CAPRA DE LEMN DIN VISUL EROTIC
De Irimia Bălescu

Data la care fusese numit pe postul de director îl găsise pe Alex în cel mai tulburător moment al vieții: pentru a doua oară se îndrăgostise . Nefericita ființă nu era altcineva decât nepoata celebrului deținut politic ce înfundase, bineînțeles, ca multă lume, pușcăriile comuniste mai bine de zece ani, domnul av. Eugen Epaminonda. O revăzu după multă vreme la una din nenumăratele sindrofii la care participa cu un nesaț porcesc alături de îmbogățiții de după revoluție, cerc în care Camelia se învârtea cu prestigiul unui avocat de succes.
Nu se putea imagina cum, judecat după aparențe , Alex putea fi capabil de un sentiment atât de înalt : deșirat și curbat ca o cobiliță, cu fața pătrățoasă , îndiguită de niște sprâncene stufoase și zburlite în care se cuibăriseră ochii mici, albaștri și reci (când își agăța ochelarii cu lentile heliomate căpăta un aer de-a dreptul năuc), Alex vâslea prin viață cu dibăcie și speranță. Era încă tânăr, iar la o simplă analiză constatai că starea sa permanentă era de încordare . Mai târziu, Camelia avea să-i reproșeze acest lucru în momentul în care apărea în biroul ei și stătea de "veghe" câte o oră-două:"Prezența ta inhibă, obturează orice cale de dialog" , erau vorbele graseiate de încheiere a dicuției ale splendidei avocate, ce regreta la modul acut scurgerea zadarnică a timpului.
Faptul că la origine era din aceeași localitate cu președintele (zis Mogulul) Băncii, care se trăgea dintr-o ramură „țeapănă” de armeni refugiați, a cântărit mult în decizia de a fi numit în funcția de director de sucursală bancară, mai ales că anterior acestei situații Alex înființase o casă de amanet cu o siglă sugestivă și atrăgătoare (o cioară cu un dolar în plisc) cu mare trecere la țignii căldărari pricopsiți din cartierul mărginaș al Fluviatei, de-au râs alde Cacalecea, din neamul cărora se trăgea și Alex, de s-au pișat pe ei , zeflemitori cum sunt. Firma a fost din start profitabilă, ținând seama și de faptul că Alex era licențiat și urma finanțe-bănci la f.f.
La început refuză oferta (prins încă de viciul cercetării heraldice si de intocmirea unei istorii a Fluviatei ), însă nevastă-sa si Colonelul căzură pe capul lui : că este inadmisibil cum familia Zoriță, cu atâta dare de mână să rămână de râsul lumii, doar simpli cămătari. "Dar gândește-te la copiii ăștia , dragă , zău că ești grozav", îi fredonă insinuant femeia.
- Melani, te rog să înțelegi că negoțul cu bani în formula caselor deamanet a fost dintotdeauna prosper !…
- Ce să înțeleg, dragă !? Nu sunt de acord cu tine , mai ales că sărim dintr-o extremă în alta! Dacă am fost ce-am fost pe vremea împușcatului când am făcut numai bine în orașul ăsta plin de țigani , nu vreau ca acum să mă arate lumea cu degetul : " Uite , domn’e , ăștia , ai dracului, din activiști au ajuns cămătari!" Halal, iubire…
În cele din urmă se lăsă convins. Rigoarea și stilul analitic în ale contabilității, la care se adăuga un fler deosebit în ale afacerilor și, de ce nu ? dorința de a-și corecta statutul social, erau argumente suficiente pentru a-l motiva să devină bancher, fără a bănui intențiile Melaniei și ale Colonelului de a-l pune să facă o gaură în apă. Însă dragostea, dragostea cu D mare pentru Camelia avea să-l salveze în momentele de mare cumpănă.
Cu toate că se trăgea dintr-o familie săracă , (niciodată nu a ascuns acest lucru) Alex asimilase deviza că dacă ai știință, ai putere, aserțiune speculată de nomenclatura timpului care-l propulsase pe orbită. A făcut treabă bună, ținând o "dublă "contabilitate, la gândul că omul este sub vremuri și nu invers. Transpunând toată mizeria comunistă în formule contabilicești s-a protejat, intuind că scadența este inplacabilă pentru cei care sunt înscriși în "falș", în tăvălugul istoriei.
Fiind prins de val, dobândise gusturi "subțiri": o partidă de vânătoare, o carte cu politrucii, o beție devastatoare pe la procuratură … Se înfipsese adânc, păstrând o oarecare limită, însă condiția de căpușă ghiftuită cu sângele "boborului" îi crea uneori mustrări de conștiință.Ar fi o ipocrizie să se creadă că a acceptat postul de director fără a avea în vedere posibilitatea de a primi câte ceva de la viitorii clienți: " Băiatule , de unde muncești de acolo ciugulești - îl auzeam sâsâind în rarele noastre întâlniri nocturne, - dacă nu iese pasiența o încurcăm rău de tot, adică o mierlim în cel mai frumos stil românesc."
