Din creierul oricărui criminal se zbate să iasă la lumină un șobolan. Păros și cu o coadă lungă. Întotdeauna când un șobolan moare coada i se mișcă ca și când ar desena pe asfaltul însângerat: ”E o iluzie. Nu am murit, plec să trăiesc în mintea primului criminal.” Există în craniu un spațiu întunecat unde se ascunde mereu. E ca într-o peșteră, e rece. Iese uneori după sânge, rar. Criminalul privește pe stradă și lovește primul trecător. Îl lovește în cap. Trecătorul moare destul de rapid. Criminalul îi numără banii din portofel. Sunt destui pentru o orgie. Șobolanul îi iese din craniu și lingele sângele de pe asfalt.

În 1947, la 2 ani după sfârșitul celui de-al doilea mondial, John Houston, originar din statul american Utah, a declarat că în noaptea de 14 februarie, de Sf. Valentin a fost martorul unui eveniment uluitor. John, pe atunci în vârstă de 22 ani, de profesie comis-voiajor, își condusese iubita acasă. Luaseră cina împreună în unul din restaurantele din zonă și se îndrepta grăbit spre domiciliul său. La intersecția străzilor 45 și 23, într-o zonă slab luminată, a fost șocat să vadă cum un câine de dimensiuni mici lingea sângele din jurul țestei unui om prăbușit pe caldarâm. Stop. Pare o invenție, nu?! Dacă zona era slab luminată, cum a putut deduce că era sânge? Aceasta a fost exact și întrebarea comisarului de poliție. Ceea ce urmează e șocant. Câinele (care era de fapt șobolan) avea o coadă foarte lungă și subțire. Sesizându-l pe John s-a ascuns între tomberoanele din apropiere. John Houston nu era deloc un tip fricos. A alergat spre trupul căzut pe asfalt. Nu era mort. Gâfâia. I-a strigat lui John: ”Fugi, șobolanul va întra în craniul tău!” În secunda următoare șobolanul a țâșnit dintre tomberoane și i s-a înfipt în țeastă. John a picat în mijlocul stăzii în genunchi. Șobolanul era în el. Îl simțea înauntru, cum îi zgârie cutia craniană. A dat spasmodic din mâini. Era inutil, s-a prăbușit pe spate. Era posedat. Șobolanul era în cutia lui craniană. Era în el, îi simțea coada. Comisarul l-a expediat într-un centru psihiatric. John gândea normal, nu avea tulburări comportamentale, era un cetățean obișnuit. Dar în mintea lui se ascundea un șobolan. Și asta l-a dus la pierzanie. John a comis 6 crime de o violență extremă. De fiecare dată martorii oculari au declarat că lângă fiecare victimă era un șobolan cu o coadă imensă. S-a prăjit pe scaunul electric în 1968. Nici urmă de șobolan.

În 2007, la 60 de ani după întâmplările povestite mai sus, într-un oraș din Spania s-au produs într-un interval de timp foarte scurt, 5 zile, 3 crime. Ca și în 1947, martorii oculari au observat un șobolan care lingea sângele victimelor. Poliția națională a întocmit un potret robot al posibilului criminal. Înalt, slab, brunet, ochi căprui. După căutări asidue a fost prins. Între timp mai comisese 4 crime. În total 7, un număr mistic. De fiecare dată același șobolan lingea sângele din jurul victimelor.

În data de 8 februarie 2008 poliția a prezentat presei primele poze ale criminalului. Fusese prins cu o seară în urmă printr-un efort al unui număr de peste 5000 de polițiști. Se ascundea într-un mic apartament dintr-un zonă periferică a urbei.

Se numește Alberto M. Popesco, de origine română. Șobolanul nu a fost găsit niciodată. Probabil că încă se mai ascunde în țeasta lui.