Frigul mă îngheață... mă strânge ca într-o menghină și mă aruncă... mă izbește de lumina confuză. Încep să plâng dar în loc de lacrimi pe obraji simt gheață. Corpul îmi e cuprins de zvâcniri puternice și nu îl mai pot controla. Mă simt incolțită de creaturi sinistre dar sunt singură. Ființe imaginare zbiară cu glasuri ce se sparg in miliarde de cioburi. Dar într-un târziu se lasă tăcerea. O liniște sufocantă mă înconjoară. Sau oare simțurile mele au fost distruse? Cobor... sau cad pur și simplu. Ajung într-o cameră cu pereti înalți... e intuneric. Acum ma pot controla și încerc să stau nemișcată. Disting obiectele care mă înconjoară dar nu recunosc decorul. O voce șoptită îmi dă un răspuns: Sunt într-un iad diform.