agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-03-05 | |
Palate
Într-o sufragerie, masă întinsă. În capul mesei stă tatăl, în celălalt capăt Gore, pe o latură unchiul Marinică cu mătușa Margareta, pe cealaltă parte a mesei stă sora Nuți, lângă ea un loc liber unde vine mama cu un platou de friptură. Mama pune platoul de friptră pe masă și se așează la locul ei. Toți mănâncă și ascultă uimiți povestirile lui Gore, proaspăt reîntors din Italia. Gore vorbește cu gura plină: - Bă, eu la Roma ... ce să mai vorbim ... locuiam la palat. Unchiul Marinică rămâne cu gura căscată și cu ochii larg deschiși de uimire. - La palat, mă ? se miră și tata. Gore completează: - Da, nu la vilă, bă, la palat ! Nuți gesticulând cu furculița în mână: - Și cum era, mă, așa, să locuiești la palat ? - Băi, știi cum era ... era frumos tare ... Unchiul Marinică își revine din uimire, către mătușa Margareta: - Auzi, Margareto, nepotu’ Gore sta la palat în Italia. Mătușa Margareta rămâne cu gura căscată, uimită de faptul că nepotul ei locuia la palat în Roma. Unchiul Marinică îl întreabă pe Gore: - Băi nepoate, da’ cum ai ajuns tu, bă, să locuiești la palat, auzi ? Gore răspunde cu gura plină: - Bre unchiule, cum să-ți explicitez, eu, lu’ mata ... știi cum vine vremea ... - Ce vreme, maică ?! se miră mama. Nuți intervine și ea, vorbind cu gura plină: - Zi, mă, ... cum ai ajuns ... la palatu’, ăla ... ? - Ce să mai, p-acolo, oamenii serioși și muncitori și de viitor și dăștepți, așa ca mine ... Mătușa Margareta strigă cu glas pițigăiat: - Ce, Gore, tu ești deștept, că la școală ai rămas repetent de atâtea ori că ne-am plictist noi. - Ai, bre, matale ai venit să faci atmosferă, aici, răspunde Gore supărat. - Nu, nepoate, am venit că ne-a chemat părinții tăi, că ne-a venit nepotu’ din Italia, să-l vedem și noi, îl îmbunează mătușa Margareta. - Da, și eram și noi curioși să vedem ce-ai făcut pe acolo, copletează și unchiul Marinică. Tata se ridică cu un pahar în mână, se întinde peste masă să ciocnească cu toată lumea: - Noroc la toată lumea ! Ciocnesc toți. Nuți bea și întinde paharul spre tata, acesta o întreabă: - Ce vrei ? - Tată, mai bagă și mie un vin, se miorlăie Nuți. - Pleacă, făi, că te-mbeți, o respinge tata. - Las-o, dragă, că nu să-mbată, ca mâncat, intervine mama. Tata îi umple paharul lui Nuți. - Și, ș-așa m-a amețit Gore cu poveșile lui cu palate din Italia, completează Nuți. Tata vorbind cu gura plină: - Băi, Gore, da’ dacă stai la palat, bă, cal alb n-aveai, mă ? Gore înghițind: - Ce să am, bre ? ... Ce, cal alb îmi treb’e mie. Nuți gesticulând cu furculița și cuțitul: - Și zi, mă, mai departe, cum era palatu’ din Italia. Marinică scărpinându-se în cap: - Eu tot n-am reușit să înțeleg, cum a ajuns Gore să aibă palat, când el aici nici măcar servicii n-are și nici n-avea. Tata intervine supărat: - Ce, băi, ți-e ciudă, ă, te roade invidia, ă, ce băiatu’ meu nu poate să aibă palat, mă. - Păi, și-au mai făcut și alții, da’ vile nu palate direct, răpunde mătușa Margareta. - E, uite că Gore, al nostru, e mai dăștept și a sărit direct la palat, intervine și mama. Marinică ridicând mâinile: - Eu tot nu pot să înțeleg. Tata continuă pe un ton supărat: - Băi, Marinică, ai venit aici să ne zăpăcești de cap, băiatu’ e deștept, muncitor, p-acolo care muncește are, e, uite că a muncit de și-a făcut palat, nu vilă, palat, ești