Povestea acestui bătrânel simpatic e scurtă, 35 de ani de muncă într-o fabrică. Trec peste dramele din viața lui, certuri, divorțuri și alte bălării specifice umanilor. L-am remarcat pentru alunița enormă de pe obrazul drept și dinții îngălbeniți de tutun. În rest, nu-mi spune nimic. Are o gândire flască, de cetățean conștiincios, plătitor de taxe și impozite. Îl înjură pe D-zeu din cer ca majoritatea oamenilor care nu găsesc nimic mai important de făcut decât să plângă că divinitatea s-a relaxat prea mult în ultimele 2 milenii. Bea bere în cantități industriale și își petrece mai mult de 6 ore zilnic prin baruri. E impotent. Râde tare și zgomotos când i se povetesc bancuri porcoase cu tentă sexuală. Privește respectuos la sânii mari ai chelneriței și îi explică cât de frumoasă era existența lui când era tinerel. Cum invita fetele la cinematograf și le ducea la cofetărie. E incapabil să înțeleagă comportamentul tinerilor din anul de grație 2008. Prăpastia dintre generații se adâncește vertiginos datorită tehnologiei. Îi explic calm. Mă urmărește distrat. Mai cere o bere. Îl întreb dacă a auzit de seppuku. E o moarte dureroasă. Vax, nici o moarte nu e dureroasă. Mai cere o bere, a șasea. Se pare că-l încântă rapiditatea chelneriței și spuma berii. Privește fascinat paharul înalt plin de bere. Scoate o țigară, o aprinde expert și își continuă povestirea despre cum se interacționa acum 40 de ani prin cinematografe la adăpostul întunericului. O mână timidă pe genunchii domnișoarei și o strângere rapidă în brațe. Nu se rușinează să povestească că se masturba apoi pe întuneric în cameră în timp ce frații lui dormeau. E beat. Unul din frați a devenit avocat. Povestește despre avocat ca și când ar fi exclusiv meritul lui profesia acestuia. Hotărât lucru, acest pensionar nu merită să-și cunoască finalul prin seppuku. Mai degrabă sfârșitul îl va surprinde pe o alee întuncată, printre tomberoane pline de gunoaie menajere și miros de urină. Chiar nu mai am ce să vă mai povestesc despre acest pensionar, pe cuvânt...
După un timp încep să mă recunosc în gesturile lui, mi se par atât de familiare, la fel de repede aprind bricheta, la fel de libidinos privesc sânii femeilor pe stradă. Mă încearcă deseori aceeași nostalgie a trecutului. Mi se face brusc milă de el, furia a dispărut, nu-mi pot urî viitorul. Bătrânelul îmi devine drag. Îi plătesc o bere și îl întreb de copiii lui. Sunt curios, ce vor ajunge odraslele mele încă nenăscute? Niște boschetari îmi relatează furios pensionarul, l-au scos de multe ori în pumni din apartamentul de 3 camere situat într-un cartier muncitoresc, ieftin. Soția? O curvă, și-a tras-o cu toți colegii lui de muncă. Îmi repetă, o depravată. Regretă doar un singur lucru în viață, că nu s-a înrolat în legiunea străină în 1965. Eu regret doar un singur lucru, că sunt atât de laș încât nu-mi pot aplica nici un banal jisatsu.