De mic copil avusese o problemă cu mucii ce i se scurgeau continuu, mai întâi pe buza de sus, alunecând ușor pe buza de jos, bărbie și de acolo pe pulover. Ajuns aproape de vârsta a III-a, domnului Mememete îi era foarte clar că se apropia iarna.
Soarta nu fusese niciodată generoasă cu el, dar parcă în ultimul timp ceva se schimbase. Trăia într-un cerc de prieteni de aceeași vârstă, a III-a, având aceleași preocupări și interese. Zilele treceau parcă mai ușor, se simțea mai tânăr, semn că bătrânețea parcă îl ocolea încă, deși viața la orfelinat din anii tinereții își lăsase semne fizice, adesea încă vizibile și dureroase dar și traume psihice, de care credea că scăpase definitiv.
Mergând pe stradă, cu puloverul deja pătat, se îndrepta agale spre locul de întâlnire cu amicii lui:Digital Dream Globe, o clădire de 140 de etaje ce țâșnea din pământ și se înălța semeț, deseori chiar și peste plafonul de nori cenușii, proprietatea unei companii IT de top din oraș. De fapt locul de întâlnire era chiar în fața restaurantului situat la parterul clădirii.
Apropiindu-se ușor observă siluetele celor doi prieteni ai săi.
Bucuria întâlnirii parcă îl mai încălzi puțin. Își șterse cu dosul palmei mucii de la gură și apoi se șterse, cu un gest devenit demult reflex, de pantaloni. Își iuți puțin mersul, traversând strada în grabă.
Cei doi îl observară și îi zâmbiră de la depărtare.
În acel moment ceva se întâmplă.
Mirosul de bucate ce se strecura discret pe gura de aerisire a bucătăriei restaurantului îl făcu să uite total de prietenii lui. Amintirile începură să îl năpădească cu o viteză amețitoare.
Tinerețea i se derula pe fast-forward. Zile întregi de suferință în frig, veri toride cu șiroaie de transpirație curgând pe tot corpul, orfelinatul rece și nedrept, dorul de mamă, de tată, durere, plânset.
Simțise din nou, acum, toate acestea, realizând că traumele psihice pe care le crezuse uitate fuseseră de fapt doar adormite.
Îl cuprinse frica, dar totodată i se instală și o foame de lup. Exact că atunci, în copilărie, când nu mâncase trei zile la rând.
-Bai moșulică, răsuna de lângă el o voce tânără, voioasă. Nu vrei băi un castron de ciorbă, că văd că salivezi tot?
Era un ajutor de bucătar din restaurant, un puști pe la vreo 21 de ani, ținând un castron de ciorbă în mână.
Trezit la realitate de vocea tânărului, conștientiza că mucii îi atârnau din nou pe buze. De fapt aceasta văzuse puștiul mai devreme când îi spusese că saliva...
Își duse mâna la buzunarul de la spate al pantalonilor și scoase portofelul de acolo. Se uită în el, avea ceva bănuți, dar constată cu stupoare prezența unor mucii ce reușiseră să se strecoare până și acolo. Încercă să scoată o bancnotă, dar nu reuși. Mucii erau deja uscați, probabil că încă de ieri ajunseseră in portofel.
-Domnu' Bucătar, vreau și eu un castron de ciorbă, dar nu am bani la mine- minți Mememete, fiindu-i rușine să vorbească despre mucii ce sudaseră bancnotele între ele.
-Nici o problemă, moșule, nu vreau bani, tot ce trebuie să faci e să le dai un șut în fund ălora doi de mai încolo că îmi deranjează niște clienți importanți de la masa de la geam. P'ormă vi înapoi și ciorba e a ta!
Foamea ce se instalase mușca parcă din stomacul lui, dictând creierului său, foarte precis, tot ceeace a urmat. Ca teleghidat, Mememete porni în fugă către amicii săi.
Cei doi îi întinseră mâna și îi zâmbiră din nou.
Apucă să lovească cu un șut puternic dosul primului prieten. Acesta, surprins, nu ripostă dar reuși să-l oprească pe agresor cu o piedică bine plasată, în ultimul moment, chiar înainte ca Mememete să-l lovească pe celălalt. Cei doi îl imobilizară și încercară să îl calmeze și să afle motivul care îi determinase acest comportament.
-Meme, cum obișnuiau să-i spună cei doi, ce e cu tine? Ce ți s-a întâmplat?
Imobilizat, cu spatele la stradă și cu fața lipită de geamul restaurantului, Mememete văzu ajutor-bucătarul rânjind dinăuntru.
Castronul de ciorbă pe care acel tânăr îl ținea în mână poposi ostentativ chiar la clientul de lângă fereastra restaurantului.
Deodată, Meme simți cum nările îi sunt gâdilate de mirosul extraordinar al ciorbei aburinde.
-Nu se poate, urlă el. Mirosul a trecut prin geam! Îl simt. Îl simt, a trecut prin sticlă, pot simți mirosul ciorbei!
-Hei, Meme, ciorba e aici, în spatele tău, am cumpărat-o din restaurant înainte să ne întâlnim. Ia și mănâncă!
Strânsoarea slăbise și astfel Meme se putu întoarce. Castronul de ciorbă și o pâine i se arătară din mâinile celor doi prieteni.
-Bine că și-a revenit, râseră cei doi sprijinindu-l pe Mememete care începuse să înfulece hulpav din ciorbă.
Aburii fierbinți făcuseră ca mucii să îi devină fluizi și astfel să se scurgă pe mâinile prietenilor săi.