mulțumit. Marinică nu se lasă: - Da’ n-a muncit nimic sau n-a zis că ar fi muncit ceva. Nuți gesticulând cu furculița și cu cuțitul: - Băi nene, da’ lasați-l și pe omu’, ăsta, să povestească, că până acu’ numai la-ți întrerupt. Mama intervine blând: - Așa, Gore mamă, ia zi, cum era palatu’, ăsta, al tău. Gore vorbind cu gura plină: - Așa ... era mare ... mai mare ca blocu’ nostru ... Tata uimit: - Ai lasă-mă ! - Da ! Era o clădire mare cu vitrine, d-alea, cum la zice. Nuți răspunde veselă: - Cred că vitralii. - E, așa, cu vitralii, d-alea, uriașe. - Aveai vitralii cu termopan ? se miră unchiul Marinică. - E, ia uite-l și p-ăsta, unchiule, ce vitralii cu termopan, intervine Nuți. Gore bea, lasă paharul și continuă: - Ãăă, aveam și ceas mare, mare pe perete. - Cât de mare ? întreabă mătușa Margareta. - Mai ceva ca mata, așa mare era. Aveam niște televizoare ... - Mai multe televizoare, nu unu’ ? întreabă unchiul Marinică. - Bre, unchiule, păi, la palat ș-un singur televizor, mata nu gândești. - Așa-i ! aprobă tata. - Televizoare pe toți pereți, d-alea de un metru-doi, diagonala, pe ce perete te uitai, televizoru’. D-alea cu plasmă. - Mamă, ce cool ! aplaudă Nuți. - Ce-i aia plasmă ?! se miră mătușa Margareta. - E ca o marmeladă, așa, explică Gore. Mama rămâne uimită: - Televizor cu marmeladă ? Unchiul Marinică întreabă în continuare: - Și ce mobilă aveai, Gore ? - Ce mobilă să am, canapele, măsuțe d-alea de sticlă, fotolii, unde te așezai aveai ș-un televizor să te uiți. Nuți miorlâindu-se: - Ai, mă tată, nu ți-am spus, eu, să facem și noi așa. Tata răspunde pe un ton grav: - Da’ ce, făi, noi avem palat ca Gore. Mătușa Margareta vorbind cu gura plină: - Auzi, nepoate ... ăăă ... da’ dacă era așa mare palatu’, nu te lua leșinu’ de foame până ajungeai la bucătărie să mănânci ceva ? - Nu, tanti, că aveam pe peste tot biscuiți, ciocolată, sucuri, cafea. - Sta, așa, tăvile pe mese ?! se miră unchiul Marinică. - Nu, bre, era în niște mașinări, să le țină reci, automate de sucuri sau de cafea. - Mamă, ce benga, automate de cafea, ciocolată, se extaziază Nuți. Unchiul Marinică întreabă în continuare nedumerit: - Benga, benga, da’ dacă palatu’, ăsta, era așa mare, nu oboseai până urcai la etaj ? Tata intervine: - Cum să obosească, că băiatu-i sportiv. - Nu, că aveam scări, d-ălea, rulante, ca la magazinu’ universal, ăla nouu’. Nuți sare fericită: - Mamă, ce beton, scări rulante. Mătușa Margareta îl laudă pe Gore: - Nepoate, da’ știu că te-ai aranjat, nu glumă. Mama îl laudă și ea: - Păi, da, mânca-l-ar mama ! - Numai oamenii de succes ajung așa bine ! Unchiul Marinică rămâne în continuare uimit: - Băi, nepoate, da’ dacă era așa bine, de ce te-ai mai întors ? - Da, era foarte bine, deși ! - Deși, ce ? se miră și tata. - Erau și unele neajunsuri. Unchiul Marinică fericit că a înțeles: - Plăteai întreținerea, căldura, astea, prea mult ? - Păi, noi de-abia ne descurcăm la două camere cu întreținerea, da’ la ditamai palatu’ ! concluzionează tata. - Nu, nu plăteam nimic. - E, altă lume, la ăia-n UE nici la palate nu plătește lumea întreținerea, completează tata. - Nu plăteam ! răspunde Gore - Ș-atunci ? întreabă unchiul Marinică. - Era cam înghesuială, uneori ! răspunde Gore. - Cum adică ? întreabă Nuți. Gore răspunde mândru: - E, de, lume multă ... ca-n gară ! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate