agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-02-26 | |
- Am fost ieri la o înmormîntare, începu să povestească Bicuță. Am plîns de m-am rupt, eu sunt fire sensibilă. A murit o verișoară de-a lu’ cumnatu-meu, a trebuit să mă duc și eu, că n-avea cine să care tronul. Pe mine mă dor picioarele de la romantism așa că am mers cu Ică Stamate cu mașina lui.
- Ică ăsta nu e unul blond și gras, cu mustață? întrebă Dan a lu’ Nașu. Nu că m-ar interesa foarte mult, dar am mai auzit vorbindu-se despre el. Cică și-a făcut o firmă de vidanjare și mă tot bate soacră-mea la cap să-i găsesc un căcănar să-i golească haznaua. - Ãla e. A venit cu vidanja și m-a luat în cabină. Un camion Carpați vechi și prădit. Așa am mers după mort. Dăduse cu mult parfum, dar tot mai venea cîte-un damf din spate. Ce să facă omu’, dacă aia e singura lui mașină? Pînă s-o pune și el pe picioare, să-și ia Passat, ca toți chioșcarii serioși. E drept că i se cam stingea motorul la intersecții cînd oprea toată coloana să zică popa rugăciunea și să se arunce cu bani. El zicea că de la claxon, că avea un fir legat aiurea, cînd claxona, se oprea motorul. A fost trist, ce mai… Lui Bicuță i se prelinse o lacrimă din ochiul drept. O șterse cu mîneca hainei, apoi scoase de sub tejghea o sticlă. „Beți niște palincă de Satu Mare?” întrebă el. E de la mămițica ei, curată și tare, de cinzeș’cinci de grade. De sufletul moartei. Nu așteptă răspunsul celorlalți, turnă lichidul gălbui în cîteva păhărele și le puse în fața consumatorilor. - Nu te știam așa sensibil, Bicuță, îl tachină Săndel. La care cimitir a îngropat-o? - La ăla din deal. - Păi amîndouă sunt pe deal, veni replica Profesorului. - Celălant. Adică cel mic. Acolo aveau ai ei cavoul. Ca să-i facă loc, l-a dezgropat pe bunicu-său, care a murit asefiat cînd a intrat în budana de vin. Mai țineți minte, nu? Au murit vreo trei atuncea, asefiați, că intrau să-l salveze pe ăla dinainte și acolo cădeau. Pînă și pompierul era să dea colțu’ că își scosese filtrul de la mască să poată să respire mai bine cînd făceau instrucție. Dar asta s-a întîmplat acum treizeci de ani. I-au pus oasele într-un sac și l-au înghesuit acolo în fundul gropii. Hainele putreziseră, dar pantofii, culmea, erau ca noi. I-a luat un băiat care săpase groapa, chiar dacă erau cu trei numere mai mari decît piciorul lui. - De unde știi că erau pantofii mari? întrebă Poetul. Că doar nu i-a probat acolo. - Ba chiar acolo, pe marginea gropii i-a încălțat. Și așa a rămas, de frică să nu-i ia altul. Dar pe mine m-a podidit plînsu’, vă zisei, așa că am plecat de-acoloșa. Și tot uitîndu-mă eu la crucile răposaților, să vedeți ce idee mi-a venit. - Să-ți faci cruce, zise Dan a lu’ Nașu. - Domnule, dumneatale să nu faci mișto de mine. Cruce îmi fac de cîte ori intru în biserică, deși intru rar. Cînd trec pe lîngă ea îmi fac mai multe, să recuperez. Eu m-am gîndit la altceva. Să-i fac și eu lu’ tata o cruce de marmură, și să scriu pe ea niște cuvinte frumoase. O poezie, adică. Da’ cum eu nu știu să scriu poezii, o să-l rog pe domnu’ Poetu’ să-mi facă și mie una. Una tristă, să-ți dea lacrimile cînd o vezi. Adică cînd o citești. Ce zici, facem tîrgu’? Uite, dacă matale îmi faci o poezie tristă, eu te scutesc de datorie. Că s-a cam strîns… - Să fii sănătos, Bicuță, zise Poetul. Þi-am plătit săptămîna trecută, am și martori. Vezi că poate n-ai șters în caiet. - Atunci te las să bei pe degeaba o lună de zile. Că mata mai mult cafea consumi. - Vezi să nu se răzgîndească și să treacă pe coniace, zise Săndel rîzînd. - Nu face dumnealui d’astea, că e om serios. Adică mata n-ai scris nicio poezie tristă? Nu te-a părăsit gagica niciodată? Nu ți-a murit cineva apropiat? Trebuie să ai prin caiet măcar una. - Bicuță, să fiu sincer, d’astea de care vrei, nu prea am scris. Dar pentru tine merită să încerc, doar sîntem prieteni, nu? - Prieteni, prieteni, desigur. Uite, am copiat pe hîrtie niște poezii care mi-au plăcut mie. Cam așa vreau, dar nu la fel, că eu nu imit pe nimeni. Stai, să-ți citesc una bună rău. Bicuță scoase din buzunar un petic de hîrtie și începu să citească poticnit: „Om bun ce-ai fost și drag tea-i stins în tinerețe Tea-i dus lăsînd în urma ta lacrimi și tristețe Dar noi te vo-m iubi mereu părinte bun și tată Că-ci tu ai fost pea-cest pămînt ceau fost și alți odată” Frumos, nu? Era scris pe o cruce. Scurt și emoționant. - Eu mi-aș dori o moarte aparte, zise Poetul. Ceva ce nu s-a mai văzut, ieșit din comun. Dar se pare că toate felurile de a muri au fost experimentate. Cuțit, glonț, ștreang, înec, boală, otravă… - Ai putea să mori de beat, concluzionă Bicuță. Aici pot să te ajut eu, dar trebuie să-ți plătești băutura în avans. Apropont, cînd plecați, să plătiți și palinca. Pe asta n-o trec în caiet, că n-am acte la ea. - Parcă ziceai că o dai de sufletul moartei, zise Profesorul. Te răzgîndiși? - Așa am zis la început, dar mă gîndii mai bine, că am cheltuieli mari. Hai că nu e mitilic d’ăla, de te orbește, e curată, vă zisei doar. - Că veni vorba, am auzit la postul de radio că ăștia din Asociația nevăzătorilor se ceartă între ei. Că există conflicte între președinte și vicepreședinte, zise Săndel, schimbând subiectul. Stau eu și mă întreb: dacă numai s-au certat sau și-au tras și cîțiva pumni sau cîteva șuturi la gioale? Și dacă au făcut-o, cum naibii au reușit asta? Cum se pot bate doi nevăzători? - Ca chiorii, concluzionă Dan a lu’ Nașu. Cum altfel? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate