Mă zbat între spaimă,panică și durere.Încerc să merg mai departe,dar sufletu-mi încarcat de povara lacrimilor nu mă lasă.Sunt jos,la pamant.M-am prăbușit în labirintul gîndului haotic și simt cum în inimă cuvintele durere și incertitudine sunt mai cunoscute ca niciodată.Nimeni,nu mă ridică de jos.Pasărea neagră de deasupra cerului colorat în viața mă privește de parcă aș fi un soldat rănit la pamant și in inimă am infipte gloanțe oarbe ale disperării.Slvează-ma!!!Oh..Cerule..de ce mă părăsești?De ce?De ce eu?Nimeni nu e aici.Întunericul pune stăpînire pe mine.Soarele dispare