agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4677 .



Domnișoara Christina
proză [ ]
interludiu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sydonay ]

2008-03-04  |     | 



Recitindu-l pe Eliade, proza lui mai exact, mi-am dat seama a posteriori despre multitudinea implicațiilor culturale ale operelor marelui nostru filosof și literat. Romanul scurt "Domnișoara Christina", de exemplu, a înrâurit influențe culturale extrem de complexe în cadrul peisajului literar și cultural, în general, contemporan.
Am sesizat, bunăoară, existența unor similitudini demne de notat, deși neesențiale, între opera epică eliadiană anterior menționată și romanul scurt horror al scriitorului american de origine polonă Dean R. Koontz. Firește, cei doi autori, Eliade si Koontz, aparțin unor domenii culturale destul de diferite: în vreme ce Koontz este un artist actual consumerist și comercial axat pe genul horror, Eliade a fost un savant și literat contemporan, centrat pe revelarea scopului vieții, deziderat care i-a caracterizat, în egală măsură, opera științifică cât și pe cea literară. Însă cartea lui Koontz "Masca" abordează unele subiecte care pot să fie regăsite și în firul narativ al "Domnișoarei Christina". Și în "Masca", însă într-un mod transparent, se explorează rema reîncarnării, pusă în relație cu motivul gothic al poltergeist-ului. O fată ucisă într-un incendiu care a devastat pivnița casei în care locuia, revine la viață în prezentul romanului- reîncarnându-se- ocazie cu care dorește să se razbune pentru moartea violentă pe care o suferise în existența ei precedentă. Nu avem de-a face cu o interpretare metafizică a temei metensomatozei, legată doar de explicații karmice, ci cu una comercială, compatibilă doar parțial cu teoria perpetuării karmei, mai exact este o abordare romanescă care pune accentul pe emoțiile negative formate într-o viață și propagate într-o alta și care formează un cerc vicios prelungind samsara în loc s-o scurteze datorită caracterului lor purificator. Momentul crucial al romanului lui Koontz se consumă, ca și în cartea lui Eliade, în pivniță, loc unde se desfășoară scena ispășirii. Fata din "Masca" murise neîmpăcată în viața ei precedentă luând cu ea în mormânt impresia dezvoltată de mintea ei de copil ca mătușa acesteia, care era o persoană tiranică, fusese responsabilă de moartea ei. În "Domnișoara Christina", personajul omonim este ucis de concubinul ei și îngropat într-un beci, loc în care se consumă punctul culminant al romanului.
O altă carte susceptibilă de a fi fost influențată de romanul lui Eliade ar putea fi un alt roman scurt și fragmentar, pseudo-memorialistic, însă infinit mai celebru decât "Masca", anume "Jurnalul Laurei Palmer", narațiune concepută de Jennifer Lynch, soția lui David Lynch, și care a stat la baza scenariului serialului artistic "Twin Peaks", scris și regizat de acesta din urmă. Și în producțiile culturale ale soților Lynch, ca și în romanul invocat al lui Eliade, apar anumite elemente narative precum: coridorul semiobscur care conduce spre multe uși identice și care ascund locuri care sfidează legile spațiului și ale timpului, pădurea magică, victima feminină care co-victimizează protagonistul masculin, pierderea eroului în locul întunecat. Chiar și piticul din serialul american își are o replică aproximativă în personajul copilului demoniac, Simina. Pierzania este soarta împărtășită finalmente atât de Laura, pentru care moartea este sinonimă cu un echivalent original (marca David Lynch) al Iadului, cât și de Dale Cooper, caracterul principal al serialului, după cum Egor și Christina aveau sa sfârșească doar în moarte, soartă, totuși, mai blândă. Tot așa, pot să presupun că fanteziile masochiste al Laurei, prezentate explicit doar în carte, își cunosc un corespondent poate determinant în romanul lui Eliade, topos livresc unde, pe durata primei scene petrecute în bârlogul sepulcral al domnișoarei Christina, beciul conacului, Simina îl siluiește pe Egor.
