Primăvara se instală în toată măreția ei. Pomii s-au îmbrăcat în haină verde ,în grădiniță florile au împodobit văzduhul cu parfumul lor.iar, bâzâitul albinelor completează tabloul pictat de primăvară.
Toma stătea la Gheorghe de patru ani. Între cei doi bărbați de vârste diferite s-a legat o prietenie ce le lumina viața la amândoi. Toma ajutat de Gheorghe începu să-și refacă viața încetul cu încetul. Își vându ce mai rămasese din gospodărie și-și cumpără un atelier de reparat mașini, un mic servis pus în vânzare chiar pe strada lui Gheorghe. Era un mecanic priceput și se ținea de treabă. Repede îi merse vestea că este priceput și cinstit. Afacerea îi mergea bine, reușind să-și adune ceva bani pentru a cumpara casa în curtea căreia era atelierul. Trebuia să mai aștepte câteva luni până să vină proprietarul, plecat în Spania la muncă și stabilindu-se acolo cu toată familia. Își făcea mereu timp ca împreună cu lucrătorii săi , să vină să-l ajute pe Gheorghe la treburile din gospodărie.
Duminica aveau obiceiul să sporovoiască împreună stând la masa din curte și respirând aerul de primăvară.
Toma tocmai stă la masa din curte și scrie pe un caiet. Recitește ce scrie și mai șterge din când în când unde nu-i convine ceva. Gheorghe se apropie de masă aducând niște plăcinte primite de la o vecină.
-A fost azi Rodica și ne-a lăsat niște plăcinte cu mere!
Pune platoul pe masă și pleacă din nou spre bucătarie.
Se întoarce cu o sticluță de rachiu și două păhărele. Umple păhărelele și pune un păhărel în fața lui Toma.
-Hai să trăiești, Toma! Ia și plăcintă de la vecinica. Pun pariu că pentru tine le-a făcut.
-Ei și mata, nea’ Gheorghe!
-Lasă măi Toma, să nu-mi spui că nu-ți place de femeie. E gospodină, e cuminte, are și meserie bună. E renumită pentru măiestria acului ei. Ea e singură, tu ești singur, cred că ar trebui să terminați cu singurătatea. Sunteți încă tineri!
-De, nene...știu și eu! Ai matale dreptate. De Rodica îmi place. Băiatul ei stă toată ziua pe la atelier. E curios ,... o să-l învăț meserie dacă o să vreie dar, după terminarea liceului.
-Așa să faci, are și el nevoie de tată!
-Să văd nene’ Gheorghe ce-o zice și Rodica.
Gheorghe curios din fire, întinde un pic gâtul spre caietul lui Toma.
-Măi, Toma, da ce tot scrii pe caietul ăla? Te-am văzut de multe ori, seamănă a poezii...
-Da, nene! Mi-a plăcut poezia de mic. Mai scriu și eu când am timp.
-Asta explică de ce ziceai tu frumos la poarta bisericii! Când vine ginerele meu să-i arăți poeziile. Este profesor de romănă, scrie și el poezii.
-De, nene, eu nu scriu ca un poet care are cărți publicate, de unde atâta talent? Eu scriu pentru mine, pentru sufletul meu.
-Pot să mă uit și eu un pic prin poeziile tale?
-Uită-te,nea’Gheorghe dar, să nu râzi de mine!
-Se poate Toma, cum să râd? Numai un pic, să-mi aduc ochelarii din bucătărie.
Se îndreptă spre bucătărie, târșindu-și picioarele bătrâne îmbrâcate în papucii roși de atâta purtat. Sosi repede cu ochelarii în mâna stângă și în dreapta ținând o batistă curată cu care îi stergea de zor.
-Au îmbătrânit și ochii,Toma, fără ochelari nu mai vor să citească!
Își pune cu atenție ochelarii pe nas, luă loc pe scaunul liber și răsfoi cu atenție caietul gros și vechi de vreme. Se opri la o pagină, citi și reciti poezia scrisă frumos caligrafic, se uită pe deasupra ochelarilor la Toma și oftă cu tristețe.
-Poezia asta multă tristețe cuprinde! Ai scris-o acum trei ani, tristețea încă îți stăpânea inima.
-Ce poezie citești mata?
-Ascultă:

Nu plânge, iubite,
În clipe cernite
Când somnul de gheață
Morții suflă viață.

Se-ntinde, se-xtinde,
Ființa-mi cuprinde,
Mă duce departe
În somnul de moarte.

Nu plânge, iubite,
Tu moartea admite,
Somnu-i plumb de gheață
Mă-nvăluie-n ceață.

Inima-mi cuprinde,
De viață-o desprinde,
Sărutu-i de gheață
Mă-ngheață, mă-ngheață---


-Da, nene, mi-am văzut cu ochii minții nevasta cum a cuprins-o ghearele morții încet, încet în timpul somnului iar, ea mă roagă să mă adun și să merg mai departe în viață.
-Așa este băiete, viața merge mai departe și noi o dată cu ea, atât cât ne este firul dat de Dumnezeu.
-M-am luat mult cu poeziile. Scrisul m-a ajutat să mă mai liniștesc, apoi și munca la atelier și vorba cu matale, toate la un loc m-au pus pe picioare cât de cât.
-Da, Toma, te-ai schimbat mult de când ai venit la mine. Mă bucur ca pentru copilul meu. Eu am avut o fată dar, aș fi vrut și un băiat și iacă-tă că, Dumnezeu mi-a ascultat ruga.
Vădit emoționat, Toma se ridică de pe scaun, se îndreptă spre omul ce însemna atât de mult pentru el. Se aplecă spre el, prinde cu palmele-i mari, emoționat, umerii bătrâni și sărută creștetul bătrânului, încărcat de albul zăpezilor târzii, rămânând câteva clipe lipit de acesta. Bătrânul lăsă caietul pe masă și-l cuprinse de mijloc cu ambele mâini.
Doi oameni de vârste diferite, doi străini și două destine unite într-un punct al vieții, stăteau îmbrățisați într-o singură ființă.
Într-un târziu se desprinseră din îmbrățișare parcă mai liniștiți ca înainte,lăsând emoțiile să se elibereze.
-Toma, tată, am uitat de plăcintele cu mere făcute de Rodica! Ia de mănâncă că, ce gătește fata asta este bun întotdeauna, spune bătrânul vrând să devieze subiectul de la tristețea ce puse stăpânire pe amândoi.
- Da, nene, le face bune pe toate și de-ale mâncării dar, și-n croitorie este pricepută!
- Am văzut că vin cucoanele la ea, este foarte căutată. Ficămea când vine acasă își aduce materiale de tot felul și fuga la Rodica. O anunță din timp cand vine ca să nu aibă alte cliente.
Lătratul jucăuș al lui Azorel din curtea animalelor îi atenționă că cineva cunoscut este la poartă. Își îndreptară privirile tocmai când poarta se deschidea și o femeie tânără subțirică de înălțime potrivită, intră ținând cu amândouă mâini un pachet învelit într-un ștergar alb.
-Bună ziua, la gospodari!
-Bună să-ți fie inima, frumoasă furnicuță! răspunde Gheorghe.
-Bine-ai venit pe la noi, intervine și Toma!
-Nu te astâmperi deloc, te pomenești că iar ai făcut ceva deosebit, o iscodi Gheorghe!
- Da de unde, am făcut niște sărmăluțe de post și un boț de mămăligă.
- Și ce, asta nu-i ceva deosebit? se grăbi să adauge Gheorghe.
-Sărmăluțele de post sunt o delicatețe făcute de tine, adăugă Toma întinzând mâinile să o ajute să pună pachetul pe masă.
Desfăcură amăndoi pachetul, atingându-și mâinile parcă intenționat. Ochii își întâlniră privirile în câteva rânduri citindu-și reciproc plăcerea de a se revedea.
(va urma)