Își privi speriată unicul ei copil și nu știa ce să creadă... Ordinea severă din familie nu se împăca deloc cu situația creată. Nu știa ce să zică, îi era milă de copilă, îi era milă și de făt dar, nu avea nici o putere de decizie. Nu era educată să i se opună deciziilor soțului. Își frământa mâinile și se plimba dintr-un colț în altul al dormitorului fetei.
- Ce o să spună tatăl tău? Cum o să ieșim din acest necaz? Se întreba pe sine și în același timp o întreba pe Laura.
Laura cu ochii roșii de plâns, stătea înghemuită în patul ei, strângând la piept pernuța ei preferată. Pentru ea era simplu, așa cum a hotărât cu Andrei, se vor căsători după ce vin din Italia.
- Mamă, dar ne vom căsători când ne întoarcem...
- Cum să te căsătorești, cu plodul după tine? Ce o să spună lumea?
Din hol se auzi glasul generalului ce dădea ordine servitorilor ce și cum aveau de făcut. Percepeau apropierea lui ca o furtună. Femeile se priveau temătoare de ceea ce urma să fie.Ușa dormitorului se deschide și apăru în prag generalul ce le fulgeră cu o privire severă și tristă în același timp. Știa totul de la Andrei și tatăl lui. A avut dimineață, o discuție destul de aprinsă cu Andrei.
- Laura,... am hotărât împreună cu domnul Popescu pașii ce trebuiesc făcuți pentru ca totul să fie bine.
În vocea lui Laura simți asprime dar și sperață.
- Vei pleca cu Andrei în Italia. Acolo vei naște dar, nu vei veni cu bebelușul în această casă și nici în oraș. Lumea nu trebuie să afle ce s-a întâmplat.
- Tată dar,... copilul este al meu!
- Nu accept nici un „dar”, totul se desfășoară așa cum am hotărât!
- Și, copilul? Îndrăzni Laura să întrebe.
- Copilul trebuie să dispară din viața noastră și a voastră!
Se lăsă o liniște dureroasă pentru toți trei. Regulule sociale și cele din familie erau cunoscute, deasemenea și consecințele unei asemenea greșeli.
..................................................-

În liniștea din cameră doar pendula ceasului se auzea. Îmbrăcată cu un halat de casă, Laura stătea pe fotoliu privind cu drag la bebelușul ei cum se hrănea la sân. O priveau doi ochi albaștri mari și liniștiți. Micuța gură zâmbea din când în când mamei sau cine știe cui. Lacrimile curgeau pe delicatul ei obraz ca drept răspuns la tristețea gândului de despărțire de scumpul ei bebeluș. Într-un colț al inimii ei era promisiunea lui Andrei că această despărțire va fi temporară. După nuntă când se vor stabili în Italia vor lua și copilul cu ei.
Un ciocănit la ușă o anunță că Andrei s-a întors.
- Da, intră!
Andrei intră îmbujurat de gerul de afară. În părul negru îi străluceau câțiva fulgi de zăpadă.
- Brr! S-a lăsat ger afară, nu glumă!
- Ce-ai făcut?... Ai găsit o dădacă? Întrebă nerăbdătoare Laura.
- Da, am rezolvat, într-un fel! Răspunde Andrei în timp ce se dezbrăca de palton. Își pune paltonul pe umeraș și-l agăță în cuierul de lângă ușă. Își luă pălăria, o scutură de fulgii ce mai stăteau lipiți de ea apoi, o pune și pe ea în cuier alături de palton. Își schimbă pantofii cu papucii de casă și merge lângă soba de teracotă unde își încăzește mâinile reci.
- Eiii...spune ce-ai rezolvat, nu mă ține în suspans, te rog!
- Ai răbdare, dragă, să-mi trag un pic sufletul...stai calmă...am găsit o rezolvare.
Se apropie de fotoliul din fața Laurei, frecându-și mâinile. Luă loc apoi, privind-o pe Laura începu să-i povestească.
- Draga mea, am vorbit cu preotul din târg, să-mi găsească o dădacă. Mi-a spus să trec mâine pe la el și-mi dă răspunsul. Știe el o femeie curată și doritoare de copii. Este o femeie necăjită dar, ne asigură părintele că o să-i dăruiască copilului toată dragostea de mamă.
- Sper să fie într-un ceas bun!
- Să te audă Dumnezeu! Referitor la întreținerea copilului și plata bonei, i- am spus preotului că îi trimit regulat banii necesari.
- Bine Andrei,... sunt un pic mai liniștită! Îmi este atât de greu să mă despart de copil!
- Te înțeleg , tu crezi că mie nu-mi este greu?
Se ridică, se apropie de cele două ființe dragi lui, se aplecă asupra băiețelului și-l sărută pe frunte apoi, o sărută și pe Laura.