Cât despre romanul lui Eliade în sine, dincoace de orice scenariu de tip apophenic sau coincidență autentică, el însuși este scindat în analogii, însă trans-istorice, de data aceasta incontestabile și intenționate de către autorul însuși. Corespondența cardinală a texturii narative o reprezintă analogia diacronică dintre cuplul de început de veac trecut, domnișoara Christina- vechilul moșiei, și cel interbelic, din prezentul cărții, format din Egor și aceeași domnișoară Christina. Dacă ne-am raporta doar metaforic la intriga operei epice am putea să fim tentați să conchidem că ni se sugerează reîncarnarea vechilului ca Egor, dar interpretarea aceasta are doar valoare de conjectură fiind neintențională, ea limitându-se la perspectiva unei eventuale continuări non-eliadiene a romanului, ea neavând însă și o valoare exegetică. Reîncarnarea vechilului ca Egor poate fi admisă doar dintr-o abordare cauzalistă de tip buddhist- știind faptul că doar buddhiștii nu acceptă perenitatea individualității ci doar pe cea a faptelor și a mișcării-, deci conform unei hermeneutici karmice extinse, în cazul căreia ar prevala ideea și faptul reîncarnării- care devine transmigrație în acest caz- în detrimentul noțiunii de individualitate, de atman, jiva, etc, asertate de metafizica indo-pakistaneză non-buddhistă. Egor reîntrupează, vrând-nevrând, bun-rău, destinul vechilului, al predecesorului său la mâna Christinei. Atât Egor cât și vechilul urmau să moară arși după ce, în prealabil și fiecare la momentul lui istoric și în felul lui- Egor reușind s-o omoare definitiv- aveau s-o ucidă pe Christina. Repetând gestul vechilului Egor trebuia să-i reitereze și soarta, ba chiar să fie ucis în condiții asemănătoare, având aceiași călăi direcți și aceeași executoare indirectă, deși deja omorâtă chiar de el. Iar Egor moare deși "crima" sa nici măcar nu este o crimă: Christina era o nalucă, ea era moartă demult. Pe deasupra, gestul destructiv al lui Egor, spre deosebire de răzbunarea geloasă a vechilului, nesusținută circumstanțial nici măcar de Dreptul islamic, este perfect îndreptățit indiferent de grila valorică prin mijlocirea căreia l-am analiza. Din punct de vedere juridic actul criminal al lui Egor este neutru sau nul, din punct de vedere moral- corect, dintr-o perspectivă biologică, ținând de raportul dintre individ și restul mediului, el este util, etc. Moartea lui Egor, în paranteză fie spus, este narată difuz fiind învăluită și determinată deopotrivă de flăcările care devastează casa boierească, dar ea decurge logic din restul structurii literare.
Este interesantă și totodată edificatoare interferența dintre intriga cărții lui Eliade și problematica inconștientului colectiv. Similitudinile existente între circumstanțele istorice din 1907 și cele din momentul desfășurării acțiunii romanului sunt indenegabile. Ura dormitândă a țăranilor, care pusese capăt vieții vechilului- sunt înclinat să cred că domnișoara Christina ar fi murit oricum, ucisă de țărani, dacă amantul ei nu i-ar fi grăbit sfârșitul- se dovedește fatală și cuplului "paranormal" de mai târziu. Mai exact, Egor face o greșeală capitală- apelează la ajutorul țăranilor pentru a înfrânge puterea magică a Christinei, dar, așa cum era de așteptat, evenimentele se degradează scăpându-i de sub control și se finalizează prin distrugerea conacului cu locatarii lui cu tot. Astfel Egor ajunge să împărtășească destinul tragic al vechilului, ucis deliberat de către țăranii asupriți de el. Iar rațiunile pentru reactivarea furiei seculare a țărănimii nu se rezumă la considerente de ordin instinctual, inclusiv la acelea ținând de efectele grupării indivizilor într-o structură eterogenă, acefală și care constau în diminuarea drastică a lucidității acelei mase umane, ci ele se pot observa chiar și în prezentul cărții, unde teroarea socială, "firească" exercitată de domnișoara Christina și de vechil în trecutul istoric este echivalată de teroarea supra-firească, demonică instalată asupra regiunii de conacul bântuit de Christina, simbol încă actual al cruzimilor boierești din trecut.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!