Melani, soția sa, poreclită Spulberata încă din studenție, (în ultima vreme atât de mult îi plăcea acest apelativ…) intră, totuși, în panică - mai ales că Alex trăia o autentică stare de viscolire după investirea în postul de director - când , după zece ani de căsnicie se simți abandonată, în sensul că activitatea sexuală a "monstrulețului" o suspendă între furcile dracilor muierești, ceea ce o făcu să bănuie că vajnicul său bărbat se îndrăgostise, ceea ce impunea luarea unor măsuri tipice.
- Cum merge treaba la bancă, iubire, începea Spulberata dialogul într-un moment imposibil pentru gândire, la ora patru dimineața când și pietrele dorm. Ea se frământa, desigur, cuprinsă de patima oarbă a împreunării, însă reverberația în testicolele lui Alex întârzia să ajungă, fapt pentru care își aprindea nervoasă o țigară.
Lumina lăptoasă a neonului de afară le văruia fețele făcându-i să arate ca două fantome.
Alex aprindea veioza. Parchetul arunca reflexe pale, iar în șemineu o flăcăruie albastră se cuibărea într-un pumn de jar.
- E dificil , mormăia Alex. Nici nu am apucat să acord primul împrumut și au început să apară semnale ciudate de amenințare de genul: "Hei, două oase și un zâmbet , ți-a sunat ceasul!…"; "Somnorosule , zilele îți sunt numărate !": "Sânge în sulă , te sângerez ca pe berbeci !"Voci fonfăite , gâfâite, evident simulate, pentru a nu le recunoaște. Nu mi-e frică, însă momentul acestor amenințări mi se pare cel puțin bizar, atâta vreme cât nu am reușit să perfectez actele vreunui client pentru împrumut.
Melania strivea și mai nervoasă țigara în scrumiera de lângă telefon și ataca direct. Bazaconiile lui Alex nu le lua în seamă pentru simplul fapt că în spatele acelor voci se afla Colonelul.
- Am auzit că ai angajat o "maimuță" pe postul de juristă care face furori prin protipendada orașului cu frumusețea ei supersexi, îi reproșă altădată. Nu fi tâmpit să te îndrăgostești de ea. N-ai stil!…Habar nu au târfele ce ascunzi în mod curent și irevocabil sub mecla ta tâmpă
Femeia sărea din pat. Trupul său acoperit cu o cămașă roz, transparentă, exploda în lumina clar-obscură a camerei. Pulpele vânjoase zvâcneau sub nervozitatea mersului. Era zveltă, frumoasă, insațiabilă, gata oricând de împreunare.
-Repet, n-ai stil! Fuma intens, gesticulând. Vei cădea victimă ca un pui de cloșcă sub o ploaie torențială.
-Ești grozavă , domnule, eu îi spun că nenorociții sunt pe urmele mele să mă lichideze, iar în ea urlă gelozia. Ai grijă ca până la urmă să nu urle foamea.
N-ai fi putut bănui agilitatea lui Alex de a țâșni direct în baie , unde începea concertul "tusei care scoate sufletul din om ", din cauza fumatului . Melania rămânea de fiecare dată gesticulând, iar opintirea lui Alex o scotea din minți. Numai pentru atâta lucru și tot l-ar fi sfâșiat.
Alex al ei dăduse la zece ani foc la casă cu o lentilă de ochelari furați de la bunică-sa când focaliza o mahoarcă de tutun: se speriase și aruncă țigara și o luă la fugă. De atunci, în momentele de maximă tensiune, se pișa în pat. Ceea ce i se întâmpla și acum odata cu amenințările. Ulterior făcuse liceul ăla ciudat - IOR - din București, și taică-său îi zise: "Du-te, mă , în paștele mă-ti, măcar de-ai ajunge tu chior în țara orbilor", liceu la care câștigase un concurs de umor neautorizat cu răspunsul stupid la întrebarea :"De unde ești?” - Gigi , colegul său, zice: " De unde n-are pepenele coajă.” Altul: "De unde nu are mărul cotor", iar Alex zise:" Din orașul fără puncte cardinale." Apoi făcuse icter de cât uger de vacă mâncase, pentru că la alimentară numai din ăsta se găsea , pe o foamete în București de chelălăiau câinii lângă oasele lucii. Intrerupse un an cursurile, iar rudele au tras concluzia că de vagabond ce era a rămas repetent.
Nu este exclus ca tot în aceeași vreme, după ce termină liceul, Alex continua să se fofileze printre diminețile sale pline de stări depresive, fapt pentru care trăgea o țigară și înghițea o cafea pe stomacul gol, garnisite cu doua–trei pagini din Dostoievscki, în cămăruța sa din căminul de băieți și fete al școlii profesionale, unde funcționa ca laborant, chinuit de scrierea unei povestiri cu inflexiuni ale autorului rus, « Iulică nu mai plânge seara », după ce se lăbărța sistematic în beții studențești. În orice caz, se simțea ca o gumă de mestecat care, după ce este molfăită, realitatea o scuipă, cât colo. După ce se încurcă vreo câteva luni cu o medicinistă, de o gingășie rar întâlnită, se hotărâ să o ceară în căsătorie. O cerere reală, aproape mârlănească, tolănit în patul de internat, puțin pilit : « Și, ce zici, mă, te măriți cu mine ?! » « Da, Alex, și-am să-ți fac doi băieți pe care am să-i iubesc foarte mult, numai să mă lași să mă specializez în anestezie… » Cu toate acestea, a dat bir cu fugiții, ajungând în Fluviata în perioada în care, student fiind, încă se mai vorbea de atacul iminent al lăcustelor asiatice. Asta numai până când ceasul ăl mare de la Gara Părăsită ( unde în brațele tatălui său, Pazvante, își găsi adăpost și hrană) bătu fix începutul ‘’destinului’’.
Iona, fiică adoptivă, vădit stajenită de prezența «fiului rătăcitor », se strădui să ascundă de Alex, batjocura pe care o suferise, când, mult înainte de întâlnirea aceea memorabilă cu Grifo Grifonici, șatra de țigani condusă de Zăgan o săltase în plină zi de pe ulicioara ce ducea la Poșta Veche; bulibașa o tăvălise atunci în zdrențele puțind a turbă, în cortul așezat aproape de Izvorul Tămăduirii, iar Pazvante, neavând încotro( prea târziu totuși ), umblă pe la moașele de la marginea Fluviatei, fără să poată arunca puiul de baragladină din măruntaiele fetei. Apoi Pazvante munci până la epuizare la miniaturile sale picturale pentru a ține fata în facultate, pentru a o scoate din necaz.
“Este evident că am umplut-o de sânge”, își spuse Alex, când la botezul copilului din flori al Ionei, după ce Pazvante mâncase o străchioară de hamsii, beat fiind, ( el , nicidecum taică-său), îl închise în beciul cu răsuflătoare, fără să-i dea apă câteva zile. Mai târziu, Pazvante, cu o îngăduință înduioșătoare, iertă nemernicia fiului, « Însă o asemnea batjocură, domn’e, nu poate fi uitată ; de nu greșesc, se poate asemui cu schingiuirile alea făcute de către talibani. (După spusele maestrului Grifo Grifonici , care a bătut tot pămantul călare pe Ij-ul său, în special prin zonele pustii în căutare de izvoare dătătoare de viață, domn’e, cică, liftele alea când li se urcă sângele la cap, dușmanii și nelegiuiții prinși sunt legați în strânsoare de un stâlp, în plin deșert, de sună până și aerul a gol ; sunt rași la chelie, iar beleaua este că pe cap li se trage o blăniță de ied proaspăt tăiat : soare surd,vipie, câini deșertici și furnici hămesite, toate pe sufletul osânditului, iar pielicica de ied se strânge,se strânge în jurul capului de i-l face cât tărtăcuța).
După asemnea ieșiri ale fratelui, nu se putea spune că Iona, fiica adoptivă, avea o viață fericită în casa lui Pazvante, mai ales după ce-l surprinsese în câteva rânduri plângând pe înfundate în beciul Gării . Își lăsă barbă, fuma pipă, iar după ce se întorcea de pe unde rătăcea cu săptămânile , redacta o gazetă orășenească plină de avânt liberal. Până într-o după-amiază de început de toamnă cu un soare de te lingeai pe buze de lumină, ca de miere, fiind urcat pe scară pentru a coborâ pisoiul din zarzăr, o văzu prin binoclu pe Doamna Melani, văduva Unchiului Jimy, vecina lor, cum se dezbracă molatec de halatul roz și se întinde pe șezlongul crăcit pe acoperișul plat al vilei, cu toată splendoarea corpului bronzat : privi insistent, aproape profesional, mai ales pubisul pe ‘’fruntea’’ căruia smocurile oxigenate ale cârlionților erau înviorate de adierea austrului : « Asta e ! O revistă plină de erotism pentru papagalii ăștia provinciali , și m-am scos. » Doamna Melani îi zâmbi, iar maimuțica Riky o căuta de gângănii în părul auriu, spre desfătarea evident excitantă a stăpânei. Obișnuind să noteze cam tot ce-i trecea prin minte, coborâ cu iuțeală scara și notă la masa de lucru câteva idei și schițe erotice. Se întinse apoi pe canapea și nu apucă să se dedulcească la gândul succeselor pline de fiori, că ușița de la teracotă fu aproape smulsă din țâțâni, de-i sări pipa din mână, iar prin gura sobei țâșni chelălăind maimuțica Riky, sensul vieții Doamnei Melani, vecina clocotind de farmece.
- Piei Satană, strigă Pazvante, aflat prin preajmă, înfricoșat de-a binelea, cu o mână pe vătrai și cealaltă dusă în semnul crucii.
Prins de idee, gazetarul luă cu asalt vila pozând femeia, pe furiș, în diferite ipostaze ale goliciunii, din unghiul bun pe care-l găsise în podul casei, încât Iona, pentru a pune capăt acestor perverse îndeletniciri agită cu spray câteva cuiburi de viespi și bietul Alex zăcu spuzit de înțepături, badijonat în cârpe înmuiate în saramură, fară a trece cuiva prin minte că, după nu mult timp, Alex avea să anunțe casătoria cu puria și bogata văduvă, Doamna Melani.

* *
*

Modalitatea soților Zoriță de a se tachina cu subtilitate ar fi invidiat cel mai bun profesor în materie de diversiuni matrimoniale; personaj real în anii de tristă amintire, din serviciul specializat de către securitate; ins ciudat, șters și alcoolic, nici nu ai fi banuit că este "pește". Cu o forță intuitivă de excepție în ceea ce privește metodele de învăluire și diversiune. Pe unul din aceste exemplare l-au descoperit împreună după revoluție când totul a fost dat pe față , și culmea cinismului au devenit prieteni , sau mă rog, ceva de genul acesta, prietenie care ascundea interese bine conturate. Calu, numele conspirativ al șefului din direcția de protocol a securității statului, secția "prostituate", o racolase prin intermediar pe viitoarea nevastă pe vremea studenției pentru a presta cea mai veche meserie din lume- prostituția de lux: șampanie franțuzească, caviar, croaziere pe Dunăre și Marea Neagră până la Dardanele; debarcări în hotelurile de lux ale Bosforului: diplomați, milionari, mafioți, maharajahi obosiți de bogăție supralicitau perla din Balcani, cu numele conspirativ "Spulberata", o tăvăleau prin cele mai luxoase vile de protocol și vânătoare ale împușcatului pentru câteva fișicuri de valută. Se păre că fusese doamnă de companie inclusiv a Șacalului, plasată de un vaporean, securist sub acoperire, care făcea contrabandă cu Hopa Mitică prin apele teritoriale ale Africii. Când acostau la țărmurile Mauritaniei, se întuneca plaja de negrotei uimiți de cum dracu puteau să stea jucăriile alea tâmpite în picioare. Chiar și un mare lider arab ar fi fost prins în mrejele sale: îndoielnică situație mai ales că, element "liniștitor", pentru mine, din cele spuse de domnul P., liderului îi plăceau mai mult flăcăiașii din garda personală, totul pentru a smulge cât mai multe informații, mai adăuga Alex.
Zece ani se scăldase în fastuoase delicii. Melania știa că totul va avea un sfârșit, fapt pentru care a fost de acord ca în momentele sale de liniște să se ocupe de racolarea de fetițe,"după gustul său", din orfelinatele României.
La treiezeci de ani bătuți pe muchie, când clanc! Revoluția, Melania se trezi în fața unei grupe de douăsprezece iepușoare, una și una, formate pe banii statului comunist și porni "cruciada de cucerire a Orientului", cum metaforic îi plăcea să spună în cercurile cele mai intime. Turcia - viciu si glorie; dezmăț și splendoare; putoare, arome și armonie, toate amestecate pavau dulcele drum al disperării, fără să-i treacă prin minte că, mult mai târziu, avea să fie găsită pe linia de tramvai, beată chioară, de către Pazvante de la Gara Părăsită în puterea nopții când ciudatul om călare pe drezina sa galbenă trecea prin oraș strigând din portvoce pe la răspântii, ca în Ev Mediu: "Dormiți în pace…Dormiți în pace, fiii mei!", când dăduse molima de holeră în timpul marilor inundații, incheie Alex .
Cafeaua aburea ispititor pe măsuța de stejar. După ce își făcea toaleta, Melania aranja cu delicatețea binecunoscută, micul dejun. Fiind îndelung crescută la școala "bunelor maniere", avea un comportament contradictoriu; temperamentului său vulcanic i se picura melancolia și oboseala gesturilor unei gheișe, ceea ce-l tulbura în mod plăcut pe Alex care se așeza la masă dezinvolt, salivând la mirosul omletei cu zdrențe.
- Astăzi trebuie să-l trimit pe Colonel să aranjeze cu cei de la Gaze pentru a obține
aprobarea de a racorda banca, zise soțul înghițind pe nerăsuflate.
- Iți trimit un client foarte serios pentru un împrumut de 10 miliarde.Te rog să-l servești. Are garanții suficiente și un contract ferm cu străinătatea pentru a aduce petrol în România, zise Melania sec.
Stereotipii și mod de abordare cu aplomb de oameni de afacere de când lumea: poate așa și
era.
- Ca și frumusețea , a avea vocație într-un domeniu nu este nici un merit. Sunt date de la
Dumnezeu. Mai devreme sau mai târziu pentru aceste daruri tot trebuie să plătești, mai rosti Melania într-o doară.
- Ești frumoasă în dimineața asta, rosti Alex.
- Ca întotdeauna… Știi ce este fermecător la tine în ultima vreme ?!
Faptul că rostești complimentele de complezență cu un aer care ar tulbura și o ursoaică.
- Artă și diversiune, draga mea, altfel nu aș fi rezistat intemperiilor…
Târgul vorbea că pe familia Zoriță nu o lega altceva decât "mitologicul apetit sexual", cum se exprima un doctor specializat în freudism. Faptul că Melania era o iapă nesătulă de sex, iar Alexandru un vulcanic armăsar de rasă, nu-i împedica să apară împreună, spilcuiți în lumea modestă a târgului și, culmea, Melania să facă glume deocheate pe seama acestor predispoziții , spre bucuria asistenței.
* *
*
Colonelul îl întâmpina pe Boss-ul Alex în fiecare dimineață bine dispus, cu un zâmbet larg ce dezvelea ciudata sa dantură strălucitor de albă pentru anii săi. Apărea cu o jumătate de ora înainte de program și făcea "armată" cu personalul din subordine pentru ca atunci când va veni șeful totul să strălucească. De altfel, asta era menirea administratorului pentru o unitate bancară cu pretenții. Este adevărat că, împreună cu Alex, a muncit până la epuizare să pună la punct clădirea viitoarei bănci.
În secretariat, Camelia, plină de energie la acea oră, amesteca de zor într-un ibric în care pregătea cafeaua turcească și-l astepta cu ea aburind pe director. După ce apăru, șefu’ o rugă să se așeze și se puseră pe taclale.
Uneori spunea câte un banc decent , iar Camelia râdea sonor, în cascade ca de o glumă foarte bună spre mirarea lui Alex , însă considera că orice angajat la început se manifestă în acest fel, pentru a intra în grații .
După câteva săptămâni de tatonări se putea spune că sunt buni prieteni, bineînțeles păstrând distanța firească pe care o impunea funcția. El rugând-o să-i stea în permanență prin preajmă, motivând că un jurist bun este lângă șef mâna cu care se închină, am putea spune. Cu toate că asta era mai multt un pretext, lui Alex îi era necesară prezența Cameliei în mod vital, organic. Îl ozona, îi creea disponibilitatea sanqvină de a se arunca în valuri și a intra vijelios împotriva curentului . Îl scotea, fizic, din amorțeala dintotdeauna știută de molie sătulă, cu o inteligență, totuși, sclipitoare.
Desigur era conștient de faptul că această stare este preludiul, baletul tandru și afectuos al începutului dragostei, dacă nu era chiar îndrăgostit lulea, fără a bănui că nu după multă vreme, în aroma de floare de salcâm boieresc a orașului , cu nările în vânt, Camelia alerga speriată de noua perspectivă amoroasă de-a lungul bulevardului spre locul de parcare unde-și lăsase Dacia, după care porni în trombă, ațâțată de nervi, să ceară sfatul și ajutorul tatălui său, moment fatal, cum avea să afle mai târziu Alex, deoarece, din senin, un Nissan îi tăie calea și semnaliză pentru oprire. Fata simți pericolul și acceleră, însă fără spor. Zări cu coada ochiului, prin parbriz, doi indivizi care , înfuriați de curajul fetei îi încolțiră mașina, iar ea se văzu în imposibilitatea de a continua drumul și opri la Movila Drăgăicii.
- În numele Sfintei Alianțe, îți ordon să cobori și să ne urmezi !
Pe moment, Camelia încremeni și își încleștă palmele firave pe volanul mașinii . Știa că nu are nici o șansă și coborî . Rămăsese surprinsă când constată că cei doi indivizi sunt basarabeni sau ucrainieni, dracu ' să-i ia, Krikov și Putin, anagjați - stagiari ai bancii și încercă să-i dojenească pentru gluma proastă pe care o făceau, însă Kricov cel roșcat, cu fața prelungă, de cal, strigă congestionat: "Smirnă, putoarea dracului !" , adică drepți, apoi o aruncă în mașină, iar după o oră de goană bezmetică Nissanul, intră scrâșnind în curbele din șoseaua spre Negoiu. Krikov dădea dovadă de o îndemânare de profesionist, iar fata, suspendată între perplexitate și spaimă, își simțea stomacul sfâșiat de vomă.
Cei doi schimbară câteva vorbe în rusește și la primul drum forestier care înțepa șoseaua, Krikov pișcă frâna și bolidul viră, gata să se răstoarne. Camelia scoase un țipăt scurt, cu ochii secați de lacrimi și gura uscată, anticipând ce-avea să se întâmple.
După câțiva chilometri mașina opri în hățișul pădurii, iar cei doi coborâră. Inspiră aerul tare al muntelui și-și trosniră oasele. O muzică țigănească tânguitoare din pusta rusească, zumzăia în radiocasetofonul mașinii. Camelia stătea chichiricită pe bancheta din spate și, la un moment dat, adunându-și puterile deschise brusc portiera și încercă să fugă în pădure. Putin, vădit surprins de iuțeala fetei, zvâcni și se aruncă asupra ei prăvălindu-se într-o văioagă ierboasă. "Frumușâca de tine, frumușâca de tine, șăzi ghinișor", bâigui Putin excitat de zvârcolirea fetei, iar Krikov hăhăia la câțiva pași mai departe. Labele mari și puternice ale lui Putin sfâșie bluza înflorată a Cameliei lăsând descoperiți sânii mari și roz , iar Putin înfipse dinții în ei ca un lup tânăr în pulpa caprei. O palmă puternică o izbi în plină figură, iar Camelia se inmuie ca un fular. Cu un gest pofticios de mângâiere a coapselor, Putin încălecă femeia și grohăind o patrunse cu sălbăticie. Supliciul dură cinci -zece minute, după care un răcnet răgușit sparse liniștea pădurii, semn al ușurării huidumei, în timp ce Krikov filma violul cu o cameră video. Femeia leșină, iar părul blond, răvășit, inundă iarba în lumina plăplândă a soarelui.
Putin se ridică și abia atunci constată frumusețea chipului răvășit al Cameliei năclăit în sânge și transpirație, în timp ce un păstor apărut prin preajmă din desișul pădurii se apropie și zise cu teamă:"Mă taică, ce dracu faceți aici, de ce batjocoriți fata!". "Ia șăzi tatae aiși, îl luă Krikov repede, să te filmăm, că facem un videoclip despre Scufița Roșie." "Dacă-i așa, atunci dați bătae, pe mine lăsați-mă în sărăcia mea," și bătrânul o luă din loc bârâind după cele câteva oi costelive.
"Ptiu", scuipă Putin înfuriat de leșinul femeii și porni spre mașină unde destupă o sticlă de votcă din care înghiți cu sete. Desfăcu portbagajul și aduse un bidon cu apă de stropi ce mai rămăsese din biata fată. Camelia își reveni cu greu, iar ochii mari, albaștri inundați de lacrimi cereau parcă iertare. Putin o ridică și o aruncă pe bancheta din spate. Un scâncet abia perceptibil se auzi susurând. Mașina o luă din loc și ieși în șosea. După o oră de mers în viteză bezmetică cei trei ajunseră la o cabană de vânătoare din munți. Pe parcurs, Camelia își reveni și nu putea să creadă că fusese victima unei asemenea grozăvii bestiale..
La cabană, recunoscu uimită pe Colonel care o primi plin de prefăcută condescendență, în ciuda halului în care arăta .
- Nu trebuie să-ți explic prea multe lucruri, mizând pe inteligența ta de femeie frumoasă și citită, rosti Colonelul într-un răstimp în fața șemineului pâlpâind, mângâind pe cap câinele de vânâtoare. Bunicul tău deranjează la nivel înalt Sfânta Alianță, iar Alex refuză sponsorizarea fundației - poate astfel îl convingem… Ceea ce ți s-a întâmplat este doar un mic avertisment, mai adăugă omul țuguindu-și buzele roșii și cărnoase.
Colonelul era un tip înalt, puțin adus de spate; capul îi atârna pe umeri de parcă i-ar fi fost retezat și lipit la loc de o mână neândemânatecă care îi trânti, pentru o mai mare siguranță, o lopățică de lut pe ceafă, ceea ce făcea să privească perfid și insinuos pe sub sprâncenele negre și stufoase, răsucite în sus, spre părul grizonat, tuns scurt.
A doua zi era sărbătoare și Colonelul se sculă în dangătul stins de clopot ce se strecura printre frunzișul încă neîmplinit. Scrîșnetul podelei era semnul că militarul de carieră se deplasa la baie unde cu o precizie enervantă , în ciuda stării de buimăceală, proceda la toaleta zilnică ce relaxa creierul în care se hinghereau încă fantasmele. Această dulceață a vieții nu dură mult deoarece o stare de scârbă i se strecură în stomac și-i tăie respirația. Se apropia momentul când trebuia să se bărberescă, mai exact spus, când trebuia să se uite în oglinda care declanșa aceeași obsesie ce de-o viață îi măcina sufletul: imaginea boierului Flavius pictată pe vitraliul ferestrei conacului, în prezent o amărăciune de gară în ruină, o fantasmă încremenită în propria stare pe care o percepuse ca reală în copilăria beteagă de neajunsuri, când alerga împreună cu mama pe câmpul de la marginea Movilei Drăgăicii, apoi, obosiți, se așezau, prindeau greieri și împleteau coronițe: el însuși era rezultatul unui viol a cărei rușine fusese cumpărată de casa boierească pe o rentă pe viață pentru mama sa.
Colonelul scrâșni și aruncă în oglindă cu o cană de porțelan de o făcu țăndări. Pentru a nu se știe câta oară spărgea o oglindă care-i provoca o asemenea stare de panică.
La un moment dat ușa băii se izbi de perete și în cadrul ei apăruseră cei doi basarabeni cu ochii bolovăniți, mușcând din mâinile în care le tremurau pistoalele.
- Colonele, a dispărut fata, îngăimă Krikov.
- Nenorociților , vă împușc, vă curăț… Sloboziți repede câinii, fir -
ați ai dracului de lepădături, în dinți să mi-o aduceți!, ordonă Colonelul călare pe tron.

*

Camelia gonea disperată prin hățișul pădurii. Sfâșie cămașa de noapte în tufele de cătină și mărăciniș, iar rănile sângerânde desenau usturător peste coapsele zdravene arabescuri vișinii. Nu putea plânge. Scâncea. Iar frica îi șerpuia în oase spaime oarbe și picura forța de a alerga nădăjduind că va ajunge undeva pentru a fi protejată sau să anunțe autoritățile. Acesta este momentul când, călare pe drezina sa galbenă, vâslind pe linia ferată, cu creștetul pârlit de soarele primăvăratec, abia zărindu-se dintre tufele de dracilă, cu binoclul soldățesc bălăbănind pe patul armei de vânătoare Pazvante o găsi pe Camelia gemând pe niște snopi de stuf , lângă terasament. O înhăță și o săltă pe umăr ca pe o ciută împușcată apoi cu delicatețe o așeză pe scândura drezinei, unde femeia leșină pentru a doua oară.
Se trezi în patul de campanie din buăcătria Gării Părăsite și privi pe sub pleoapele tumefiate la bărbatul chiricit pe un taburet albastru, ațâțând cu o nuia de alun jarul din godin . Cu greu îl recunoscu pe Pazvante Pustnicu.
- Ai să te întremezi. Îți fac o fiertură de buruieni de te fac păpușă!
- Du-mă, te rog, la bunicu , Domn Pazvante, îngăimă , fata.
Și atunci Camelia află, cu îngrijorare, că bunică-său este prins cu treburi pe la București. Pentru a-și ușura sufletul povesti lui Pazvante cum a fost răpită și violată de doi basarabeni în cârdășie cu Colonelul, administratorul băncii, pentru a fi răscumpărată de către Alex pentru care nutrea o dragoste, greu de țesut în cuvinte.
Pazvante îi zise să mai aștepte, să se îndrepte lucrurile; sigur banda este pe urmele ei, însă în pustietatea asta niciodată nu va fi găsită. Hrăni fata câteva săptămâni cu supă de fazan braconat, ciulama de porumbei domestici din hulubăria gării pe care-i prindea noaptea cu sacul; lapte călduț de capră și căldărușe pline de zmeură cât buricile degetelor, culese din tufele bogate de pe calea ferată.
Între timp, Camelia, curioasă dar și din plictis, cotrobăi prin podul gării și descoperi sub maldăre de boarfe și găinați de porumbei câteva reviste vechi de modă și suluri de hârtie de calc îngălbenite. Cu o inspirație pe care niciodată nu și-o bănuia, încropi zeci și sute de crochiuri de modă, adaptând vechile modele. Hârtiile erau întinse în aceeași sală Hexagonală unde, altădată, alt aventurier, Grifo Grifonici, își întinse hărțile astrale pentru a descoperi, prin calcule sofisticate, Cuibul lui Dumnezeu.
Câmpul era crud, în ierburi zbârnâia clorofila, iar Pazvante, cocoțat în turnul cu ceas al Gării, mustind de sucul răzbunării cerceta, prin binoclu, ca un stăpân absolut, tot ce mișca în târgul obosit. O încasase zdravăn de la aceeași bandă ticăloșită de vremi, asmuțită de episcopul interimar, care-și propusese să transforme, prin târnosire, clădirea Gării Părăsite în mânăstire de maici printr-o sponsorizare grasă din partea băncii nou înființate. Mai mult ca sigur că în afacere își băgase coada Melania, pentru ca în viitorul locaș să ascundă iepușoarele sale deșelate de călărit prin campinq-urile din calea TIR-urilor turcești .
Înverșunarea lui Pazvante de a nu părăsi Gara se lăsă cu mare bumbăceală. Pe lângă autorități, o carte mare a jucat banda de basarabeni habotnici a Colonelului, mai ales că în predicile sale Popa Neag susținea cu tărie că Maestrul Grifo Grifonici era Arhanghelul Trimis în căutarea cuibului lui Dumnezeu, iar linia ferată nu putea fi decât calea ce ducea spre El.
Localnicii căzură de acord că Pazvante este căzut într-o doagă altfel nu se explica tenacitatea lui de a anunța locuitorii să doarmă în pace, în puterea nopții, călare pe drezină, suflând în portavocea răgușită de paraziți.
* *
*
După ce făcu pipi în pat vreo câteva săptămâni la rând, în special după dispariția Cameliei și-după ce avu interminabile vise erotice cu femeia vieții sale unde se facea că se transforma, în culmea extazului, într-o capră de lemn părosă , de se trezea lac de sudoare, sugrumat de propria sa neputință, veni și momentul mult așteptat când Alex urma s-o întâlnească, după atâta amar de vreme, pe Camelia, la fosta pușcărie de la marginea târgului unde prin eforturi supranaturale fosta avocată își deschisese un excentric salon de modă.
Stabilamentul vechi al pușcăriei fusese până nu demult abatorul orașului, însă prin eforturile domnului Kamarenko imobilul trecuse în patrimoniul culturii, câțiva ani funcționând ca loc de pelerinaj pentru cei doritori să afle suculente detalii despre închisorile politice, iar pentru faptul că turiștii nu prea se înghesuiau, iar bugetul se strâmtora văzând cu ochii, acelaș domn Kamarenko, fost și vechi locatar politic, la presiunile fetei, transformă o parte din clădirea pușcăriei în casă și salon de prezentare de modă într-o concepție postmodernistă. Este adevărat că asanarea începu cu împușcarea de către Pazvante Pustnicul a puzderiei de ciori încuibate în liziera de pădure și defrișarea viei sălbatice care sparse pe alocuri zidurile în ciuda protestelor vânătorului singuratec care în tinerețe băuse vârtos din zaibărul cu buchet de căpșunică.
Desigur, pe fază, după ce eșuă deocamdată să transforme Gara Părăsită în mănăstire, Doamna Melani mirosi afacerea și lovi din plin, devenind prin interpuși acționarul principal al Casei de modă, însoțită desigur de Colonel cu bodyguarzii săi .
Plină de talent, cu participarea magnaților din domeniu și puzderie de cameramani de la televiziuni internaționale, Camelia lansă prima colecție a cărei linie principală o reprezenta tot ce putu prinde din vestimentația și accesoriile vieții de pușcărie, inclusiv elementele de tortură, în curtea vechii inchisori, într-un décor vizual și sonor plin de suspine. Manechinele fuseseră impuse de către Melani din fostele și activele sale prostituate care în momentul apariției lui Alex zvâcneau ca niște zebre sub pânza aspră de in pe podiumul inundat de o lumină violetă, în fața unui public select. Totul părea să fie un regal când, la apariția manechinei surpriză - un superb exemplar măsliniu - din îndepărtata și însorita Italie, într-un halucinant joc de artificii multicolor, o turmă de porci sparse poarta și invadă curtea închisorii, în aplauzele spectatorilor străini care, în snobismul și naivitatea lor, crezuseră că totul face parte din regie, până când scaunele, fustele, poșetele și desuurile venerabilelor doamne zburau care-ncotro aruncate de râturile vierilor sălbăticiți. Bietele animale, moarte de foame, invadaseră tot târgul scăpate din complexul de îngrașare pe care nu demult familia Zoriță îl cumpărase la o licitație trucată și, în lipsă de furaje, hrăniseră porcimea cu tone de ciocolată expirată, energizând-o peste măsură și tot peste măsură Melani băuse în seara aceea whisky vechi de peste cinsprezece ani de o găsi Pazvante Pustnicul, beată chioară pe linia de tramvai, morfolită de porci, când își făcea rondul călare pe drezina sa galbenă.