agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8444 .



Femei
proză [ ]
20-31

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Charles_Bukowski ]

2008-03-12  |     |  Înscris în bibliotecă de mihai stamati



19

Dee Dee trebuia să-l ia pe fiul ei de la aeroport. Se întorcea acasă din Anglia, ca să-și petreacă vacanța. Avea 17 ani, mi-a spus ea, iar taică-su era un fost pianist de concert. Incepuse să ia amfeta-mină și cocaină, mai tîrziu și-a ars degetele într-un accident. Nu mai putea cînta la pian. Erau divor-țați de ceva vreme.
Pe băiat îl chema Renny. Dee Dee îi povestise despre mine în timpul mai multor conversații tele-fonice transatlantice. Am ajuns la aeroport tocmai cînd lumea cobora din avionul cu care venise băiatul. Dee Dee l-a îmbrățișat. Era înalt și slab, destul de palid. o șuviță de păr îi atîrna deasupra unui ochi.
Ne-am strîns mîinile.
M-am dus să iau bagajele, în vreme ce Dee Dee și Renny au rămas să sporovăiască. El îi zicea „mami". Cînd am ajuns la mașină, băiatul s-a urcat în spate și a zis;
-Mami, mi-ai cumpărat bicicleta?
- Am comandat-o. o s-o luăm mîine.
- E o bicicletă bună ? Vreau una cu zece viteze, JCU frînă de mînă și apărătoare de pedale.
- E o bicicletă bună, Renny.
- Ești sigură că va veni la timp?
67
Ne-am întors. Am rămas peste noapte. Renny avea propriul lui dormitof.
Dimineața ne-am așezat cu toții la micul dejun, așteptînd să sosească menajera. în cele din urmă, Dee Dee s-a ridicat și l-a pregătit ea. Renny a
întrebat:
-Mami, cum se sparge un ou?
Dee Dee s-a uitat la mine. Știa ce gîndesc.
- Vino încoace să-ți arăt.
Renny s-a dus către aragaz. Dee Dee a luat un
ou.
-Vezi, pur și simplu spargi coaja de marginea
tigăii. Uite-așa... Și lași oul să cadă din coajă în
tigaie... Uite-asa...
-Oh...
- E simplu.
-Și cum îl gătești?
- II prăjim. In unt.
- Mami, nu pot să mănînc oul ăla.
-De ce?
- Pentru că albușul e risipit.
Dee Dee s-a întors și m-a privit. Ochii ei spuneau;
„Să nu spui o vorbă, Hank..."
Cîteva dimineți mai tîrziu eram din nou cu toții la masă, pentru micul dejun. Mîncam în vreme ce menajera deretica în bucătărie. Dee Dee i-a spus
lui Renny:
- Acum ai bicicleta. Vreau să te duci azi să iei
o cutie cu șase sticle de cola, Cînd mă întorc acasă,
vreau să beau o cola sau două.
- Dar, mami, sticlele alea sînt grele! Nu poți
să le iei tu?
- Renny, muncesc toată ziua și sînt obosită.
-Dar, mami, e un deal. Va trebui să pedalez
peste deal,
-Nu e nici un deal. Ce deal?
-Păi nu-l poți vedea cu ochii, dar e acolo...
68
- Renny, o să aduci sticlele alea, ai înțeles ? Renny s-a ridicat, s-a dus în dormitor și a trîntit ușa.
Dee Dee a privit în depărtare.
- Mă testează. Vrea să vadă dacă îl iubesc îndeajuns,
- Am să mă duc eu după cola.
- Nu-i nici o problemă, a zis Dee Dee. o să le iau eu.
în cele din urmă, nici unul dintre noi nu le-a luat...
Eram cu Dee Dee la mine, cîteva zile mai tîrziu, ca să-mi iau corespondența și să arunc un ochi, cînd a sunat telefonul. Era Lydia.
- Bună, a zis ea. Sînt în Utah.
- Þi-am citit biletul, am răspuns.
- Ce mai faci ? a întrebat ea.
- Totul e în regulă.
- Utah e drăguț vara. Ar trebui să vii și tu. o să mergem cu cortul. Toate surorile mele sînt aici.
- Nu pot să plec în perioada asta.
- De ce ?
- Păi, sînt cu Dee Dee.
-Dee Dee?
-Păi, da...
- Am știut că o să folosești numărul ăla de telefon, a zis ea. Þi-am spus că o să folosești numărul ăla!
Dee Dee stătea lîngă mine.
- Spune-i, te rog, a zis ea, să-mi lase timp pînă în septembrie.
- Uit-o, a zis Lydia. Dă-o dracului. Vino aici să ne întîlnim.
- Nu pot să las totul baltă doar pentru că ai sunat tu. Și, pe deasupra, am adăugat, i-am acordat lui Dee Dee timpul meu pînă în septembrie.
- Septembrie ?
69
-Da.
Lydia a urlat. A fost un urlet lung și puternic.
Apoi a închis.
După asta, Dee Dee m-a ținut departe de apartamentul meu. o dată, în vreme ce eram la mine, verificînd corespondența, am observat că
telefonul era scos dm furcă.
- Să nu mai faci asta niciodată, i-am spus, Dee Dec m-a dus în plimbări lungi de-a lungul coastei. M-a dus în excursii la munte. Am f'ost la tîrguri de vechituri, la filme, la concerte rock, la biserici, la petreceri, la mese cu prietenii, la specta-cole de iluzionism, picnicuri și circ. Amicii ei ne-au fotografiat împreună.
Excursia în Catalina a tost cumplită. Am așteptat cu Dee Dee pe chei. Eram mahmur de tot. Dee Dee mi-a adus o aspirină și un pahar cu apă. Singurul lucru eare părea să-mi fie de ajutor era o jună care stătea vizavi de noi. Avea un corp splendid, picioare lungi și purta fustă scurtă. Pe sub fusta roșie avea ciorapi cu portjartier și chiloți roz. Avea chiar si
pantofi cu toc.
-Te uiți la ea, nu-i așa? a întrebat Dee Dee.
- Nu mă pot opri.
- E o curvă.
-Da.
Curva s-a ridicat și a început să se joace la un flipper, fițîindu-și fundul ca să ajute bilele să nimerească unde trebuie. Apoi s-a așezat din nou, expunîndu-se mai mult ca niciodată.
A sosit hidroavionul, a descărcat și apoi ne-am dus pe chei și am așteptat să urcăm la bord. Hidro-avionul era roșu, din 1936, avea două elice, un pilot . și opt sau zece locuri. Dacă n-o să borăsc în chestia aia, m-am gîndit, înseamnă că sînt tare. Fata cu minijupa n-a urcat la bord.
70
Cum naiba se întîmplă că, de cîte ori vezi o femeie ca asta, ești întotdeauna cu altă femeie? Ne-am urcat, ne-am pus centurile de siguranță.
- Oh, a zis Dee Dee. Sînt așa de entuziasmată! Am să mă duc să stau cu pilotul!
- Bine.
Așa că am decolat și Dee Dee s-a dus lîngă pilot. o puteam vedea sporovăind. Chiar se bucura de viață, sau cel puțin așa părea. Nu însemna mare lucru pentru mine - mă refer la reacția ei entu-ziastă față de viață -, mă irita într-un fel, dar mai ales mă făcea să nu simt nimic. Nici măcar nu mă plictisea.
Am zburat și am aterizat, aterizarea n-a fost prea lină, ne-am legănat la joasă înălțime de-a lungul unor dealuri, ne-am zguduit și stropii au sărit din toate părțile. Era ca într-o șalupă de mare viteză. Apoi am plutit către un alt chei și Dee Dee mi-a povestit totul despre hidroavioft și pilot, despre conversația pe care o avusese. Lipsea o bucată mare din podea acolo, în carlingă, și ea întrebase pilotul „chestia asta nu e periculoasă?", iar el răspunsese „să fiu al naibii dacă știu".
Dee Dee rezervase o cameră de hotel chiar pe țărm, la ultimul etaj. Nu avea frigider, așa că a făcut rost de un recipient de plastic și l-a umplut cu gheață pentru berea mea. Exista un televizor alb-negru și o baie. Lux.
Ne-am dus să facem o plimbare de-a lungul țărmului. Turiștii erau de două feluri - ori foarte tineri, ori foarte bătrîni. Bătrînii se plimbau perechi, cu sandalele și ochelarii lor de soare, cu pălării de paie, pantaloni scurți și cămăși viu colorate. Erau grași și palizi, cu vene albăstrui pe picioare, iar fețele lor erau buhăite, albe în soare. Pielea le atîrna peste tot, falduri, și pungi pe obraji și sub maxilare.
Tinereii erau zvelți și păreau făcuți din cauciuc neted. Fetele erau lipsite de sîni și aveau poponețe
71
mici, iar băieții aveau chipuri delicate, rînjeau, se înroșeau, rîdeau. Dar toți păreau mulțumiți, tineri și moși. Nu prea aveau ce să facă, pierdeau vremea la soare și păreau împliniți.
Dee Dee s-a dus prin magazine. Era încîntată să cumpere mărgele, scrumiere, cnni de jucărie, cărți poștalc, coliere, figurine, orice o făcea fericită. „Oooh, uite!" Stătea de vorbă cu proprietarii prăvă-liilor, părea să-i simpatizeze. I-a promis unei cucoane că o să-i scrie atunci cînd va ajunge acasă. Aveau
un prieten comun - un tip care bătea la tobe, într-o formație rock.
Dee Dee a cumpărat o colivie cu două turturele și ne-am întors la hotel. Am deschis o bere și am dat drumul la televizor. Altfel, nu prea aveai de ales.
- Hai să mai facem o plimbare, a zis Dee Dee. E atît de frumos afară.
-Am să stau aici, să mă odihnesc.
- Te superi dacă plec fără tine ?
- Nici o problemă.
M-a sărutat și a plecat. Am închis televizorul și am mai deschis o bere. N-aveai ce să faci pe insula asta, doar să te îmbeți. M-am dus la fereastră. Jos, pe plajă, Dee Dee stătea lîngă un tînăr, sporovăind fericită, zîmbind și gesticulînd. Tînărul îi zîmbea la rîndul lui. Mă simțeam bine că nu luam parte la o chestie de genul ăsta. Eram bucuros că nu sînt îndrăgostit, că lumea mă nemulțumea, îmi place să fiu în răspăr cu tot ce mă înconjoară. îndrăgostiții devin adesea iritați, periculoși. își pierd simțul perspectivei. își pierd
simțul umorului. Devin nervoși, niște plicticoși psihotici. Devin chiar criminali.
Dee Dee plecase de vreo 2-3 ore. M-am mai uitat puțin la televizor și am bătut cîteva poezii la o mașină de scris portabilă. Poezii de dragoste -
despre Lydia. Le-am ascuns în valiză. Am mai băut niște bere.
Apoi Dee Dee a bătut la ușă și a intrat. 72
-Ah, m-am distrat de minune. M-am plimbat mai întîi cu o barcă cu fundul de sticlă. Se vedeau tot felul de pești în mare, totul! Apoi am găsit o altă barcă, una care duce oamemi pînă în locul unde le sînt amarate ambarcațiunile. Tînărul ăla m-a lăsat să merg cu barca ore întregi pentru un dolar! Avea spatele ars de soare și l-am dat cu loțiune. Era îngrozitor de ars. Am făcut cîteva dru-muri, ducînd lumea la ambarcațiuni. Păcat că n-ai văzut iahturile alea! Majoritatea, bătrîni decrepiți însoțiți de june. Tinerele purtau cizme, erau bete sau se drogau, erau în transă, gemeau. Cîțiva dintre moși erau însoțiți de băieți tineri, dar majoritatea de fete, uneori cîte două, trei sau patru. Fiecare ambarcațiune puțea a drog, băutură și desfrîu. A fost minunat!
- Asta chiar că sună bine. Aș vrea să am talentul tău de a da peste oameni interesanți.
- Poți să te duci mîine. Poți merge toată ziua cu barca pentru un dolar.
- Cred c-o să mă lipsesc.
-Ai scris azi?
- Puțin.
-Þi-a ieșit?
- N-ai cum să știi decît după ce au trecut optspre-zece zile.
Dee Dee s-a dus să se uite la turturele, le-a vorbit. Era o femeie cumsecade, îmi plăcea de ea. Chiar era îngrijorată de soarta mea, ar fi vrut să-mi fie bine, voia să scriu bine, să fut bine, să arăt bine. o simțeam. Era plăcut. Poate că vom putea merge în Hawai împreună, într-o bună zi. M-am dus în spatele ei și am sărutat-o pe urechea dreaptă, lîngă lob.
- Ah, Hank, a zis ea.
. După excursia noastră de o săptămînă în Catalina, eram în L.A., la mine acasă, într-o seară, ceea ce nu prea făceam de obicei. Era noaptea
73
tîrziu. Stăteam întinși în patul meu, goi, cînd a sunat telefonul în camera de alături. Era Lydia.
-Hank?
-Da.
-Unde ai fost?
- în Catalina.
-Cu ea?
-Da.
-Ascultă, după ce mi-ai povestit despre ea,
m-am înfuriat. Am avut o aventură. Cu un homo-sexual. A fost îngrozitor.
- Mi-a fost dor de tine, Lydia.
- Vreau să mă întorc în Los Angeles.
-Ar fi bine.
- Dacă mă întorc, o să renunți la ea ?
- E o femeie cumsecade. Dar, dacă te întorci, am să renunț la ea.
- Mă întorc. Te iubesc, bătrîne.
- Și eu te iubesc.
Am continuat să vorbim. Nu știu cîtă vreme.
Cînd s-a terminat, m-am întors în dormitor. Dee Dee părea că doarme.
- Dee Dee ? am șoptit. I-am ridicat un braț, părea moale. Carnea parcă i-ar fi fost cauciuc.
- Nu te mai preface, Dee Dee. Știu că nu dormi. Nu s-a mișcat. M-am uitat în jur și am observat că flaconul cu somnifere era gol. Fusese plin. Luasem și eu din pastilele alea. Doar una singură te adormea imediat. Numai că era ca și cum ai fi fost doborît și îngropat sub pămînt.
-Ai luat toate pastilele...
-Nu... Nu-mi... pasă... o să te întorci la ea... Nu-mi... pasă...
Am fugit în bucătărie și am luat un lighean. M-am întors și l-am pus pe podea, lîngă pat. Apoi am tras-o pe Dee Dee de cap și de umeri, peste marginea patului și i-am băgat degetele pe gît. A vomitat. Am ridicat-o, am lăsat-o să respire cîteva
74
clipe, apoi am repetat procedeul. Am făcut asta de cîteva ori. Dee Dee a continuat să vomite. La un moment dat, cînd am ridicat-o, i-a sărit placa din gură. Zăcea acolo, pe cearșaf.
-Oh... dinții mei, a zis ea. Sau a încercat să spună.
- Dă-i încolo de dinti.
Mi-am vîrît degetele din nou în beregata ei. Apoi am ridicat-o.
-Nu, a zis ea, nu vrrreau să-mi vedzi dintii...
- N-arată rău deloc, Dee Dee.
-Oooh...
Și-a revenit destul ca să-și poată vîrî placa înapoi.
- Du-mă acasă, a zis ea. Vreau să mă duc acasă.
- Am să rămîn cu tine. N-o să te las singură în noaptea asta.
- Dar în cele din urmă o să mă părăsești?
- Hai să ne îmbrăcăm, am zis.
Valentino ar fi rămas și cu Lydia și cu Dee Dee. De-aia a murit așa tînăr.



20

Lydia s-a întors, și-a găsit un apartament drăguț, în zona Burbank. Părea să țină la mine mult mai mult decît înainte.
- Soțul meu n-avea decît o pulă mare și atît. N-avea personalitate, nu emana nici un fel de vibrații. Doar o pulă mare și credea că atît îi e de ajuns. Dar, Dumnezeule, ce anost era! Tn transmiți tot timpul vibrații... feedback-uî ăsta electric nu dispare niciodată.
Eram în pat amîndoi.
- Nici măcar n-am știut că avea pula mare, pentru că pula lui a fost prima pe care o văzusem. M-a examinat îndeaproape.
75
-Am crezut că toate erau așa.
- Lydia...
-Ce?
- Trebuie să-ți spun ceva.
- Ce anume ?
- Trebuie să o văd pe Dee Dee.
- Să o vezi pe Dee Dee ?
- Nu fi caraghioasă. Există un motiv.
-Ai spus că totul s-a terminat.
- Da, s-a terminat. Vreau doar să nu o rănesc prea tare. Vreau să-i explic ce s-a întîmplat. Oamenii sînt prea reci unul cu altul. Nu vreau să revină la mine, vreau doar să încerc să-i explic ce s-a întîmplat, ca să poată înțelege.
- Vrei s-o fuți.
- Nu, nu vreau s-o fut. Nu prea îmi venea s-o fut nici cînd eram cu ea. Vreau doar să-i explic.
- Nu-mi place chestia asta. Pare... dezgustător.
- Lasă-mă s-o fac. Tfe rog. Vreau doar să clarific lucrurile. Am să mă întorc repede.
- Bine. Dar repede să fie.
Am urcat în Volks, am tăiat-o prin Fountain, am mai mers cîteva mile apoi, iar, cînd am ajuns în Bronson, am luat-o spre nord. Am oprit în zona rezidențială. Am parcat în fața casei și m-am dat jos. Am urcat șirul lung de trepte și am sunat la ușă. A răspuns Bianca. Mi-am amintit că, într-o seară, a deschis ușa, goală, am înșfăcat-o și, în
timp ce ne sărutam, Dee Dee a coborît și a între-bat; „Ce dracu' se întîmplă aici ?"
De data asta nu mai era așa. Bianca a zis:
-Cevrei?
-Aș vrea s-o văd pe Dee Dee. Trebuie să vorbesc cu ea.
- E bolnavă. Foarte bolnavă. Nu cred că ar trebui s-o vezi după felul în care te-ai purtat cu ea. Ești un ticălos de mîna întîi.
- Nu vreau decît să-i spun cîteva vorbe, să-i explife niște lucruri.
76
- Bine. E în dormitor.
Am străbătut holul și am intrat în dormitor, Dee Dee era în pat, doar în chiloți, Þinea un braț peste ochi. Sînii arătau bine. Lîngă pat era o sticlă goală de whiskey și un lighean pe podea. Ligheanul mirosea a vomă și alcool.
- Dee Dee...
A ridicat un braț.
-Poftim? Hank, te-ai întors?
- Nu, stai puțin, vreau doar să vorbesc cu tine...
- Oh, Hank, mi-a fost teribil de dor de tine. Aproape că am înnebunit. Durerea a fost groaznică.
- Vreau să ușurez puțin lucrurile. De-aia am trecut pe-aici. Oi fi eu prost, dar nu cred că ar trebui să fiu atît de crud.
- Nici nu știi cum m-am simțit.
- Știu. Am trecut și eu prin asta.
-Vrei să bei ceva? a spus, arătînd spre sticlă. Am ridicat sticla goală și am pus-o trist la loc.
- E prea multă răceală în lumea asta, i-am spus. Dacă oamenii ar putea comunica între ei, ar fi mult mai ușor.
- Rămîi cu mine, Hank. Nu te întoarce la ea. Te rog. Am trăit destul ca să știu cum să fiu o femeie potrivită pentru tine. Știi asta. o să fiu tocmai ce-ți trebuie.
- Lydia m-a acaparat. E mai presus de mine.
- E doar o aventură. E impulsivă, o să te părăsească.
- Poate că asta face parte din farmecul ei.
- Vrei o curvă. Þi-e frică de iubire.
- S-ar putea să ai dreptate.
-Dă-mi măcar un sărut. îti cer prea mult?
-Nu.
M-am întins lîngă ea, ne-am îmbrățișat. Gura ei mirosea a vomă. M-a sărutat, am sărutat-o și eu. M-a ținut în brațe. M-am desprins cît am putut de blînd.
- Hank, a zis ea, rămîi cu mine! Nu te întoarce la ea! Uite, am picioare frumoase!
77
Dee Dee și-a ridicat un picior și mi I-a arătat.
- Și am și glezne frumoase. Uite!
Mi-a arătat gleznele." Stăteam pe marginea patului.
- Nu pot rămîne cu tine, Dee Dee. S-a ridicat și a început să dea cu pumnii în mine, Pumnii erau tari ca piatra. Dădea cu ambele mîini. Am stat acolo, în vreme ce ea mă tot pocnea. M-a lovit deasupra ochiului, în ochi, pe frunte și obraji. Am încasat chiar și una în beregată.
- Nenorocitule! Nenorocitule! Nenorocitule! TE URÃSC!
Am apucat-o de încheieturi.
- Hai, Dee Dee, ajunge.
A căzut înapoi pe pat, în vreme ce eu m-am
ridicat, am ieșit din cameră, am luat-o pe hol și am zbughit-o pe ușă.
Cînd m-am întors, Lydia stătea într-un fotoliu. Părea supărată.
-Ai fost plecat mult timp. Uită-te la mine! Ai futut-o, nu-i așa?
- Nu, n-am futut-o.
- Ai fost plecat o groază de vreme. la uite, te-a zgîriat pe față!
- Iți spun că nu s-a întîmplat nimic.
- Scoate-ți cămașa, vreau să-ți văd spatele!
- Ei, rahat, Lydia.
- Scoate-ți cămașa și maioul.
Le-am dat jos. M-a ocolit și a trecut în spatele meu.
- Ce e zgîrietura asta pe spatele tău ?
- Ce zgîrietură ?
-E una lungă aici. De la unghia unei femei.
-Dacă e acolo, înseamnă că-i de la tine...
- Bine. Știu cum să aflu.
-Cum?
- Hai în pat.
-^- Bine, bine.
78
Am trecut testul, dar după aceea m-am întrebat cum poate un bărbat să testeze fidelitatea unei femei? Nu părea cinstit.
21
Tot primeam scrisori de la o cucoană care nu locuia prea departe. Le semna „Nicole". Imi scria că citise cîteva cărți de-ale mele și îi plăcuseră. Am răspuns la una dintre scrisori și ea mi-a trimis invitația s-o vizitez. într-o după-amiază, fără să-i spun Lydiei, am urcat în mașină și m-am dus la ea. Avea un apartament deasupra unei curățătorii de pe Santa Monica Boulevard. Ușa dădea în stradă și, prin geam, am putut vedea niște trepte. Am sunat.
- Cine e ? s-a auzit vocea unei femei printr-un difuzor de tinichea.
- Sînt Chinaski, am zis. S-a auzit un bîzîit și ușa s-a deschis. Nicole stătea în capul scărilor, privindu-mă. Avea un chip spiritualizat, aproape tragic, și purta o rochie de casă lungă, verde, cu decolteu adînc. Părea să aibă un trup foarte bine făcut. M-a privit cu niște ochi mari, căprui închis. Avea o mulțime de riduri minuscule în jurul ochilor, probabil de la prea multă băutură sau prea mult plîns.
- Ești singură ? am întrebat-o.
- Da, a zîmbit. Hai, urcă.
Am urcat. Era un apartament spațios, cu două dormitoare și foarte puțină mobilă. Am observat o mică bibliotecă și un raft plin cu discuri de muzică clasică. M-am așezat pe canapea. S-a așezat lîngă mine.
- Tocmai am terminat de citit Viața lui Picasso. Pe o măsuță erau mai multe exemplare din New Yorker.
79
- Vrei să-ți fac un ceai ? a întrebat Nicole.
- Mă duc să-mi iau ceva de băut.
- Nu e necesar. Am ceva.
-Ce?
- Niște vin roșu bun ?
-Aș bea un pic, am zis.
Nieole s-a ridicat și s-a dus pînă în bucătărie. Am privit-o cum se mișcă. Totdeauna mi-au plăcut femeile în rochii lungi. Se unduia cu grație. Părea să aibă stil. S-a întors cu două pahare, cu sticla de
vin și a turnat. Mi-a oferit o țigară Benson ă Hedges. Am aprins-o.
-Citești New Yorker? am întrebat-o.
- Publică povestiri destul de bune.
- Nu sînt de acord.
- Dar ce au ?
- Sînt prea elitiste.
- Mie îmi plac.
- Ei, rahat, am zis.
Am mai băut, am mai fumat.
-îți place apartamentul meu?
-Da, e drăguț.
- Imi amintește de unele locuri pe unde am fost, în Europa. Imi plac spațiul, lumina.
- Europa, zici ?
-Da, Grecia, Italia... Mai ales Grecia.
- Paris ?
-Ah, da, mi-a plăcut Parisul. Londra, nu. Apoi mi-a povestit despre ea. Familia ei locuise în New York. Taică-su fusese comunist, maică-sa croitoreasă într-un atelier mizer. Lucrase la mașina de cusut principală, fusese cea mai bună dintre toate. Aprigă și simpatică. Nicole era autodidactă, crescuse în New York, întîlnise un doctor faimos, se căsătorise, trăise cu el vreo zece ani, apoi divorțase. Acum primea doar 400 de dolari pe lună pensie alimentară și se descurca puțin cam greu. Nu-și putea permite să locuiască în apartamentul ăla,- dar îi plăcea prea mult ca să-l părăsească.
80
- Scrisul tău, mi-a zis ea, e atît de necizelat. E ca un baros, și totuși are umor și tandrețe...
- Da, am zis,
Mi-am lăsat paharuljos și am privit-o. I-am luat bărbia în mînă și am tras-o spre mine, i-am dat un pupic minuscul.
Nicole a continuat să vorbească. Mi-a spus nume-roase povești interesante. Pe unele am decis să le folosesc, ori în proză, ori în poezie. I-am privit sînii, în vreme ce se apleca în față și turna de băut. E ca un film, m-am gîndit, ca un afurisit de fi]m. Mi se părea distractiv. De parcă eu aș fi fost în spatele camerei de filmat. Imi plăcea. Era mai bine decît la cursele de cai. Mai interesant d6cît meciurile de box. Am continuat să bem. Nicole a deschis o altă sticlă. A continuat să vorbească. Era ușor s-o asculți. în fiecare povestire de-a ei exista și înțelepeiune și niscai umor. Nicole mă impresiona mai mult decît își dădea seama. Asta mă îngrijora într-un fel.
Am ieșit pe verandă cu paharele în mînă și am privit traficul de după-amiază. Vorbea despre Huxley și Lawrence în Italia. Ce rahat. I-am spus că mut Hamsun fusese cel mai mare scrhtor al lumii. M-a privit uimită că auzisem de el, apoi a fost de acord. Ne-am sărutat pe verandă și puteam mirosi gazele de eșapament de la mașinile de pe stradă. îmi plăcea senzația trupului ei lîngă al meu. Știam că nu urma să ne futem imediat, dar știam, de ase-menea, că mă voi întoarce. Și Nicole știa.
22
Angela, sora Lydiei, a venit din Utah ca să vadă casa cea nouă a Lydiei. Lydia plătise un avans pentru o căsuță și ratele lunare erau foarte mici. Era o ocazic foarte bună. Omul care a vîndut casa credea că urma să moară și o dăduse mult prea
81
ieftin. Avea un dormitor la etaj pentru copii și o curte mare în spatele casei, plină cu copaci și un desiș de bambus.
Angela era cea mai mare dintre surori, cea mai sensibilă, cu trupul cel mai arătos și cea mai realistă. Se ocupa cu vînzări imobiliare. Se ridicase pro-blema unde s-o culce. N-aveam loc. Lydia a venit cu ideea să o cazăm la Marvin.
-Marvin? am întrebat.
- Da, Marvin.
- Bine, hai să mergem, am zis.
Ne-am urcat cu toții în Obiectul oranj al Lydiei. Obiectul. Așa îi spuneam mașinii ei. Arăta ca un tanc, foarte vechi și urît. Era seara tîrziu. îi tele-
fonasem deja lui Marvin. Spusesc că o să fie acasă toată seara.
Am luat-o spre plajă, căci acolo stătea, chiar pe țărm.
- Oh, a zis Angela, ce casă drăguță!
- E plin de bani, a zis Lydia.
- Și e un poet destul de bun, am adăugat. Ne-am dat jos din mașină. Marvin era acolo, cu acvariile uriașe și cu picturile lui. Picta foarte bine. Pentru un puști bog'at, reușise să supraviețuiască, o scosese la capăt. Le-am făcut cunoștință. Angela s-a plimbat prin casă, privind picturile lui Marvin.
- Oh, foarte drăguț.
Și Angela picta, dar nu era prea pricepută. Cumpărasem niște bere și aveam o sticlă de whiskey ascunsă în buzunarul de la haină, din care mai trăgeam din cînd în cînd. Marvin a scos și el niște bere și a început să flirteze ușor cu Angela. Marvin părea destul de nerăbdător, dar Angela părea mai degrabă dispusă să se amuze. îi plăcea de el, dar nu destul ca să-i sară în pat imediat. Am băut și am stat de vorbă. Marvin avea niște tobe africane, un pian și ceva marijuana. Avea o casă drăguță, confortabilă. într-o astfel de casă aș fi putut scrie mai bine, mă gîndeam. Aș fi fost mai
82
norocos. Puteai auzi oceanul și nu existau vecini care să se plîngă de zgomotul mașinii de scris.
Am continuat să trag din sticla de whiskey. Am rămas 2 sau 3 ore și apoi am plecat. La întoarcere, Lydia a luat-o pe autostradă.
- Lydia, am zis, l-ai futut pe Marvin, nu-i așa?
-Despre ce vorbești?
- Atunci cînd te-ai dus la el, noaptea tîrziu, singură.
-Al dracului să fii, nu vreau să aud așa ceva!
- Mă rog, dar e adevărat. Þi-ai pus-o cu el!
- Ascultă, dacă mai continui, să știi că n-o să suport!
- L-ai futut.
Angela părea speriată. Lydia a oprit la mar-ginea autostrăzii, a deschis ușa din partea mea și a zis:
- Dă-te jos!
M-am dat jos. Mașina a demarat. Am mers pe marginea autostrăzii. Am scos sticla și am mai tras un gît. Am mai mers vreo cinci minute, pînă ce obiectul a oprit lîngă mine. Lydia a deschis ușa.
- Urcă! Am urcat.
- Să nu spui un cuvînt.
- L-ai futut. Știu că ai făcut-o.
- Ah, Dumnezeule!
Lydia a tras iarăși la marginea autostrăzii și a deschis din nou ușa.
- Dă-te jos!
Am coborît și am luat-o la pas. Apoi am ajuns în dreptul unui drum lateral, care ducea către o stradă pustie. Am luat-o pe acolo, de-a lungul străzii. Era foarte întuneric. Am privit ferestrele uneia dintre case. Se părea că eram într-un cartier de negri. Am văzut niște lumini undeva în față, la o intersecție. Era un chioșc unde se vindea hot-dog. M-am îndrep-tat spre el. La tejghea se afla un negru. Nu mai era nimeni în jur. Am comandat o cafea.
83
- Fir-ar ale naibii de muieri, i-am spus. N-au nici un pic de bun simț. Gagica mea m-a ]ăsat pe autostradă. Vrei un gît? "
-Bineînțeles, a zis.
A tras o dușcă bună și mi-a înapoiat sticla.
-Ai un telefbn? am întrebat. Plătesc con-vorbirea.
-Local?
-Da,
- E pe gratis.
A scos un telefon de sub tejghca și mi l-a dat. Am tras o dușcă și i-am întins sticla. A tras și el o dușcă. Am sunat la taxiuri și am explicat unde sînt. Amicul meu avea un chip amabil și inteligent. Bunătatea putea fi uneori găsită în mijlocul iadului. Ne-am trecut sticla unul altuia cîtă vreme am așteptat taxiul. Cînd a sosit, m-am așezat pe bancheta din spate și i-am dat taximetristului adresa lui Nicole.
23
Pe urmă mi-am pierdut cunoștința. Probabil că băusem mai mult whiskey decît crezusem. Nu mi-amintesc cînd am ajuns la Nicole. M-am trezit dimineața cu spatele la cineva, într-un pat străin. Am privit peretele din fața mea și am văzut o literă mare, decorativă, atîrnînd acolo. Era un „N". „N" de la Nicole. Imi era rău. M-am dus în baie. Am folosit periuța de dinți a lui Nicole. M-am sufocat. M-am spălat pe față, m-am pieptănat, m-am căcat și m-am pișat, m-am spălat pe mîini și am băut multă apă de la robinetul din baie. Apoi m-am întors în pat. Nicole s-a sculat, și-a făcut toaleta, a revenit în pat. S-a întors spre mine. Am început să ne sărutăm și să ne mîngîiem.
84
Sînt nevinovat în felul meu, Lydia, m-am gîndit. Iți sînt credincios în felul meu,
N-am făcut sex oral. Mi-era rău de la stomac. Am încălecat-o pe fosta soție a faimosului doctor. Eruditul călător prin lume. Avea volumele surorilor Bronte în bibliotecă. Amîndurora ne plăcea Carson MeCullers. Inima e un vînător singuratic. Am împins viguros de vreo 3-4 ori și ea a gemut. Uite că acum cunoștea un scriitor cu adevărat. Nu un scriitor foarte cunoscut, desigur, dar izbuteam să-mi plătesc chiria și asta era uimitor. într-o zi, ea urma să apară într-una dintre cărțile mele. Futeam o curviș-tină cultivată. Am simțit că mă apropii de final. I-am vîrît limba în gură, am sărutat-o și am eja-culat. M-am dat jos de pe ea simțindu-mă stupid. Am ținut-o în brațe o vreme, apoi ea s-a dus în baie. Poate că în Grecia s-ar fi futut mai bine. America era un loc de rahat pentru futut.
Apoi, am vizitat-o pe Nicole de 2-3 ori pe săptămînă, după-amiezele. Beam vin, stăteam de vorbă și, din cînd în cînd, făceam dragoste. Am descoperit că nu mă interesa foarte tare, era doar așa, ca să am ceva de făcut. Cu Lydia mă împă-casem de a doua zi. Avea obiceiul să mă ia la între-bări despre drumurile mele.
- Am fost la supermarket, aveam obiceiul să-i spun. Și era adevărat. Mai întîi mă duceam acolo.
- Nu te-am văzut niciodată petrecînd atîta timp la supermarket.
Intr-o seară, m-am îmbătat și am menționat în fața Lydiei numele lui Nicole. I-am spus unde locuia, dar că „nu se întîmpla mare lucru". De ce i-am spus asta, nu prea mi-era clar, dar, cînd bei, nu mai gîndești limpede...
într-o după-amiază, mă mtorceam de la pră-vălia de băuturi și tocmai ajunsesem în dreptul casei lui Nicole. Aveam două cutii cu cîte șase beri
85
și o sticlă de whiskey. Abia ce mă certasem cu Lydia și mă hotărîsem să rămîn peste noapte la Nicole. Mergeam încet, deja un pic abțiguit, cînd am auzit
pe cineva alergînd în spatele meu. M-am întors. Era Lydia.
- Ha, a zis. Ha!
A înșfacat punga unde aveam băutura și a început să scoată sticlele de bere. Le-a spart de trotuar, una cîte una. Explodau cu zgomot mare. Santa Monica Boulevard e foarte aglomerat. Traficul de după-amiază tocmai începea să se intensifice. Toată chestia asta avea loc chiar în fața ușii lui Nicole. Apoi Lydia a apucat sticla de whiskey. A ridicat-o și a urlat la mine:
- Ha, aveai de gînd să bei asta și pe urmă s-o FUÞT. A trîntit aticla de ciment.
Usa lui Nicole era deschisă și Lydia a luat-o în sus pe scări. Nicole stătea în capul scărilor. Lydia a început s-o lovească cu poșeta ei mare. Avea barete lungi și o balansa cît putea de tare.
- E bărbatul meu! E bărbatul meu Să-l lași în pace!
Apoi Lydia a alergat pe lîngă mine, a ieșit pe ușă și apoi în stradă.
-Dumnezeule, a zis Nicolc. Cine a fost aia?
-Aia era Lydia. Dă-mi o mătură și o pungă mare să strîng.
M-am dus pe stradă și am început să pun bucă-țile de sticlă sparte în pungă. Curva a mers prea departe de data asta, mă gîndeam. Am să mă duc să-mi cumpăr alte sticle. o să rămîn o noapte cu Nicole, poate chiar două.
Eram aplecat să culeg cioburile, cînd am auzit un sunet ciudat în spatele meu. M-am uitat în jur. Era Lydia cu Obiectul. Urcase cu el pe trotuar și se îndrepta spre mine cu vreo treizeci de mile la oră. Am sărit într-o parte cînd a trecut pe lîngă mine, era cît pe-aici să mă calce. Mașina s-a dus pînă la
86
primul colț, a coborît pe stradă chiar în curbă, a mai mers ceva și apoi a luat-o la dreapta, la următorul colț ăî a dispărut.
Am reînceput să mătur cioburile. Le-am strîns pe toate și le-am aruncat. Apoi am vîrît mîna în pungă și am găsit o sticlă de bere întreagă. Arăta foarte bine. Chiar aveam nevoie de ea. Eram pe cale să o desfac, cînd cineva mi-a smuls-o din mînă. Tot Lydia era. A fugit pînă la ușa lui Nicole și a aruncat-o în geam. A aruncat-o cu asemenea viteză, încît a trecut prin sticlă ca un glonț, fără să spargă tot geamul, lăsînd doar o gaură rotundă.
Lydia s-a făcut nevăzută și eu am luat-o pe scări în sus. Nicole era tot acolo.
- Pentru Dumnezeu, Chinaski, du-te cu ea înainte să omoare pe toată lumea!
M-am întors și am coborît pe scări. Lydia stătea în mașină, cu motorul pornit. Am deschis ușa și am urcat. A demarat. Nici unul din noi n-a zis nimic.
24
Am început să primesc scrisori de la o tînără din New York. o chema Mindy, Dăduse peste cîteva dintre cărtile mele, dar cea mai mișto chestie era că foarte rar se referea la scris, cu exceptia faptului că îmi spunea că ea nu e scriitoare. îmi vorbea despre tot felul de lucruri, mai ales despre bărbați și sex. Mindy avea 25 de ani, scria de mînă și depeșele ei erau sensibile și totuși pline de umor. îi răspundeam și eram deja bucuros cînd găseam cîte una de-a ei în cutia poștală. Unii oameni se pricep mult mai bine să spună ce-au de spus în scrisori decît în conversație. lar alții pot întreține o corespondență artistică, plină de inventivitate, dar, atunci cînd încearcă să scrie o poezie, o schiță sau o nuvelă, devin prețioși.
87
Apoi Mindy mi-a trimis niște fbtogTafii. Dacă semănau cu realitatea, chiar era frumoasă. Mi-a mai scris o vreme și apoi mi-a zis că urma să-și ia o vacanță de două săptămîni.
De ce nu iei avionul încoace, i-am sugerat.
Așa am să fac, mi-a răspuns ea.
Am început să ne telefonăm. In cele din urmă, mi-a transmis ora sosirii la Aeroportul Internațional L.A.
-Am să fiu acolo, nimic n-o să mă poată opri.
25
Am reținut data. Niciodată nu fusese o problemă să inițiez o ruptură cu Lydia. De felul meu, eram un singuratic, mulțumit doar să trăiesc cu o femeie, să mănînc cu ea, să dorm cu ea, să mă plimb cu ea. N-aveam nevoie de conversație ori să ies pe undeva, cu excepția curselor de cai sau a meciurilor de box. Nu înțelegeam televiziunea. Mă simțeam aiurea cînd era vorba să dau bani ca să intru la un film și să stau lîngă alți oameni cărora trebuia să le împărtășesc emoțiile. Petrecerile îmi făceau rău. Nu puteam suferi pălăvrăgeala, ipocrizia, flirturile, bețivii amatori, oamenii anoști. Dar petrecerile, dansul, taclalele o energizau pe Lydia. Se considera foarte sexy. Era însă un pic cam prea ostentativă. Așa că certurile noastre izbucneau adesea din dorința mea de a nu întîlni nici-un-fel-de-oameni contra dorinței ei de a întîlni cît-mai-mulți-oameni-și-cît-mai-des-posibil.
Cu două zile înainte de sosirea lui Mindy, am inițiat cearta. Eram în pat amîndoi.
- Lydia, pentru Dumnezeu, de ce ești așa proastă? Nu-ți dai seama că eu sînt un singuratic? Un pustnic? Trebuie să fiu așa ca să pot scrie.
88
- Cum poți învăța ceva despre oameni dacă nu-i întîlnești?
- Știu deja totul despre ei.
- Chiar și atunci cînd ieșim să mîncăm la un restaurant, ții capul în jos- Nu te uiți la nimeni.
-Păi de ce, ca să mi se facă rău?
- Eu observ oamenii, îi studiez.
- Rahat'
- Tie ți-e teamă de oameni!
- li urăsc.
- Cum poți fi scriitor? Tu nu observi
- OK, nu mă uit la oameni, dar îmi cîștig existența scriind. E mai bine decît cioban la oi.
- N-o să-ți mai meargă mult. Nu vei avea succes. Tot ce faci e de-a-ndoaselea.
- Tocmai de-aia o și fac.
-o /aci? Cine dracu' crezi că știe cine ești? Ești faimos precum Mailer? Precum Capote?
- Ei nu știu să scrie.
-In schimb, tu știi! Numai tu, Chinaski, știi să scrii.
- Da, așa cred.
-Ești faimos? Dacă te-ai duce la New York, te-ar cunoaște cincva?
- Ascultă, nu-mi pasă de asta. Nu vreau decît să continuu să scriu. N-am nevoie de trompete.
- Ba ai profita de orice trompetă posibilă.
- Poate.
- Iți place să te prefaci că ești deja cunoscut.
- Intotdeauna m-am comportat așa. Chiar și înainte să scriu.
- Ești faimosul cel mai necunoscut pe care l-am întîlnit vreodată.
- Pur și simplu, nu sînt ambițios.
- Ești, dar ești puturos. Vrei faima pe nimia De fapt, cînd scrii? Cînd o faci? Ești mereu ori în pat, ori beat, ori la curse.
- Nu știu, nu e important.
- Atunci ce e important ?
89
- Spune-mi tu, am zis.
- Păi, o să-ți spun, a 'zis Lydia. N-am mai dat o petrecere de nu mai știu cînd, n-am mai văzut lume de multă vreme. Mie imi PLAC oamenii! Surorilor mele le PLAC petrecerile. Merg cu mașina cîte o mie de mile ca să se ducă la o petrecere. Așa am fost noi crescute în Utah! Nu e nimic rău în asta. E vorba doar de oameni care uită de inhibiții și se distrează! Ai ideea asta tîmpită în cap. Ai impresia că, dacă te distrezi, pînă la urmă ajungi la futut Dumnezeule, oamenii sînt civilizați! Tu habar n-ai cum să te distrezi!
- Mie nu-mi plac oamenii. Lydia a sărit din pat.
-Mi-e silă de tine.
- Bine, atunci. Am să-ți fac puțin loc.
Mi-am coborît ciolanele din pat și am început să mă încalț.
-Imi faci loc? a întrebat Lydia. Cum adică?
-Adică am să plec dracului de aici.
- OK, dar ascultă ce zic. Dacă icși acum pe ușă, n-o să mă mai vezi!
-Mi se pare corect, am zis. M-am ridicat, am ieșit pe ușă și m-am dus la mașină. Am pornit motorul și am demarat. Făcusem puțin loc pentru Mindy.
26
Am stat în aeroport și am așteptat. Niciodată nu știi cum e cu fotografiile. Eram nervos. îmi •venea să vomit. Mi-am aprins o țigară și m-am sufocat. De ce am făcut chestiile astea? Acum n-o mai voiam. Și Mindy venea cu avionul tocmai de la New York. Cunoșteam o mulțime de femei. De ce mereu alte femei? Ce încercam să fac? Noile legături
90
erau stimulatoare, dar însemnau și multă muncă. Primul sărut, primul futut conțineau oarecare doză de tensiune. Oamenii păreau interesați la început. Apoi mai tîrziu, încet, dar sigur, urmau să se arate toate hibele și nebunia. însemnam tot mai puțin pentru ele; ele urmau să însemne tot mai puțin pentru mine.
Eram bătrîn și urît. Poate tocmai de-aia părea așa deosebit să le-o vîri junelor. Eu eram King Kong și ele erau suple și fragede. încercam ca prin futut să înșel moartea? Avînd legături cu tinere, speram oare că n-o să îmbătrînesc, că n-o să mă simt bătrîn? Pur și simplu, nu voiam să îmbă-trînesc într-un mod nefericit, ci să-mi dau demisia. Să Ru mort înainte ca moartea însăși să sosească.
Avionul lui Mindy a aterizat și a început să ruleze pe pistă. Am simtit că era un pericol. Femeile mă cunoșteau dinainte, pentru că-mi citiseră cărțile. Mă expusesem. Pe de altă parte, eu nu știam nimic despre ele. Era riscant pentru mine. Puteam fi ucis, puteam fi castrat. Chinaski fără coaie. Poemele de iubire ale unui eunuc.
M-am ridicat, așteptînd-o pe Mindy. Pasagerii au început să iasă.
Ah, sper că nu e ea aia.
Sau ailaltă.
Sau mai ales aia.
Mă rog, aia ar putea fi mișto! la uite ce picioare, ce popou. Ochii ăia...
Una dintre ele s-a îndreptat spre mine. Am sperat că e ea. Arăta cel mai bine dintre toate. Nu puteam fi chiar așa de norocos. A venit spre mine și mi-a zîmbit.
- Eu sînt Mindy.
- îmi pare bine că tu ești Mindy.
- Imi pare bine că tu ești Chinaski.
- Trebuie să-ți aștepți bagajul ?
- Da, mi-am adus destul pentru o ședere mai lungă.
91
- Hai să așteptăm la bar.
Am intrat și am găsit o masă. Mindy a comandat vodcă și apă tonică. Eu am comandat o vodea-7. Aveam cam aceleași gusturi. I-am aprins țigara. Arăta foarte bine. Aproape virginală. Era greu de crezut. Era mică, blondă și perfect făcută. Mai degrabă naturală decît sofisticată. Mi s-a părut simplu s-o privesc în ochii verzi-albaștri. Purta doi cercei minusculi. Și tocuri înalte. îi spusesem lui Mindy că tocurile înalte mă excită.
-Ei, a zis ea, ești speriat?
-Acum mi-a mai trecut. Imi placi.
- Tu arăți mult mai bine decît în fotografii. Nu cred deloc că ești urît.
- Mulțumesc.
- Mă rog, nu vreau să spun că ești frumos. Nu în felul în care se percepe în general noțiunea asta. Ai un chip de om cumsecade. Dar ochii tăi - sînt splendizi. Sînt sălbatici, nebuni, ca ai unui animal care apare dintr-o pădure în flăcări. Ceva în genul ăsta, Nu mă prea pricep la vorbe.
- Eu cred că tu ești frumoasă, am zis eu. Și foarte de treabă. Mă simt minunat lîngă tine. Cred că e bine că sîntem împreună. Termină-ți paharuL Să mai luăm unul. Semeni cu scrisorile tale.
Am băut și cel de-al doilea pahar și ne-am dus să luăm bagajul. Eram mîndru că sînt cu Mindy. Mersul ei avea stil. Destul de multe femei care aveau trupuri arătoase mergcau scălîmbăindu-se, ca niște creaturi greoaie. Mindy plutea.
Mă tot gîndeam: e prea frumos ca să fie adevă-rat. Pur și simplu, e imposibil.
Cînd am ajuns acasă, Mindy a făcut o baie și și-a schimbat hainele. A apărut într-o rochie bleu. Iși schimbase puțin picptănătura. Ne-am așezat împreună pe canapea cu vodea și apa tonică. 1
-'Hm, încă sînt speriat. Am să mă îmbăt puțin. I
- La tine e exact cum mi-am imaginat, a zis ea.
92
Mă privea zîmbind. Am întins o mînă si am mîngîiat-o pe ceafă, am tras-o spre mine și am sărutat-o ușor„
A sunat telefonul. Era Lydia.
- Ce faci ?
- Sînt cu cineva.
-E o femeie, nu-i așa?
- Lydia, relația noastră s-a terminat, doar știi asta.
- E o FEMEIE, NU-I ASA?
-Da.
- Bine, atunci.
- Păi, bine. La revedere.
- La revedere, a %is ea.
Tonul Lydiei se calmase brusc. M-am simțit mai bine. Violența ei mă speria. Mereu susținea că eu sînt cel gelos - și eram adesea gelos -, dar, cînd observam că lucrurile sînt pornite împotriva mea, pur și simplu mă dezgustam și băteam în retra-gere. Lydia era diferită. Reacționa. Ea era șeful galeriei în Jocul Violenței.
După ton, am știut însă că renunțase. Că nu era furioasă. Cunoșteam vocea aia.
-Asta era fosta mea prietenă, i-am spus lui Mindy.
- S-a terminat?
-Da.
-încă te mai iubește?
- Cred că da.
- Atunci nu s-a terminat.
- S-a terminat.
- Să rămîn?
- Desigur, te rog.
- Sper că nu te folosești de mine. Am citit toate poeziile alea de dragoste... dedicate Lydiei.
- Pe atunci iubeam. Nu te folosesc. Mindy s-a lipit de mine și m-a sărutat. A fost un sărut lung. Mi s-a sculat. în ultima vreme, luam vitamina E. Am ideile mele cu privire la sex. Eram
93
tot timpul excitat și mă masturbam încontinuu. Făceam dragoste cu Lydia și apoi mă duceam acasă și mă masturbam dimineața. Gîndul că sexul este ceva interzis mă excita dincolo de orice rațiune.
Era ca și cum un animal l-ar fi obligat pe altul să i se supună.
Cînd ejaculam, aveam impresia că o faceam drept în fața a tot ce e decent, spermă albă picurînd peste capetele și sufletele părinților mei morți. Dacă m-aș fi născut femeie, cu siguranță aș fi devenit prosti-tuată. Dar, pentru că m-am născut bărbat, tînjeam după femei în mod constant, cu cît erau de calitate mai proastă, cu atît mai bine. Și totuși femeile -femeile adevărate - mă speriau, pentru că ele, în cele din urmă, îți doreau sufletul, iar eu voiam să păstrez ce mai rămăsese din al meu. Tînjeam, de fapt, mai ales după prostituate, femei de joasă speță, pentru că erau ucigătoare și din topor, nu aveau nici o pretenție, Nu pierdeai nimic după ce plecau. Totuși, în același timp, tînjeam după o femeie tandră, adevărată, în ciuda prețului exorbitant. Oricum ar fi fost, eram pierdut, Un bărbat puternic ar fi renun-țat la ambele variante. Eu nu eram puternic. Așa că am continuat să lupt cu femeile, cu ideea de femeie.
Mindy și cu mine am terminat sticla și apoi ne-am dus în pat. Am sărutat-o o vreme, apoi mi-am cerut scuze și m-am întors cu spatele. Eram prea beat ca să mai fiu în stare de ceva. Ce să zic, marele amant! I-am promis multe experiențe minunate în viitorul apropiat, apoi am adormit cu trupul ei lipit de al meu. Dimineața, cînd m-am trezit, îmi era rău. Am privit-o pe Mindy, goală lîngă mine. Chiar și atunci, după atîta băutură, era ca un miracol. Niciodată nu cunoscusem o tînără atît de frumoasă și, în același timp, atît de blîndă și inteligentă. Unde erau bărbații ei? Unde dăduseră greș?
M-am dus în baie și am încercat să-mi fac toaleta. M-am înecat cu apă de gură. M-am ras și m-am dat
94
cu loțiune. Mi-am umezit părul și m-am pieptănat. M-am dus la frigider, am luat o sticlă de 7-Up și
am băut-o pe toată.
M-am întors și m-am urcat în pat. Mindy era caldă. Trupul ei era cald. Părea că doarme. îmi plăcea asta. Mi-am frecat buzele de ale ei, ușor. Mi s-a sculat. I-am simțit sînii lipindu-se de mine. Am luat unul și l-am supt. Am simțit sfircul întă-rindu-se. Mindy s-a mișcat. Am întins mîna și am pipăit-o pe burtă, am coborît pînă la pizdă. Am început să i-o mîngîi, încet.
E ca și cum ai face un mugur să se deschidă, mă gîndeam. Chestia asta are un sens. E minunat. Două insecte într-o grădină, mișcîndu-se încet una către alta. Masculul își etalează cu încetinitorul magia. Femela se deschide încet. îmi place, îmi place. Două insecte. Mindy se deschide, se ume-zește. E frumoasă. Apoi am urcat pe ea. I-am băgat-o, în vreme ce gura mea era lipită de a ei.
27
Am băut toată ziua și în noaptea aceea am încercat din nou să fac dragoste cu Mindy. Am fost uluit și mînnit să aflu că avea o pizdă mare. o pizdă deosebit de mare. Nu observasem cu o seară în urmă. Asta era o tragedie. Cel mai mare păcat al femeii. Am tot pompat. Mindy stătea întinsă acolo, de parcă i-ar fi plăcut. Mă rugam la Dumnezeu ca lucrurile să stea într-adevăr așa. Am început să transpir. Mă durea spatele. Eram amețit și mi-era rău. Pizda ei părea să se lărgească tot mai mult. Nu simțeam nimic. Era ca și cum aș fi încercat să fut o pungă mare de hîrtie, pleoștită. Abia dacă îi atingeam marginile pizdei. Era o agonie. Era o muncă asiduă, fără nici o recompensă. Mă sim-țeam blestemat. Nu voiam să-i rănesc sentimentele.
95
Voiam cu disperare să ejaculez. Nu era doar din cauza băuturii. Mă descurc mai bine decît mulți alții atunci cînd beau. îmi auzeam inima. o simțeam în piept. o simțeam în gît. o simțeam în cap. N-am mai putut suporta. M-am rostogolit de pe ea, cu un geamăt.
- Imi pare rău, Mindy. Dumnezeule, îmi pare rău!
- E în regulă, Hank.
M-am rostogolit pe burtă. Transpirația îmi puțea. M-am ridicat și am umplut două pahare. Am reve-nit în pat și le-am hăut unul lîngă altul. Nu puteam să înțeleg cum de reușisem să ojaculez prima oară. Aveam o problemă. Toată frumusețea aia, toată blîndețea, toată bunătatea - și uite că aveam o problemă. Eram incapabil să-i spun lui Mindy despre ce era vorba. Nu știam cum să-i spun că avea o
pizdă mare. Poate că nimeni nu i-o mai spusese înainte.
- o să fie ffiai bine atunci cînd n-o să beau așa de mult, i-am zis.
- Te rog sa nu-ti faci probleme, Hank.
- OK. '
Ne-am culcat sau ne-am prefăcut că o facem. In cele din urmă, am reușit să adorm...
28
Mindy a rămas vreo săptămînă. I-am făcut cunoștință cu prietenii mei. Am fost în cîteva vizite. Dar nu s-a rezolvat nimic. Nu puteam avea orgasm. Ei nu părea să-i pese. Era straniu.
Pe la 10:45, într-o seară, Mindy bea și citea o revistă în camera din față. Eu stăteam întins în pat, doar în șort, beat, fumînd, cu paharul pe un scaun. Mă holbam la tavanul albastru, fără să simt
nimic și fără să mă gîndesc la nimic. Cineva a bătut la ușă,
96
- Mă duc eu să deschid ? a zis Mindy.
- Sigur, du-te.
Am auzit-o deschizînd ușa. Apoi am auzit vocea
Lydiei.
- Am trecut pe aici să-mi văd și eu rivala. Ah, m-am gîndit, asta e drăguț. o să mă ridic și o să le tom la amîndouă ceva de băut, o să bem cu toții și o să stăm de vorbă. Imi place ca femeile mele să se înțeleagă între ele. Am auzit-o pe Lydia zicînd:
-Ești o puștoaică drăguță, nu-i așa? Apoi am auzit-o pe Mindy țipînd. Și pe Lydia. Am auzit zgomot de luptă, mîrîituri, trupuri zvîrco-lindu-se. Mobila a fost deranjată. Mindy a țipat din nou - țipătul cuiva care este atacat. Lydia a urlat, ca o tigroaică atunci cînd ucide. Am sărit din pat. Voiam să intervin. Am alergat în camera din față, așa cum eram, în șort. Se trăgeau de păr, se scuipau, se zgîriau, era o scenă nebună. M-am repezit să le despart. M-am împiedicat de un pantof de pe covor și am căzut ca un bolovan. Mindy a fugit pe ușă, cu Lydia după ea. Au alergat pe alee, către stradă.
Am auzit un alt țipăt.
Au trecut cîteva minute. M-am ridicat și am închis ușa. în mod clar, Mindy o întinsese, pentru că, brusc, Lydia a intrat. S-a asezat pe scaun, lîngă
ușă. M-a privit.
- Imi pare rău. Am făcut pe mine. Era adevărat. Avea o pată întunecată între picioare și un crac al pantalonului era ud leoarcă.
- Nu-i nimic, am zis.
I-am turnat un pahar și Lydia s-a așezat cu el în mînă. Eu abia îmi țineam paharul. Nimeni nu vorbea. La scurt timp, am auzit o bătaie în ușă. M-am ridicat și am deschis. Pîntecul meu uriaș, alb, moale, atîrna peste marginea șortului. în prag erau doi polițiști.
- Salut, am zis.
97
- Cineva ne-a reclamat tulburarea ordinii publicc.
- Nu e vorba decît de o mică ceartă în familie, am zis.
- Avem niște detalii, a zis primul polițist care se apropiase de mine. E vorba de două femei.
- De obicei, așa se întîmplă.
- Bine, a răspuns el. Vreau doar să-ți pun o întrebare. Pe caro din cele două femei o vrei?
- Pe-aia de-acolo. Am arătat cu degetul către Lydia, care stătea pe scaun, pișată toată.
-Bine, domnule. Ești sigur?
- Sînt sigur.
Polițiștii au plecat și uite că am rămas din nou cu Lydia.
29
Telefonul a sunat în dimineața următoare. Lydia se întorsese la ea acasă. Era Bobby, puștiul care locuia cu o stradă mai jos și care lucra la magazinul de articole porno.
- Mindy e aici, la mine. Vrea să vii să stai de vorbă cu ea.
- Bine.
M-am dus pînă acolo cu trei sticle de bere, Mindy avea tocuri înalte și un costum negru transparent, de la Frederick. Parcă era rochia unei păpuși. 1 se vedeau chiloții negri. Nu avea sutien. Valerie nu
era prin preajmă. M-am așezat și am desfăcut berile, apoi le-am împărțit.
- Te întorci la Lydia, Hank ? a întrebat Mindy.
- Da, îmi pare rău. M-am întors deja.
- Ce s-a întîmplat a fost cam nașpa. Am crezut că erați despărțiți.
- Și eu am crezut că eram. Lucrurile astea sînt foarte stranii.
98
- Toate hainele mele sînt la tine. Va trebui să
vin după ele.
- Bineînțeles.
-Esti sigur c-a plecat?
-Da.
- E ca un taur femeia aia. Se comportă ca o
lesbiană care face pe bărbatul.
- Nu cred că e așa ceva.
Mindy s-a ridicat să se ducă la toaletă. Bobby
s-a întors spre mine.
-Am futut-o, a zis. Nu e ea vinovată. N-avea
unde să se ducă.
- N-o învinovățesc.
- Valerie a dus-o la Frederick s-o mai învese-lească. I-a cumpărat costumul ăsta nou. Mindy a ieșit din baie. Plînsese.
- Mindy, i-am spus, trebuie să plec.
- Am să trec mai tîrziu să-mi iau hainele. M-am ridicat și am ieșit. Mindy a venit după
mine.
- la-mă în brațe, a zis. Am luat-o în brațe. Plîngea.
-N-o să mă uiți niciodată... Niciodată! M-am întors acasă întrebîndu-mă dacă Bobby fusese într-adevăr cel care o futuse pe Mindy. Bobby și Valerie se dedau la tot felul de lucruri stranii. Nu-mi păsa de lipsa lor de sentimente. Era vorba de felul în care făceau totul, fără să arate nici o emoție. La fel cum cineva cască sau fierbe un cartof.
30
Ca s-o împac pe Lydia, am fost de acord să merg în Muleshead, Utah. Sora ei se dusese cu cortul în munți. Surorile erau, de fapt, proprietarele unei mari parcele de pămînt din zonă. Fusese moștenit de la tatăl lor. Glendoline, una dintre ele, își ridicase
99
cortul în pădure. Scria un roman, Femeia sălbatică a munților. Celelalte surori urmau să sosească din clipă în clipă. Lydia și cu mine am ajuns primii. Aveam un cort rrnc. Ne-am înghesuit în el în prima noapte, împreună cu țînțarii. A fost groaznic.
In dimineața următoare, ne-am așezat în jurul focului de tabără. Glendoline și Lydia au gătit micu] dejun. Cumpărasem alimente de vreo 40 de dolari, inclusiv mai multe sticle de bere. Le-am pus să se răcească într-un pîrîu de munte. Am terminat micul dejun. Am dat o mînă de ajutor la spălarea vaselor și apoi GIendoline a scos romanul și a început să ne citească din el. Nu era chiar rău, dar era scris fără profesionalism și avea nevoie de multiple revi-zuiri. Glendoline presupunea că cititorul era la fel de fascinat ca și ea de propria-i viață - ceea ce era o greșeală fatală. Celelalte erori erau prea nume-roase pentru a mai fi amintite.
M-am dus pînă la pîrîu și m-am întors cu trei sticle de bere. Fetele au spus că nu, nu voiau să bea. Erau foarte anti-bere. Am discutat romanul lui Glendoline. M-am gîndit că oricine e în stare să citească altora din propriul roman cu voce tare trebuie să fie suspect. Dacă asta nu echivala cu străvechiul sărut al morții, atunci ce?
Conversația a deviat și fetele au început să pălă-vrăgească despre bărbați, petreceri, dans și sex. Glendoline avea o voce pițigăiată și rîdea nervos, încontinuu. Avea vreo 40 și ceva de ani, era destul de grasă și foarte neîngrijită, Pe lîngă asta, ca și mine, era pur și simplu urîtă.
Glendoline trebuie să fi vorbit non-stop aproape o oră numai despre sex. Am început să amețesc. Ea și-a fluturat brațele deasupra capului:
- SÎNT FEMEIA SÃLBATICÃ A MUNÞILOR! OH, UNDE, OH, UNDE ESTE BÃRBATUL, BÃR-
BATUL ADEVÃRAT CARE SÃ AIBÃ CURAJUL SÃ MÃIA?
i 100
Păi, cu siguranță aici nu e, m-am gîndit eu. Am întors capul spre Lydia.
- Hai să facem o plimbare.
- Nu, a zis ea, vreau să citesc cartea asta. Se numea Dragoste și orgasm: ghid revoluționar
pentru satisfacerea sexuală.
- Bine, am zis, atunui o să mă duc singur.
Am mers pînă la pîrîu. Am scos o altă bere, am desfăcut-o și am rămas acolo s-o beau. Eram prins în capeană, printre munți și păduri, cu două femei nebune. Răpeau toată bucuria fututului discutînd tot timpul despre asta. Și mie îmi plăcea să mă fut, dar nu făceam o religie din asta. Prea multe lucruri ridicole și tragice se legau de el. Oamenii păreau să nu știe cum să abordeze subiectul. Așa că își făceau o jucărie din asta. o jucărie distrugătoare.
Principalul lucru, mi-am dat eu seama, era să găsești femeia potrivită. Dar cum? Aveam un car-nețel roșu și un stilou la mine. Am mîzgălit un poem meditativ. Apoi m-am îndreptat spre lac. Locul se numea Pășunile Vance. Cea mai mare parte din zonă era proprietatea surorilor. Trebuia să mă cac. Mi-am dat pantaloniijos și m-am chircit în tufișuri, cu muștele și țînțarii. Prefer de departe facilitățile orașului. A trebuit să mă șterg cu frunze. M-am dus pînă la lac și am vîrît un picior. Era rece ca gheața. Fii bărbat, bătrîne. Intră.
Pielea mea era albă ca fildeșul. Mă simțeam foarte bătrîn și fleșcăit. Am intrat în apa rece pînă la brîu, apoi am tras aer în piept și am sărit înainte. Intrasem cu totul! Noroiul s-a ridicat de pe fund și mi-a intrat în urechi, în gură, în păr. Stăteam acolo, în apa noroioasă, clănțănind.
Am așteptat multă vreme ca apa să se limpe-zească, Apoi m-am întors. M-am îmbrăcat și am luat-o de-a lungul malului. Cînd am ajuns la capă-tul lacului, am auzit sunetul unei cascade. Am intrat în pădure, mergînd spre sud. A trebuit să mă cațăr
101
pe niște stînci, ca să traversez o mică prăpastie. Sunetul s-a apropiat tot mai mult. Muștele și țînțarii roiau în jurul meu. Muștele erau mari, supărate și înfometate, mult mai mari decît cele din oraș și știau să se servească cînd dădeau de ceva mîncare.
M-am străduit să înaintez prin vegetația deasă și deodată am zărit-o: prima cascadă pe care o vedeam cu ochii mei. Apa curgea pur și simplu de pe munte peste un prag stîncos. Era splendid. Curgea încontinuu. Apa aia venea de undeva. Și se îndrepta
undeva. Erau trei sau patru șuvoaie care duceau probabil spre lac.
în cele din urmă, m-am plictisit să tot privesc și m-am hotărît să mă întorc. De asemenea, m-am decis s-o iau pe un alt drum înapoi, ca să scurtez. Am înaintat cu greutate pînă pe partea cealaltă a lacului și am scurtat drumul către corturi. Știam cam pe unde trebuie să ajung. Incă aveam la mine carnețelul roșu. M-am oprit și am scris o altă poezie, mai puțin meditativă, apoi am mers mai departe. Am ținut-o tot așa. Corturile nu mai apăreau. Am continuat să merg. M-am uitat în jur să văd lacul. Nu l-am mai găsit, habar n-aveam unde era. Brusc mi-am dat seama: MÃ RÃTÃCISEM. Curviștinele alea obsedate de sex mă zăpăciseră și acum MÃ PIERDUSEM. M-am uitat în jur. Se vedeau poalele munților și de jur-împrejur nu erau decît copaci și tufișuri. Nu exista nici un centru, nici un punct de plecare, nici o legătură cu nimic. Am simțit că mi se face frică. o frică reală. De ce le-am lăsat să mă scoată afară din oraș ? Din Los Angelea-ul meu? Acolo puteai chema un
taxi, puteai telefona. Existau soluții rezonabile la probleme rezonabile.
Pășunile Vance se întindeau înjur pe mile întregi. Mi-am aruncat carnețelul roșu. Ce mod de a muri
pfintru un scriitor! Puteam vedea deja titlurile din ziare:
102
HENRY CHINASKI, POET MINOK, GÃSIT MORT ÎN PÃDURILE DIN UTAH
Henry Chinaski, fost funcționar poștal, transibrmat în scriitor, a fost găsit într-o stare avansată de descompune ieri după-amiază, de pădurarul W.K.-Brooks jr. De asemenea, lîngă rămășițele sale pămîntești, s-a găsit un mic carnețel roșu care conținea în mod evident ultimele creații ale domnului Chinaski.
Am mers mai departe. în curînd, am ajuns într-o zonă mlăștinoasă. Din cînd în cînd, unul din picioare mi se înfunda pînă la genunchi în mlaștină
și trebuia să mi-l trag afară.
Am ajuns la un gard din sîrmă ghimpată. Am știut imediat că n-ar fi trebuit să mă cațăr pe el. Am știut că nu trebuia să fac asta, dar se părea că nu am altă alternativă. M-am urcat pe gard și am rămas acolo, Mi-am pus palmele în jurul gurii și
am țipat: LYDIA!
N-am primit nici un răspuns.
Am încercat din nou: LYDIA!
Vocea mea părea jalnică, vocea unui laș. Am mers mai departe. Ar fi drăguț, mă gîndeam, să fiu din nou cu surorile, să le aud rîzînd și vorbind despre sex, bărbați, dans și petreceri. Ar fi atît de drăguț să-i aud vocea lui Glendoline. Ar fi drăguț să-mi trec mîna prin părul lung al Lydiei. Pe onoarea mea că am s-o duc la toate petrecerile din oraș. Chiar am să dansez cu toate femeile și am să fac glume strălucite despre orice. Am să suport toată sporovăiala aia tîmpită cu zîmbetul pe buze. Aproape mă puteam auzi. „Hei, ce melodie mișto! Cine vrea să danseze? Cine vrea să se dezlănțuie?"
Am continuat să merg prin mlaștină. In cele din urmă, am ajuns pe pămînt. Am ajuns la un drum. Era un străvechi drum desfundat, dar mi se părea că arată bine. Puteam vedea urme de cauciuc, urme de copite. Existau chiar și niște fire deasupra capului,
103
care duceau electricitate undeva. N-aveam altceva de făcut decît să mă țin d-upă firele alea. Am luat-o de-a lungul drumului. Soarele era sus pe cer. Trebuie să fi fost amiază. Am continuat să merg, simțindu-mă ridicol.
Am ajuns la o poartă care era încuiată. Ce însemna asta? Exista o mică intrare într-o parte a porții. Evident, poarta era pentru vite. Dar unde erau vitele? Unde era proprietarul vitelor? Poate că nu apărea decît din șase în șase luni.
A început să mă doară creștetul capului. M-am pipăit în locul unde primisem o lovitură în Philadelphia, cu 30 de ani în urmă. Imi rămăseseră niscai cicatrice. Acum, cicatricele, arse de soare, se umflaseră. Parcă aveam un com în cap. Am rupt o cojiță și am îndepărtat-o.
Am mai mers o oră și apoi m-am hotărît să mă întorc. Asta însemna că trebuia să parcurg tot drumul înapoi și, totuși, aveam senzația că era singura soluție. Mi-am scos cămașa și mi-am înfășurat-o înjurul capului. M-am oprit o dată sau
de două ori și am țipat: LYDIA! N-am primit nici un răspuns.
Ceva mai tîrziu, am ajuns iarăși la poarta aia. Nu trebuia decît să o ocolesc, dar ceva îmi stătea în cale. Era în fața porții, cam la cinci metri de mine -o căprioară mică, un cerb sau ceva de genul ăsta.
Am înaintat încet. Nici nu s-a mișcat. Avea de gînd să mă lase să trec? Nu părea să se teamă de mine. Bănuiam că mi-a simțit încurcătura, lași-tatea. M-am apropiat și mai mult. Nu voia să se dea la o parte. Avea ochi frumoși, mari și căprui. Mai frumoși decît ochii oricărei femei pe care o văzusem vreodată. Nu-mi venea să cred. Eram cam la un metru de animal, gata să dau înapoi, cînd a țîșnit. A ieșit de pe drum și a intrat în pădure. Era într-o formă excelentă; chiar știa să fugă.
. Tot mergînd mai departe pe drum, am auzit sunetul apei. Aveam nevoie de apă. Nu puteai trăi
104
foarte mult fără apă. Am ieșit de pe drum și m-am luat după sunetul apei care curgea. Am dat peste un mic deal acoperit cu iarbă și, cînd am ajuns în vîrful lui, am văs'ut-o : apa izvorînd din mai multe conducte de ciment, în fața unui baraj, curgea într-un fel de rezervor. M-am așezat pe marginea lui, mi-am scos pantofu și ciorapii, mi-am suflecat pantalonii și mi-am vîrît picioarele. Apoi mi-am turnat apă în cap, am băut, dar nu prea mult și nici prea repede, așa cum văzusem prin filme că
se face.
După ce mi-am revenit puțin, am observat o pasarelă care se întindea peste rezer.vor. Am mers pe ea și am ajuns la o cutie mare de metal legată și zăvorîtă de marginea pasarelei. Era închisă cu lacăt. Probabil că înăuntru era un telefon! Puteam suna după ajutor.
M-am dus, am căutat un pietroi și am început să izbesc lacătul. Nu voia să cedeze. Ce dracu' ar face Jack London? Dar Hemingway sau Jean Genet? Am continuat să dau cu pietroiul în lacăt. Uneori dădeam pe alături și mîna mi se izbea de lacăt sau chiar de cutia de metal. Pielea mi se zdrelise, curgea sîngele. Mi-am adunat toate puterile și am tras o lovitură finală. S-a deschis. Am scos lacătul și am deschis cutia de metal. Nu exista nici un telefon. Erau o serie de butoane și niște cabluri mari. Am băgat mîna, am atins un fir și m-am trezit cu un șoc teribil. Apoi am apăsat pe un buton. Am auzit urletul apei. Din trei sau patru găuri din betonul barajului au izbucnit niște jeturi uriașe, albe, de apă. Am apăsat pe alt buton. Alte trei sau patru găuri s-au deschis, dînd drumul la tone de apă. Am apăsat pe al treilea buton și între-gul baraj și-a dat drumul. Am stat și am privit apa țîșnind. Poate că izbuteam să declanșez o inundație și niște cowboys urmau să vină pe cai sau în mici camionete ruginite să mă salveze. Puteam vedea deja titlurile din ziare :
105
HENRY CHINASKI, POET MINOR, INUNDÃ ZONELE RURALE DIN UTAH CA SÃ.SI
SALVEZE PIELEA SENSIBILÃ DE LO'S ANGELES
M-am hotărît să n-o fac. Am apăsat din nou
butoanele, am închis cutia și am agățat lacătul rupt la loc.
Am părăsit rezervorul, am găsit un alt drum care o lua în sus și am mers pe el. Asta părea mai folosit decît celălalt. Am tot mers. Niciodată nu fusesem atît de obosit. Abia dacă mai vedeam în fața ochilor. Brusc a apărut o fetiță de vreo cinci ani care venea spre mine. Purta o rochiță albastră și pantofi albi. Părca speriată cînd m-a văzut. Am încercat să par cumsecade și prietenos.
-Fetițo, nu pleca. Nu-ți fac nici un rău. M-AM
RÃTÃCIT! Unde sînt părinții tăi? Du-mă, te rog, la părinții tăi.
Fetița a arătat cu degetul. Am văzut o rulotă și o mașină parcate mai sus.
-HEI, M-AM RÃTÃCIT! am strigat. DUMNE-ZEULE, CÎT MÃ BUCUR SÃ VÃ VÃD.
Lydia a apărut de după rulotă. Părul ei era pus pe bigudiuri roșii.
- Hai, orășeanule, a zis ea, ia-te după mine.
- Sînt așa de bucuros să te văd, dragă. Pupă-mă.
- Nu. la-te după mine.
Lydia a luat-o la fugă vreo șapte metri în fața mea. Era greu să mă țin după ea.
- I-am întrebat pe oamenii ăia dacă n-au văzut vreun orășean pe-aici, a strigat ea peste umăr. Mi-au spus că nu.
- Lydia, te iubesc.
- Hai, încet te mai miști!
- Așteaptă, Lydia, așteaptă!
A sărit peste un gard de sîrmă ghimpată. Eu ri-am putut s-o fac. M-ain încurcat în sîrmă. Nu mă puteam mișca. Eram ca o vacă prinsă în capeană.
106
-LYDIA!
S-a întors cu bigudiurile ei roșii și a început să mă ajute să scap de ghimpii sîrmei.
- Þi-am dat de urmă. Þi-am găsit carnețelul roșu, Te-ai rătăcit în mod deliberat, pentru că erai
supărat.
- Nu, m-am rătăcit din cauza ignoranței și a fricii. Nu sînt o persoană care se pricepe latoate. Nu sînt decît un orășean stupid. Sînt mai mult sau mai puțin un căcat ratat, plin de stropi, care n-are absolut nimic de oferit.
- Dumnezeule, a zis ea, crezi că nu știu asta? M-am eliberat din ultimul ghimpe. M-am luat după ea, împleticindu-mă. Eram din nou cu Lydia.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!