agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3339 .



Manifest Literar - \"La răsărit de soare un nou curent răsare...\"
proză [ ]
Onanismul* - Scrisul e o plăcere de moment, pe când cititul e un moment de plăcere.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [MaH666 ]

2008-02-20  |     | 



"Cu această mână scriu și cu această gură grăiesc – numai așa poate exista literatura."
Și zise Heliade Rădulescu în „Curierul de ambele sexe”(1837): „Nu e vreme de critică, copii; e vreme de scris; să scrieți cât veți putea și cum veți putea.”

http://www.luxmentis.com/blog/uploaded_images/onan-708018.jpg

Sunt onanist și nu mi-e rușine să o recunosc. O fac de fiecare dată când am ocazia, de fiecare dată când sunt lăsat în pace. Când sunt singur acasă, când sunt singur într-o încăpere și știu că nimeni nu intră până nu termin, de fiecare dată când simt nevoia, ispita, chemarea; da, doamnelor și domnilor, scriu de fiecare dată când îmi vine să o fac.
Acum ar fi normal să încep să pun întrebări și să răspund singur, cum fac majoritatea jurnaliștilor în articolele lor inspirate din fapte reale. Dar nu vreau să scriu fapte reale, ci doar fapte pe care le visez reale. Vreau să fac un manifest literar, dar problema e că nu am citit niciunul până acum. Nu am de unde să mă inspir. Asta e prima regulă în a fi onanist – a nu lua în seamă ce am citit până acum, sau pur și simplu a nu fi citit mare lucru până acum.
Trăim în „epoca calculatorului”, epocă care încă de când a apărut a făcut ca literatura să-și piardă cea mai mare parte a adepților ei. Nu mai dăm importanță literaturii, comunicării, limbii pe care o vorbim ci doar aceleia pe care o scriem pe messenger, agramaticalizându-ne la nivel global. Calculatorul e ucigașul literaturii, iar internetul e cel care îi face autopsia. Asta pentru că există blog-uri, site-uri literare, cărți online, tot felul de tendințe care se adresează atât durerii ochilor cât și distracției minții deopotrivă, lăsându-ne în final nimic altceva decât o simplă impresie căreia nu îi acordăm întotdeauna importanță. Avantajul e că literatura online e moca. Pe când cărțile clasice nu.
Discutând despre literatură în general, un profesor mi-a zis odată că „literatura e un permanent copy-paste subtil”. Am întrebat și eu, ca orice curios neputincios, ce vrea să însemne. „Literatura a fost întotdeauna o continuă plagiatură fără ca nimeni să își dea seama de asta”. Așadar confirmă ideea cum că „tot ce e frumos a mai fost spus”. Oare e valabil și pentru tot ce e urât?
Închipuiți-vă literatura ca fiind un autobuz extra plin, cu ușile deschise, oamenii înghesuindu-se, împingându-se și înjurându-se să-și facă loc. Tu scrii ceva original care să îți aparțină numai ție, citești cuiva ce ai scris și ăla îți zice: „Mă, ideea asta am mai întâlnit-o la cutare autor, astălaltă seamănă cu concepția lui cutare, etc”, autori de care tu nici măcar nu ai auzit. E ca și cum ai vrea să îți faci loc în autobuz, dar fiindcă nu mai încapi încerci să-l scoți pe unul care stă mai la margine să-i ocupi locul; acela a folosit aceeași idee ca tine. Oricât ai încerca să-l dai jos, nu poți. Nu poți pentru că el a scris-o PRIMUL, a publicat-o ÎNAINTEA TA. Ai luat țapă. Ai rămas doar un simplu scriitor wannabe, fără prestație, fără renume. Ai rămas doar să scrii literatură pentru propria plăcere. Deci ce ești? Onanist. Nu ai ajuns să fii. Așa ai fost dintotdeauna.
Am atins o coardă sensibilă aici cu „propria plăcere” și începem să ne apropiem de o definire a curentului în sine. Onanistul este tipic omului contemporan; cei mai mulți sunt timizi, închiși în sine, dar unii sunt foarte sociabili, șmecheri, cu personalitate puternică și cu totdeauna venind cu argumente bune pentru a-și susține părerea (de exemplu părerea de a nu agrea ce am scris eu aici). Onanistul nu se crede în măsura de a-și asuma responsabilitatea pentru un text reușit și chiar inovator, dacă se poate, evidențiindu-și astfel modestia. În fond, nimeni nu e în stare de un asemenea text. Onanistul face parte din generația 2000, adică a anilor ’00, acolo unde începe totul. Onanistul nu prea agreează ideea ca el să fie onanist, și toată lumea râde de el când o spune. Dar lui i se rupe de ce crede lumea. E conștient că lumea în general e onanistă la modul negativ și o ține în secret. Onanistului i se rupe de orice convenție și non convenție literară, și scrie așa cum îi vine, când îi vine și unde îi vine. El nu dorește să se integreze în niciun curent decât curentul său propriu (de aceea eu am numit acești oameni onaniști, pentru că fiecare trebuie să aparțină de ceva). Lui îi pasă în primul rând de cum e pentru el poezia și în al doilea rând de cum e pentru ceilalți.
Onaniști sunt toți cei care râd de acest manifest, dacă se poate numi așa, fie că le place sau nu. Onaniștilor nu le pasă dacă onanismul e oficial sau neoficial, dar indiferent cum o fi, ei tot onaniști rămân. Ei sunt conștienți că „ne c**** prin același orificiu cu toții”, oamenii fiind toți la fel, neexistând superioritate – eu pot fi una cu oricine, doar tot om e, ce dracu’. Nimeni nu are nimic special și toți cei care judecă, dau sfaturi, critică și înjură nu sunt capabili să mute munții sau să despartă apele, la fel cum nici cei judecați, sfătuiți, criticați și înjurați nu sunt.
Concluzia: onaniștii au existat dintotdeauna, doar că abia în prezent au curaj să iasă la suprafață și să o recunoască.
Ce crede onanistul despre literatură
Literatura este masturbare intelectuală și sentimentală. Câți dintre voi nu s-au simțit bine și nu le-a făcut plăcere când au scris un text reușit? În subconștient, chiar dacă nu vrem să recunoaștem, tuturor ne place cum scriem, căci altfel n-am mai face-o. Literatura a fost dintotdeauna masturbare pentru cei cărora le-a făcut plăcere să o guste. Onanismul nu este altceva decât recunoașterea acelei plăceri. Onanistul e conștient că e foarte dificil să aducă ceva inovator în literatură, dar pentru început a adus totuși ceva: ideologia manifestării pe față a plăcerii personale.
Nu ne e rușine să o spunem verde. Pentru a fi mare poet trebuie să fii mai bun în primul rând decât toți contemporanii tăi, deci e necesar a-i citi pe toți; pentru a fi un foarte mare poet e nevoie de a fi mai bun decât toți cei dinaintea ta, așadar a-i citi pe toți predecesorii este din nou o obligație. De ce merită atâta chin pentru o meserie din care dintotdeauna s-a murit de foame? E greu să se găsească cineva în măsură să o facă. Dacă cineva se consideră a fi, n-are decât să încerce. Numai atunci când va reuși acela va inventa un nou curent. Până atunci va rămâne ce este și acum – un onanist ca oricare altul.


Notă: A nu se confunda onanismul cu fracturismul. Fracturistul se rupe de orice curent literar anterior lui, pe când onanistului i se rupe de orice a fost și orice este în jurul lui.

*Termenul „onanism” vine de la Onan, personaj biblic, al doilea fiu al lui Iuda, rugat de acesta să întrețină relații sexuale cu Tamara, soția fratelui său Er, ucis de Dumnezeu. Acesta refuză și preferă să-și „verse sămânța pe pământ”, pentru a nu avea copii cu Tamara. Pentru acest gest a fost ucis de evrei.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!