KATERI TEKAKWITHA LA TUTUNGERIE (grațioasele cursive îi aparțin) îmi puteți spune, vă rog, unde este o turungerie ? la colțul străzii, pe dreapta, domnule în fața dumneavoastră, domnule dați-mi, vă rog, un pachet de țigări ce țigări aveți? Avem țigări excelente Vreau niște tutun de pipă Vreau niște țigări tari Vreau niște țigări slabe Dați-mi și o cutie de chibrituri Vreau o tabacheră, o brichetă bună și țigări cît costă cu totul? douăzeci de șilingi, domnule mulțumesc. La rebedere KATERl TEKAKWITHA LA FRIZERIE (grațioasele cursive îi aparțin) frizerul părul barba mustața săpunul apa rece pieptenele peria Vreau să mă rad stați jos, uă rog ! intrați, vă rog! vă rog să mă radeți! vă rog să mă tundeți foarte scurt la spate nu prea scurt spălați-mi părul! vă rog să mă periați Mă voi întoarce Sînt mulțumit pînă cînd e deschisă frizeria? pînă la 8 seara Voi veni să mă rad regulat 166 mulțumesc, la revedere vă vom trata cît de bine putem, pentru că sînteți clientul nostru KATERI TEKAKWITHA LA POȘTÃ (grațioasele cursive îi aparțin) unde este poșta, domnule? Nu sînt de aici, vă rog să mă scuzați întrebați-l pe acel domnule el știe franceză, germană o să vă ajute arătați-mi, vă rog, poșta este acolo, pe partea cealaltă a străzii Vreau să trimit o scrisoare dați-mi niște timbre Vreau să trimit ceva Vreau să trimit o telegramă Vreau să trimit un pachet Vreau să trimit o scrisoare urgentă aveți pașaportul la dumneavoastră ? aveți un act de identitate ? da, domnule Vreau să trimit un cec dați-mi o vedere cît trebuie să plătesc ca să trimit un pachet ? 15 șilingi, domnule mulțumesc, la revedere KATERI TEKAKWITHA LA OFICIUL TELEGRAFIC (grațioasele cursive îi aparțin) ce vreți, domnule ? Vreau să trimit o telegramă cu răspuns plătit ? cît costă cuvîntul? cincizeci de pence cuvîntul o telegramă la este scump, dar nu-i nimic durează mult pînă ajunge? în cît timp va ajunge? două zile, domnule Nu durează mult Voi trimite o telegramă părintilor mei la Sper că o vor primi mîine a trecut multă vreme și nu am primit nici un fel de vești de la ei Cred că îmi vor răspunde telegrafic luați, vă rog, banii pentru telegramă la revedere. Mulțumesc, KATERI TEKAKWITHA LA LIBRÃRIE (grațioasele cursive îi aparțin) bunădibineața, domnule pot să aleg vreo carte? cu plăcere. Ce ureți ? Alegeți! Vreau să cumpăr o carte de călătorii Vreau să cunosc Anglia și Irlanda Mai ureți și altceva ? Vreau multe cărți, dar, după cum văd, sînt foarte scumpe vom face o mică scădere de prețuri dacă o să cumpărați multe cărți avem cărți de toate felurile. lefdine și scumpe le vreți legate sau nelegate ? Vreau cărți legate acelea cărțile nu sînt distruse poftiți Cît costă? patru dolari aveți dicționare? am vă rog, înveliți-Ie le voi lua cu mine mulțumesc foarte mult la revedere! 168 o, Doamne, o, Doamne, Þi-am cerut prea mult, Þi-am cerut totul! Mă aud cerînd totul cu fiecare sunet pe care-l scot. Nu am știut, în spaima mea cea mai glacială, nu am știut cît de multe îmi trebuie. o, Doamne, amuțesc cînd mă aud începînd să mă rog! LAFARMACIE Vă rog să-mi preparați această rețetă mebicală vă rog, reveniți peste douăzeci de minute. Va fi gata voi aștepta. Nu face nimic! Cum trebuie să iau acest medicament ? Dimineața, la prînz și seara înainte de masă după masă acest medicament e foarte scump am răcit. Dați-mi un ceva pentru răceală ceva pentru dureri decap ceva pentru gît ceva pentru stoaac stomacul înii doare am o rană pe picior vă rog să-mi îngrijiți rana cît costă totul ? zece șilingi. Mulțumesc. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate