agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-02-27 | |
Primăvara și vara au trecut destul de repede. Treburile primăriei au început a-l ține pe loc de la cele ale gospodăriei. L-a mai luat la lucru, cu ziua, pe Niculae Rusu prietenul său din copilărie. Acestuia, după ce i-a trecut vremea însurătorii și a rămas tot singur, începuse să-i meargă rău. De la părinți nu i-a rămas pământ. Lucra pe unde apuca pe mâncare și pe bucate, adică pe câte o feldără de cucuruz ori cartofi. Toamna mergea la cules struguri, în viile săsești, pentru câte o fiere, două, de must. A reușit, în fiecare an, să aibă porcul lui, vinul lui, varza lui în butoi. Era, după cum s-ar zice, în rând cu lumea. Nu putea fi însă în rând cu lumea dumineca la biserică. Cioarecii și cămașa, cu toate că avea mai multe rânduri, întotdeauna îi erau negre. Încerca să le spele dar nu reușea să potrivească leșia, așa că mai mult le îmbâcsea decât le curăța. După ce i-a spus acest necaz prietenului său, primarul, a avut cu ce să se primenească dumineca. Un rând de haine bune era întotdeauna la Niculae acasă. Aici se îmbrăca cu ele dumineca dimineața aici le dezbrăca duminică seara. Dacă era nevoie Mărie le mai spăla ori cosea în cursul săptămânii. A ajuns Bdea Rusu, cum îi spuneau oamenii din sat, un fel de înlocuitor a lui Niculae în gospodărie. Știa a ține bine coarnele plugului, știa a purta coasa atât la fân și otavă dar mai ales la holdele de grâu, secară și ovăz. Zaharie a început să se obișnuiască cu el. Știa că trebuie să-l lase să creadă că el comandă. Dacă vroia să meargă, așa cum i-a spus tatăl său, la sapă în Capul Dealului îi spunea lui Badea Rusu:
- Astăzi nu mergem la sapă în Capul Dealului că mai avem destulă vreme și săptămâna viitoare Acesta răspundea pe dată - Ba acolo mergem. Tu nu-ți dai seama că într-o zi, două, se poate schimba vremea. Ce ne facem atunci? În vremea aceasta Niculae era mai mult prin primărie ori pe ulițele satului. În primărie trebuia să-și scrie numele pe fel și fel de hârtii pe care le făcea domnul Ilie Aleman la o mașinărie adusă de la Sibiu pe numele primăriei. Þăcănea mereu la ea și ieșeau, pe deasupra, foi scrise. Din acele țăcăneli ieșeau foi cu numele oamenilor din sat, cu vârsta lor, cu averea lor, cu cât au plătit și ce mai aveau să plătească la dări. Și toate aceste foi trebuiau semnate de primar. Umbla pe toate ulițele satului și stătea de vorbă cu rău platnicii dărilor, cu cei ce se certau pentru te miri ce, cu cei care aveau băietani ce au prins obiceiul de a lua în miez de noapte găini din cotețele vecinilor pentru a chefui pe la unul sau altul. În ziua aceia se afla la șosea unde erau cele mai multe case ale sașilor. De un timp șanțurile n-au mai fost curățate chiar peste tot și după ploile din ultima vreme apa a ieșit în drum cărând la vale pietrișul. Când a bătut la poarta unui sas, care nu și-a curățat șanțul, a ieșit un jupân mai în vârstă. Acesta s-a uitat lung la el și i-a zis că întotdeauna și-a curățat șanțul și o va face și de acum încolo. Înainte, pe vremea lui Negăl, era tocmit un om care desfunda șanțurile și împrăștia pietrișul pe uliță. Sașii îl plăteau. Șanțurile erau tot timpul curățate și pietrișul împrăștiat. S-a gândit Niculae că și el va trebui să facă la fel. Să pună un țigan, cu o familie mai numeroasă, să facă treaba asta. Þiganul va fi Bodi, finul său. Este un om harnic și de cuvânt. El, sau copiii lui, vor fi mereu după ploi, pe drum. O să se sfătuiască mai întâi cu sașii să vadă ce plată vor putea da lui Bodi Cu gândul la cum trebuie să arate drumul și la plata ce o vor da sașii, a ajuns fără să-și dea seama, în capul de din jos al satului, în fața morii cumnatului său Șerb. Nepotul Gheorghiță ședea pe marginea șanțului și bătea de zor cu un amnar într-o bucată de piatră roșiatică. - Ce faci Gheorghiță? Ai și iască pe cremene, ori bați tot în zadar? - N-am iască. Dacă aș avea s-ar aprinde dintr-o singură lovitură. Uite uncheșule ce scântei mari sar din cremene. - Cremenea ca cremenea, dar trebuie să ai și amnar ca lumea.? Ia dă-mi-l și mie să-l văd. - L-a luat Niculae în mână, s-a uitat la el. Era un amnar lucrat de un fierar priceput. Îi venea cunoscut… Cum să nu-l cunoască? Îi amnarul lui Luca Nemeș vecinul său, nu chiar de peste drum ci cu două case mai încolo. De câte ori nu l-a văzut pe Luca aprinzându-și țigara cu acest amnar. Are forma literei N a cărei parte din dreapta, se termina cu o linie ce împreună cu piciorul lui N închipuia un L. Un L și un N, adică literele ce începeau numele și prenumele vecinului său: Luca Nemeș - De unde-l ai nepoate? - L-am găsit - Unde? - Lângă stâlpul porții noastre. Era pe jumătate îngropat în pământ și ruginit, de abia se vedea. Uite ce frumos l-am curățat. - Nu mi-l dai mie măi Gheorghiță? - Nu ți-l dau uncheșule. Nici n-ai ce face cu el. Te-am văzut eu, când îți faci câte o țigară o aprinzi cu lemnușul. - Uite nepoate îți dau cincisprezece creițari pe amnar. Cu banii ăștia covaciul îți face negreșit două. - Știu uncheșule, dar eu bunătate de amnar nu-l dau cu mai puțin de douăzeci și cinci de creițari. Așa să știi dumneata. - Cu cine-i semăna mă copile? Că știu că nu cu cineva din neamul nostru. Þi-oi da și atât, dacă altfel nu se poate.. A găsit banii, după ce i-a căutat destul de mult cu buricele degetelor în șerpar, și i-a dat copilului În drum spre casă a trecut pe la bolda lui Stănilă. Ș-a umplut tabachera cu tutun și foițe pentru țigări. Nu-i putea ieși din minte amnarul ce-l purta în buzunărașul din partea din spate a șerparului. Cum a ajuns acest amnar îngropat lângă stâlpul porții cumnatului său? Va afla el cât de curând. Vreo două zile nu l-a văzut pe Luca Nemeș. Într-o seară a auzit pe uliță scârțăit de car. A ieșit să vadă cine venea dinspre Delnițe cu carul încărcat acum când încă n-a început culesul. Era vecinul său Luca - De unde vii Luca? - De la moară - Nu mai este stricată? Că la începutul săptămânii era. Mi-a spus cumnatul meu că s-au rupt niște curele pe care trebuie să le aducă de departe tocmai de pe lângă Mediaș - O fi cum zici. Dar eu la moara cumnatului tău n-am mai fost de aproape doi ani. Nu-mi place, că scoate prea puțină tărâțe. Mai bine mă duc mai departe, la moara Hașagului, dar știu că făina iasă așa cum îmi place mie. Între timp Niculae își scoase tabachera, i-o întinse lui Luca care-și răsuci o țigară groasă. Își răsuci și Niculae una după care zise - Mi-am terminat lemnușele. Ia scoate frumusețea ta de amnar. - Nici eu n-am amnarul. Nu-l mai găsesc de câteva săptămâni. L-oi fi rătăcit pe undeva. Am în schimb cutia cu lemnușe. Înainte de a se despărți, Niculae era aproape sigur că Luca știa ceva despre cei care în toamna trecută au jefuit moara lui Șerb. Și nu numai că știa dar a fost și el acolo. Dar să nu se gândească cu păcat. Trebuie mai întâi să-l întrebe pe covaci dacă el a făcut amnarul ce-l purta în șerpar și dacă n-a mai făcut și altele la fel. . |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate