I
Povestea despre frumoasa Isis
muritoarea
și stăpâna tronului cerurilor
dintre pământeni și zei
este un mit înzidit.
Ea încă trăiește
fără umbră,
fără o viață proprie
în lumea noastră lăuntrică,
printre curcubee
și însuflețite alte lucruri
azvârlite din memoria
altui trup.

II

Obosită de povara
aripilor
Isis
în câte o zi încă
arzând de dorința furibundă
de a stăpâni peste piramide
își aruncă masca de zeiță.

III

Cu aripile părăsite-n zborul
din mijlocul furtunilor
trage la o parte
perdeaua cerului
să încolțească stelele
gândurile nespuse.

IV

Femeile cu fuioare,
depănând firul legendei,
vorbesc și acum despre
răufăcătorii
care aruncă otravă în râu
și zidesc fântânile
să nu mai aibă apă vie
Isis.

V

În Grădina Edenului
curgea apă vie
din toate izvoarele
și nimeni nu auzise
de Isis-cea-cu-aripi
nici femeile cu fuioare
torcând firul vieții
sub jarul stelelor.
Osiris
începuse vânătoarea
în Egiptul faraonic,
Nilul se învolburase
și o purtase pe Isis
dincolo de timp.

VI

În zări se aud acum
suntele miraculoase
ale harpei lui David,
femeile torc și iar torc
și fiecare se vrea o Isis,
să aibă libertatea
de a zbura.

VII
Nedreaptă a fost puternica Isis;
s-a lăsat răpită
și-n mituri aripile ei
arzând
căzătoare
hrănesc cuvintele.
Îmbătrânește timpul – spui –
și ai vrea
să presari în nisipul tăcerii, femeie Isis,
câte un pic de nemurire.