Spre cer se înalță un abis, sufletul.Privind în jos – lacrimi, strigăte ”de ce????”.
Ar fi dorit să-și mai sărute odată prietena,și-ar fi dat orice dar ce mai contează...hmm destinul...
Privește în sus .Ar fi dorit să strige ”waw , cît miracol”
Dar spune ”Te rog,lasă-mă cu ea,o iubesc”
Răsună o întrebare „Raiul sau iadul?”
Ar fi dorit să răspundă raiul, dar spune”nici în iad nici in rai,ea nu este.Pămîntul.”
Răsună un zîmbet”Deci îți refuzi veșnicia ,îți refuzi destinul,alegi pămîntul?”
În el se născuse o bătaie a inimii.
„Da,pămîntul!”
„Doar cu o condiție-vei fi muritor pînă cînd însăși corpul îți va refuza.”
O a doua bătaie...
„Da,pămîntul.”
„Nu uita, tu ți-ai ales destinul.”
„Doamne ești mai bun decît auzisem!”
Se trezi.Privi alături.Ea era moartă...
Pentru cine el înviase își dădu inima sa, își dăduse bătaia inimii ei...
„Doamne ești mai crud decît auzisem...”