Dimineața capătă nume abia după botezul zorilor ce pătrund prin crăpăturile cerului. Timpul e mai obosit, trezindu-se cu câteva ore mai devreme dintr-o împreunare cu gust de sărut. Începutul de zi se dezmeticește din instincte și încearcă să-și intuiască cursul. Liste lungi, cu frânturi de hrană, fac să zornăie monede moștenite. Întrebări cu răspunsuri amânate. Apa izvorăște din pereți de coperte. Aerul fraged miroase. Miroase a alb.
Dorințele, scenarii prefabricate în cămara rotundă cu ferestre închise ermetic, lăsând prin sticla aburită să pătrundă doar nuanțe.


Drumul străveziu se pierde în zare. Lumina cade încă piezis printre frunze și rădăcini, printre fire nesfârșite de telegraf și troițe pictate. Care mascate prevestesc legende. Zgomotul aerului se sparge în timpanele zilei, cu note false.
Lutul, pragmatic, înlesnește comerțul cu cer.
Casele capăta aspect de buze crăpate în lumina tot mai adâncă a soarelui.
Apa se vinde în atingeri. Tribut cu dureri de ciocnire.
Tencuiala cade la încheieturi dezvelind balamale ce încep să zbiere cu scârțâieli de răutate și ironii…
Clădiri demolate păstrează pe verticală miez de otel.
Praful lor e luat de vânt și așezat pe rafturi doldora de cărți și scrisori scoase la iveală din plicuri desfăcute la repezeală, printre fotografii alb-negru.
Latră dintr-o curte un câine cu glas de vânătoare.
Cai sălbatici pasc linistiți la graniță.
Iarba crește văzând cu ochii printre dale de piatră.
Pădurile se-apropie, acoperind asfințitul…

Anii trecuți, ghemotoace de cuvinte și stări înghesuite în fața de pernă…